"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

marți, 13 mai 2014

Parintele Opre Craciun – Prieten al lui Hristos si al sufletelor doctor.

Datorita framantarilor pe care le are un tanar de liceu, am cautat in acea perioada a vietii mele, sa imi gasesc un “preot iscusit” cum zic sfintii parinti. Astfel pasii mei s-au indreptat catre Biserica din Cincis unde l-am aflat pe Parintele Opre Craciun.
Parintele avea in subordine si parohia satului Izvoarele, astfel vara, mergeam pe jos dinspre satul Izvoarele, peste deal , la Cincis. Acele momente imi vor ramane adanc intiparite in viata mea, iar valoarea lor am inteles-o dupa o lunga perioada de timp, ca de altfel toate cuvintele de folos pe care parintele mi le impartasea.
Discretia in Ortodoxie
La unele framantari care ma incercau, parintele le-a gasit un singur medicament. Exista o revolta fata de atatea nedreptati din jurul nostru pe care le consideram primejdioase, iar ca atare, se impunea a fi luata o drastica decizie. Atitudinea Parintelui a fost una profunda, bine argumentata patristic si biblic, dar mai ales traita. Imi spunea ca trebuie luata o atitudine dar cu dreapta socotinta, caci in Ortodoxie se impune DISCRETIE, nu enfaza si nu tam-tam. Un lucru de care am fost ispitit, si care bantuie viata crestina, este atitudinea de-a taia si spanzura in numele dreptatii. Parintele m-a invatat ca ADEVARUL , care este Hristos, caci el zice “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, nu are nevoie sa fie aparat, ci trait, caci fiind trait este aparat prin viata noastra. Iar ca pilda de traire, esenta DISCRETIEI este smerenia. Mandria iti dicteaza EU-l, eu trebuie sa fac, eu trebuie sa rezolv cutare si cutare, trebuie sa iau EU atitudine si sa apar eu adevarul. Unde exista EU nu mai exista Hristos, caci El zice “Cel ce vrea sa imi urmeze, sa se lepede de sine” iar sinele este EU-l. Parintele nu este impotriva luarii de atitudine dar in smerenie, iar smerenia are ca atribut discretia. Cand faci un lucru pentru Hristos doar El trebuie sa stie, (nu stie dreapta ce face stanga) iar daca il faci pentru lume, te adresezi ei, iar aceasta nu se mai numeste viata duhovniceasca ci show. Pilda vie a parintelui este insasi viata sa din temnitele comuniste. Nu este acesta un model suprem de atitudine? Cand vrei sa strigi in gura mare, ramai cu strigatul mort, dar viata si faptele tale raman pe veci.
Convertirea energiilor
In aceeasi ordine de idei a revoltelor mele, parintele spunea un lucru cu totul cutremurator, si pe atunci, de neinteles pentru mine. Nu trebuie sa distrugem URA, ravna si energiile noastre, ci trebuie sa le convertim. Ura trebuie folosita impotriva raului, lupta si energiile necesita o canalizare impotriva pacatului. O viziune noua pentru un adevatat doctor de suflete. Asculta cu atentie si punea intrebari pentru a putea face un diagnostic corect. Dupa ce depista boala incerca diferite tratamente dupa structura fiecaruia. N-am intalnit la nimeni combinatia fericita intre umor-intelectual si seriozitate. Era mereu  zambitor si plin de glume cu talc. Spunea: “Sunt singurul Craciun si-n zi de Pasti”.  Poate provoca zambetul, dar in spatele ei ce sta? In fiecare nastere e moarte si-n fiecare moarte  e un sambure de viata, si-n fiecare moarte e Inviere.
Adeseori imi dadea teme ale caror cheie o gaseam in timp. Eu l-am cunoscut ca pe prietenul duhovnic, care vibreaza la suferinta ta. Lacrima de pe obrazul tau era prietena cu lacrima de pe obrazul lui, omul care a inteles suferinta la “facultatile” cele mai inalte (temnitele comuniste). Smerenia era la ea acasa in parintele, in traire in vorbe si in tot. Smerenia pe care o gasim azi doar in carti, smerenia care este luata in deradere, intr-o societate a afirmarii, smerenia calcata in picioare de duhul vremiilor, mandria. Cu toate acestea parintele avea vesminte deloc aurite caci sufletul stralucea. Stralucea pentru Hristos si in Hristos pentru cei care aveau ochi de vazut si minte sa priceapa.
Viu in lectura
Adesea imi recomanda bibliografie de lectura. Ramaneam uimit de un om care sta intr-un sat, fara internet si media, dar care era la curent cu tot ce-i nou publicat. Pentru corecta mea directionare imi recomanda Savatie Bastovoi si printre altele imi zice: “Vezi ca a aparut Terapeutica bolilor spirituale a lui JEAN CLAUDE LARCHET, carte fundamentala ce nu trebuie sa lipseasca din biblioteca crestinului” Intr-adevar  am constat ca era cea mai ampla sinteza de gen de pana acum. Mi-a facut cadou cartea Aspaziei Otel Petrescu, STRIGAT-AM CATRE TINE DOAMNE… si m-am indragostit de sfintii marturisitori in temnitele comuniste. Socul meu cel mai mare a fost in perioada studentiei la Sibiu cand s-a amintit numele duhovnicului meu printer cei care au patimit in cele mai grele temnite. Eram cu totul bulversat. Omul care m-a crescut spiritual, n-a dat nici cea mai mica urma de intelegere in acest sens; Apoi am aflat ca nici familia nu stiase nimic, foarte mult timp. Un mare act de DISCRETIE
Smerenia s-a dedus si din stilul evanghelic al vorbirii sale. Nu folosea pronumele personal ci mereu persoana a treia. Cand era necesar sa vorbeasca despre dansul imi vorbea la persoana a treia.
O carte pe care m-a rugat s-o lecturez a fost Al patrulea mag, Alexandra Dumitru, un roman crestin ce are ca fundament identitatea crestina si precrestina a acestui neam.
Poezia preferata a parintelui, pe care am auzit’o cand o recita din memorie, unor  seminaristi veniti in pelerinaj, era Cantecul Potirului – Nichifor Crainic.
Stand cu tatal meu la o discutie in livada, am inteles ca, de nenumarate ori, l-a citat pe fratele Traian Dorz. Ii cunostea opera si viata pe care, de altfel, le aprecia.
Parintele Craciun si Parintele Arsenie,  doctori iscusiti de suflete.
In 2004, un tanar ucenic, a  avut un accident si era oarecum ravasit, si la propriu si la figurat. Parintele, inainte de a-l  duce la prietenul sau, Parintele Arsenie Boca la mormant, a explicat din experienta, tainele vindecarii unor boli sufletesti. Cauzele unor napaste nu le poate stii decat Dumnezeu. Omul cand da de ele se intreaba “de ce?”. Nici ucenicii Domnului nu au putut deslusi unele boli sufletesti si originea lor. Desi nu cunoastem mereu cauzele, constatam efectele, si din experieta, putem gasi solutii. Astfel, parintele i-a zis: “Ca ascultare, din acest moment pana la sfarsitul vietii nu vei mai pune alcool in gura. Daca nu vei face asa, incercari mai mari vei avea.” De noua ani a facut ascultare si acum e sanatos si incearca sa duca la bun sfarsit cele inscrise in viata sa de parintele.
De la Biserica din Cincis, unde s-au facut anumite dezlegari, au plecat in graba la mormantul parintelui Arsenie unde au avut loc alte slujbe pentru cei bolnavi. Acolo s-a descoperit urmatorul lucru. Mama lui plangea langa mormant si a spus “Parinte Arsenie te-a tinut in brate cand aveai trei ani”. Asa s-a deslusit cum Parintele Arsenie Boca l-a tinut in brate si la accident (venind de la Silvas la Hunedoara a fost lovit mortal de o masina si lasat in sosea intr-o balta de sange. La spitalul din Hunedoara a avut diagnostic de fractura craniana, la spitalul din Deva s-a constat o simpla lovitura iar in sapte zile a fost ca nou )
Cum s-a intamplat acesta fericita tinere in brate. Tatal tanarului era sofer pe masina mare si transporta material de constructie. Ajuns cu materialele la Prislop la intanit pe Parintele Arsenie Boca, care a deslusit marele necaz din familia sa si i-a rugat sa vina la spovedanie. Ajuns in fata bisericii, cei doi soti aveau pe fata de 7 ani si copilul de 3 ani pe care il tineau in brate. Parintele a venit cu o maicuta. La luat pe prunc in brate, l-a dat maicutei si impreuna cu fetita i-a indrumat spre chilie, pana ce parintii vor sfarsi spovedania.
Preotul si evreul
In perioada regimului comunist s-au facut demersuri pe toate planurile pentru a se obtine distrugerea bisericilor din Valea Cernei, unde avea sa fie actualul lac de acumulare Cincis. Astfel era nevoie si de acordul reprezentantilor Bisericii Ortodoxe. Parintele mi-a spus, lucru confirmat si de alti ucenici, ca cel care era insarcinat cu toate atributiunile administrative din partea comunistilor, la origine era evreu. Demersurile pentru radierea bisericilor s-a facut greoi, in timp si cu negocieri, dar s-au realizat. Preotul responsabil de acele distrugeri (nu-i dam numele) a fost pus in fata unui fapt cu totul cutremurator.
Deloc intamplator, intr-una din zile, dupa finalizarea tuturor demersurilor de radiere a bisericilor evreul vine la parintele si spune urmatoarele: “Eu, care nu cred in Hristos, am facut ceea ce am facut, dar dumneata ce raspuns ii vei da la Judecata?”  si se spune ca in acel moment parintele ar fi cazut din picioare ca si secerat – a lesinat. O pilta vie, dostoievskiana a marelui inchizitor din zilele noastre si modul cum il rastignim in viata noastra pe Hristos.
De la acea biserica ortodoxa ce urma a fi daramata s-au salvat frescele pe care parintele Craciun s-a  luptat sa le readuca in Muzeul-Schit de la Cincis. Un doctor de suflete si-a dorit un spital duhovnicesc. Despre acest “spital duhovnicesc” avem doua profetii. Cea a parintelui Arsenie o vom relata mai pe urma.
Profetia staretului.
Fiind crescut in atmosfera manastirii Afteia (printr-o imprejurare deloc intamplatoare, cand eram copil, parintele staret  m-a luat din fata blocului si m-a dus in varful muntelui) unde parintele Craciun era foarte iubit de obste, parte din ea din aceleasi meleaguri hunedorene,  am fost intrebat adesea “Cand mai vine parintele Craciun la noi, la cosit?”  Intrebare pe care am adresat-o parintelui cu oarecare mirare, stiind varsta si sanatatea parintelui. Dar el mi-a spus cu aceeasi DISCRETIE: “Mai, eu nu stiu sa cosesc dar stiu foarte bine sa bat coasa.”
L-am intrebat pe parintele Craciun, daca sfintia sa merge des la Afteia, de ce parintele staret nu vine la Cincis. Mi raspuns “A zis ca va veni cand e gata schitul. Deci trebuie sa fac ascultare” Asa a si fost.
Profetiile Parintelui Arsenie Boca.
Cand se intorcea spre Manastirea Prislop, Parintele Arsenie Boca trecea si pe la Parintele Craciun, iar intr-una din aceste vizite ia aratat cu un toiag de alun catre parul lui Lita “Uite, pana aici va fi apa.”  Aceasta marturie facea referire la viitorul nivel al lacului Cincis. Parintele Arsenie a mai facut o referire la unele animale din gospodaria familiei parintelui Craciun. Dupa ce i-a atmirat boii din gospodarie i-a spus socrului “Ma, acesti boi ii vei da pe-o semnatura”. N-a inteles nimeni aceste spuse. Faptele s-au adeverit  ceva mai tarziu, la colectivizare. Asa au inteles cuvintele Parintelui Arsenie Boca.
Recatehizarea poporului roman
Parintele mi-a marturisit ca exista un act al Parintelui Arsenie Boca ce se afla la Episcopie prin care se face referire la aceea misiune pe care parintele Craciun avea s-o duca la indeplinire. Un lucru este cert, parintele Craciun si cu atat mai mult Parintele Arsenie Boca nu doreau ziduri ci un “SPITAL DUHOVNICESC” la Cincis.
Foarte des l-am auzit pe parintele, si acest lucru este confirmat de ucenicii lui, dezbatand si promovand aceasta tema: “Poporul roman trebuie reincrestinat si trebuie sa incepem cu noi preotii”. Din acest lucru a facut o misiune iar cei care l-au cunoscut pot confirma acest adevar. Daca ucenicii si cu atat mai mult preotii care l-au avut ca doctor de suflet pe parintele,(dar nu numai) ar intelege necesitate preluarii acestei misiuni sfinte, lucrurile ar capata o raza de lumina in bezna zilelor noastre si s-ar pune “un inceput bun”, cum zic Sfintii Parinti.
Azi ma duc la mormantul Parintelui Craciun cu nadejdea testamentului arsenian “Eu de acolo am sa va ajut mai mult”. Acest lucru ce alina din durerea pe care o incerc vizavi de neintelegerea, neascultarea, si putina folosinta  a clipelor cu parintele Craciun.
De multe ori in viata pretuim cu adevarat un lucru atunci cand nu-l mai avem. Este o realitate dureroasa pe care o simt . “Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem şi nu e.”
Voia omului si voia lui Dumnezeu
Mereu mergeam la sfintia sa pentru sfat si consultare in ceea ce imi doream sa fac. Parintele indemna adesea sa ne gandim la voile (proiectele noastre) daca sunt in acord cu voia lui Dumnezeu. Mereu aceasta tema teologica a fost si este pentru mine o tema cu greutate. Cum putem intuit sau cunoaste concordanta intre voia noastra si voia lui Dumnezeu. Parintele spunea ca e necesar o stare de rugaciune si post pentru a ne descoperi Dumnezeu, prin diferite mijloace, care este cursul bun al lucrurilor. Este primejdios sa te impotrivesti voii lui Dumnezeu staruind in voia ta, dar paradoxal, pe aceeasi linie, se poate intervenii cu opozitia  starii de indelunga rabdare si nadejde. De exemplu, Zaharia se putea incadra in aceasta antiteza. Toata viata se roaga pentru un copil. Daca nu e voia lui Dumnezeu, atunci la ce sa se impotrivesca sa tot insiste. Sau perseverenta si increderea ca atunci cand va vrea Dumnezeu se va intampla, este pozitia corecta. Parintele spunea ca trebuie sa mergem dupa sfaturile sfintilor parinti. Sa traim intr-o viata duhovniceasca: post, rugaciune, marturisirea, euharistia si increderea in mijlocirea duhovnicului catre dumnezeu. Mi-a spus “Uite, si eu pot gresi. Au venit patru tineri la mine pentru binecuvantare de-a merge in manastire. Doi au ramans si s-au calugarit, devenind chiar preoti, iar doi au plecat din manastire, unul ziua cu binecuvantare, altul fara binecuvantare noaptea.”  Deci planurile lui Dumnezeu nu le pot stii cu adevarat decat sfintii, carora le descopera dumnezeu planurile Sale. Eu nu sunt sfant – spunea parintele. Deci daca nu suntem sfinti, noi bajbaim si avem datoria sa traim dupa voia lui Dumnezeu, caci sfintenia nu e o alternative ci o porunca data de Hristos “Fiti sfinti!”
Articol publicat in Revista Timotheos nr. 2(104)/201

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!