miercuri, 22 martie 2017

Rugăciune pentru unire de Arhimandritul Sofronie

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălţându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii şi ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pre cruce mâinile Ţi-ai întins spre a aduce laolaltă pre toţi copiii lui Dumnezeu cei risipiţi şi trimiţând pre Preasfântul Duh, la unire pre toţi ai chemat; Tu, dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păşi spre această mare lucrare de sfinţenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toţi una să fim, precum şi Tu una eşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Însuţi dăruieşte nouă har şi înţelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă şi ne întăreşte în nevoinţa acelei iubiri pre carea o ai poruncit nouă zicând: "să vă iubiţi unul pe altul precum şi Eu v-am iubit pre voi". Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruieşte nouă puterea de a ne smeri, unul către altul, luând aminte la aceea că cel ce iubeşte mai mult se şi smereşte; învaţă-ne să ne rugăm unii pentru alţii, să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare şi ne uneşte în legătura neclintită a dragostei, întru o singură turmă de oi ascultătoare, în Numele Tău cel Sfânt, dând nouă şi a vedea în fiecare dintre fraţii şi surorile noastre chipul slavei Tale celei negrăite şi a nu uita că fratele nostru este viaţa noastră.

sâmbătă, 18 martie 2017

Adunare de comemorare a fratelui Cornel Rusu şi a soţiei sale, sora Maria

Cu binecuvântarea PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, sâmbătă 01 aprilie 2017, începând cu orele 17:00, va avea loc la biserica  ortodoxă cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului” din Simeria-Biscaria  (lângă Parcul Dendrologic Simeria), Adunarea de comemorare a fratelui ostaș veteran Cornel Rusu (de la Simeria), de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 22 ani.
Programul adunării Oastei Domnului dorim să aibă loc, după slujba Vecerniei şi paras­tasul fratelui Cornel Rusu, începând cu ora 17:00.
Invităm să participe la acest eveniment părinți, frați și surori de pretutindeni, anul acesta fiind şi Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Străluceşte, Cruce a Domnului… (Duminica a III-a a Sfântului Post – a Crucii)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Poate că în nici un alt context teologic nu se face mai în­ţe­­leasă Crucea cea plină de daruri a Mântui­torului Hristos cum se face în contextul acestei Săptămâni, care poartă Crucea ca miez (săptămână „Stavroforă“) şi – ca în cealaltă săptă­mână, aceea numită a Patimii, Paşte al Crucii – se face, prin semnul cel puternic al izbăvirii, trecere din lumea păcatului, prin pustia căutării, în preaplinul Împărăţiei celei Cereşti.
Toată tensiunea duhovnicească prin care trecem acum, deja pe calea postului, oarecum obosiţi de nevoinţe, dezorientaţi de atâta plinătate a harului câtă se revarsă prin Biserică spre noi, atunci când n-am făcut pregătirea necesară a trupurilor şi a sufletelor spre a primi această chemare a Postului, această vocaţie a postirii… Căci dincolo de toate ale Postului, darul cel mai de preţ pe care-l primim de la Dumnezeu este însuşi Postul, masa la care Împăratul, chemându-ne, ne voieşte „ai Săi“, oamenii Lui… De-aceea şi emoţia aceasta a întâlnirii cu Sfânta Cruce naşte, la mijloc de Post Mare, starea de har şi bucurie a mergerii mai departe. Cântarea liturgică este aceea care ne îndeamnă spre o astfel de exegeză bucuroasă a sărbătorii: „Acum oştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit cu bună cucernicie, înconjurându-l, şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Deci, veniţi cei ce vă luminaţi cu Postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te, cinstită Cruce, întărirea lumii!“ (Stihira I podobică a Vecerniei).

Calea Crucii lui Hristos

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Ev. de la Marcu Cap. 8, Vers. 34-38.
Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru.
Să luăm pe rând învăţăturile din ea: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui.

Chemarea Crucii

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu! Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-Se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic!

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Despre purtarea crucii

Sfântul Ignatie Briancianinov
Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).
El vede dinainte ceasul mutării noastre în nemăsurata veşnicie şi ne vesteşte pentru a noastră mântuire porunca Lui cea atotsfântă: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine şi să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”.
Prin puterea credinţei vii să înălţăm către Domnul ochiul nostru gândit – şi-L vom vedea! Îl vom vedea pe El, Pretutindenea Fiitorul – Care este de faţă aici, împreună cu noi. Să deschidem inima noastră, prăvălind de la intrarea ei greaua piatră a învârtoşării; să ascultăm, să privim, să primim, să ne însuşim învăţătura Domnului nostru.

Crucea-Mireasă

Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1
34 Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36 Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 37 Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 38 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 1 Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
 1. „Să-și ia crucea sa”. Dacă în Evanghelia Duminicii trecute ni s-a descoperit taina Crucii lui Hristos, în Evanghelia acestei Duminici ni se descoperă taina crucii noastre. Dacă, aşadar, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci am fost învăţaţi că iubirea lui Dumnezeu pentru noi s-a revelat în Crucea lui Hristos, în această Duminică suntem învăţaţi că răspunsul nostru de iubire faţă de Dumnezeu se arată şi se împlineşte în crucea noastră, purtată pe urmele lui Hristos.

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

† Mitropolitul Laurențiu
Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții
Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.
Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Chemarea este facultativă! Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa, de aceea a zis: „Cine voieşte să vină după Mine”, însă aşteaptă ca noi să dorim şi să cerem binecuvântarea şi ajutorul Său. Libertatea ne-a dăruit-o Dumnezeu de când ne-a creat după chipul Său ca persoane raționale, libere și capabile de a menține legătura cu Creatorul. Însă, urmarea lui Hristos sau trăirea vieții noastre în Hristos și cu Hristos, dobândită prin Sfintele Taine ale Bisericii, este singura cale prin care noi ne putem câștiga viața cea veșnică. Sfântului Apostol Pavel mărturisește: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20).

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38)

Suntem în Duminica Crucii. La jumătatea praznicului postirii, ne întâmpină Crucea Mântuitorului Hristos. O vedere a Crucii înainte de săptămâna Patimilor, care înfige Crucea în mjlocul pământului / Bisericii, pentru a ne readuce aminte în Cine ne este mântuirea. În Răstignitul Înviat! Foarte ades semnul biruinței e privit ca un semn de tortură, de umilință a Mântuitorului și unii, care-și zic creștini, refuză să fie părtași semnului acestuia, inventând tot soiul de sigle, rebrenduind Învierea cu simboluri ale creștinismului primar. Apostolul care se citește în această Duminică ar trebui să ne facă mai atenți în gândire: „Să ne apropiem, așadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har, ca să găsim ajutorul Lui, la timpul potrivit” (Evrei 4, 16). Oare de ce anume sau cine anume a diminuat vederea duhovnicească, făcând din refuzul Crucii teologie? În ce mod anume oameni, care se cred mântuiți doar prin Har – Ortodoxia mărturisind că mântuirea se realizează prin împreună-lucrarea dintre om și Dumnezeu, dintre faptă și Har – refuză să se închine „tronului Harului”, câtă vreme au totuși conștiința că Răstignirea Mântuitorului coincide tocmai cu așezarea Sa „pe tronul harului”! Duminica aceasta, fixată la jumătate de urcuș duhovnicesc întru postire, ne îndeamnă la îndrăzneală întru închinarea Crucii.

Răstignit împreună cu Hristos

Duminica a III-a din Post
(a Sfintei Cruci)
Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1
8 34 Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36 Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 37 Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 38 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. 9 1 Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
 1. Două cuvinte „grele”. Postul Mare este un minunat urcuş nu numai spre Sărbătoarea Învierii Domnului, ci spre desăvârşirea noastră. Evangheliile duminicale ale Postului Mare reprezintă ele însele trepte ale acestui urcuş. Luând aminte cum se cuvine la mesajul lor, vom urca, treaptă cu treaptă, la înălţimea chemării noastre de ucenici ai lui Hristos (de creştini).

sâmbătă, 11 martie 2017

Prietenie şi lumină – Duminica a II-a din Post. A Sf. Grigorie Palama

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Şapte zile după prăznu­irea vederii în icoană, Biserica a rânduit praz­nic luminii. Luminii celei necreate şi luminii care umple şi ea, de bucurie, toate.
Evanghelia Duminicii (Marcu, 2, 1-2) ne aduce, cu timpul şi locul, în Capernaum, unde nişte prieteni aleg o cale lipsită de orice fel de „subţirimi“ omeneşti, pentru ca prietenul lor să nu fie lipsit de vindecare: sparg acoperişul. Vă amintiţi când am vorbit despre Zaheu că alege o cale cel puţin spectaculară pentru a intra în istoria mântuirii: se urcă în sicomor. Iată acum altul care, coborât pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, aruncă o lumină cu totul nouă asupra firii umane. Domnul se arată din nou impresionabil. La gesturi de o măreţie smerită. La gesturi atât de fireşti, încât lumea a uitat să le mai facă. Un omenesc desluşit prin iertarea dumnezeiască a păcatelor.

Predică la Duminica a II-a din Postul mare – A Sf. Grigorie Palama

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Luând noi glasul desfrânatului, cu fierbinţi lacrimi cădem către Tine, Părintele şi Dumnezeul tu-turor, strigând: Am greşit depărtându-ne de la Tine şi necurăţiei slujind. Deci primeşte, Doamne, pocă-inţa noastră. Din Evanghelia de la Marcu, capitolul 2, versetele 1-12:
 „Şi, intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul; şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!»

Taina iertării păcatelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. 2 Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. 4 Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 6Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. 7 Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8 Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
1. Taina iertării păcatelor. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupești, ci asupra unei alte mari minuri de care dă seama această întâmplare, anume minunea (și taina) iertării păcatelor.

Vindecarea lor și vindecarea noastră

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
De fiecare dată când recitim vindecările pe care Domnul Hristos le dăruiește firii umane pentru a-i reconstrui încrederea, pare că sunt departe tare. Astăzi auzim de boli, pandemii ori moarte ca și cum totul ar fi pierdut. Deranjații de creștinism, ca să nu-i mai numim dușmani, aduc ca argument al inexistenței lui Dumnezeu tocmai aceste valuri de tzunami legat de boală și moarte. Or, Mântuitorul nu vindecă doar oameni ori organe ale unor oameni. El vindecă Omul, comunitate umană, iar Capernaumul e una dintre astfel de locații preferate; mentalitatea umană – și ce răbdare a avut cu fariseii și cărturarii. Pentru că tocmai pentru aceasta a venit! Să dăruiască vindecarea ca arvună Învierii. Să facă din Înviere moarte morții. De aici și dimensiunea firească a definirii creștinismului drept credință în Dumnezeu și încrederea în Dumnezeu.

Predica la Duminica vindecarii slabanogului din Capernaum (Despre rugaciune)

Sfantul Luca al Crimeei
„Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.
Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!
Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.
Priviti cum au actionat acesti oameni.

Să ne silim şi să stăruim ca să ajungem înaintea Domnului

Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre  tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel. Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţă adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos.
Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie – ducându-l pe patul său, el fiind foarte slab şi lipsit de ajutor.  Ei au încercat fără să izbutească, să străbată prin mulţimea deasă de oameni, pentru a ajunge lângă Domnul şi, neizbutind, s-au urcat pe acoperişul casei, l-au desfăcut şi, cu osteneală multă, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul şi l-au aşezat la picioarele Vindecătorului făcător de minuni. Aceasta era măsura credinţei lor în Hristos.

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Duminica a II-a din Post
(a Sf. Grigorie Palama)
Evanghelia de la Marcu 2,1-12
1 Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 2 Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. 3 Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. 4 Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. 5

„Așa ceva n-am mai văzut niciodată!…” (Luca 2, 1-12)

Duminica a II-a din Postul Paștelui. O lecție despre prietenie și cum poate prietenia să ajute mântuirii. Capernaum. Hristos în mijlocul mulțimii, din pragul casei unde Se adăpostea, vestește Cuvântul. Și acolo, sub ochii șocați ai celor ce se înghesuiau să audă, patru prieteni plinesc porunca Împărăției. Se fac frate aproapelui aflat în neputință. Biruiesc neputința lui cu o creativitate ieșită din comun. Sparg coperișul pentru a-l purta pe paralitic dinaintea Domnului. Iar Hristos reacționează asemeni unui Frate mai mare, entuziasmat de soluție. Iartă. Le dovedește, printr-o spărtură în acoperișul Legii, că iertarea e mai mare decât vindecarea trupescă. Că orice gest cu suflet aduce vindecare sufletului.
A vedea pe Dumnezeu e gândul propus inimii noastre de către Biserică. De aceea și este pomenit Sfântul Grigorie Palama, teologul vederii Luminii celei necreate. Istoria ne păstrează un text al Fericitului Augustin, important tâlcuirii noastre: „Dacă întreb un păgân: Unde este Dumnezeul tău?, el îmi va arăta statuile sale.

miercuri, 8 martie 2017

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Femeia ca un simbol al lui Hristos

Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine sub infatisarea unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.