"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

luni, 9 decembrie 2013

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (44) -- Cartea Profetului Avacum

Amvakoúm (din care derivă românescul Avacum) este transcrierea grecească a ebraicului Chabacuc (Habacuc), care ar însemna „îmbrăţişare“, dar putea fi şi numele unei flori domestice. Acest nume e cu totul singular în Biblie, iar despre purtătorul lui nu ştim nimic.

Scrierea, de numai trei capitole, e construită cu multă grijă, ca de un cunoscător al artei poetice. Primele două capitole cuprind un dialog între profet şi Dumnezeu; fiecărei plângeri din partea profetului i se răspunde printr'o „vedenie“, care însă nu e o viziune propriu-zisă, ci mai degrabă o comunicare asupra nenorocirilor ce se vor abate asupra Caldeilor, popor păgân, nelegiuit, crud, asupritor, sângeros ??â‚Źâ€? al cărui nume, de altfel, are o rezonanţă sinistră în conştiinţa fiilor lui Israel. Partea a treia este un preafrumos imn pe care profetul I-l înalţă Creatorului şi Proniatorului. Unii comentatori au înclinat să creadă că acesta nu ar face parte din opera propriu-zisă, ci ar fi un adaos preluat din imnografia ebraică; cu toate acestea, exegeţii cei mai autorizaţi recunosc integritatea operei, imnul nefiind altceva decât încheierea firească, apoteotică, a primelor două părţi.

De asemenea, se admite că această scriere datează de la sfârşitul secolului al VII-lea î. H., adică din jurul anilor 609-608.

Cartea lui Avacum a avut un puternic ecou în conştiinţa noutestamentară, mai ales prin textul din 2, 4: „Cel drept al Meu din credinţă va trăi“ (sau: „... va fi viu“). Apostolul Pavel îl citează nu mai puţin de trei ori în epistolele sale (Rm 1, 17; Ga 3, 11; Evr 10, 38), în următoarea construcţie teologică: Principalul temei al relaţiei dintre Dumnezeu şi om este credinţa; aceasta, la rândul ei, implică atât încrederea cât şi credincioşia. Pe de-o parte, Dumnezeu îi rămâne credincios omului prin aceea că-|i ţine făgăduinţele pe care i le-a făcut; pe de alta, omul drept are încredere că Dumnezeu Îşi ţine întotdeauna cuvântul dat şi, în consecinţă, Îi rămâne fidel, în ciuda tuturor încercărilor la care poate fi supus.

Acelaşi Pavel, în cuvântarea sa din Antiohia Pisidiei, lansează un avertisment printr'un citat din Avacum (FA 13, 41; Avc 1, 5), spre a-i atenţiona pe cei ce nu sunt dispuşi să dea crezare cuvintelor Domnului.

Opera nu e lipsită nici de un anume dramatism dilematic. Prin revelaţie, profetul e conştient că, în speţă, Caldeii nu sunt altceva decât instrumentul prin care Dumnezeu pedepseşte nelegiuirile lui Israel ??â‚Źâ€? şi nu numai pe ale lui. Întrebare: De ce Dumnezeu pedepseşte un popor nelegiuit printr'un altul şi mai nelegiuit? Răspuns: Instrumentul pedepsitor va fi şi el, la rându-i, pedepsit şi nimicit, dar nu pentru că a instrumentat, inconştient, voia lui Dumnezeu, ci pentru că el poartă asupră-i păcatul capital al trufiei (2, 2-5).

Cât despre psalmul din capitolul 3, el a intrat de mult în circuitul imnografic.

sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!