"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

vineri, 7 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 23 )

51. Cum se numeşte Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţii Apostoli? 
Tradiţia încredinţată de-a dreptul Sfinţilor Apostoli poartă numele de Tradiţie Apostolică. Din această Tradiţie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Tradiţia bisericească. 

 52. Cum s-a dezvoltat Tradiţia Bisericească? 
Sfinţii Apostoli au primit Tradiţia de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfinţii Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia, celor de după ei, până azi. Tradiţia, zice Sfântul Irineu, a ajuns până la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică deplină, neprimind nici adaus, nici micşorare.
Fericitul Augustin spune că lucrurile Tradiţiei care se păstrează pe întreg pământul, au fost încredinţate fie de Sfinţii Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice. Ceea ce ţine Biserica Universală şi n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna păstrat, a fost dat prin autoritatea apostolică. Este deci o Tradiţie Apostolică şi este o Tradiţie Bisericească, în strânsă legătură una cu alta şi întregindu-se una pe alta. Semnul adevăratei Tradiţii este neîntreruperea. «Marii (teologi) ai lumii, zice Augustin, au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor. De aceea trebuie crezut numai acel adevăr de credinţă care nu se depărtează întru nimic de Tradiţia Apostolică şi Bisericească».

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!