"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

luni, 30 decembrie 2013

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (47) -- Introducere la Cartea Profetului Sofonie

Sofonie este transcrierea grecească a ebraicului Ţefania, care înseamnă „scutul Domnului“ sau „Domnul ocroteşte“.

Mai important ca profet decât ca scriitor, Sofonie şi-a exercitat mandatul în vremea regelui Iosia al Iudeii, care a domnit între anii 640 şi 609 î. H. Severitatea cu care profetul înfierează decadenţa poporului iudeu, în frunte cu cârmuitorii săi, duce la concluzia că opera sa a fost scrisă înainte de reforma religioasă introdusă de Iosia, adică înainte de 622, la vremea când Ieremia se afla încă la începutul activităţii sale; de aici, o seamă de similitudini între operele celor doi profeţi.

Scrierea este alcătuită din trei părţi: Ziua Domnului; ameninţări asupra neamurilor păgâne; mustrări, dar şi făgăduinţe asupra regatului Iuda.


Ziua Domnului va fi, în fapt, ziua mâniei Domnului, temă care în Evul Mediu îi va furniza imnografiei creştine apusene celebra Dies irae, parte a misei catolice, copios exploatată de numeroşi compozitori. Profetul o înfăţişează în culori sumbre, ca pe o revărsare a urgiei divine asupra unor cugete înnebunite de spaimă. E perioada purificării generale, un proces care implică arderi, decantări, nimicire şi salvare.

Ea însă nu va veni înainte ca Domnul să-Şi fi istovit mustrările, avertismentele, ameninţările. Aceasta, nu de dragul de a înspăimânta, ci spre a le oferi păcătoşilor şansa de a se îndrepta înainte de dezastru şi, pe de altă parte, spre a-i face pe nelegiuiţi să priceapă că în ziua judecăţii finale nu vor avea nici o scuză; este ceea ce Însuşi Iisus va rosti asupra acestui soi de oameni: „De n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n-ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor“ (In 15, 22).

Se cădea aşadar ca fiii lui Iuda – şi îndeosebi locuitorii Ierusalimului – să nu fie cruţaţi de asprimea mustrărilor lui Dumnezeu, începând cu demnitarii şi cârmuitorii spirituali; principii sunt lei înfometaţi, judecătorii sunt lupi răpitori, profeţii sunt nişte simpli „cărători de vânt“, preoţii au ajuns profanatori. Decadenţa şi nepocăinţa vor stârni mânia Domnului şi vor grăbi sfârşitul, dar îndurarea divină şi, mai mult, iubirea lui Dumnezeu faţă de om vor face ca minoritatea celor drepţi, celebra „rămăşiţă a lui Israel“ să constituie nucleul regenerării universale. Din acest punct de vedere, cartea lui Sofonie e dătătoare de speranţă şi anunţă apropiatul reviriment spiritual pe care-l va aduce domnia de maturitate a regelui Iosia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!