"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

vineri, 28 februarie 2014

Cântare de laudă

de Sfântul Nicolae Velimirovici

 Ce folos are omul că dobândeşte lumea toată
 Dacă peste puţin va pieri?

 Ce folos are omul de coroana împărătească
 Ce-i şade pe cap
 Dacă peste puţin va trebui să o lase
 Şi în pământ să putrezească?

Catehism creștin ortodox ( 42 )

106. Ce se înţelege prin cuvântul «nevăzutelor»? 
Prin aceste cuvinte se înţelege lumea nevăzută, adică Îngerii, cum ne explică Sfântul Apostol Pavel, care, după citatul de mai sus, din Epistola către Coloseni adaugă: «Ori scaunele, ori domniile, ori începătoriile, ori stăpânirile: toate printr-însul şi pentru Dansul s-au zidit» (Coloseni 1:16). Aceste nume arată cetele de îngeri, după cum vom vedea mai departe.

 107. Care a fost făcută mai întâi lumea văzută sau lumea nevăzută?
 Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie ne învaţă că lumea nevăzută, lumea îngerilor, a fost făcută mai întâi, Domnul însuşi spune lui Iov: «Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii mei» (Iov 38:7). «Îngerii au fost făcuţi cei dintâi» - zice Păstorul lui Herma. Prin cuvântul «cerul» din primul verset al cărţii Facerii: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», se înţelege lumea nevăzută a cerului, adică îngerii. 

108. Cum şi de ce a făcut Dumnezeu pe îngeri?
 Dumnezeu a făcut pe îngeri din nimic. I-a fost de ajuns să voiască, pentru a-i aduce la lumină. El i-a făcut din bunătatea Sa.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 4-Întrebări şi răspunsuri

joi, 27 februarie 2014

O mărturisire de credinţă isihastă

Ierom. Asist. Dr. Vasile Birzu, 
Revista Teologica, nr.1/2013, p.179-200

Prezentul articol reprezintă o introducere la traducerea din greacă a unei mărturisiri de credinţă transmisă de tradiţia manuscrisă athonită ca aparţinând scriitorului duhovnicesc bizantin Nichifor Italianul sau din Singurătate, cunoscut îndeosebi prin implicarea sa şi a scrierilor sale în disputa isihastă din secolul al XIV-lea. Singurul manuscris care păstrează această scriere este codicele athonit M Lavra 1626 (L 135) din secolul al XV-lea, p. 149a-153b, Athos, fiind vorba despre o scriere cu conţinut dogmatic trimisă de autor ca scrisoare de sfat teologic ucenicilor „frontistirionului” său spre sfârşitul vieţii sale. Titlul exact al lucrării este Despre credinţa în Sfânta Treime încă şi despre iconomia Dumnezeu Cuvântului. Atribuirea acestui text isihastului Nichifor Italianul a fost susţinută de profesorul Vasilios S. Pseftonkas, patrolog din Tesalonic, în studiul „Nikēphorou Italou Peri tēs hagias Triados kai oikonomias tou Theou Logou (eisagōgē-keimeno-scholia)”, publicat în Epistemonikē Epetēris Theologikēs Scholēs Panepistēmiou Thessalonikēs 23 (1978), p. 207-231. Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( 41 )

101. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sfintei Treimi ? 
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sfântul Duh este purces. 

102. Prin ce se deosebeşte mai de aproape Tatăl? 
Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauza. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă tata în felul omenesc. El n-a început să fie Tata în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci totdeauna Tată.

 103. Prin ce se deosebeşte mai de aproape Fiul? 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 3-Cuvânt înainte la scoliile aşezate la urma răspunsurilor

miercuri, 26 februarie 2014

Despre Taina Sfintei Împărtăşanii - Părintele Ioan Dragoman (Biserica Ortodoxă din loc. Tâmpa)

"Seri Duhovnicești" - Parohia Ortodoxă Simeria - Biscaria, Hramul "Adormirea Maicii Domnului" - Întrunirea Cercului pastoral misionar Simeria - 21.02.2014

Catehism creștin ortodox ( 40 )

98. Cele trei persoane sau trei ipostasuri, pot fi înţelese ca trei Dumnezei?
 Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înţeleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, când zice: «Eu şi Tatăl una suntem» (Ioan 10:30). Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângăietorul (Sfântul Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceşti trei sunt una, nu unul după cuvântul: «Eu şi Tatăl una suntem» una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului. Cele trei ipostase, zice Sfântul Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «O singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele; deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire». Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostaselor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una». Nu sunt, deci, trei Dumnezei.

 99. Care e legătura ipostaselor între ele? 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 2-Definiţia răului

marți, 25 februarie 2014

Despre gânduri în Patericul Egiptean


A spus avva Theodor cel de la Sketis: vine gândul şi mă frământă şi mă stânjeneşte, dar fapt nu poate să facă, ci doar mă împiedică de la fapta bună; dar omul veghetor îl izgoneşte, sculându-se la rugăciune.

A spus avva Theodor cel din Enat: dacă ne va socoti Dumnezeu nepăsarea la rugăciune şi nebăgarea de seamă la cântarea psalmilor, nu putem să fim mântuiţi.

Spuneau despre avva Theodor şi despre avva Luchie cei din Enat, că vreme de cinzeci de ani şi-au bătut joc de gândurile lor, zicând „după iarna asta, ne mutăm de aici”. Şi când venea vara, spuneau „după vara asta, ne mutăm de aici”. Şi aşa făceau mereu pururea pomeniţii părinţi.

A mai spus: mare lucru e să te rogi fără ca să-ţi zboare gândurile, dar e şi mai mare lucru să cânţi fără ca să-ţi zboare gândurile.

A fost întrebat avva Ammona ce este calea cea strâmtă şi îngustă, şi a zis: calea strâmtă şi îngustă înseamnă a-ţi struni gândurile, şi a-ţi nimici voia ta, de dragul lui Dumnezeu. Asta înseamnă „iată noi am lăsat toate şi ţi-am urmat Ţie” (Matei XIX, 27).

Treptele mândriei

Trei sunt treptele mândriei: slava deşartă, trufia şi mândria. Prima, inofensivă la prima vedere, este slava deşartă. Diavolul este viclean şi nu-l înalţă pe om dintr-odată la o înălţime ameţitoare, ci caută, mai întâi, să trezească în el năzuinţa după dobândirea slavei. Slava deşartă înseamnă căutarea slavei omeneşti - păguboasă, goală, deşartă. Marele cunoscător al virtuţilor şi patimilor omeneşti şi fin psiholog al vieţii duhovniceşti, Sfântul Ioan Scărarul, socoteşte că slava deşartă şi mândria sunt momente diferite în evoluţia aceleiaşi patimi. După cuvintele sale: „diferenţa dintre aceste două patimi este aceeaşi ca dintre copil şi bărbat… Slava deşartă este începutul, iar mândria sfârşitul”. 

Arhim. Serafim Alexiev, din "Despre smerenie şi mândrie"

Catehism creștin ortodox ( 39 )

 93. Dacă Dumnezeu este Duh, de ce în Sfânta Scriptură se vorbeşte despre inima, ochii, urechile, mâinile lui Dumnezeu?
Sfânta Scriptură ţine seamă de firea limbii omeneşti, adică de felul ei de a-şi arăta gândurile.
Cuvintele de mai sus nu înfăţişează organe trupeşti, asemenea celor omeneşti, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel, inima arată bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, ochii şi urechile arată atotştiinţa Lui, iar mâinile, atotputernicia Lui. După cum figura lui Dumnezeu nu poate fi zugrăvită în mintea noastră, tot aşa nu poate fi vorba de organe trupeşti ale lui Dumnezeu, căci după cuvântul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbeşte fără gură, lucrează fără mâini, vede fără ochi». 

 94. Dacă Dumnezeu este atotprezent de ce se spuse în Sfânta Scriptură că El este în ceruri sau în Biserică? 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 1-Răspunsuri către Talasie

luni, 24 februarie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (55) - Introducere la Faptele Apostolilor

Se crede că Evanghelia a treia şi Faptele Apostolilor alcătuiau la început o singură operă care ar putea fi intitulată astăzi „Istoria obârşiilor creştine“ şi care s'ar fi segmentat după anul 150, când creştinii au dorit ca cele patru evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Cele două opere sunt scrise de acelaşi autor, Evanghelistul Luca, sunt adresate aceluiaşi Teofil, nobil roman convertit la creştinism, şi se constituie în documente de primă mână asupra vieţii lui Iisus Hristos şi a Bisericii primare.

Cât despre timpul şi locul scrierii, analiza textului şi mărturiile adiacente duc la concluzia că Luca a început-o la numai câteva luni după ce-şi încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 şi înainte de 70), în cetatea Romei.

Planul (foarte) general al lucrării se prezintă astfel:

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 0-Cuvânt înainte

duminică, 23 februarie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 22 (74), 17 - 23 feb. 2014

Catehism creștin ortodox ( 38 )

92. Care sunt însuşirile lui Dumnezeu ?
 Dumnezeu este unul. Sfântul Apostol Pavel scrie Corintenilor: «Ci noi avem un Dumnezeu-Tatăl, dintru care sunt toate şi noi întru Dânsul, şi un Domn Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi printr-însul» (Corinteni 8:6). Dumnezeu este unul singur, pentru, că unul singur e universul pe care l-a făcut. Sfântul Efrem zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu». 
 Dumnezeu este Duh, cum o mărturieşte Mântuitorul însuşi femeii samarinence: «Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închina, cu duhul şi adevărul se cade să I se închine» (Ioan 4:24). El e nematerial şi netrupesc, spune Sfântul Ioan Damaschin. El e izvorul din care-şi ia începutul toată firea înţelegătoare si duhul.
 Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi duhovnicească, El nu admite nici un fel de adaus în Sine şi nu are ceva mai mare, sau mai mic, în sine.
 Dumnezeu e neschimbător, cum ne-o arată Sfântul Iacov prin cuvintele: «Părintele luminilor, la care nu e schimbare sau umbra de mutare» (1:17).

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 12-Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tătal nostru

sâmbătă, 22 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 37 )

88. Pe ce altă cale a firii ştim că există Dumnezeu?
 Pe calea conştiinţei, care, după firea văzută, este al doilea învăţător al omului. Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Ioan Damaschin spun că ideea de Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu, este înnăscută în om. Sfântul Grigorie Teologul obserservă că puterea din noi, înnăscută tuturor, prima lege lipită de noi, care ne-a adus la Dumnezeu, prin cele văzute, este raţiunea.

 89. Cunoaştem existenţa lui Dumnezeu numai pe calea firii ?
 Noi cunoaştem existenţa lui Dumnezeu şi pe calea Descoperirii sau Revelaţiei dumnezeieşti. Dumnezeu şi-a descoperit existenţa Sa proorocilor, s-a arătat prin Fiul Sau cel întrupat şi: Se va face cunoscut  în împărăţia cerurilor «Duhul, zice Sfântul Irineu, pregăteşte pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatal îi dă nestricăciunea pentru viaţa veşnică, pe care o capătă din faptul că vede pe Dumnezeu». Creştinismul lucrează în vederea cunoaşterii mai presus de fire a lui Dumnezeu. Această cunoaştere este culmea fericirii noastre.

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 11-Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri

vineri, 21 februarie 2014

Semnificatia Sambetei Pomenirii celor adormiti

“In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.

Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, trebuie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina a mantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“.

Catehism creștin ortodox ( 36 )

87. Prin ce arată firea existenţa lui Dumnezeu?
 Zidirea întreagă, de la făpturile cele mai mici până la cele mai mari, de la cele înzestrate cu mai puţină pricepere până la cele mai înţelepte, de la începutul lumii până astăzi, mărturiseşte înţelepciunea, bunătatea şi puterea Făcătorului.
Sfânta Scriptura ia firea ca mărturie a existenţei lui Dumnezeu, când spune: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria» (Psalm 18 :1). Începând de la Sfântul Irineu şi până la Sfântul Ioan Damaschin, toţi Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti dovedesc existenţa lui Dumnezeu, pe baza legii naturale sau fireşti. Sfântul Grigorie Teologul spune: «Dar cu mult mai înainte decât acestea (adică cerul, luna, stelele), mai presus decât ele şi izvor al lor este 45 fiinţa (lui Dumnezeu), care întrece orice cuprindere şi orice înţelegere... Şi privirea şi legea firii ne învăţa ca Dumnezeu există şi ca El este cauza creatoare şi susţinătoare a lumii.

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 10b-Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri

joi, 20 februarie 2014

Anunț - Seară duhovnicească


Catehism creștin ortodox ( 35 )

83. Care sunt scopurile credinţei? 
Aceste scopuri sunt:
 1. Înţelegerea tainelor care depăşesc puterile minţii. 
2. Ridicarea sufletului până la Dumnezeu, cu care unindu-ne, să ne putem mântui.

 84. Este vreo legătură între credinţă în lucrurile descoperite şi cunoaşterea lor? 
Sfântul Chiril al Alexandriei leagă credinţa de cunoaşterea lucrurilor credinţei prin textul din Ioan: «Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu» (Ioan 6:69).
 Credinţa este înaintea cunoaşterii, după cuvântul proorocului: «Dacă nu veţi crede, nici nu veţi înţelege» (Isaia 7:9). Prin dreapta credinţă se clădeşte cunoaşterea şi tot prin credinţa ne ridicăm «la 44 măsura vârstei» (Efeseni 4:13) în Hristos, şi la starea desăvârşită şi duhovnicească. La cunoaştere se ridică omul înaintat în credinţa şi viaţa duhovnicească, încă de aici, de pe pământ, dar desăvârşită cunoaştere se dobândeşte numai în viaţa viitoare. 

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 10-Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri

miercuri, 19 februarie 2014

Cuvânt catehetic despre Sfânta Taină a Maslului


I. Pregătirea aperceptivă

Omul fiind creat cu trup şi suflet, păcatul a devenit pentru el o boală a întregii fiinţe, care alterând chipul lui dumnezeu, i-a adus moartea. harul mântuitor menit să restabilească firea căzută, o însănătoşeşte spre viaţă în întregimea ei.

II. Anunţarea temei
Sfânta Taină prin care Mântuitorul ne acordă harul vindecării trupeşti şi sufleteşti este cea a Maslului, la care ne vom referi în cele ce urmează.

III. Tratarea
Taina Maslului a fost instituită, ca toate celelalte Sfinte Taine, de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prin ea Mântuitorul a dat Sfinţilor Apostoli o formă specială de tămăduire a sufletului şi a trupului. Sfânta Scriptură ne arată că odată cu alegerea şi trimiterea Sfinţilor Apostoli în misiune, Domnul „le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le scoată şi să vindece orice boală şi neputinţă… şi mergând, propovăduiţi, zicând: s-a apropiat împărăţia cerurilor. Pe cei bolnavi vindecaţi, pe cei leproşi curăţiţi, pe cei morţi înviaţi, demoni scoateţi, în dar aţi primit, în dar daţi” (Matei 10, 7-8). Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( 34 )

80. Câte părţi cuprinde Simbolul Credinţei?
 Simbolul Credinţei cuprinde patru părţi:
 1. Despre Sfânta Treime (art. I-VIII) 
2. Despre Biserică (art. IX) 
3. Despre Sfintele Taine (art. X)
 4. Despre viaţa viitoare (art. XI-XII) 

81. Care este articolul I din Simbolul Credinţei? 
Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor».

82. Ce înseamnă cuvântul «cred»? 

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 9-Capetele gnostice

marți, 18 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 33 )

78. Înaintea Simbolului de Credinţa Niceo- Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de Credinţă? 
Aproape fiecare Biserică din oraşele mari îşi avea Simbolul ei de Credinţa, fiindcă Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credinţei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionară, înlăuntru şi în afară. Nu se puteau închipui candidaţi la Botez fără să ştie pe de rost Simbolul Credinţei. Se cunosc: Simbolul de Credinţă Apostolic sau roman, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Neo- Cezareea Pontului, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Cezareea Palestinei, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Alexandria şi altele. Aceste Simboluri de Credinţă se deosebeau puţin între ele, după cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşală sau alta, a ereziilor; dar ele erau identice în privinţa ideilor principale pe care le susţineau despre Sfânta Treime, despre planul de mântuire, despre Biserica şi Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 şi 381, au, contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au întregit şi desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii creştine, comoară preţioasă pentru totdeauna. 

79. Câte articole are Simbolul de Credinţă?

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 8-Capetele gnostice

luni, 17 februarie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (54) - Introducere la Evanghelia după Ioan

Evanghelia a patra este opera Sfântului Apostol Ioan, fratele lui Iacob şi fiu al lui Zevedeu, ucenic mai întâi al lui Ioan Botezătorul şi chemat apoi la apostolat de Domnul Iisus Însuşi. Dacă se admite că Salomeea menţionată la Mc 15, 40 este una şi aceeaşi persoană cu „mama fiilor lui Zevedeu“ (Mt 27, 56), atunci putem presupune că ea făcea parte din ceata sfintelor femei care i-au însoţit pe Domnul şi pe ucenicii Săi din Galileea până'n Ierusalim, slujindu-le, şi care au fost de faţă la răstignirea lui Iisus. Ioan făcea parte nu numai din colegiul celor doisprezece, ci şi din grupul foarte restrâns de numai trei (alături de Petru şi Iacob) rânduiţi de Domnul să fie martorii unor evenimente cu totul excepţionale, precum învierea fiicei lui Iair (Mc 5, 37), schimbarea la faţă (Mt 17, 1-13) sau drama lăuntrică din grădina Ghetsimani (Mt 26, 37). Ioan, „ucenicul pe care-l iubea Iisus“, este cel căruia Domnul i-o încredinţează, de pe cruce, pe mama Sa (In 19, 26-27); el este primul martor al mormântului gol (In 20, 2-8) şi primul care-L recunoaşte pe Iisus cel înviat (In 21, 7). E de faţă la pogorârea Duhului Sfânt, predică, vindecă şi este închis împreună cu Petru, participă la Sinodul Apostolic, este numit de Pavel „stâlp al Bisericii“. Mai cunoaştem că în jurul anului 69 părăseşte Ierusalimul şi se aşază în Efes. Împăratul Domiţian îl exilează în insula Patmos, unde Apostolul scrie Apocalipsa ce-i poartă numele; sub Nerva se întoarce la Efes, de unde conduce, cu mare autoritate duhovnicească, Bisericile din Asia Mică. Moare ca martir, la adânci bătrâneţe, sub persecuţia lui Traian.

Catehism creștin ortodox ( 32 )

75. Ce este Simbolul Credinţei sau «Crezul»? 
Simbolul Credinţei sau Crezul este înfăţişarea pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o creadă şi s-o mărturisească. 

76. Cum se numeşte acest Simbol de Credinţă?
 Simbolul de Credinţă se numeşte Niceo-Constantinopolitan, sau de la Niceea şi Constantinopol.

 77. Cine a alcătuit acest Simbol de Credinţă, unde şi de ce? 
Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325 şi cel de la Constantinopol în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sfinţi Părinţi câţi au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu Fiul şi erau îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie şi a partizanilor lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sfinţi Părinţi a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învătătura despre Dumnezeu-Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erau îndreptate mai ales împotriva ereticului Maceodonie şi partizanilor lui, care susţineau lucruri batjocoritoare despre Sfântul Duh. Simbolul de Credinţa Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în Biserică, de toate Sinoadele ecumenice următoare.

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 7-Despre cunoştinţa de Dumnezeu

duminică, 16 februarie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 21 (73), 10 - 16 feb. 2014

S-au împlinit cinci ani de când s-a mutat la Hristos părintele Ioan Sabău

”Părintele a fost o definiţie a smereniei, pentru că după atâtea suferinţe îndurate din partea lor, i-a iubit pe oameni şi i-a considerat pe absolut toţi mai buni ca el! „Poporul însă l-a iubit mult, pentru că-l vedea nefăţărnicit” şi nu-l învăţa ceea ce el nu făcea. „Niciodată n-a predicat despre apă şi să bea vin” a spus un fiu duhovnicesc al lui, părintele Vasile Vlad, iar „viaţa lui a fost preoţia lui şi preoţia lui n-a fost alta decât viaţa lui”. Părintelui Vlad i-a încredinţat şi ultimile lui cuvinte, când l-a întrebat:
-Voi aveţi puncte cardinale? Voi ştiţi încotro mergeţi? Ştiţi înspre ce îndreptaţi tineretul şi poporul?
-Puncte cardinale în haos, părinte? Oare pentru ce credeţi că vă caut?
-Măi, voi aveţi datoria să vedeţi vremile! Să ştiţi istoria. Pentru că noi am înfundat puşcăriile nu pentru că ne-au închis comuniştii, ci pentru că asta era măsura lui Dumnezeu faţă de măsura istoriei! Iar voi va trebui să daţi măsura lui Dumnezeu faţă de vremurile de acum!
Pentru că a fost cu adevărat Preot, a fost foarte iubit şi căutat de către preoţi pentru îndrumări şi, lucru minunat, n-a fost niciodată zavistuit de vreunul dintre ei!”

Catehism creștin ortodox ( 31 )

72. Cum foloseau episcopii întreita putere dată lor de Sfinţii Apostoli? 
Dupa pilda Sfinţilor Apostoli, fiecare episcop lucrează singur cu puterea ce i-a fost data asupra celor încredinţaţi spre păstorire, păstrând cu grijă, asemenea Sfinţilor Apostoli, «unirea Duhului întru legătura păcii», cu ceilalţi episcopi. Când însă se iveşte nevoia de a tălcui sau a limpezi un adevăr de credinţa, sau de a statornici o regulă de viaţă, care înteresează întreaga Biserică, puterea de conducere nu se mai practică de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor, adică de Sinodul ecumenic, aşa cum puterea cea mai înaltă apostolică s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor şapte Sinoade ecumenice stă mărturie ca autoritatea cea mai înaltă în Biserică este Sinodul ecumenic. 

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 6-Despre dragoste

sâmbătă, 15 februarie 2014

Vă invităm să participați la slujba Vecerniei

Catehism creștin ortodox ( 30 )

69. Ce fel de puteri a dat Mântuitorul Apostolilor şi urmaşilor lor în Biserica?
 Mântuitorul a dat Apostolilor puterea de a învăţă, adică de a propovadui adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, puterea de a sfinţi, adică de a împărţi credincioşilor harul lui Dumnezeu şi puterea de a conduce, adică de a păstori, a povătui şi a judeca pe creştini, aşa cum putem vedea din Sfintei Evanghelii (Matei 28:18-20; Ioan 20:21; Luca 9:1-2). 

70. Sfinţii Apostoli au folosit această întreită putere, fiecare în parte, sau în unire şi conlucrare?
 Fiecare Apostol folosea această putere asupra credincioşilor săi, însă cu respectarea credincioasă a cuvântului Domnului, de a păstra împreună cu ceilalţi Apostoli «unirea Duhului întru legătura păcii» (Efeseni 4:3).

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 5-Despre dragoste

vineri, 14 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 29 )

65. Ce este un sinod ecumenic?
 Un sinod ecumenic este adunarea conducătorilor legitimi ai întregii Biserici dreptcredincioase, pentru statornicirea, limpezirea şi întărirea învăţăturilor şi normelor de viaţă ale Bisericii.

 66. Care este originea ţinerii Sinoadelor ecumenice? 
Originea ţinerii Sinoadelor ecumenice se ridică până la Sfinţii Apostoli, care au ţinut un Sinod la Ierusalim în anul 50, unde lucrând sub paza şi împreuna-lucrarea Sfântului Duh (Faptele Apostolilor 15:28), au luat hotărâri de credinţă şi reguli de viaţă creştină cu putere şi obligaţie pentru toţi credincioşii, aşa cum se vede în Faptele Apostolilor (15:1-29).

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 4-Despre dragoste

joi, 13 februarie 2014

De ce ne place atât de mult "Saint Valentines"?

Sărbătorile traditionale sunt zâmbetul unui popor. E destul să nimeresti la una din ele ca să afli, fără cuvinte, o istorie de secole, uneori de milenii. La noi, la români, una din aceste sărbători a devenit "Saint Valentines".

Această sărbătoare, fără îndoială, are în ea o putere uluitoare. Desi românii au aflat de existenta ei de putină vreme, iar multi încă mai învată să-i pronunte denumirea corect, totusi ea adevenit foarte populară, stârnind mai multă vervă si pregătiri decât sărbătorile deja învechite, cum sunt Crăciunul si Pastele.

Trebuie să fie un mister la mijloc, pentru că altfel e greu de explicat ceea ce s-a petrecut în România anul acesta. Cum un popor cu o istorie atât de îndelungată, cu traditii sărbătoresti si folclorice, cum putine popoare mai sunt pe lume, a uitat într-un an totul si a rămas cu această sărbătoare străină?

Este, într-adevăr, un rebus psihologic să explici cum tineri care nu au citit niciodată viata unui Sfânt arată atâta entuziasm fată de acest "Saint Valentines". Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( 28 )

63. Care sunt condiţiile sau semnele adevăratei Tradiţii? 
Iată cum lămureşte Vincenţiu de Lerin aceste semne: «În Biserică Universală trebuie mare grijă, că acel lucru să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna» de toţi... Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singura această credinţă este adevărată, pe care întreagă Biserica o mărturiseşte pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înţelesuri, pe care se ştie că le-au practicat sfinţii înaintaşi şi Părinţii noştri. Vom urma şi consensul, dacă chiar în vechime, ţinem definiţiile şi părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoţilor şi învăţătorilor deopotrivă. Tradiţia trebuie să vină de la Apostoli. Aşa înţelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna şi pretutindeni în Biserică, fără schimbare.

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 3-Despre dragoste

miercuri, 12 februarie 2014

Carte online - Sf. Ignatie Briancianinov, Predici la Triod si Penticostar


Clik pe carte

Catehism creștin ortodox ( 28 )

62. Care e datoria noastră principală faţă de Sfânta Tradiţie ?
 Să păstrăm cu sfinţenie şi neatins cuprinsul ei la fel cu acela al Sfintei Scripturi, aşa cum au făcut Părinţii din cele mai vechi timpuri. Iată sfatul Sfântului Vasile cel Mare în această privinţă: «Unele dintre dogmele şi propovăduirile păstrate de Biserică le avem din învăţătura scrisă, pe altele însă, le-am primit din Tradiţia Apostolilor, transmise în taină. Amândouă aceste categorii au aceeaşi autoritate pentru evlavie.
Nimeni nu va spune cuvânt împotriva acestora, pentru că nimeni nu cunoaşte cât de cât aşezămintele bisericeşti. Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanţă, nu ne-am da seama că am păgubi Evanghelia în părţile ei principale; mai mult, am restrânge propovăduirea la numele ei gol. 

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 2-Cuvânt ascetic

marți, 11 februarie 2014

File de istorie- Revista Teologica - Februarie, 1907

Clik pe imagine

Catehism creștin ortodox ( 27 )

59. În ce înţeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sfintei Tradiţii? 
Progresul Sfintei Tradiţii, înseamnă dezvoltarea şi aprofundarea acesteia. «Progresul pentru fiecare lucru, zice: Vincenţiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însăşi. E cazul cu inteligenţă, cu ştiinţă, cu înţelepciunea; fiecare din acestea se dezvoltă, numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăşi, în acelaşi înţeles, în aceeaşi ideie. Religia, poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deşi cu înaintarea anilor, îşi dezvoltă funcţiunile, ele rămân, totuşi, ceea ce erau. Se poate adaugă formă, înfăţişare, distincţie, totuşi firea fiecărui gen rămâne aceeaşi». Prin dezvoltarea şi aprofundarea Tradiţiei, deci, noi căpătăm o înţelegere din ce în ce mai limpede a învăţăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste învăţături ajung a fi formulate de Sinoadele ecumenice şi de Biserică în «Dogme», în scurte formule de credinţă, propovaduite în Biserică spre mântuirea noastră.

Filocalia ll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 1-Cuvânt ascetic

luni, 10 februarie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (53) - Introducere la Evanghelia după Luca

Evanghelia a treia este opera unui autor foarte instruit, cu o bogată cultură generală şi înzestrat cu arta de a scrie frumos. Biografia Sfântului Luca, sumară, poate fi reconstituită cu ajutorul câtorva texte din Noul Testament, dar şi prin mărturia unor Sfinţi Părinţi răsăriteni care au preluat tradiţia Bisericii primare. Există părerea că el s-ar fi numărat printre cei 70 de apostoli şi că, alături de Cleopa, a fost unul din cei doi călători de pe drumul spre Emaus (Lc 24, 13-35). Pe de altă parte, se ştie că în anul 44 el făcea parte din comunitatea creştină a Antiohiei, în Siria, cetate în care i se bănuieşte şi obârşia. Oricum, Luca este un produs al lumii elenistice, atât de înfloritoare în Asia Mică, un intelectual care gândeşte şi scrie greceşte, într-o limbă literară pe care nu o egalează nici un alt autor noutestamentar (cu excepţia celui ce a redactat Epistola către Evrei). Ştim de asemenea, cu siguranţă, că a fost colaborator apropiat al Sfântului Apostol Pavel, care-l menţionează în epistolele sale ca pe unul din cei mai devotaţi ucenici, atât în drumurile lui misionare cât şi în cele două captivităţi din capitala imperiului. Avem destule motive să credem că Luca era medic profesionist, iar o mărturie din secolul VI îl atestă şi ca pictor, autor al primului portret-icoană al Maicii Domnului. Lui îi datorăm şi scrierea Faptele Apostolilor.

Catehism creștin ortodox ( 26 )

56. Care e rolul Bisericii faţă de Descoperirea dumnezeiască şi deci şi faţă de Sfânta Tradiţie? 
Biserica e păzitoarea, tâlcuitoarea şi propovăduitoarea fără greş a Descoperirii dumnezeieşti şi prin aceasta, şi a Tradiţiei. Ea păstrează 32 şi susţine unitatea şi identitatea credinţei.
 Sfântul Irineu ne dă amănunte preţioase în această privinţă: "Biserica, zice el, după ce a primit, cum am spus, această propovăduire şi această credinţă, măcar că e răspândită în toată lumea, le păstrează cu grijă, ca şi cum ar locui într-o singură casă. 
De asemenea, ea crede Apostolilor şi ucenicilor acestora, ca şi cum ar avea un singur suflet şi aceeaşi inimă. Ea predică acestea în armonie cu Apostolii, învaţă şi transmite ca şi cum ar avea o singură gură. Deşi în lume limbile sunt deosebite, puterea Tradiţiei e una şi aceeaşi.

Filocalia ll - Sfântul Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 0-Viaţa şi scrierile

duminică, 9 februarie 2014

„Sfaturile unui preot către enoriaşii săi“

O carte scrisă de unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi duhovniceşti ai Bisericii Ruse
Protoiereul Valentin Mordasov, "stareţul de la Pskov", a fost unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi duhovniceşti care au împodobit Biserica Rusă a ultimilor 50 de ani. La smeritul preot de ţară, care în 45 de ani de slujire nu a ştiut ce înseamnă odihna, se adunau mii de oameni din toate colţurile fostei Uniuni Sovietice ca să afle sfat, mângâiere şi, nu de puţine ori, izbăvire de duhurile necurate, vindecare de bolile trupului, ajutor în problemele de nedezlegat cu mijloace omeneşti.
Protoiereul a lăsat în urmă numeroase scrieri pătrunse de duhul literaturii patristice, al căror mare iubitor şi cunoscător a fost, scrieri dintre care face parte şi cartea "Sfaturile unui preot către enoriaşii săi", apărută la Editura "Sophia".
"Pentru fiecare cuvânt vom da răspuns"
"O rugăciune mică poate deveni mare. La fel şi păcatul. Mulţi îşi pierd sufletul nu din cauza unor păcate mari, ci din cauza celor mici. S-a spus că pentru fiecare cuvânt vom da răspuns. Teme-te să-ţi permiţi glume proaste, să râzi nestăpânit, să vorbeşti în deşert şi să judeci. Ţine minte că atât cel care greşeşte, cât şi cel care judecă pe aproapele său sunt vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. A mânca un măr pare o faptă atât de mică, dar în Rai prin acest gest mărunt s-a încălcat voia lui Dumnezeu. Păcatele mici sunt periculoase tocmai pentru că le considerăm neînsemnate. Dar o scânteie se preface într-o flacără mare, şi aceste păcate mici ne pot face să pierdem fericirea veşnică. Prin mărturisire însă, gândul păcătos îşi pierde puterea şi nu mai ajunge să se materializeze în faptă. (...)"

“Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul…”

Voi întrebaţi: “Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?”. Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: “Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?”. Iar eu vă spun: “Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor!”.

Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi pe urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.
Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci din proprie experienţă – fiindcă trebuie să vă mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale foarte grea, când purtam sarcina grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum grea şi calea aceea era o cale plină de bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se poate de real că alături de mine merge Însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină sarcina mea şi crucea mea.
Grea era această sarcină, însă îmi amintesc de ea ca de o mare milă a lui Dumnezeu – fiindcă harul lui Dumnezeu se revarsă din belşug asupra oricui poartă sarcina lui Hristos, asta anume că sarcina lui Hristos este nedespărţită de harul lui Hristos, anume fiincă Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a luat crucea, ci merge în urma lui, nu îl lasă lipsit de ajutorul Său, ci merge alături de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu harul Său.

extrase din: Sfântul Luca, Arhipepiscopul Crimeei 
– Am iubit pătimirea

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 20 (72), 3 - 9 feb. 2014

Catehism creștin ortodox ( 25 )

54. Sfânta Tradiţie aparţine credinciosului în parte, sau Bisericii întregi? 
Ca viaţa în Duhul Sfânt, Sfânta Tradiţie aparţine întregii Biserici. Credinciosul şi-o însuşeşte în măsura în care vieţuieşte în Biserica, adicî păstrează în el Duhul Sfânt. 
Aşa ne-o spune Sfânta Scriptură, aşa ne-o spun şi Sfinţii Părinţi. Sfântul Apostol PAVEL declara: «Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi? Dacă strică cineva casa lui Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu. Căci casa lui Dumnezeu sfântă este, care sunteţi voi» (1 Corinteni 3:16-17). Cine strică Duhul lui Dumnezeu, acela nu se află în Sfânta Tradiţie. Sfântul Irineu, la rându-i ne învaţă: «Duhul este chezaşia nestricăciunii, întărirea credinţei noastre, scara de înalţare la Dumnezeu. 

Filocalia l - Isaia Pustnicul-Cuvântul 1-Despre păzirea minţii

sâmbătă, 8 februarie 2014

Predica la Duminica Vamesului si Fariseului

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
„Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a lumina sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii, ca, trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de-a III-a zi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care mântuieşte sufletele noastre.
Iubiţi credincioşi,
iată-ne în cea de-a 33-a Duminică după Rusalii, numită şi „a vameşului şi fariseului”, dar care, din punct de vedere duhovnicesc, marchează începutul Triodului, al acelei perioade din viaţa bisericească şi din cultul liturgic al Bisericii, care este legată indi-solubil de momentul cel mare al Învierii. Este vremea plângerii dinainte de plângere, este vremea care vesteşte Învierea lui Hristos, prin pocăinţă şi participarea noastră împreună, laolaltă, ca Biserică a lui Iisus Hristos, la Patimile şi Moartea Mântuitorului, pentru a putea vedea cu adevărat şi Învierea Lui.

Catehism creștin ortodox ( 24 )

53. Ce legătura este între Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie? 
Sfânta Scriptură e rodul Sfântul Duh, crescut în pomul Tradiţiei. Sfântul Scriptură e punerea în scris numai a unei părţi din toată învăţătura dată de Mântuitorul prin viu grai, adică din Tradiţie.
 Astfel, între ele e o legătură atât de strânsă, încât cu greu s-ar putea face o deosebire între cuprinsul uneia şi al celeilalte. Maăturiile lor se sprijină unele pe altele si amândouă alcătuiesc comoara unuia şi aceluiaşi aşezământ dumnezeiesc şi omenesc: Biserica. 

Filocalia l - Cuvântul 0-Isaia Pustnicul-Viaţa şi opera

vineri, 7 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 23 )

51. Cum se numeşte Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţii Apostoli? 
Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţilor Apostoli poartă numele de Tradiţie Apostolică. Din această Tradiţie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Tradiţia bisericească. 

 52. Cum s-a dezvoltat Tradiţia Bisericească? 
Sfinţii Apostoli au primit Tradiţia de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfinţii Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia, celor de după ei, până azi. Tradiţia, zice Sfântul Irineu, a ajuns până la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică deplină, neprimind nici adaus, nici micşorare.

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 6-Tâlcuirea Sfântului Maxim la capitolul o sută

joi, 6 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 22 )

48. Ce este Sfânta Tradiţie?
Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii şi din care o parte s-a fixat în scris mai târziu. 
Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască necesară mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt, este curentul viu al vieţii Bisericii.

 49. Când a luat naştere Sfânta Tradiţie? 
Înainte de Sfânta Scriptură, odată cu aceasta, sau după ea? Sfânta Tradiţie a luat naştere înainte de Sfânta Scriptură. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevărurile Descoperirii dumnezeieşti să fie date întâi prin viu grai, spre a fi uşor înţelese şi primite. 

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 5-Despre viaţa morală

miercuri, 5 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 21 )

47. Ce se cere pentru tălcuirea dreaptă a Sfintei Scripturi?
 Tălcuirea dreaptă a Sfintei Scripturi cere:
 1. O viata curată şi bogată în virtuţi;
 2. Cunoaşterea voii dumnezeeşti prin studiu îndelungat şi smerit al Descoperirii dumnezeieşti;
 3. Cunoaşterea învăţăturii Bisericii şi a Sfintei Tradiţii. 
În privinţa curăţiei vieţii, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: «Cunoştinţă întocmai a cuvintelor Duhului se descoperă numai celor vrednici de Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuţilor, curăţindu-şi mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinţa celor dumnezeeşti, care se întipăreşte şi se aşează în ei, de la prima atingere, asemenea unei fete într-o oglindă curată şi stravezie». 

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 4-Despre viaţa morală

marți, 4 februarie 2014

Cuvânt la Sfinţii Trei Ierarhi - Pr. Tomotaș Laurean

Catehism creștin ortodox ( XX )

46. Cum trebuie talmăcită sau înţeleasă Sfânta Scriptură? 
Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri:
1. înţelesul după literă, obştesc, sau istoric: 
2. înţelesul mai înaintat sau sufletesc; 
3. înţelesul duhovnicesc. 
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sfintei Scripturi, susţine ca înţelesul cărţilor însuflate se împarte după, 27 cele trei feluri de credincioşi aflători în Biserică; cei simpli, cei înaintaţi şi cei desăvârşiţi. Cei simpli să-şi întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înţeles după litera, obştesc şi istoric); dacă însă unii au început să înainteze ceva şi pot să privească un lucru mai pe larg, să-şi întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârşiţi şi asemenea celora despre care Apostolul zice:

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 3-Despre viaţa morală

luni, 3 februarie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (52) - Introducere la Evanghelia după Marcu

Deşi a doua în ordinea canonică a Noului Testament, Evanghelia după Marcu deţine primatul cronologic (desigur, făcând abstracţie de versiunea aramaică a lui Matei), ea fiind scrisă în jurul anului 64 (după unii critici, chiar în 63, în timp ce Apostolul Petru încă trăia).

Autorul ei, Ioan Marcu, pomenit de zece ori în Noul Testament, fie doar cu primul său nume (ebraic), fie numai cu cel de al doilea (latin), fie cu amândouă, nu a fost ucenic direct al Domnului şi se pare că nu L-a văzut decât în treacăt, fiind încă un copilandru. Potrivit Sfintei Tradiţii, Cina cea de Taină a avut loc în casa mamei sale, Maria, iar el, Marcu, ar fi tânărul care încercase să-L urmeze pe Iisus după arestarea Acestuia (vezi Mc 14, 51-52 şi nota). E sigur însă că locuinţa mamei sale, în Ierusalim, servea drept loc de întâlnire şi casă de rugăciune a apostolilor (FA 12, 12), că Evanghelistul a fost mai întâi ucenicul şi colaboratorul Apostolului Pavel până la sfârşitul celei de a doua călătorii misionare şi că după aceea a devenit ucenic, colaborator şi, după unii Sfinţi Părinţi, „interpret“ (secretar, tălmaci) al Apostolului Petru.

Catehism creștin ortodox ( XIX )

45. Sfânta Scriptură se poate înţelege uşor? 
Nu. Sfânta Scriptură se înţelege greu, întâi din pricina vechimii, a mulţimii scriitorilor şi a deosebirii de timp şi de cuprins a cărţilor ei, apoi din pricina felului mai presus de fire al Descoperirii ei. De altfel, ea însăşi mărturiseşte că tălcuirea ei nu e lucru uşor. 
La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, dacă înţelege ce citeşte, cel întrebat răspunde: «Cum voi putea, de nu mă va povăţui cineva?» (Faptele Apostolilor 8:31), Sfântul Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sfântului Apostol Pavel: «În ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare» (2 Petru 3:16).

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 2-Despre viaţa morală


http://filocalia-audio.blogspot.ro

duminică, 2 februarie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 19 (71), 27 ian. - 2 feb. 2014

Sfântul Ioan Gură de Aur despre credinţa femeii cananeence

OMILIA 52 (LII) la Evanghelia de la Matei
 Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicând: "Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se îndrăceşte". Evanghelistul Marcu spune că Iisus a intrat într-o casă, dar n-a putut să rămână tăinuit.
- Dar pentru ce S-a dus Iisus în părţile acelea?
- Dupa ce Hristos a desfiinţat porunca Vechiului Testament cu privire la mâncăruri, mergând pe aceeaşi cale, a deschis şi neamurilor uşa. Aşa şi Petru a fost trimis la Corneliu sutaşul, după ce mai întâi primise porunca de a desfiinţa legea cu privire la mâncăruri.
Dar poate că cineva m-ar întreba: Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( XVIII )

43. Avem şi alte dovezi despre însuflarea Sfintei Scripturi? 
Avem dovezile păstrate de Sfânta Tradiţie. În adevăr, mulţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti dau mărturie despre insuflarea Sfintei Scripturi. Astfel, Sfântul Irineu spune că Scriptura e desăvârşită fiindcă e insuflată de Cuvântul şi de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhului Sfânt, a rostit cuprinsul Sfintei Scripturi, declară şi Clement Alexandrinul. 

44. Ce este însuflarea dumnezeiască? 

Filocalia l - Diadoch-Cuvântul 1-Definiţii


http://filocalia-audio.blogspot.ro

sâmbătă, 1 februarie 2014

O carte online - Mitropolitul Antonie Bloom – Despre credinta si indoiala


Lacrimile unei mame

Întotdeauna m-am întrebat: ce se întâmplă cu un om când ajunge să-și deteste mama, când nu vrea s-o mai vadă, o ocolește, o discreditează sau nici măcar nu mai este interesat de viața ei? Cât de mult poate fi schimonosit de ură și nerecunoștință  sufletul unui om încât este capabil să uite mâinile care l-au legănat, glasul care i-a mângâiat scâncetul copilăriei? Cum să neglijeze pe cea care „a trezit de multe ori îngerii” ca să-l vegheze?
Evanghelia despre femeia cananeancă rânduită a fi citită duminica aceasta ne readuce  în memorie dragostea și jertfa, lacrima și suferința, dorul și bucuria fiecărei mame căci într-un fel sau altul se aseamănă cu personajul evanghelic îndrăgit și apreciat de Mântuitorul Hristos, Care privind la credința și stăruința ei i-a tămăduit copila bolnavă. Și, la drept vorbind, în strigătul zbuciumatei mame, nu vedem noi oare strigătul, rugăciunea tuturor mamelor noastre? Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( XVII )

42. Avem dovezi din Sfânta Scriptură despre insuflarea dumnezeiască a cărţilor Vechiului şi Noului Testament? 
Avem dovezi limpezi despre insuflarea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. (Vezi: Despre V. T. Ieşirea 4:12; II Împăraţi 23:2; Isaia 6: 1-8, 8:1 ; Avacum 2:2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7:13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2:32; Evrei 1:1-2). El descoperă pe Dumnezeu. (Matei 11:27; Ioan 17:6-8; I Ioan 5:20). 

Filocalia l - Diadoch al Boticeei-Cuvântul 0 - Introducere


http://filocalia-audio.blogspot.ro