"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Ultima duminică dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului este Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, în care Biserica a rânduit să se citească Evanghelia de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei 1, 1-25, unde se prezintă genealogia Mântuitorului sau Cartea neamurilor lui Iisus.
Ea cuprinde o pedagogie şi o înţelepciune divină care împreună exprimă: aşteptarea cu speranţă a Mântuitorului de-a lungul generaţiilor şi pregătirea în credinţă a oamenilor pentru venirea Domnului Iisus Hristos.
Întruparea Fiului veşnic al lui Dumnezeu, adică faptul că El S-a făcut om, nu a fost o întâmplare, ci a fost împlinirea unui plan al lui Dumnezeu pregătit din veşnicie, planul sau scopul pentru care El a creat lumea. Deci, taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin este o taină cunoscută de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Această lucrare de pregătire a omenirii în vederea Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos arată cât de mare este iubirea milostivă şi răbdătoare a lui Dumnezeu, precum şi respectul Lui faţă de libertatea persoanelor şi a popoarelor, cărora le propune mântuirea, dar nu le-o impune.  Aflaţi mai multe »

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!