"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 28 aprilie 2018

Mărturia recunoştinţei slăbănogului de la Vitezda

Să lăsăm gândurile să se ducă spre slăbănogul, a cărui tămăduire minunată este istorisită în Sfânta Evanghelie de astăzi: un om, peste care suferinţa apăsa greu, de 38 de ani, dar care nădăjduise mereu, an după an, că se va afla vreun semen al său, un om sănătos, ca să-l arunce la vreme potrivită în apa tămăduitoare a lacului Vitezda. Dar timp de 38 de ani nu se găsise nimeni care să împlinească dorinţa fierbinte a slăbănogului. Nu ne purtăm oare şi noi asemenea celor ce trecuseră de atâtea ori nepăsători pe lângă sărmanul bolnav? Când suntem sănătoşi când nicio mâhnire nu împovărează inimile noastre, nu uităm oare şi noi pe atâţia alţii, - semeni ai noştri, care ar putea scăpa de suferinţe, cu sprijinul nostru?

An după an, slăbănogul văzuse şi se încredinţase că nădejdea lui în ajutorul semenilor se dovedeşte deşartă. Dar el nu se mânie, nu blesteamă, nu osândeşte pe nimeni. În sufletul său se aprinde flacăra vie a unei nădejdi mai luminoase: nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Şi izbăvirea de la Domnul nu întârzie să vină. Iisus se apropie de el şi după ce cunoaşte dorinţa lui puternică de a se tămădui. Îi spune: „Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi slăbănogul dobândeşte îndată sănătatea după care năzuise fără încetare vreme de 38 de ani. Nu este aceasta o dovadă că niciodată nu se cuvine a pierde nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu?

 Nu găsim noi oare, în cuvântul Sfintei Evanghelii, încredinţare deplină că singur Domnul alege ceasul în care coboară asupra noastră multa şi marea Sa milă? Să nu încetăm a ne îndrepta nădejdea către El, bine ştiind că răsplătirea Lui va veni la vreme potrivită. Să luăm însă aminte la un alt tâlc adânc pe care-l au cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi. Cei ce nu înţeleseseră taina venirii lui Hristos, cei ce nu credeau în dumnezeirea Lui, - văzând minunata tămăduire a slăbănogului – cârteau, zicând că, într-acea zi, fiind Sâmbătă, nu se cădea, după vechea Lege, nimănui să săvârşească vreo lucrare. Cei ce spuneau astfel de vorbe nu pricepuseră că Iisus voise să dea tuturor pildă nepieritoare, că pentru săvârşirea faptei bune şi de folos semenului nostru, nicio zi nu este oprită de Dumnezeu. Că, adică, fapta cea bună se cuvine a o săvârşi oricând şi în orice loc, şi mai cu osebire acolo unde este trebuinţă.

 Să mai gândim, deasemenea, şi asupra cuvintelor cu care se încheie Sfânta Evanghelie de astăzi: „Şi s-a dus omul acela şi a spus Iudeilor: Iisus este cel ce m-a făcut sănătos”. Mântuitorul nu i-a cerut slăbănogului, când l-a tămăduit, să-i aducă vreo mulţumire, ori să mărturisească altora puterea dumnezeiască prin care s-a pogorât asupra lui tămăduirea. Dar slăbănogul însănătoşit a simţit în cugetul lui îndemn de a grăi tuturor despre cel ce l-a ajutat. Aceasta era mărturia recunoştinţei lui, pe care nu ştia să şi-o arate într-alt chip. Noi, cei ce suntem creştini, mărturisim noi oare numele Domnului ori de câte ori darul şi mila Lui se pogoară asupra noastră? Să încercăm a lua şi această pildă de purtarem de la slăbănogul pe care Hristos l-a tămăduit lângă scăldătoarea oilor, de la Vitezda!....  

Sursa: "Îndrumătorul pastoral" al B.O.R.
pe anul 1951, vol. II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!