"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

marți, 21 ianuarie 2014

Catehism creștin ortodox ( VI )

20. De ce învăţătura creştină e socotită drept cea mai înaltă treaptă a credinţei?
Pentru că învăţătura creştină a fost dată de însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru că nimeni altul ca El n-a cunoscut de-a dreptul pe Dumnezeu şi n-a învăţat pe oameni chiar din izvorul care e însuşi Dumnezeu: «Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Cel Unul Născut Fiul,
care este în sânul Tatălui, Acela a spus» (Ioan 1:18). Mântuitorul însuşi declara: «Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl» (Ioan 14:9). Căci «nimeni nu cunoaşte pe Fiul, fără numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L, cunoaşte nimeni, fără numai Fiul şi acela căruia va voi Fiul să-i descopere» (Matei 11:27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine  ale adevărului dumnezeiesc pe care omenirea s-a învrednicit să le cunoască de la începutul lumii. 

Credinţa adusă de El a potolit şi potoleşte setea după adevăr a nenumărate suflete. Ea a schimbat faţa lumii vechi. Prin luminarea şi schimbarea adâncă a sufletelor, ea a legat din nou viaţa omenească, veştejită de păcat, de izvorul nesecat al vieţii netrecătoare: Dumnezeu. Ea a coborât cerul pe pământ, împlinind rugăciunea Psalmistului: «Doamne, pleacă cerurile Tale şi Te pogoară, atinge-Te de munţi şi vor fumega» (Psalm 63:6). Cerurile s-au plecat şi chiar s-au deschis (Luca 2:9-15; Matei 3:16). În sfârşit, nici o altă credinţă sau cunoaştere religioasă n-au putut şi nu pot înlocui pe cea creştină, fiindcă n-a avut şi nu are roadele acesteia, învăţătura creştină stă pe culmea cunoaşterii religioase, pentru că nicăieri sufletul credinciosului nu se desfată de adevăr, de dreptate, de fericire, de viaţă veşnică, ca în Hristos.

21. Cum ne putem încredinţa de Descoperirea dumnezeiască?
Ne putem încredinţa de Descoperirea dumnezeiască pe două căi:
1. Printr-una personală, aflată în cercetător;
2. Prin cealaltă, aflată în cuprinsul Descoperirii.
Cea dintâi e credinţa. Credinţa e socotită ca Descoperire. Ea singură îngăduie omului să vadă pe Dumnezeu. Ea singură ne duce într-o lume mai presus de fire şi ne înzestrează cu puterea de a deosebi ce e omenesc de ce e mai presus de om. Cea de a doua cale prin care ne încredinţăm despre Descoperirea dumnezeiească sunt semnele aflate chiar în Descoperire. Au fost şi sunt semne vădite ale Descoperirii dumnezeieşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!