"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

joi, 3 septembrie 2015

Rugăciuni pe malul lacului


Cine m-a pus în acest aşternut de viermi? Cine m-a îngropat în ţărână spre a ajunge vecin cu şerpii şi ospăţ al viermilor?
Cine m-a pogorât de pe înaltul muntelui spre a ajunge tovarăş al oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu?
Păcatul meu şi dreptatea Ta, o, Doamne. Păcatul meu se întinde de la crearea lumii şi e mai iute decât dreptatea Ta.
îmi socotesc păcatele din toată viaţa mea, din toată viata tatălui meu şi din toată calea cea întoarsă până la începuturile lumii şi spun: Cu adevărat, numele dreptăţii Domnului este mila.
Port rănile părinţilor mei pe mine însumi, iar acum ele s-au arătat pe sufletul meu ca o pată pe spatele unei girafe, ca un veşmânt de scorpioni otrăvitori care mă înţeapă.
Ai milă de mine, o, Doamne, deschide porţile cerescului râu al harului Tău şi curăţeşte-mi sufletul lepros, spre a putea ca vindecat de lepră să îndrăznesc a preamări numele Tău dinaintea altor leproşi fără ca ace?tia să mă batjocorească.
Măcar ridică-mă cu un cap deasupra duhorii împuţite a acestui aşternut de viermi spre a trage adânc in piept mireasma cerului şi spre a reveni la viaţă.
Măcar mă ridică la înălţimea unui palmier ca să pot râde de şerpii ce-mi vânează călcâiele.
O, Doamne, dacă a existat măcar o faptă bună pe tot parcursul călătoriei mele celei pământeşti, de dragul acelei unice fapte scapă-mă de tovărăşia oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu.
O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde.
O, Doamne, tăria mea în neputinţă.
O, Doamne, lumina mea în întuneric.
Pune măcar un deget pe fruntea mea şi-atunci voi învia. Sau, dacă sunt prea necurat pentru degetul Tău, îngăduie ca doar o rază de lumină din împărăţia Ta să strălucească asupra mea şi înaltă-mă, înaltă-mă din acest aşternut de viermi, o, Domnul meu preaiubit.

Sf. Nicolae Velimirovici
sursa:http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!