"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

vineri, 28 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( 42 )

106. Ce se înţelege prin cuvântul «nevăzutelor»? 
Prin aceste cuvinte se înţelege lumea nevăzută, adică Îngerii, cum ne explică Sfântul Apostol Pavel, care, după citatul de mai sus, din Epistola către Coloseni adaugă: «Ori scaunele, ori domniile, ori începătoriile, ori stăpânirile: toate printr-însul şi pentru Dansul s-au zidit» (Coloseni 1:16). Aceste nume arată cetele de îngeri, după cum vom vedea mai departe.

 107. Care a fost făcută mai întâi lumea văzută sau lumea nevăzută?
 Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie ne învaţă că lumea nevăzută, lumea îngerilor, a fost făcută mai întâi, Domnul însuşi spune lui Iov: «Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii mei» (Iov 38:7). «Îngerii au fost făcuţi cei dintâi» - zice Păstorul lui Herma. Prin cuvântul «cerul» din primul verset al cărţii Facerii: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», se înţelege lumea nevăzută a cerului, adică îngerii. 

108. Cum şi de ce a făcut Dumnezeu pe îngeri?
 Dumnezeu a făcut pe îngeri din nimic. I-a fost de ajuns să voiască, pentru a-i aduce la lumină. El i-a făcut din bunătatea Sa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!