"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

luni, 17 februarie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (54) - Introducere la Evanghelia după Ioan

Evanghelia a patra este opera Sfântului Apostol Ioan, fratele lui Iacob şi fiu al lui Zevedeu, ucenic mai întâi al lui Ioan Botezătorul şi chemat apoi la apostolat de Domnul Iisus Însuşi. Dacă se admite că Salomeea menţionată la Mc 15, 40 este una şi aceeaşi persoană cu „mama fiilor lui Zevedeu“ (Mt 27, 56), atunci putem presupune că ea făcea parte din ceata sfintelor femei care i-au însoţit pe Domnul şi pe ucenicii Săi din Galileea până'n Ierusalim, slujindu-le, şi care au fost de faţă la răstignirea lui Iisus. Ioan făcea parte nu numai din colegiul celor doisprezece, ci şi din grupul foarte restrâns de numai trei (alături de Petru şi Iacob) rânduiţi de Domnul să fie martorii unor evenimente cu totul excepţionale, precum învierea fiicei lui Iair (Mc 5, 37), schimbarea la faţă (Mt 17, 1-13) sau drama lăuntrică din grădina Ghetsimani (Mt 26, 37). Ioan, „ucenicul pe care-l iubea Iisus“, este cel căruia Domnul i-o încredinţează, de pe cruce, pe mama Sa (In 19, 26-27); el este primul martor al mormântului gol (In 20, 2-8) şi primul care-L recunoaşte pe Iisus cel înviat (In 21, 7). E de faţă la pogorârea Duhului Sfânt, predică, vindecă şi este închis împreună cu Petru, participă la Sinodul Apostolic, este numit de Pavel „stâlp al Bisericii“. Mai cunoaştem că în jurul anului 69 părăseşte Ierusalimul şi se aşază în Efes. Împăratul Domiţian îl exilează în insula Patmos, unde Apostolul scrie Apocalipsa ce-i poartă numele; sub Nerva se întoarce la Efes, de unde conduce, cu mare autoritate duhovnicească, Bisericile din Asia Mică. Moare ca martir, la adânci bătrâneţe, sub persecuţia lui Traian.


Evanghelia e scrisă în Efes către sfârşitul secolului I şi le este destinată creştinilor din Asia Mică, pe care Apostolul vrea să-i întărească în credinţă, pe de-o parte, şi să-i apere de primele erezii, pe de alta.

Faţă'n faţă cu evangheliile sinoptice, opera lui Ioan îşi conturează un profil aparte, începând cu planul general:

Prolog: Slava Logosului întru Dumnezeu, în lume şi în istorie (1, 1-18).
Slava lui Iisus arătată în lume (1, 19 - 12, 50).
Slava lui Iisus arătată ucenicilor Săi în intimitatea Cinei celei de Taină (13, 1 - 17, 26).
Slava lui Iisus arătată în Patimile Sale (18, 1 - 19, 42).
Slava lui Iisus arătată ucenicilor Săi după învierea Sa din morţi (20, 1-31).
Epilog (21, 1-25).
Apostolul Ioan nu-şi propune să reia şi să amplifice evangheliile sinoptice, ci să le completeze cu relatări inedite asupra vieţii şi învăţăturii Domnului, dar ordonându-şi materialul după alte criterii. El îşi ia libertatea (şi-şi asumă autoritatea) de a prezenta o altă cronologie a evenimentelor, de a insista asupra unor minuni şi cuvinte omise de predecesorii săi; chiar când istoriseşte aceleaşi fapte relatate şi de sinoptici, el introduce anume particularităţi care-i sunt proprii, fie în ţesătura naraţiei, fie în vocabular, fie în stil. Nota dominantă a Evangheliei însă - şi care o face net superioară tuturor - este dimensiunea ei teologică (fapt pentru care autorul ei este numit şi „Sfântul Ioan Teologul“, adică „Cuvântătorul de Dumnezeu“). Mesajul ei suprem este acela de a înfăţişa misterul hristologic în toată amploarea şi profunzimea lui, misterul prin care Logosul (Cuvântul) întrupat, El Însuşi Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu-Cel-Nevăzut, le aduce Lumina şi Viaţa, le asigură cunoaşterea şi comuniunea lui Dumnezeu prin cunoaşterea şi comuniunea intimă cu Iisus Hristos. Dacă limba greacă a operei, corectă de altfel, e destul de săracă, lipsită de anvergura lui Matei, savoarea lui Marcu sau măiestriile lui Luca, în schimb ea izbuteşte să exprime o gândire de mare altitudine duhovnicească, continuu însufleţită de adierea Duhului Sfânt. Scrierea lui Ioan e cea mai întraripată dintre toate evangheliile, un unicat care-l situează pe autorul ei printre marii inspiraţi ai omenirii.

Să notăm şi observaţia că ea este nu numai un rod al inspiraţiei, ci şi al unei îndelungate elaborări. Departe de a constitui o colecţie de amintiri trăite sau de reconstituiri documentare, Evanghelia a patra este sinteza unei propovăduiri apostolice de o jumătate de secol, timp în care esenţele s'au decantat într'o arhitectură de neegalat prin măreţie, soliditate, fineţe şi transparenţă. E capodopera teologică a Noului Testament.

sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!