sâmbătă, 14 octombrie 2017

Rodirea întru răbdare

(Duminica a 21-a după Rusalii – Luca 8, 5-15)
 
 Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina“ Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului“ şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună. Hristos Însuşi insistă asupra „inimii curate şi bune“ pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har (Luca 8, 15). Dar se uită, nu de puţine ori, cât de important este ca semănătorul-dascăl să se asemene lui Hristos, Semănătorul deplin. Să-i semene cât mai mult nu doar în aruncarea seminţei, ci şi în alegerea ei, păstrarea ei, „tratarea“ ei împo­triva dăunătorilor. Pentru că cel care plugă­reşte în Hristos se aseamănă cu celălalt – poate şi cu tine – plugarul de ţărână. Trebuie să aleagă timpul semănatului, dulceaţa vântului şi mătasea de rază a soarelui fiindu-i, aliat iar frământarea celui dintâi şi aprinderea celei      de-a doua, duşman lui şi rodului ce-l aşteaptă.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII

 Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajungând iarăşi sfânta zi a Duminicii şi, pentru a ne bucura împreună de taina ei, să citim împreună din capitolul 8 al Evangheliei de la Luca, începând cu versetul 5 până la al 15-lea al Evangheliei Duminicii de astăzi. Să luăm aminte, aşadar!

„«Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, strigă: Cine are urechi de auzit să audă.»

Cuvântul lui Dumnezeu

Duminica a XXI-a după Rusalii
(a Sf. Părinţi de la Sinodul VII ecumenic)
Evanghelia de la Luca 8,5-15

5 Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. 6 Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. 8 Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. 9 Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? 10 El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. 11 Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. 13 Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. 14 Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. 15 Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

ACATISTUL SF PARASCHEVA

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor

Sf. Ioan Damaschin
 
Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi.

PREDICĂ LA SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA

Am inceput cand inca era zi si am terminat cand inca e noapte. M-am gandit in timpul privegherii – si de aceea am facut semn ca fetele sa spuna “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii…” – ca femeia nu este superioara barbatului, nici inferioara lui si, cu atat mai putin, egala lui. Dovada, Sfanta Cuvioasa Parascheva de astazi, cea pe care nu am insotit-o nici laolalta cu sfintii barbati (fiindca e o femeie ce se pustnicea asemenea lor), nici n-o putem socoti inferioara nici unui barbat (pentru ca se afla superioara multora dintre ei) si nici superioara vreunui sfant (pentru ca intre sfinti nu exista piticisme si micisme, mariri si supra-venerari). Vedeti fratiile voastre, taina Cuvioasei Parascheva de astazi este taina tuturor femeilor lumii, care atunci cand nu pot naste si nu pot da in pantecele lor rod pentru slava lui Dumnezeu, care este Biserica, si de acolo, din pustie, nasc fii duhovnicesti. Cu ingaduinta lui Dumnezeu, iata, ne-am strans laolalta astazi sa fim fii duhovnicesti ai Cuvioasei Parascheva.

Predică la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Iubiții mei,

deși azi e praznicul Sfintei Parascheva…pe 11 octombrie [zi de sâmbătă], dimineața, România TV transmitea știrea că vineri noaptea, adică pe 10 octombrie, o femeie de 61 de ani…a murit în timp ce sta la rând să se închine la Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva[2].
Și folosea cuvântul „tragedie”[3] pentru…adormirea ei…petrecută aproape de Sfintele sale Moaște.
Însă cuvântul folosit nu e cel care trebuie! Pentru că moartea ei nu a fost o tragedie ci o mare binecuvântare. Căci e o mare binecuvântare să adormi lin, frumos, cuvios…în timp ce aștepți să te închini unui Sfânt…decât să mori din cauza beției, a fumatului, a drogurilor, a depravării. Citeşte în continuare »

Cuvânt al ÎPS. Laurenţiu la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.

Viata Sfanta Paraschiva audio foto 14 octombrie

sâmbătă, 16 septembrie 2017

A răspunde Mântuitorului, a răspunde Iubirii

Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci leagă exigențele chemării de cea mai de preț exigență adresată de Dumnezeu firii umane: urmarea Chemării. Căci o chemare a fost cea dintâi încălcată prin neurmare, o chemare la îndumnezeire prin responsabilizare. Nu este prima dată în Evanghelie când Domnul cheamă. Apostolii sunt chemați. Bolnavii și cei pocăiți, cei simpli și bucuroși de a-L urma. Și sunt mulți care-L urmează de formă, ca să vadă ce poate. Și alții ca să-L comenteze cârtitor. Biserica este născută din răspunsul la toate acele chemări împlinite în misiune, făcând din ele niște noduri de iubire prin care se constituie Biserica. Pe construcția aceasta minunată, de încredere desăvârșită, se leagă de cer toată misiunea Bisericii: chemare – răspuns – trimitere. De aceea, a te împlini în planul mântuirii înseamnă a primi și împlini chemarea lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale. Trebuie mereu să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietățile care cotrobăie sufletele copiilor și tinerilor ori deznădejdile bătrânilor țin toate de pierderea credinței în Înviere. Altfel spus, de refuzul de a asuma Crucea. Textul Evangheliei este limpede (Marcu 8, 34-38; 9, 1). Taina înțelegerii chemării ține de logica apropierii Împărăției, care vine cu putere.

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38)

Suntem în Duminica Crucii. La jumătatea praznicului postirii, ne întâmpină Crucea Mântuitorului Hristos. O vedere a Crucii înainte de săptămâna Patimilor, care înfige Crucea în mjlocul pământului / Bisericii, pentru a ne readuce aminte în Cine ne este mântuirea. În Răstignitul Înviat! Foarte ades semnul biruinței e privit ca un semn de tortură, de umilință a Mântuitorului și unii, care-și zic creștini, refuză să fie părtași semnului acestuia, inventând tot soiul de sigle, rebrenduind Învierea cu simboluri ale creștinismului primar.

Chemarea Crucii

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu! Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-Se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic!

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 † Mitropolitul Laurențiu
Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții
Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Despre purtarea crucii

Sfântul Ignatie Briancianinov
Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Voi, lucrătorii Viei

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

de fr. Traian Dorz

PILDA LUCRĂTORILOR CEI RĂI, tâlcuită de Sf. Ioan Gură de Aur

 Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament; ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada.

Slujitorii răi pierd împărăţia lui Dumnezeu

† Daniel ,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sfânta Evanghelie din Duminica a XIII-a după Rusalii este plină de înţelesuri duhovniceşti care se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii. Parabola sau pilda pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o prezintă în Evanghelia acestei zile se referă la Legea Veche, la Vechiul Testament. Via pe care un stăpân o sădeşte, o împrejmuieşte cu gard, o înzestrează cu un teasc şi cu un turn de veghe şi de apărare reprezintă lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, Stăpânul lumii, la care cheamă lucrători. Lucrătorii angajaţi ca să lucreze în vie sunt slujitorii Legii celei Vechi. Aceştia erau regi, arhierei sau mari preoţi şi învăţători de Lege. Evanghelia ne mai spune că, după ce a sădit via, a împrejmuit-o, a săpat teasc în ea şi a zidit turn, adică a lăsat via lucrătorilor într-o stare de organizare completă, stăpânul viei a plecat departe şi a lăsat lucrători în vie să o păzească şi să o cultive pentru a o face roditoare. Plecarea stăpânului departe are aici înţelesul duhovnicesc de libertate multă dăruită lucrătorilor.

PREDICĂ LA DUMINICA A XIII-A DUPĂ RUSALII

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a treisprezecea Duminică după Rusalii, în Duminica Evangheliei „slujitorilor celor răi”, cum mai este supra-numită. Pentru a putea pricepe despre ce este vorba în Duminica de astăzi, în Evanghelia de astăzi, haideţi să o citim împreună.

„Ascultaţi altă pildă:
Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.

Predică la Duminica a 13-a dupa Rusalii – Pilda lucrătorilor celor răi

Pildele pe care le-a învăţat Domnul nostru, se referă la toţi oamenii, dar mai ales la cei credincioşi, însă pilda evanghelică despre care vorbim, pe care o vom asculta duminică în sfintele noastre biserici, se referă şi la evrei. La liderii religioşi şi politici ai lui Israel, nu doar din acea epocă, ci şi în general, pentru că ei continuă să arate aceeaşi atitudine faţă de Hristos şi prin extindere faţă de creştini.
Sunt atât de semnificative cuvintele lui Iisus că nu lasă niciun loc de interpretare diferită, oricât ar încerca cineva aceasta.