"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

duminică, 25 august 2019

Parintele Cleopa – Vindecarea copilului lunatic

Iubiti credinciosi, Sunt unii oameni, numiti scafandri, care se baga in adancul oceanelor si pe fundul marilor, si cauta acolo margaritare care adesea se gasesc in scoicile de pe fundul marii. Dar ca sa gaseasca un margaritar ca acela, cata osteneala trebuie sa-si ia asupra-le acestia, primejduindu-si uneori chiar viata. Asa ni se cade si noua credinciosilor, care avem credinta dreptmaritoare si dumnezeiescul botez, sa ne afundam pururea in dumnezeiestile Scripturi, sa adancim pururea mintea noastra in dumnezeiestile si prea adancile intelesuri ale ei, caci numai asa vom afla margaritarele celor patru sfinte si prea folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre.

De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?

  Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

„Încă o minune“, vor spune cei necredincioşi. „Ce tot vrea să dovedească Dumnezeul creştinilor? Şi dacă este să fim cinstiţi, eu însumi am auzit tineri sau mai vârstnici, cu aere ortodoxe, că această ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a făcut-o, reduce, un pic sau mai mult, din impactul pe care ar trebui să-l aibă cuvântul Evangheliei în rândul comunităţii. Că ispita există – şi, uneori, se manifestă – o dovedeşte şi modul în care unii dintre noi, în luări de cuvânt sau predici, alegem textele despre care vrem să le vorbim, socotindu-le pe acestea „alese“, tocite ca sens şi conţinut…

Credința cât un grăunte de muștar

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința.

Sfântul Ioan Gură de Aur despre VINDECAREA LUNATICULUI


„Venind ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicînd: «Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tai şi n-au putut să-l vindece”.


“Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

PREDICA LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII

Iubiţi credincioşi, iată deschidem Sfânta Evanghelie iară şi iară, pentru a ne întâlni încă o dată, şi în Duminica aceasta, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu lecţia pe care El a rânduit-o pentru noi, oameni de la finele veacului, tocmai pentru a moşteni veacul ce va să vie. Evanghelia de astăzi, care cu-prinde vindecarea lunaticului, se găseşte în Evanghelia de la Matei, la capitolul 17, versetele 14-23. Să luăm aminte!

„Şi, mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, câzându-I în genunchi şi zicând: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece». Iar Iisus, răspunzând, a zis: «O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.»

Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis deosebi: «De ce noi n-am putut să-l scoatem?»

Predică la duminica a X-a după Rusalii – a vindecării lunaticului

† Sfântul Nicolae Velimirovici
 
Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor.

Credinţa care mută munţii

Evanghelia de la Matei 17,14‑23

14 Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, 15 şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. 16 Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. 17 Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. 18Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. 19 Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? 20 Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 21 Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. 22 Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.
1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei.

sâmbătă, 17 august 2019

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri


Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Iisuse, tot Cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

Credinţă şi îndoială

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

În Epistola către Evrei, în capitolul al unsprezecelea, credinţa e definită ca “dovedirea lucrurilor nevăzute”. Noi, în general, punem accent pe “lucrurile nevăzute”, uitând de “dovedirea” sau “certitudinea” lor. Atunci când ne gândim la credinţă, ne gândim la “cele nevăzute”, dar în loc de dovedire, ne raportăm faţă de ele cu un semn de întrebare.

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,22-34

22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 23 Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. 24 Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 25 Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  26 Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. 27 Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28 Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29 El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. 30 Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31 Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32 Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. 33 Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 34 Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

 1. O primă minune: Iisus umblă pe apă. După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii, despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici. Anume, minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt 8,23-27).

Umblarea lui Hristos pe mare

Se încrucișează în Sfânta Evanghelie de astăzi cele mai diferite stări sufletești: FRICA de valurile învolburate ; SPAIMA în fața vântului, care " era împotrivă "; ADMIRAȚIA pentru figura lui Hristos, care venea pe apă, spre corabie; ÎNCREDEREA în glasul și chemarea Lui; LINIȘTEA când s-a potolit vântul și s-a îmblînzit marea.
 
Relatarea din acea noapte, de pe Marea Galileii, este o realitate continuă de pe marea vieții sufletești a fiecărui  creștin. Mereu se ridică FRICA din străfundurile vechiului Adam , care este în noi și se împletește cu o SPAIMĂ, în fața năvălirii ispitelor și necazurilor din afară, făcând noi oameni deprezivi și anxiosi.
 
Cum și cu ce le vom  putea stăpâni și învinge noi cei  de astăzi ?

APOSTOLII ÎN FURTUNĂ

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”... Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din evanghelia de dumi­nică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Iisus adormise în timpul furtunii şi apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

joi, 15 august 2019

Zicem “adormire” nu “moarte”, pentru că aşa e creştineşte.

Din „Duhul adevarului”
De Ilarion Felea
Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei

MOARTEA – Adormirea Maicii Domnului

În sufletele tuturor oamenilor zace, ascuns şi nelămurit, un dor de mai bine. Năzuim cu toţii spre ceva, căutăm o comoară ce ni se pare că am pierdut-o. Alergăm după un ideal care ne cheamă în chip negrăit; alergăm, ne zbuciumăm, dorim un bun suprem, fericirea veşnică în sânul împărăţiei lui Dumnezeu.

Dorul sfânt al fericirii nemuritoare ne mână la şcoală, ne mână la biserică, la muncă, pe câmpul de luptă, să cucerim aerul, pământul şi apa cu toate comorile lor. El e pretutindeni cu noi şi arde pe vatra sufletului nostru ca focul în cărbunii aprinşi. Dorul acesta – dovada chipului şi asemănării lui Dumnezeu în om -trezeşte în noi nemulţumirea şi susţine neodihna, şi astfel ne face capabili de progres, de cultură şi de civilizaţie.

Sfântul Maxim Marturisitorul - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Din „Viata Maicii Domnului”
Sfantul Maxim Marturisitorul
Editura Deisis
Adormirea

103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor priete¬ne lui Dumnezeu.

Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.

miercuri, 14 august 2019

Sfântul Grigorie Palama - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Omilii – volumul 3
Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia
2007
Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

sâmbătă, 10 august 2019

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor). Predica IPS Irineu Pop-Bistrițeanul

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Dreptmăritori creștini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârșind minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, prin care a potolit foamea mulțimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat și s-au săturat cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coșuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Înmulţirea pâinilor şi-a peştilor – o lecţie de învăţat pentru creştinii de azi şi dintotdeauna

Motto: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat
(Ioan 6, 26)

Aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis: „Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Iar ei i-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici”.

vineri, 9 august 2019

Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

Omilia 37 la preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria
 
1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile Pururea Fecioarei şi Maicii Domnului.

Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca lucrurile ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

joi, 8 august 2019

Despre Sfânta, preacurata și fericita adormire a Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu

Cateheza a 20-a
A aceluiași
Despre Sfânta, preacurata și fericita adormire a Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și omilia ei înțelegătoare despre pâinea vieții cea dintru ea
Binecuvintează, părinte,

Frați și părinți, iată preacurata și preacinstita și preafericita adormire a nemuritoarei Maici a lui Dumnezeu. Iată locașul cel de viață începător se mută astăzi la viața cea fără de sfârșit. Iată mireasa Împăratului puterilor celor de sus se grăbește să se mute în cămările de nuntă cele de sus. Iată făclia se întoarce la lumina cea neînserată. Iată palatul Împăratului Slavei[1] se suie la palatele ospățului ceresc. Iată tronul Împăratului celui nezidit se mută cu slavă în casa Împăratului. Iată cea preanevinovată și cu totul fără de prihană masă ne-a chemat pe noi pe toți să fim ospătați, adăpați și luminați și punându-ne înainte pâinea vieții[2] ne amestecă potirul, băutură curățitoare, zicând: „Pâinea care prin mine a venit la voi și potirul coastei Lui celei fără de prihană și dătătoare de viață strigă către voi: „veniți, zice, mâncați pâinea Mea cea vie[3]. Nu mâncați altă pâine care nu este a Noastră, ca să nu muriți. Căci pâinea cea plină de plăceri a păcatului este aducătoare de moarte și cel care v-o dă pe ea este ucigaș de oameni.

miercuri, 7 august 2019

Cuvânt la Praznicul Adormirii Maicii Domnului - Sfântul Serafim Sobolev

Și cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre” (din troparul praznicului).

Domnul a spus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla...”, sau „cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7,9-11). 

Prin asemenea cuvinte Domnul sădeşte în noi nădejdea şi siguranţa că rugăciunile noastre către Dumnezeu vor fi împlinite. Ne întrebăm: „Dacă Domnul Iisus împlineşte rugăciunile oamenilor păcătoşi, atunci poate El să-şi întoarcă faţa Sa de la Preacurata Maica lui, când Ea aduce rugăciuni pentru noi, păcătoşii, la scaunul Lui?