"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

marți, 4 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( XX )

46. Cum trebuie talmăcită sau înţeleasă Sfânta Scriptură? 
Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri:
1. înţelesul după literă, obştesc, sau istoric: 
2. înţelesul mai înaintat sau sufletesc; 
3. înţelesul duhovnicesc. 
Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sfintei Scripturi, susţine ca înţelesul cărţilor însuflate se împarte după, 27 cele trei feluri de credincioşi aflători în Biserică; cei simpli, cei înaintaţi şi cei desăvârşiţi. Cei simpli să-şi întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înţeles după litera, obştesc şi istoric); dacă însă unii au început să înainteze ceva şi pot să privească un lucru mai pe larg, să-şi întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârşiţi şi asemenea celora despre care Apostolul zice:
«Însă noi grăim înţelepciunea întru cei desăvârşiţi; iar nu înţelepciunea veacutui acestuia, nici a domnilor veacului acestuia care sunt pieritori, ci grăim înţelepciunea lui Dumnezeu întru taină, cea ascunsă, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veci spre slava noastră (1 Corinteni 2:6-7), aceea sa se întărească din însăşi legea duhovnicească, care cuprinde umbra bunurilor viitoare». Acelaşi Origen declară că înţelesul duhovnicesc este cel mai înalt şi trebuie pus înaintea celui material sau istoric. Tălcuirea dreapta a Sfintei Scripturi e însă aceea, care ţine seamă de toate cele trei înţelesuri, şi le foloseşte potrivit cu ideile, perssoanele şi faptele biblice cum au făcut cei mai mulţi din Sfinţii Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Să nu citiţi literile în chip simplu, ci să cercetaţi ideile. Dacă cineva se Opreşte numai asupra cuvintelor şi nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greşeli va săvârşi»

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!