"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

duminică, 28 decembrie 2014

Anunț - Acatistul Sf. Vasile cel Mare şi Slujba Te Deum-ului de Anul Nou

Noaptea de anul nou este cel mai interesant moment din toate ceremoniile noastre. 
Ne-am bucura dacă și anul acesta o mare parte dintre credincioşi noștri ar lăsa pentru o vreme locurile lor de întâlnire şi ar participa la „revelionul din biserică”. 

Înainte de miezul nopţii se va face acatistul Sf. Vasile pe care îl prăznuim ziua următoare şi o slujbă specială numită Te Deum de inceput de An Nou.

Acatistul şi Te Deum-ul e o mijlocire foarte intensă, când oamenii mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce au primit în anul trecut şi cu nădejde puternică, cu credinţă că Dumnezeu ne va ajuta şi în anul viitor, plecăm la drum în noul an.

Slujba începe la ora 23.30 şi se termină după ora 24.00.
Slujba nu durează mai mult de trei sferturi de oră.

Fericitul Augustin spune că în afara bisericii nu există mântuire. Din păcate, mulți oameni se consolează cu ideea că nu au nevoie de biserică și se roagă la ei acasă. Este ca și cum te-ai trata de o durere de măsea acasă, fără să mergi la cabinetul stomatologic care dispune de toate dotările. Este bine primită și rugăciunea făcută acasă, dar nu se compară cu cea din biserică, acolo unde este Dumnezeu

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 14 (122), 22 - 31 decembrie, 2014

sâmbătă, 27 decembrie 2014

DUMNEZEU COBOARĂ ÎN LUME PENTRU A ÎNĂLȚA PE OM – Pastorală de Crăciun – 2014

Dați click pe imagine pentru a citi textul

ACATISTUL ÎNTÂIULUI-MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

Rosteşte mai întâi  Rugăciunile începătoare


Condac 1
Apostole al lui Hristos cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântam ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!


Icos 1
Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta, şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:

Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

vineri, 26 decembrie 2014

TAINA INTRUPARII DOMNULUI SI TAINA FAMILIEI CRESTINE

‡LAURENŢIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP 
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI


Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle.”
(Luca 2, 12)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Prăznuim cu bucurie cerească, an de an, Sărbătoarea cea mare şi luminoasă a Naşterii Domnului. Ne bucurăm acum că Hristos vine la noi, că ne cercetează pe noi de Sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, că se revarsă peste lume Milostivirea negrăită a lui Dumnezeu pentru a ne lumina vieţile, pentru a ne dărui nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa veşnică. Aflaţi mai multe 

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 13 (121), Nr. Special 25 decembrie, 2014

marți, 23 decembrie 2014

Anunț - În Ajun de Crăciun vă așteptăm la Sfânta Liturghie unită cu Vecernia Praznicului

Vă așteptm mâine, miercuri, 24 decembrie, în Ajunul Naşterii Domnului, de la ora 13, la Sfânta Liturghie! 

Potrivit rânduielii Bisericii noastre, dacă Ajunul Nașterii Domnului Iisus Hristos cade în timpul zilelor săptămânii, atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Praznicului, iar în ziua Sărbătorii Nașterii Domnului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: în aceste prime cinci duminici din Postul Mare, în Joia și Sâmbăta Mare, în ajunul Crăciunului și a Bobotezei și în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, la 1 ianuarie.( sursa: http://basilica.ro)

luni, 22 decembrie 2014

Israel în teologia lui Marcion și provocarea marcionismului contemporan pentru Biserica Ortodoxă

Dr. Alexandru Ioniţă, Revista Teologica, nr.3/2013, p.49-66

Într-o lume în care diversitatea bulversantă a confesiunilor creștine nu încetează să discrediteze însuși mesajul creștin, iar – în ciuda coexistenței de două milenii și a constrângerilor de tot felul – iudaismul nu încetează să mărturisească un drum paralel, aparent opus creștinismului, se pare că discuțiile teologice legate de raportul Bisericii cu Iudaismul devin din ce în ce mai interesante nu numai pentru dialogul interreligios, ci și pentru cel inter-creștin[1]. Dacă în ultimele decenii marile tradiții creștine din Vest au găsit un drum aproximativ comun referitor la teologia creștină despre Israel, nu se poate spune același lucru despre tradiția sau Biserica Răsăritului creștin. Întrucât revenirea la origini și discuțiile despre păstrarea neschimbată a credinței sunt dintotdeauna teme predilecte în mediul ortodox, considerăm că o reluare a figurii primului mare eretic, Marcion, și aprecierea învățăturii lui cu privire la Israel sau Iudaism, împreună cu provocările aduse de adepții moderni ai acestui gânditor antic la adresa Bisericii, ar putea ajuta în special Biserica Ortodoxă în conștientizarea și depășirea unor dificultăți valabile – de altfel – pentru fiecare generație creștină. Aflaţi mai multe » 

O naștere „de Sus”, pentru înnoirea/transfigurarea celor ,,de jos”

Apasă aici pentru a descărca Pastorala de Crăciun.

vineri, 19 decembrie 2014

Despre Sfanta Impartasanie

Am zis că pocăinţa, schimbarea cârmei, ne conduce la marea Taină a Împărtăşirii de Trupul şi Sângele lui Hristos, la a mânca "spre iertarea păcatelor şi viaţa veşnică".

De ce altceva are nevoie creştinul? Lăsarea păcatelor şi viaţa veşnică. Nu a venit Hristos în lume ca să se facă om, ca să sfinţească firea creaturii sale, a omului care s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a căzut din adevărata viaţă a Raiului, ca să sfinţească această fire a noastră distrusă de păcat? Nu a venit ca să propovăduiască o învăţătură morală precum toţi întemeietorii de religii. A venit ca să ne arate că avem posibilitatea să înviem aşa cum a înviat El Însuşi şi să ne ia lângă El pentru veşnicie.

joi, 18 decembrie 2014

Pr. Conf. Univ. Constantin Necula - Pe cine incomodează ora de Religie? (Cluj, 17 dec. 2014)


De la întâlnirea organizată de ASCOR Clui cu Pr. Conf. Univ. Constantin Necula, din Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (FSEGA). Pr. Constantin a susţinut o conferinţa pe tema subiectului actual al modificarii legii educaţiei privitoare la materia de religie, cu titlul “Pe cine incomodează ora de Religie? - Între datul legii şi darul lui Dumnezeu”. Tot aici participanţii au adresat întrebări verbale sau scrise, pe diferite subiecte sau frământări. (Cluj, 17 dec. 2014)

Sfânta Liturghie – Simbol şi icoană a Împărăţiei Cerurilor

Lect. Dr. Ciprian Streza, "Sfânta Liturghie - simbol şi icoană a Împărăţiei Cerurilor",Revista Teologica, nr.3/2008, p.

A defini Sfânta Liturghie şi explica semnificaţia ei nu este o sarcină deloc uşoară. Tradiţia patristică o vede a fi spaţiul privilegiat al Parusiei liturgic-sacramentale a Mântuitorului Iisus Hristos, cerul pe pământ, bucuria creaţiei de Creator, transfigurarea lumii prin om, arvuna vieţii viitoare, icoana Împărăţiei cerurilor.Rugăciune a comunităţii, actualizare a Jertfei Mântuitorului, repre­zentare simbolică a întregii iconomii a mântuirii, Sfânta Liturghie uneşte într-o singură realitate prezentul şi trecutul şi viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefând într-un mod unic diversitatea armonică a planului divin de îndumnezeire a omului.[1]

Dumnezeu este prezent şi lucrează în Biserică în chip tainic prin intermediul văzutului. Simbolul şi icoana sunt cele două realităţi indisolubile prezente în cult prin care spiritul uman este ajutat să simtă şi să cunoască taina prezenţei reale a lui Dumnezeu în sânul Bisericii.
Realismul liturgic prezent prin intermediul simbolului este specificul cultului ortodox, căci el nu conţine doar anamneză evenimentelor evanghelice şi ecleziale în reprezentări simbolice sau figuri estetice, ci chiar împlinirea lor, actualizarea lor continuă: „Viaţa Bisericii prin Sfânta Liturghie re-prezintă întruparea Domnului realizată tainic, misterios: Mântuitorul este real prezent între noi şi ne face părtaşi la toate actele Sale mântuitoare”.[2] Aflaţi mai multe »

Despre cunoasterea de sine si blandete

Cuviosul Ilarion de Sarov

Despre cunoaşterea de sine
Cunoaşterea de sine inseamnă a te socoti nevrednic de orice sarcini mai inalte. A te cunoaşte inseamnă a te socoti adormit, delăsător, leneş, neputincios şi aşa mai departe; aceasta ξnseamnă să nu iei aminte la păcatele altora, ci să te uiţi la ale tale şi pururea să te căieşti pentru ele, adică să ai dreaptă socoteală in privinţa ta şi să te judeci pe tine, afară de cele ce ţin de datoria ta. Pe voi inşivă, ispitiţi, de sunteţi intru credinţă, scrie Apostolul.

Despre blândeţe
Despre cereştile virtuţi ale blandeţii şi smereniei, Domnul insuşi ne invaţă zicand: invăţaţi de la Mine, că sunt blind şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Nu de la ingeri vă invăţaţi, nici de la oameni, ci de la Mine, zice El, adică de la inţelepciunea cea mai inaltă.

marți, 16 decembrie 2014

Grigore Lese despre colinda traditionala, autentica

Sunt foarte multe de discutat despre “corinda”. De unde vine corinda, ce-i cu corinda, care sunt temele, de ce se corinda… Noi n-am venit aicea sa facem conferinte. Am venit sa va aratam cum se corinda p-acolo.
Conferintele-s la academie, numai ca stiti ce? Degeaba vorbesc la academie dar nu stiu cum se corinda. Stiti ca la noi e plina lumea de teoreticieni, practicieni mai putin. La colindat aicea nu ne indesam. Dar scriem despre corinda ca ar fi…, teorii… Am acasa un dulap numai de carti scrise, carte dupa carte. Unul scrie “corinda vine din calende”, altul zice ca vine din “aleluia, Domine”, altu ca de la neamul arilor – ma-nnebunesc, domle. Atat am citit despre ei… dar zic “ei o umblat in viata lor a colinda? O umblat ei sa vada colinda?” Nem tudo, cum zice unguru!

CANONUL ŞI PRAVILA

Omul, dacă calcă canonul, e vinovat, dar există şi situaţia în care omul nu poate să-şi împlinească canonul. De pildă, au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănânce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mâncat de dulce în post, nu ştiu când. Dar, ce se întâmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănânci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănânci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineânţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!”. Şi bineânţeles că eu am fost mai larg decât cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mâncaţi cum se cade. Mâncaţi cu ulei, dar mâncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.

Colo sus pe-un deal frumos-Corul Axis (colind)

luni, 15 decembrie 2014

Apel la umanitate. Viaţa lui Andrei atârnă de un firicel de speranţă

Sf. Nectarie - Pentru ce necazurile noastre sunt dese si succesive?

Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă  aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.

Cuvânt despre pricina pentru care necazurile noastre sunt dese şi unul după altul şi pentru ce trebuie să le răbdăm pe acestea cu stăpânire de sine.

1. Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive.

Dar oare pentru ce întristările noastre sunt atât de dese şi atât de numeroase?

sâmbătă, 13 decembrie 2014

O, ce veste minunată!


Patima fumatului - Sf. Ambrozie de la Optina

Un fumător înrăit din St. Petersburg, Alexie Ştefanovici Maiorov, a început într-o vreme să simtă consecinţele vătămătoare ale fumatului asupra sănătăţii sale. Nenumăratele sfaturi şi îndemnuri ale prietenilor lui s-au dovedit deşarte. În cele din urmă, în anul 1888, Alexie Ştefanovici a alergat la ajutorul stareţului Ambrozie şi, printr-o scrisoare, i-a cerut să-i arate modul în care ar putea lupta împotriva patimii sale.

Ospățul - Mitropolit Bartolomeu Anania (2000)

Parintele GALERIU: Predica la pilda celor poftiti la cina


Era o zi de sâmbãtã – sãrbãtoare a Vechiului Testament. Domnul tocmai vindecase un bolnav. Unul dintre fruntasii fariseilor îl roagã sã ia cina în casa lui. Mântuitorul rãspunde chemãrii si, luând seama cum ceilalti invitati îsi alegeau locurile, foloseste prilejul si-i povãtuieste: “Când esti chemat împreunã cu altii la vreun ospãt, nu te aseza în locul cel dintâi, ca nu cumva sã fie chemat altul mai de cinste decât tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, îti va zice: Dã acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sã te asezi pe locul cel mai de pe urmã… Tu asazã-te în cel din urmã loc. Si vãzându-te cel ce te-a chemat, sã-ti zicã: Prietene, mutã-te mai sus” (Luca 14, 7-9). Cu grijã, Domnul previne si fereste de calea dureroasã care te dã în jos, te prãvale. Dar de jos nu ai unde sã cazi; în schimb, ai unde sã urci – cu duhulAflaţi mai multe » 

Cum să păstrăm pacea sufletului în mijlocul ispitelor în zilele noastre?

Judecînd după Scriptură şi după caracterul oamenilor din vremurile noastre, trăim vremurile de pe urmă şi, cu toate acestea, trebuie să păstrăm pacea sufletului, fără de care nu este mîntuire, cum a spus un mare rugător al pămîntului rusesc: Cuviosul Serafim din Sarov. în timpul vieţii Cuviosului Serafim, Domnul a păzit Rusia pentru rugăciunile lui. După el, a fost un alt stîlp care s-a ridicat de la pămînt la cer: Părintele Ioan din Kronştadt. Să ne oprim puţin asupra lui, căci el a trăit în vremea noastră şi l-am văzut rugîndu-se cum nu i-am văzut pe alţii.

vineri, 12 decembrie 2014

La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul

 „ Săracii şi betegii şi şchiopii şi orbii adu-i aici”
(Luca 14, 21)

Oare cântarea cea sfântă, pe care noi o cântăm, nu a întrunit laolaltă toate deosebitele noastre glasuri într-un cântec armonios?
Noi toţi, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, femei şi bărbaţi, robi şi stăpâni, noi toţi împreună intonăm o cântare.
Aşadar când noi ne-am adunat aici în casa Domnului, spre închinarea şi proslăvirea lui Dumnezeu, nu se mai face deosebire între rob şi stăpân, între bogat şi sărac, între stăpânitor şi supus, ci toată nepotrivirea vieţii cele obişnuite se alungă dintr-un loc sfânt, toţi împreună facem o singură ceată, toate glasurile gustă o singură slobozenie şi pământul aici urmează cerului.
Aşa de mare este înălţimea Bisericii!
Nu se poate zice, că aici deşi stăpânul cântă cu o mare voioşie, robul însă trebuie să fie mut, că deşi bogatul mişcă buzele sale, săracul este osândit la tăcere.

joi, 11 decembrie 2014

O carte online pe săptămână - Descoperirea Sfintei Liturghii. Minunile care se petrec în timpul Sfintei Liturghii


Clik pe carte

Tronos concert

Alintă-te pe lângă Dumnezeu!

Alintă-te pe lângă Mântuitorul şi pe lângă Maica lui Dum­nezeu ca un fiu adevărat (sau ca o fi­ică adevărată) - alintă-te, îţi zic, ci­tind canoanele, acatistele care merg la inimă ale Preadulcelui Iisus şi Maicii lui Dumnezeu, alintă-te şi pe lângă sfinţi prin rugăciuni fierbinţi şi prin canoanele şi acatistele rânduite - şi nu vei fi ruşinat, ci degrabă vei simţi în inima ta alintare cerească de la Duhul Sfânt.

Însă nici nu te descu­raja dacă inima ta e rece în urma în­tunecatelor adieri ale vrăjmaşului netrupesc. Domnul vede totul şi ni­meni nu pleacă de la Dânsul cu mâ­na goală, ci degrabă dă fiecăruia du­pă merite. Rabdă, fiindcă s-a zis: în­tru răbdarea voastră veţi dobândi sufle­tele voastre (Lc. 21,19).

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Ultimile însemnări)

marți, 9 decembrie 2014

“Dragostea lui Hristos este suferință mai presus de toate suferințele”


Fericitul Stareț spunea adesea că Duhul Sfânt l-a învățat să iubească cu dragostea lui Hristos. A iubi cu dragostea lui Hristos înseamnă a bea paharul lui Hristos, acel pahar pentru care Însuși Omul-Hristos a rugat pe Tatăl «să-l treacă». Dragostea lui Hristos este fericire ce nu se compară cu nimic din lumea aceasta, și totodată este suferință mai presus de toate suferințele, suferință până la moarte. Acest ultim prag, moartea, este și ultima ispitire a iubirii noastre și a libertății. Cel ce fie în parte, fie de departe merge pe urma lui Hristos, «suindu-se spre Ierusalim», acela va înțelege frica pe care o cercau Ucenicii Săi urmându-I (Mc. 10: 32).

Puterea „Rugăciunii Lui Iisus" - Istorioară



Un frate, lucrător al rugăciunii minţii şi a inimii, rugăndu-se a avut următoarea vedenie: A văzut cu mintea sa că se află  în Iad, în Tartar, acolo unde este locuinţa tututror demonilor. Acolo a văzut o cetate foarte mare, care era plina de întuneric foarte gros  şi aproape pipăibil, despre care spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "acolo va fi întunericul cel in afară", deoarece nicio rază de lumină nu pătrunde acolo. Acolo a hotărât Domul să locuiască demonii, în vecii vecilor. Iar porţile acestor cetăţi erau mari şi puternice, fiind păzite de câţiva demoni înfricoşători de urâţi. Înlăuntrul cetăţii locuiau demoni fără de număr. Unii dintre ei ieşeau din cetate, iar alţii intrau, ca albinele în stup.

Misterul (sonet)

... Cum s-a făcut? ... Ce-a fost aceasta oare?
În lumea plină de păcătoşenii,
Din mugurul divinei milostenii,
A strălucit iubirea ca o floare.

Arhanghelii au prins să se pogoare
La leagănul sublimelor smerenii...
Și asta fu acum două milenii,
Într-un sătuţ, pierdut în depărtare.

Aşa, în simplitatea cea mai mare
Pământul s-a împreunat cu cerul,
Într-o prelungă, caldă-mbrăţişare.

S-a împlinit, neînţeles, misterul,
Și lumile au stat în adorare...
Când peste iesle se pleca Dulgherul.

Autor: Zorica Laţcu

luni, 8 decembrie 2014

CREDINŢA ÎN POPOR ! de Vasile Militaru

“Cum sa ma rog? Nu stiu cum sa ma rog…” – ne raspunde Parintele Rafail Noica

“Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

duminică, 7 decembrie 2014

Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia

Condacul 1
Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!
Icosul 1
Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;

Viața Sf. Mc. Filofteia

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 10 (118), 1 - 7 decembrie, 2014

vineri, 5 decembrie 2014

O, ce veste minunată!


“Pocăința lui David (II Regi 12, 1-14)”

Părintele Arsenie Boca
14.I.43
Este pildă de ascultare, când va fi “vremea mântuirii” (Isaia 49, 8; II Corinteni 6, 2) – că pe vremea lui David nu era mântuire.
I. Păcatul lui David (II Regi 11, 15-27). Dumnezeu îi trimite un duhovnic. Prooroc către prooroc (II Regi 12, 1).
II. David se mărturiseşte vinovat şi primeşte partea pocăinţei: Dezlegarea. (II Regi 12, 13)
III. Urmează partea a doua a Pocăinţei: ispăşirea (II Regi 12, 14; 13; 15, 30; 16, Naum 1, 3).

miercuri, 3 decembrie 2014

Creş­tinismul e mai ales acestea trei : duh, foc, dragoste

„N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc”, zice Domnul Hristos. Numai că, pentru a înţelege temeinic aceste cuvinte, se cade a ţine seama de cele două înţelesuri pe care le poate adopta verbul „a împlini” în limba română. într-un prim înţeles înseamnă a executa, a face, a îndeplini o poruncă. Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau : adu sapa din curtea bisericii. O aduc, am împlinit porunca.
Dar a împlini mai poate avea si sensul de a desăvârşi, a perfecţiona, a ridica la un nivel mai înalt, la un grad superior.
Domnul a împlinit Legea în amândouă înţelesurile verbului. Mai întâi i-a dat ascultare, i S-a supus : pri­mind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile după naştere. în al doilea rând, fiind adus spre închi­nare la Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede ca orice întâi născut parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în ziua a 40-a de la naştere (când se face şi curăţirea mamei). Astfel s-a procedat şi cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif şi Maria la Templu în a 40-a zi de la naştere şi întâmpinat acolo de dreptul Simeon şi de proorociţa Ana a lui Fanuel. Când ajunge la vârsta de 12 ani, Iisus, ca orice tânăr iudeu, merge la Templul din Ierusalim, unde Se va rătăci de părinţii Lui şi-i va uimi pe cărturari cu întrebările şi răspunsurile Sale.

marți, 2 decembrie 2014

Diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om

Ucigaş de oameni fiind de când lumea, diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna şi cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinţei sau a vreunei patimi, nu va înceta să-şi descopere mai târziu adevărata faţă şi anume prin neîndurare şi răutate.
Atunci când ţi-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuşi să-l scoţi dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă şi face aceasta cu ajutorul necredinţei, al cruzimii şi al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcoleşti în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălţat cândva cu trufie, te înjoseşti acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Aşa să-i spui în gând duhului celui rău, care îţi stă ca un pietroi pe inimă şi care te îndeamnă la tot răul.

luni, 1 decembrie 2014

LA PRAZNICUL NOSTRU NAŢIONAL DIN 1 DECEMBRIE

Preot Iosif TRIFA, «Citiri şi tâlcuiri din Biblie»


M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.

Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32).

duminică, 30 noiembrie 2014

Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)

Maria Berenyi, "Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)",
 Revista Teologica, nr.1/2009, p.34-48
Andrei Şaguna, prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.
Strămoşii săi, alături de alte sute de aromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.
Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lîngă vestitul oras Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina. Din Moscopole şi din zona adiacentă au emigrat marile familii aromâne care au contribuit decisiv la cristalizarea activităţilor comerciale şi bancare din Belgrad, Viena, Buda şi Pesta şi, în ultimă instanţă la renaşterea sentimentului naţional românesc din Austro-Ungaria şi Transilvania. Familiile Şaguna, Sina, Ucuta, Darvari, Caracaş, Mocioni, Gojdu etc. au adus contribuţii majore atât pentru cultura şi civilizaţia popoarelor în mijlocul unde s-au stabilit, cât şi ideii naţionale române. Aflaţi mai multe »

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 9 (117), 24 - 30 noiembrie, 2014

marți, 25 noiembrie 2014

„Mustrarea învinge, nu convinge”

Este bine să luăm atitudine deschisă pentru păcatele şi fărădelegile săvârşite de fraţii noştri? Cum să­i mustrăm pe cei care vor să ne smintească, ce socoteală să cerem celor care ne lovesc pe la spate? Nu cred că retragerea este o soluţie.
Nu se poate da o soluţie pentru toate cazurile. Fiecare om trebuie să-­şi găsească soluţia lui în împrejurările respective. Cât priveşte mustrarea pentru păcat, o poţi face unui om care înţelege mustrarea. Părintele Arsenie Boca zicea că „mustrarea învinge, nu convinge”. Ceea ce ne-­ar interesa pe noi ar fi să-­i convingem, nu să-­i învingem.

Oamenii nu sunt fiinţe stas cu care să se poată lucra pe o singură direcţie. Sunt oameni pe care-i foloseşti lăudându-i, sunt oameni pe care-i foloseşti defăimându-i, sunt oameni pe care nu-i foloseşti vrând tu să-i foloseşti. Sunt cazuri şi cazuri, şi atunci trebuie să găseşti metoda pentru omul pe care îl ai în faţă.

Târziu Te-am iubit

Târziu Te-am iubit.
Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,
târziu Te-am iubit.
Tu erai înlăuntrul meu
Şi eu eram în afară
şi acolo Te căutam
şi mă aruncam eu
- cel ce şi-a pierdut frumuseţea -
asupra acestor lucruri frumoase
pe care Tu le -ai făcut.
Tu erai cu mine,
dar eu nu eram cu Tine.

luni, 24 noiembrie 2014

IUBIREA E CĂRAREA

Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului (1 Corinteni 15:56), însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al războiului, sau, după Sfântul Maxim, ispita prin plăcere. Dacă Iisus s-ar fi biruit de oricare dintre acestea, ar fi căzut din dragostea Tatălui, ar fi călcat El porunca primă din lege, pe care avea s-o propovăduiască, între oameni ca nimeni altul: porunca dragostei de Dumnezeu, ca Tată al oamenilor (Matei 5:48). 

Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea.

duminică, 23 noiembrie 2014

Despre post


Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 8 (116), 17 - 23 noiembrie , 2014

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”

Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.

Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuţi şi averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în împărăţia cerurilor şi de ce bogăţia este o piedică în calea mântuirii?

miercuri, 19 noiembrie 2014

Două anecdote duhovniceşti

Bomba cu hidrogen
Părintele Ioil zicea odată:
„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen...
Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?
Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul... Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti..."

marți, 18 noiembrie 2014

Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult

Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.
Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândeşte nici repede, nici uşor.

luni, 17 noiembrie 2014

Convorbiri cu Părintele Ambrozie

Explicaţi-ne cuvintele: “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”( Matei 10, 34-36)
Ateii ne aduceau aceste cuvinte ca un contraargument: “Vedeţi ce spune Hristos? El nu a adus pace ci dezbinare”. Despre ce fel de dezbinare vorbeşte Hristos? Să luăm exemplul unei familii care nu-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi nici învăţătura lui Iisus Hristos, se închină idolilor şi crede în natură (că doar ateii ne-au învăţat asta timp de 70 de ani). La un moment dat, cineva din această familie crede în Dumnezeu, citeşte Evanghelia, se pocăieşte, începe să meargă la biserică, se roagă. Atunci are loc dezbinarea. Dacă ajunge soţia la credinţă, atunci soţul se ridică împotriva ei. Dacă va crede copilul, părinţii vor fi împotrivă. Astfel să întâmplă că membrii familiei să se duşmăneasca, părinţii alungându-l, în unele cazuri, pe copil de acasă. Astăzi mulţi copii sunt mai curaţi decât părinţii lor. Copii vin la Domnul cu sufletul în timp ce părinţii fac mai greu această; de aceea nici nu-i permit copilului să meargă la biserică şi îl ceartă, încercând să-l convingă că nu e bine. Copii sunt nevoiţi să se închidă în baie ca să se roage. Uneori sar pe fereastra pentru a asista la slujbă. Cunosc multe cazuri de acest fel. Dar atunci când copii se roagă mult pentru părinţii lor, aceştia din urmă se îndreaptă şi ei spre Dumnezeu.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Ceea ce ești vorbește mai tare decât ceea ce spui...

Țineți în mână cartea unui om care a căutat sfințenia și noi credem, și mărtursim laolaltă cu Cerul, că a și aflat-o. Dar zilei de astăzi îi este greu să mai înțeleagă sfințenia, de aceea cartea „Cărarea Împărăției” este un scurt manual de supraviețuire sufletească la vremea de acum. Autorul ei, Părintele Arsenie Boca, vă poate fi necunoscut. Dar și Iisus Hristos înainte de a fi propovăduit de Apostolii Săi nu era cunoscut. Părintele Arsenie, făcându-L cunoscut pe Mântuitorul Hristos vrea să vă facă părtași unei ucenicii, așa cum ÎnsușI Dumnezeu i-a vrut pe Apostoli mai întâi Ucenici la școala Duhului Sfânt. Pentru că nu poți vesti Adevărul înainte de a-L cunoaște și, mai ales, nu poți să te afli pe Cale înainte de a descoperi bucuria Căii, Viața ce curge din ea. Părintele nu vorbește metaforic despre Cărarea Împărăției, nici euforic și lipsit de vigilența înțelegerii firii umane. Nu propune o Cale ruptă de Hristos și nici de efortul omului de a fi pe Calea cu Hristos. Ce pune pe inima omului ce-l asculta sau care-l citește astăzi este Viața, Viața în Hristos. În cea mai limpede linie duhovnicească cu Părinții cei mari ai Ortodoxiei, Biserică creștină care în România, țară aflată zeci de ani sub stăpânirea sufocantă a comunismului, a rămas pentru vremurile acelea și acestea de acum, printre puținele locuri de odihnă sufletească și întărire pentru câștigarea omului la Dumnezeu, pentru dăruirea lui Dumnezeu oamenilor sărăciți, arestați ori întemnițați în frică și ură. Aflaţi mai multe »

marți, 11 noiembrie 2014

Dumnezeu ne poartă de grijă mai mult decât o mamă

Aşa cum mama îşi învaţă copilul să meargă, ne învaţă şi Domnul să credem în El cu credinţă vie. Mama îşi pune copilul pe picioare, îl lasă să stea aşa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică să facă primii paşi, până când se hotărăşte să păşească şi cade. întocmai ca o mamă, Domnul îl învaţă pe creştin să creadă în El, credinţa fiind ca şi mersul (credinţa – cale duhovnicească).
Credinţa noastră este firavă, lipsită de experienţă, întocmai ca un copil care învaţă să meargă. Domnul ne lipseşte de sprijinul Său, lăsându-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri şi supărări. Ceva mai târziu însă, când avem mare nevoie de ajutor ca să scăpăm de ele (când nu simţim nevoia mântuirii nu suntem gata să mergem la El), parcă ne-ar îndemna să ne îndreptăm către El (şi trebuie, într-adevăr, să o facem) după ajutor.

luni, 10 noiembrie 2014

Către cei ce lasă slujbele bisericeşti si se duc la petreceri.

Nu ştiu ce cuvinte să întrebuinţez astăzi. Pentru că voiesc să învinuiesc, căci văd mulţimea împuţinându-se de la slujbe.
Proorocii se ocărăsc, Apostolii se trec cu vederea si Părinţii se defăima, iar prin slugi ocara trece la Stăpânul. Dar nu-i văd pe cei care trebuie să audă mustrarea, ci numai pe voi care nu aveţi trebuinţă de învăţătura si sfatuirea aceasta.
Insă nici aşa nu trebuie să tăcem, ca durerea pe care o avem pentru aceia s-o scoatem afară prin cuvinte, răsuflându-ne puţin si pe aceia să-i plecăm să se ruşineze si să roşească, slobozind asupra lor atâţia mustrători, care sunteţi voi cei ce auziţi. Că de ar fi venit ei aici numai pe noi ne-ar fi auzit mustrându-i, dar acum fugind de mustrarea noastră, vor auzi de la voi toate acestea. Aşa fac şi prietenii, atunci când nu întâlnesc pe cei vinovaţi, spun toate prietenilor lor, ca mergând la ei să le spună cele zise. Aşa a făcut si Dumnezeu, că lăsând pe cei ce au greşit, vorbeşte cu Ieremia care nici o nedreptate n-a făcut, zicându-i: „Vezi ce Mi-a făcut fiica cea nebună a lui Iuda”. De aceea şi noi vorbim cu voi despre aceia, ca mergând să-i îndreptaţi. Aflaţi mai multe »