"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

marți, 2 aprilie 2013

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi (X)


Există o cercetare a Scripturilor care nu-i bună de nimic - iscodire stearpă a minţii. Cum să o recunoaş­tem?

Iată cum: dacă vezi că toate gândurile care se nasc în tine sunt ca nişte băşici de săpun, frumoase la vedere, însă lipsite de conţinut, şi se sparg la cea mai uşoară atingere a văzduhului judecăţii sănătoa­se, să ştii că ele sunt produs al curiozităţii deşarte.

Iar dacă afli că aceste gânduri se aşază pe inimă, şi se vâră cu sila în ea, şi o apasă, frângând-o, sau o lăr­gesc, veselind-o cu nădejdi nepământeşti, ele nu sunt produs al curiozităţii deşarte, ci adevăr cunoscut prin experienţă. Pentru unii, cercetarea Scripturilor poa­te fi o mare ispită. Vă veţi mira, dar aşa şi este. Avva Serid l-a bătut o dată pe Dositei pentru că, fără să fie nevoie, începuse să iscodească ce înseamnă asta, ce înseamnă cealaltă, de ce e scris aşa şi nu altfel.

Iată şi alt exemplu: în Filipi era o fată cu duh pitonicesc, iscoditor, şi Apostolul Pavel a gonit duhul. In Filocalie, Filotei şi Diadoh socot că este rău când nevoito­rul este abătut de la luare-aminte şi rugăciune de că­tre dorinţa sau imboldul de a „teologhisi puţin" - de altfel, în multe alte locuri sunt numeroase sfaturi de acest fel cu privire la cercetarea Scripturilor. Cum au luat naştere ereticii? Toţi, până la unul, din cercetarea Scripturilor. De aici reiese că aceasta e o armă cu două tăişuri şi, prin urmare, trebuie să fim prevăzători când o mânuim.

Creştinul ortodox citeşte cuvântul lui Dumnezeu şi îşi întipăreşte în inimă adevărurile cuprinse nemij­locit în el, fără să-şi mişte gândurile dincolo de hota­rele acestui conţinut şi fără să-şi înalţe mintea deasu­pra lui cu trufie şi samavolnicie, ca un stăpân, ci supunându-şi-o cu smerenie. Dacă întâlneşte vreun lu­cru anevoie de înţeles, caută dezlegare nu în mintea sa, nu în presupunerile sale, ci în păstrătoarea cea de obşte a tot adevărul, care este Biserica - el caută, adi­că, dezlegare de-a gata, recunoscută de toţi şi pusă la îndemâna tuturor de Sfânta Biserică.

De pildă, în Evanghelie s-a zis: Tu eşti Petru, şi pe această piatră şi aşa mai departe (Matei 16, 18). Este de neînţeles cum poate fi Biserica întemeiată pe Petru, de vreme ce te­melia ei este Domnul nostru Iisus Hristos - despre o altă temelie nici nu poate fi vorba. Fără a sta să filosofaţi pe această temă, adresaţi-vă Bisericii, şi ea vă va spune că aici cuvântul Petru nu desemnează persoana Apostolului Petru, ci mărturisirea neclintită a credin­ţei în Domnul Iisus Hristos. Această neclintire l-a fă­cut „piatră" pe fiecare mucenic: a fost bătut, torturat, dar nu s-a sfărâmat. Dar catolicii au început, iată, să caute soluţia în capul lor şi l-au găsit pe... papa.

Dacă vreun loc din Scriptură va stârni un gând, iar acest gând, la rândul său, va începe să tragă concluzii care se îngrămădesc în cap fără să le putem respinge, nu-i nimic: ortodoxul nu se fereşte de asta, însă tra­tează aceste concluzii, nu ca pe nişte fii buni, ci ca pe nişte fii vitregi: le pune la încercare, încercând să le integreze întregului ansamblu al adevărurilor sfintei credinţe ce sunt cuprinse în învăţătura ortodoxă, şi se uită dacă se potrivesc cu ele, iar dacă nu se leagă sau chiar le contrazic, le alungă din cap ca pe nişte fii ne­legitimi. Dacă nu poate să facă asta singur cere ajutor fie de la învăţătorii vii, fie de la cei dinainte, şi îi în­treabă pe aceştia.

Neortodoxul nu face aşa. I se nasc în cap oarecare gânduri (bune sau rele, pentru el nu contează, numai să-i placă) - se şi apucă să râme în Scriptură şi să le caute confirmare. La asemenea dispoziţie sufletească, bineînţeles că fiecare rând şi chiar expresie ce pare să aducă de departe cu visele iscoditorului sunt luate drept dovadă. Sunt strânse astfel câteva texte cărora li se agaţă de coadă tâlcuiri samavolnice, şi după ace­ea este trasă concluzia (adică ideea care i s-a născut în cap respectivului înainte de a citi Scriptura) şi, în cele din urmă, strigătul de triumf: „Aşa învaţă toată Scriptura!"

Aşa au luat naştere toate ereziile, aşa a luat naştere protestantismul, aşa a luat naştere papismul - cu sin­gura diferenţă faţă de protestantism că papistaşii încă mai râmă în Sfinţii Părinţi şi îi siluiesc.

Sfântul Teofan Zăvorâtul
din  "Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor", vol. 1, Editura Sofia, Bucureşti, 2007

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!