"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

joi, 6 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 22 )

48. Ce este Sfânta Tradiţie?
Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii şi din care o parte s-a fixat în scris mai târziu. 
Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască necesară mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt, este curentul viu al vieţii Bisericii.

 49. Când a luat naştere Sfânta Tradiţie? 
Înainte de Sfânta Scriptură, odată cu aceasta, sau după ea? Sfânta Tradiţie a luat naştere înainte de Sfânta Scriptură. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevărurile Descoperirii dumnezeieşti să fie date întâi prin viu grai, spre a fi uşor înţelese şi primite. 

Dacă învăţătura dumnezeiască s-ar fi dat de la început în scris, credinţa nu s-ar fi răspândit cu aceeaşi uşurinţă şi putere ca prin viu grai, cu care e înzestrat tot omul. Credinţa se dobândeşte şi se întăreşte, la cei mai mulţi oameni, îndeosebi prin viu grai. Sfântul Apostol Pavel spune: «Credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu» (Romani 10:17).

 50. Cum a luat naştere Sfânta Tradiţie? 
 La începutul Bisericii, învăţătura a venit de la Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat. Iisus Hristos era astfel învăţatura şi predica vie. Prin predica lor, Sfinţii Apostoli s-au făcut şi ei vestitori ai adevărului. Ei puneau la temelia credinţei lor, şi a acelora pe care-i converteau, aceeaşi Evanghelie ieşita din plinătatea cunoaşterii vieţii dumnezeieşti de către Iisus, cu care Sfinţii Apostoli petrecuseră împreună şi în care trăiau acum. Sfântul Apostol Paveil arată că predica apostolică este însuşi cuvântul lui Hristos, rostit prin gura Sfinţilor Apostoli: «Cum dar vor chema (numele Aceluia) întru care n-au crezut? Şi cum vor crede (în Acela), de care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără de propovăduitor?
Şi cum vor propovădui de nu se vor trimite?... Deci, credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu» (Romani 10:14-17). Însuşi Mântuitorul a poruncit Sfinţilor Apostoli să propovăduiască prin viu grai: «Drept aceea, merg#nd, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă» (Matei 28:19-20 ; Marcu 16:15; Luca 9:2). Sfinţii Apostoli arată limpede, în scrierile lor, că ei n-au scris în cărţile lor, decăt o mică parte din cât au primit de la Învăţătorul. Sfântul Ioan, ucenicul prea iubit al Mântuitorului, sfârşeşte Evanghelia sa cu aceste cuvinte: «Sunt încă şi alte multe câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, cred că nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris» (Ioan 21:25). Acelaşi Evanghelist Ioan, declara într-una din Epistolele sale: «Multe având a vă scrie, n-am voit pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc că voi fi la voi şi voi grăi gură către gură, ca bucuria noastră sa fie deplină» (2 loan 1:12). Mântuitorul însuşi n-a lăsat nimic scris şi nici n-a poruncit Sfinţilor Apostoli să scrie, ci să propovăduiască prin viu grai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!