"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

luni, 31 martie 2014

Anunț - Conferinţa cu tema: "Pocăinţa – şansa noastră" susţinută de Ieromonahul Dimitrie Ivasco, la Deva

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA - joi 03 aprilie 2013 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean" din Deva va avea loc conferinţa cu tema: "Pocăinţa – şansa noastră" susţinută de Ieromonahul Dimitrie Ivasco - Stareţul Schitului Straja, jud.Hunedoara.

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (60) - Introducere la Epistola către Filipeni

Filipi este vechiul oraş macedonean Krenides (Izvoare), care-şi primeşte noul nume de la regele Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare; acesta îl cucereşte în anul 358 î. H., îi schimbă numele şi face din el un bastion de apărare împotriva Traciei. Devenit teritoriu roman în 168 î. H., împreună cu întreaga Macedonie, oraşul e masiv populat de către Octavian August cu ostaşii şi ofiţerii demobilizaţi ai armatelor lui Antoniu, după ce acesta fusese înfrânt, împreună cu Cleopatra, în celebra bătălie de la Actium (31 î. H.). El este astfel o aşezare cosmopolită, în care vechile populaţii iliro-trace sunt amestecate cu multe alte neamuri, dar în care limba oficială este latina, în timp ce greaca îşi menţine privilegiul de limbă universală a culturii elenistice.

Catehism creștin ortodox ( 68 )

72. Cum foloseau episcopii întreita putere dată lor de Sfinţii Apostoli? 
Dupa pilda Sfinţilor Apostoli, fiecare episcop lucrează singur cu puterea ce i-a fost data asupra celor încredinţaţi spre păstorire, păstrând cu grijă, asemenea Sfinţilor Apostoli, «unirea Duhului întru legătura păcii», cu ceilalţi episcopi. Când însă se iveşte nevoia de a tălcui sau a limpezi un adevăr de credinţa, sau de a statornici o regulă de viaţă, care înteresează întreaga Biserică, puterea de conducere nu se mai practică de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor, adică de Sinodul ecumenic, aşa cum puterea cea mai înaltă apostolică s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor şapte Sinoade 40 ecumenice stă mărturie ca autoritatea cea mai înaltă în Biserică este Sinodul ecumenic. 

Filocalia lV - Isihie Sinaitul-Cuvântul 1-Despre trezvie şi virtute

duminică, 30 martie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 27 (79), 24 - 31 martie 2014

Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare

Rânduiala tipicului bisericesc prevede că în această a patra Duminică a marelui Post să fie citite Pericopele de la Matei 4, 25-5, 1-12 şi Marcu 9, 17-23.

Cer voie să mă opresc în acest scurt cuvânt de învăţătură asupra referatului din Evanghelia Sfântului Marcu, depăşind însă textul prescris cu încă un verset, al 24-lea. Pentru că tocmai el mi se pare esenţial şi de natură a ne permite să dezvăluim, în parte, misterul credinţei, care va constitui însăşi tema vorbirii noastre de astăzi.

Catehism creștin ortodox ( 67 )

71. Pe cine au lăsat Sfinţii Apostoli ca urmaşi ai lor, la conducerea Bisericii văzute? 
Sfinţii Apostoli au lăsat, după porunca Domnului, ca urmaşi la conducerea Bisericii văzute, pe episcopi, cărora le-au dat această autoritate, împărtăşindu-le harul Sfântului Duh, prin punerea mâinilor, adică prin hirotonie. Despre aceasta ne încredinţează atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie. Sfântul Apostol Pavel, aşezând ca episcopi pe Tit în Creta şi pe Timotei în Efes, le dă învăţături şi sfaturi cum să-şi conducă credincioşii. El scrie lui Timotei: «Nu fii nebăgător de seamă de darul ce este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţiei. De acestea să gândeşti, întru acestea fii, ca propăşirea ta să fie arătată întru toţi. Păzeştete pre tine însuţi şi învăţătura, şi rămâi întru acestea.

Filocalia lV - Isihie Sinaitul-Cuvântul 0-Introducere

sâmbătă, 29 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 66 )

68. Cui a încredinţat Mântuitorul conducerea Bisericii după înălţarea Sa la Cer? 
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a încredinţat conducerea Bisericii Sale, Sfinţilor Apostoli, aşa cum spune El însuşi: «Precum M-ai trimis pe Mine în lume şi Eu i-am trimis pe ei în lume» (Ioan 17:18). «Şi apropiindu-se de Iisus, le-a grăit lor zicând: datu-M-sa toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i pre dânşii să păzească toate câte am poruncit vouă; şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor» (Matei 28:18-20). Când li se arată, în ziua învierii, Mântuitorul spune Apostolilor: «Pace vouă precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi; şi acestea zicând a suflat şi a zis lor: «Luaţi Duh Sfânt, cărora 38 le veţi ierta păcatele, li se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan 20:21-23).

Filocalia lV - Talasie Libianul-Cuvântul 4-Suta a patra

vineri, 28 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 65 )

65. Ce este un sinod ecumenic? 
Un sinod ecumenic este adunarea conducătorilor legitimi ai întregii Biserici dreptcredincioase, pentru statornicirea, limpezirea şi întărirea învăţăturilor şi normelor de viaţă ale Bisericii. 

 66. Care este originea ţinerii Sinoadelor ecumenice? 
Originea ţinerii Sinoadelor ecumenice se ridică până la Sfinţii Apostoli, care au ţinut un Sinod la Ierusalim în anul 50, unde lucrând sub paza şi împreuna-lucrarea Sfântului Duh (Faptele Apostolilor 15:28), au luat hotărâri de credinţă şi reguli de viaţă creştină cu putere şi obligaţie pentru toţi credincioşii, aşa cum se vede în Faptele Apostolilor (15:1-29). 

O carte online - Arh Epifanie Teodoropulos – Familiei Ortodoxe Cu Smerita Dragoste

Filocalia lV - Talasie Libianul-Cuvântul 3-Suta a treia

luni, 24 martie 2014

Valoarea Acatistului Bunei Vestiri

de Pr. Stefan Anagnostopoulos

Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!

Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.

În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică. Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (59) - Introducere la Epistola către Efeseni

Aşezat la vărsarea fluviului Caystros în Marea Egee, Efesul era unul din cele mai populate şi mai înfloritoare oraşe ale antichităţii, fapt pentru care Roma imperială i-a conferit şi rangul de capitală a provinciei proconsulare Asia. Prosperitatea economică se conjuga însă cu cea culturală, aşa încât nu e de mirare că din Efes au apărut filosofi precum Zenon, Heraclit, Democrit, Parmenide şi Pitagora, poeţi ca Anacreon şi Hipponax, pictori ca Appeles şi Parrhasius. Cât despre viaţa religioasă, ea se desfăşura într-o mare varietate de forme, de la cultul vechilor zeităţi oficiale până la acela al divinităţilor mai noi - şi mai atrăgătoare - ale misterelor orientale, dar şi printr-o intensă practică a magiei, în jurul căreia se crease o întreagă literatură iniţiatică. Centrul însă îl ocupa celebrul templu al zeiţei Artemis (Diana), socotit drept una din cele şapte minuni ale lumii (incendiat de nu mai puţin „celebrul“ Herostrates în 356 î. H. şi refăcut apoi de meşterul Dinocrates).

Filocalia lV - Prefaţa autorului

duminică, 23 martie 2014

Doamne, să nu pot vreodată










Doamne, să nu pot vreodată s-arunc crucea şi să fug,
nici de-ar trebui viaţa să-mi jertfesc arzând pe rug!

Să nu-mi pot abate paşii de pe urma Ta nicicând,
nici pe-ntreaga lumii slavă pacea inimii să-mi vând,

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 26 (78), 17 - 23 martie 2014

Predică la duminica a III-a din Postul Mare – a Sfintei Cruci

Iisus le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împrăţia lui Dumnezeu venind întru putere. (Marcu 8:34-38; 9:1)Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( 64 )

159. Ce înseamnă «lumină din lumină»?
 Ca să nu rămână nicio îndoială că Fiul, care S-a născut, e întru totul ca Tatăl din care S-a născut, Simbolul spune că aşa cum nu se deosebeşte lumina care se aprinde, de lumina din care se aprinde, aşa nu se deosebeşte fiinţa Fiului, de fiinţa Tatalui. Tot ce are prima lumină dă şi celei de a doua, afară de însuşirea că ea dă şi cealaltă primeşte. Asemănarea cu lumina e şi foarte potrivită cu Dumnezeu, care e lumina cea nefăcută. Lumina e tot ce e mai bun, mai înalt, pe când întunericul e lipsă, e ştirbire, e nimicul, e răul. «Dumnezeu este lumina şi niciun întuneric întru Dânsul nu este», zice Sfântul Apostol Ioan (1 Ioan 1:5), iar Iisus zice:ă «Eu sunt lumina lumii, cela ce urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina Vieţii» (Ioan 7:12). 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 27-Scolii

sâmbătă, 22 martie 2014

Preot Constantin Necula - Duminica Sfintei Cruci

Catehism creștin ortodox ( 63 )

156. Ce înseamnă cuvintele «Carele din Tatăl s-a născut»? 
Dacă s-ar fi spus în Simbol numai «Fiul lui Dumnezeu Unul Născut», ar fi putut gândi cineva că Arie, ereticul din veacul al IV-ea, că Fiul, care S-a născut, nu e Dumnezeu, ca Cel care L-a născut. Sau, ar fi putut gândi cineva că Fiul S-a născut şi din sine, căci şi El este Dumnezeu.
 În legătură cu aceasta ar fi putut zice, ca Sabelie, ereticul din veacul al III-ea, că acelaşi Dumnezeu e uneori născător, alteori născut, uneori Tată, alteori Fiu, trecând întreg dintr-o stare într-alta. Pentru a se face cu neputinţă asemenea gânduri, s-au pus în Simbolul Credinţei cuvintele: «Carele din Tatăl s-a născut». 
Prin aceasta s-a arătat că Fiul S-a născut dintr-o persoană dumnezeiască, din Tatăl, ceea ce dă siguranţă că şi Fiul e o altă persoană dumnezeiască, deopotrivă în slavă şi în Dumnezeire cu Tatăl. De asemenea, se arată că în Dumnezeu o persoană e mereu Tată, iar altă persoană mereu Fiu. 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 26-Întrebări şi răspunsuri

vineri, 21 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 62 )

155. Ce înseamnă cuvintele: «Fiul lui Dumnezeu, Unul născut»?
 Iisus Hristos care a trăit pe pământ, este Fiul cel unic al lui Dumnezeu. Deşi a vieţuit pe pământ ca om adevărat, El este în acelaşi 80 timp Fiul lui Dumnezeu. Aşa li s-a descoperit: întâi prin Duhul Sfânt Apostolilor, care prin gura lui Petru mărturisesc: «Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu» (Matei 16:16). Iar Iisus întăreşte îndată adevărul acestei mărturisiri: «Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca trup şi sânge nu ţi-a descoperit tie, ci Tatăl Meu cel din ceruri» (Matei 16:17). 
Sfânta Scriptură îi numeşte adeseori şi pe oameni fii ai lui Dumnezeu, dar îi numeşte astfel, fie pentru că sunt făcuţi de El, fie pentru că sunt născuţi la o viaţa nouă, prin harul Duhului Sfânt.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 25-Scolii la întrebarea 64

joi, 20 martie 2014

Despre dragoste și prietenie


Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o fapta buna si te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă laudă ; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. Vrăjmaşul, chiar dacă mă iubeşte, îmi este neplăcut : prietenul, chiar dacă mă răneşte, îmi fa¬ce plăcere. „Mai vrednice de credinţă, zice Scriptura, sant ranele pretenului decat sarutările de bună voie ale duşmanului” (Proverbe, XXVII, 6).

Catehism creștin ortodox ( 61 )

152. Este o înrudire de înţelesuri între numele de «Iisus» şi «Hristos»? 
Dar între ele şi cel de Domn? Dacă privim bine, vedem că prin aceste trei slujiri de arhiereu, prooroc şi împărat, cuprinse în numele lui Hristos, Iisus mântuieşte lumea prin jertfă, o învaţă să-şi însuşească mântuirea şi o conduce la mântuire. Astfel, dacă numele Iisus ne arată de-a dreptul lucrarea de mântuire pe care a săvârşit-o, numele de Hristos arată cum şi cu ce putere a săvârşit şi săvârşeşte această lucrare.
 Amândouă numele spun acelaşi lucru, din două laturi deosebite: Iisus Hristos este Mântuitorul nostru. Şi tocmai de aceea este Domn peste sufletele noastre. Dacă nu-L primim să fie Domn peste sufletele noastre, nu ne este nici Mântuitor.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 24-Întrebări şi răspunsuri

miercuri, 19 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 60 )

151. Hristos prin ungerea ce o are de la Duhul Sfânt este adevărat arhiereu, prooroc şi împărat. Se vorbeşte despre aceste slujbe ale lui Hristos în Sfânta Scriptură şi ce înţeles au ele ? 
Că Hristos a primit prin ungere de la Duhul Sfânt slujba de arhiereu, prooroc şi împărat ne-o spune Sfânta Scriptură în multe locuri. Sfântul Apostol Pavel, ne spune că El a fost arhiereul cel mai înalt şi a adus jertfă desăvârşită, care este trupul Său. 
Prin aceasta a curăţit cu adevărat pe oameni de păcate, nu numai a închipuit această curăţire, ca jertfele de animale aduse de preoţii din Vechiul Testament. «Pentru ca arhiereu că acesta se cuvenea să fie nouă, cuvios fără de răutate, fără de întinare, osebit de cei păcătoşi şi mai înalţat decât cerurile fiind, carele n-are în toate zilele nevoie, că alţi arhierei, întâi pentru ale sale păcate a aduce jertfe, apoi pentru ale norodului; că aceasta o a făcut odata pre Sine aducândus-Se» (Evrei 7:26-27); căci «Nu prin sânge de ţapi şi de viţei, ci prin Sângele Său a intrat odată întru cele sfinte, veşnica răscumpărare aflând» (Evrei 9:12). El a fost proorocul cel mai inalt, aducand cea mai deplina invatatura despre Dumnezeu: ca Unul ce n-a primit-o din afară de Sine, ci din plinătatea Să nemărginită.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 23-Întrebări şi răspunsuri

marți, 18 martie 2014

Îndatoriri fundamentale ale credincioşilor

Pr. Lect. Dr. Mihai Iosu ,
 Revista Teologica, nr.1/2010, p.144-154 

 Ar putea fi numite obligaţii esenţiale. Dintotdeauna, dar îndeosebi astăzi, termenul obligaţie[1] a stârnit reacţii adverse, producând tensiuni, mai mult sau mai puţin evidente, dar mereu în defavoarea stabilirii şi menţinerii unui climat paşnic şi responsabil, la nivelul comunităţilor creştine. Când, de la înălţimea amvonului, preotul prezintă lista obligaţiilor, ce cad în sarcina credincioşilor săi, consider că întreg planul său pastoral-misionar are de suferit. Termenul, din start, creează fie lacune în comunicare, fie înveninează procesul de transmitere şi receptare a informaţiilor sau rugăminţilor, punând, astfel, sub semnul întrebării reuşita unei acţiuni ce se vrea a fi desfăşurată în spiritul binelui comunitar. A fi obligat înseamnă să nu ai alternativă, iar declinarea împlinirii unei obligaţii poate duce la privaţiuni, care lezează fie latura personală, fie interesele unui grup. Obligaţia inhibă latura afectivă şi o exacerbează pe cea refractară. Aflaţi mai multe »

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2014



În premieră anul acesta ”Marșul pentru viață”, cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieții în România, va avea loc și la Deva.
”Marșul pentru viață” este un eveniment care se desfășoară anual, concomitent, în mai multe orașe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea Buna Vestire) și este organizat de asociații și societăți civile care compun mișcarea provita.

Catehism creștin ortodox ( 59 )

149. Ce înseamnă numele de «Iisus» dat Mântuitorului ? 
Numele de «Iisus» înseamnă Dumnezeu Mântuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mântuitor şi numele acesta I se potriveşte în chip desăvârşit, căci El e într-adevăr Mântuitorul lumii. Şi I se potriveşte atât de desăvârşit pentru că nu I L-au dat oamenii, ci îngerul, la porunca Tatălui Ceresc, care a ştiut de mai înainte ce lucrare va săvârşi Fiul Său în lume. 
«Nu te teme», spune îngerul lui Iosif «a lua pe Maria femeia ta, că ce s-a zămislit într-însa din Duhul Sfânt este. Şi va naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus». Şi îngerul dă îndată pricina acestei numiri: «Că acesta va mântui pe norodul său de păcatele lor» (Matei 1:20-21). 

Cu dragoste, de la Părintele Paisie …

O femeie care făcuse păcate mari s-a dus să se mărturisească la Părintele Paisie.
Era prin 1964.
Când a început să se mărturisească, femeia a izbucnit în plâns. Dar cum a început să vorbească a simţit deodată cum de pe capul ei curgeau picături de apă.
Se gândea: “Doar nu plouă, de unde picură ?!“
Dar ce să fie ?!
Erau lacrimile Părintelui Paisie care mai mult decât ea nu se putea opri din plâns, vocea îi era schimbată, suferea cumplit.
Aşa făcea cu toţi, suferea alături de cel ce se mărturisea sincer.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 22-Întrebări şi răspunsuri

luni, 17 martie 2014

UN NOU LOCAȘ ÎN SLUJBA COPIILOR ȘI A LUI DUMNEZEU – PARACLISUL C.T.T.F.” A. SALIGNY” - SIMERIA




Edificiul, a cărui istorie se identifică cu însăși viața localității noastre, care a contribuit încă de la înălțarea sa la luminarea minților tuturor copiilor din Simeria, indiferent de nivelul pe care l-au avut – primar, gimnazial sau liceal - a fost martorul unei noi binecuvântări din partea lui Dumnzeu.

Bucuria a fost prilejuită, sâmbătă, 15 martie 2014,  de prezența  Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei  în mijlocul copiilor, mai mari sau chiar mai mici, însoțiți de părinți, bunici și o serie de dascăli liniștiți, care a săvârșit slujba de  binecuvântare a paraclisului amenajat în incinta școlii. Momentul a făcut ca împreună să se găsească la rugăciune, trei dintre preoții localității: Traian Crișan, Oliver Cosma și Gabriel Basa – inspector școlar de Religie, părintele protopop Narcis Terchet al Orăștiei, părintele consilier Vasile Vlad, doamnele inspector școlar general adjunct Maria Ștefănie și Ilina Lavinia, domnul primar Emil Râșteiu și directorul adjunct Valer Stoica, alături de elevii și dascălii prezenți. Se împlinea dorința multor generații care au slujit aici, și care au de acum posibilitatea de a se ruga atunci când munca de fiecare zi o începeau și deopotrivă se încununa munca acelora care au ostenit și au jertfit pentru ca elevii noștri, să-l poată întâlni la ore sau la slujbă pe Dumnezeu.

Locașul a primit trei protectori cu rosturi deosebite în viața copiilor și oamenilor de toate vârstele: Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Stelian, vorbind de la sine despre importanța pe care de acum o împlinea.  
                         
     Pr. lect. dr. Gabriel Valeriu Basa

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (58) - Introducere la Epistola către Galateni

Una din cele mai controversate probleme ale Noului Testament este determinarea primilor cititori ai Epistolei către Galateni. Şi aceasta, datorită faptului că prin termenul Galatia se puteau înţelege în antichitate două arii diferite, după cum se avea în vedere o geografie etnică sau o geografie administrativă. În Asia Mică exista o Galatie de Nord sau Galatia Veche, teritoriu locuit de vechile seminţii celtice şi galice, triburi care pe la începutul secolului IV î. H. emigraseră din nordul Italiei, ajunseseră până în Panonia şi Iliria, iar în anul 280 î. H. invadaseră Asia Mică; şi exista o Galatie de Sud sau Galatia Nouă, prin care se înţelegea provincia romană Galatia, un teritoriu mult mai vast decât cea de Nord, care cuprindea părţi însemnate din Frigia, Pisidia, Licaonia şi Isauria, şi ale cărui frontiere variau de la epocă la epocă, fie înglobând şi Galatia de Nord, fie nu. Important de reţinut este faptul că în Galatia de Nord populaţia covârşitor majoritară era aceea a Galatilor (care dăduseră şi numele ariei geografice), popor care-şi păstra credinţa şi obiceiurile celtice, dar care împrumutase şi destule elemente din cultul orgiastic al zeiţei frigiene Cybela, în timp ce Galatia de Sud era locuită majoritar de populaţie grecească.

Dar ca să se reclădească România pe aceste valori creştine ce ar trebui făcut? Să ne rugăm pentru asta? Sau să facem ceva?

Simplu. Întâi şi-ntâi trebuie să împlinim poruncile Lui Dumnezeu: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu toată puterea ta şi din toată fiinţa ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Să ne iubim unii pe alţii şi să iubim pe Dumnezeu. Mântuitorul zice: „Cum v-am iubit Eu pe voi, să mă iubiţi şi voi pe mine.” Împlinim porunca asta? Mântuitorul ne-a lăsat Pacea Cerească, din ascultare faţă de Dumnezeu Tatăl, S-a întrupat şi S-a jertfit pentru noi. A pătimit ca olog toate patimile ce şi le poate imagina cineva, şi toate chinurile şi suferinţele fizice şi sufleteşti, ca să ne mântuiască. Şi noi Îl iubim? Împlinim poruncile Lui Dumnezeu?
 A venit tocmai Mântuitorul ca sărefacă societatea. Din păgâni, să ne facă pe toţi creştini, ca să ne putem mântui. Ne-a făcut Dumnezeu pentru Sine Însuşi. Cum spune Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut, Doamne, spre Tine (sau pentru Tine). Şi neliniştit e sufletul şi inima mea până mă voi odihni întru Tine.” Ne-a făcut Dumnezeu după Chipul Său, ca să ne poată urca în Ceruri. Da’ acuma toată lumea se modifică. Îşi rad sprâncenele, îşi vopsesc părul, îşi fac unghiile, se pictează pe unghii, pe faţă, bagă câte verigi prin urechi, prin degete, prin buze, prin barbă, oamenii toţi se bărbieresc, se vopsesc…

Catehism creștin ortodox ( 58 )

148. Ce înseamnă primele cuvinte din articolul II al Simbolului Credinţei «Şi întru Unul Domn Iisus Hristos»? 
Precum ne-a învăţat articolul I să credem în Dumnezeu Tatăl, aşa ne învaţă articolul II să credem «şi» în Iisus Hristos, Fiul Lui. Căci fără credinţă în Fiul, nu putem cunoaşte nici pe Tatăl. Tată fără Fiu nu există. Cine nu crede că Dumnezeu are un Fiu, nu crede ca Dumnezeu e Tată şi are în sine dragoste de Tată. 
Dumnezeul acela e un Dumnezeu fără dragoste, nu e Dumnezeul adevărat. «Eu sunt uşa» (Ioan 9:9), zice lisus: «Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine» (Ioan 14:6). Iisus Hris tos în care credem că şi în Tatăl, este Unul singur, căci numai un Fiu are Tatăl şi numai un Mântuitor avem noi. 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 21-Întrebări şi răspunsuri

duminică, 16 martie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 25 (77), 10 - 16 martie 2014

Despre vindecarea slăbănogului din Capernaum

Evanghelistul Matei numeşte aici Capernaumul oraşul Său. Betleemul a fost oraşul în care S-a născut; Nazaretul, oraşul în care a crescut; iar Capernaumul, oraşul în care a locuit în permanenţă.
Slăbănogul de la Matei este altul decât cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se află la scăldătoarea Vitezda, celălalt în Capernaum; unul era bolnav de treizeci şi opt de ani; celuilalt nu i se spune vârsta; unul era lipsit de ajutoare; celălalt avea oameni care-l îngrijeau, care-l purtau, care 1-au adus la Iisus. Unuia Domnul îi spune: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele” (Matei 9, 2); celuilalt îi zice: „ Vrei să fii sănătos?(Ioan 5, 6). Pe slăbănogul de la Ioan l-a vindecat Domnul într-o sâmbăta (Ioan 5, 10); pe cel de la Matei, în altă zi, nu sâmbăta; că dacă ar fi fost sâmbăta, iudeii L-ar fi învinuit; dar aşa, au tăcut; la vindecarea celui de la Ioan s-au pornit cu prigoană împotriva Lui (Ioan 5, 16).

Catehism creștin ortodox ( 57 )

147. Ce ne învaţă acest articol? 
Două lucruri. Întâi, că Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a mântuit pe noi, este însuşi Fiul lui Dumnezeu, egal întru toate cu Dumnezeu-Tatăl, veşnic ca şi El şi una cu El, după fiinţă şi slavă, deosebindu-se de Tatăl numai prin aceea că e Fiu şi nu Tată, că Tatăl îl naşte, iar El e născut din fiinţa Tatălui. Chiar Iisus a spus despre Sine: «Şi acum mă proslăveşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea» (Ioan 17:5). 
Al doilea, că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este şi Făcătorul tuturor, arătâdu-se şi în aceasta Dumnezeirea Lui. Căci, precum Tatăl este Făcătorul tuturor, cum ne-a învăţat articolul I al Simbolului, aşa este şi Fiul, Făcătorul tuturor. Tatăl toate le face, dar le face prin Fiul: «Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dânsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut» (Ioan 1:3). 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 20-Întrebări şi răspunsuri

sâmbătă, 15 martie 2014

O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea

O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele podoabe ce te fac aşa,
O, ce frumoasă ţi-e credinţa primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă, statornică pân' la sfârşit!

O, ce frumoasă ţi-e nădejdea ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orişice-ncercări aceeaşi, trăire şi-ndrăzneal-având.
Ce îngerească ţi-e iubirea, ce lângă Mine te-a ţinut,
În dulcea, negrăit şi dulcea unire de la început!

Ce sfântă ţi-e curăţia din dulcii limpezi ochi tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni, căzuţi, dispreţuiţi şi răi.
Ce mişcătoare umilinţa asemeni crinului rănit,
Ce-şi dăruie mai mult mireasma cu cât e şi mai mulr zdrobit!

Ce îndelungă ţi-e răbdarea ce te-a-nvăţat să lupţi, şi blând
Iertând să suferi pân'la moarte, şi să nădăjduieşti crezând.
Ce înduioşetoare-i mila ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuţi, să dărui nemustrător, tăcut, simţit!

Ce-mbelşugat şi dulce-i rodul, cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe, ce strălucit e necurmat.
Ce fericit e-mpodobită, în totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă eşti tu pe veci, Mireasa Mea!

de Traian Dorz

Despre vindecarea slăbănogului

Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel.

Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţa adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos. Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie – ducându-l pe patul său, el fiind foarte slab şi lipsit de ajutor. Ei au încercat fără să izbutească, să străbată prin mulţimea deasă de oameni, pentru a ajunge lângă Domnul şi, neizbutind, s-au urcat pe acoperişul casei, l-au desfăcut şi, cu osteneală multă, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul şi l-au aşezat la picioarele Vindecătorului făcător de minuni. Aceasta era măsura credinţei lor în Hristos.

Catehism creștin ortodox ( 56 )

144. Această pregătire a fost de ajuns ca omenirea să primească pe Iisus Hristos ca Dumnezeu? 
Nu, n-a fost deajuns. Dacă ar fi fost deajuns, ar fi trebuit să-L primească toţi Evreii şi cei mai mulţi dintre filozofi. La toate cele spuse s-au adăugat ca temeiuri de credinţă: 
1) Învăţătura Sa, cum n-a fost alta mai înaltă; 
2) viaţa Sa, cum n-a fost alta mai curată şi
3) minunile Sale, dintre care mai ales învierea şi înălţarea Sa la cer. Dar toate aceste temeiuri sunt întrecute de puterea cu care a lucrat şi lucreaza El până azi, asupra sufletelor care se deschid cuvântului Său, înnoindu-le şi sădind în ele convingerea nestrămutată că El e Dumnezeu. Credinţa în Hristos vine în primul rând din harul lui Dumnezeu, nu ratinalizarea temeiurilor pomenite.

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 19-Întrebări şi răspunsuri

vineri, 14 martie 2014

Un cuvânt de rămas bun


Pr. Tomotaș Laurian,
cuvânt la înmormântarea domnului Cozmoiu Roman, 
epitropul Bisericii ortodoxe Simeria Biscaria. 14.03.2014

Domnul Cozmoiu Roman, epitropul nostru drag, a fost chemat Acasă

Zile de doliu pentru Parohia Simeria Biscaria, întrucât, miercuri, 12 martie 2014, la vârsta de 77 de ani, epitropul Bisericii noastre, domnul Cozmoiu Roman (22.12.1936 – 12.03.2014) , a trecut la cele veşnice. 

Fiind un om energic şi gospodar, s-a implicat activ în susţinerea activităţii Bisericii, 22 de ani neîntrerupt. A fost printre primii la ridicarea pridvorului bisericii cât și al capelei în care astăzi ne prohodim pe cei dragi plecați dintre noi, fiind mereu alături de preoții parohi la toate activităţile desfăşurate în comunitate.

Pentru toate acestea, îi mulţumim domnului Roman şi-L rugăm pe Milostivul Dumnezeu să îi ierte toată greşeala săvârşită cu voie şi fără voie şi să îl sălăşluiască acolo unde străluceşte pururea lumina feţei Sale!

Suntem încredințați că domnul Cozmoiu Roman, omul, epitropul, creștinul, merge înaintea Lui Hristos cu fruntea sus, pentru că are cu ce... cu credința sa, nădejdea sa și dragostea sinceră!
- Familiei și apropiatilor sincere condoleanțe și Dumnezeu să îl odihnească cu drepții săi!

Veşnică să-i fie pomenirea!

Cuvânt despre bunătate


Se pune întrebarea: dacă lumea este rodul bunătăţii lui Dumnezeu, este cu putinţă, oare, ca ea să fie lăsată de El în părăsire? De bună seamă că nu, deoarece actul abandonării ei ar pune în seama lui Dumnezeu neputinţe omeneşti. Ar presupune fie că Dumnezeu a făcut lumea în joacă, iar după ce S-a distrat cât să-I treacă plictiseala, S-a simţit împovărat şi a lăsat-o în voia sorţii, din pricină că a creat-o fără niciun scop; fie că S-a căit că a făcut-o, şi, prin urmare, a părăsit-o. Niciuna din aceste presupuneri nu e cu putinţă să se refere la Dumnezeu, căci dumnezeiasca înţelepciune şi, în general, noţiunea de Dumnezeu exclud toate acestea. De vreme ce Dumnezeu, după cum se mărturiseşte, este atotînţelept, toate câte întru înţelepciune le lucrează, le face pentru că voieşte, nu fără rost, ci cu un anume scop.

Ai necazuri?...


Ai necazuri,
te apasă greutăţi fără de nume,
cine nu le are astăzi
toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei,
povara să nu-ţi fie spre pierzare
vino la Iisus,
El este ajutor şi uşurare!

Harul Lui cel mare-ţi face
a necazului povară
de-ar fi orişicât de mare
- Mică, dulce şi uşoară.

Catehism creștin ortodox ( 55 )

143. Cum au fost ridicaţi oamenii la această credinţă într-un singur Dumnezeu, care are însă un Fiu ?
 În credinţa într-un singur Dumnezeu a fost crescut cu grija poporul Evreu, ca prin el să se sădească, cu vremea, această credinţă şi la celelalte popoare. Încet, ca să nu i se pri-mejduiască credinţa într-un singur Dumnezeu, i s-a tălmăcit apoi poporului Evreu, prin Prooroci, ca Dumnezeu cel Unul are un Fiu, care va veni să mântuiască lumea şi un Duh Sfânt. 
La facere, Dumnezeu grăieşte către celelalte persoane dumnezeieşti: «Să facem om după chipul nostru şi asemănare», adăugând îndată; «Şi a făcut Dumnezeu pre om, după chipul lui Dumnezeu la făcut pre dânsul» (Facerea 1:26-27), ca să arate ca cele trei persoane sunt o singură fiinţă dumnezeiască. Tot acelaşi înţeles îl are şi arătarea lui Dumnezeu la stejarul lui Mamvri, în chipul celor trei călători (Facerea 18:2). 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 18-Scolii la întrebarea 55

joi, 13 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 54 )

142. Cum a pregătit Dumnezeu pe oameni, prin veştile ce li le da, că va veni El însuşi să-i mântuiască ?
 Prima făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor că le va trimite un Mântuitor, a fost îndată după cădere. Era prima lor mângâiere în nenorocirea ce i-a ajuns. Dumnezeu îi spune şarpelui că cineva se va naşte din femeie, care-i va zdrobi capul: «Vrajmăşie voi pune între tine şi între femeie fi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; acela va zdrobi capul tău şi tu vei păzi călcâiul lui» (Facerea 3:15). 
Dar vesti tot mai limpezi despre Mântuitorul, ce avea să vină, le dă Dumnezeu Evreilor prin proorocii Vechiului Testament, căci pe vremea lor se înmulţise şi răutatea între oameni. De aceea proorocii plângând şi suferind, ziceau; «Cine va da din Sion mântuirea»? (Psalm 13:6), sau se rugău: «Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară» (Psalm 153:6).

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 17-Întrebări şi răspunsuri

miercuri, 12 martie 2014

CONCURS: „AŞTEPTÂND ÎNVIEREA DOMNULUI” - Ediția I –

Organizator: BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ SIMERIA – BISCARIA
 Partener: COLEGIUL TEHINIC T.F. ,,ANGHEL SALIGNY” SIMERIA

Dragi copii,  se apropie cu pași repezi  cea mai mare sărbătoare a creștinismului -  Învierea Domnului.
Cu ceasă ocazie vă invităm la un nou CONCURS!
Concursul va avea două secțiuni, creație și susținerea 
( prezentarea) creațiilor din concurs.

Pentru secțiunea creație, tot ce trebuie să faceţi este să vă alegeți una sau mai multe din secțiunile de mai jos, după care să vă aşezaţi la birouaşe și să vă apucați de lucru.
Specificări legate de realizarea lucrărilor:     

Catehism creștin ortodox ( 53 )

141. Cum au fost pregătiţi păgânii şi evreii prin creşterea răului şi a convingerii că nu se pot mântui prin puterile lor? 
Păgânii şi Evreii au fost pregătiţi în primul raâd prin aceea că i-a lăsat să sporească în păcat. Dacă ar fi vrut Dumnezeu să-i mântuiască pe oameni, îndată după cădere, poate că ei nu-şi dădeau seama de toate nenorocirile ce le aduce cu sine păcatul. Pe lângă aceasta, la început oamenii ar fi crezut că pot scăpa de rău numai prin puterile lor şi n-au trebuinţă de Dumnezeu. 
A trebuit să li se lase mii de ani, ca, pe de o parte, să guste toată otrava răului şi să se scârbească de el, pe de alta să vadă că toate încercările lor de a scăpa de rău sunt zadarnice. Aşa au cazut popoarele păgâne în cele mai grele rătăciri închinându-se la dobitoace şi la pietre şi aducându-le jertfe vieţi omeneşti. Evreii, cu toate că erau călăuziţi în deaproape de Dumnezeu, se abăteau şi ei tot mai tare spre rău. 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 16-Întrebări şi răspunsuri

marți, 11 martie 2014

Cine poate judeca inima şi constiinţa omului?

Dar dacă nu orice inimă este în stare să aprecieze corect şi în deplină libertate spre ce trebuie să ne îndreptăm în viaţă, aceasta putând să o faca doar o inimă curată sau pe cale de a se curaţa, cine ar putea spune despre o inimă că este sau nu aptă să devină o „instanţă„ capabilă să emită verdicte? Cine poate judeca inima şi constiinţa omului? Cu alte cuvinte, ce „autoritate” ar putea să se situeze peste inima omului, fără a o lipsi de drepturile sale fireşti şi fără a stânjeni în vreun fel libertatea omului?
Numai o inimă de o perfecţiune absolută poate deveni judecător de inimi sau o fiinţă de o libertate şi curatie supremă, care, din nesfârşita dragoste de om, să-i arate ce cale să urmeze, fără a impieta asupra lucrului cel mai de pret pe care îl are omul: libertatea.

Catehism creștin ortodox ( 52 )

139. Dacă numai Fiul lui Dumnezeu făcut om putea să mântuiască omenirea de păcat şi de moarte, de ce nu S-a făcut mai curând om? 
De ce a lăsat Dumnezeu să treacă un timp atât de îndelungat de la căderea lui Adam până la trimiterea Fiului Său? Era necesară o pregătire a oamenilor ca să primească pe Mântuitorul, atunci când va veni. Căci nu ajungea ca Mântuitorul să vină şi să moară pentru oameni. Trebuia ca şi ei să-L primească cu credinţă. Altfel nu se putea înfăptui mântuirea lor. Şi anume trebuiau pregătiţi ca să poată crede că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu cel întrupat şi că numai prin El se pot mântui. 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 15-Întrebări şi răspunsuri

luni, 10 martie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (57) - Introducere la Epistola Întâi către Corinteni

Port între două mări, vad comercial între Răsărit şi Apus, sinteză de cultură greco-romană şi orientală, cu o populaţie de peste o jumătate de milion de locuitori, Corintul devenise, încă de timpuriu, unul din cele mai înfloritoare oraşe ale lumii antice. Geloasă, Roma l-a distrus în 146 î. H., pentru ca, după un secol, Iuliu Cezar să-l readucă la viaţă cu statut de colonie romană şi, puţin după aceea, Octavian August să-l proclame capitală a provinciei Ahaia, cu drepturile şi privilegiile unei mari metropole. Cum belşugul şi luxul atrag după ele lascivitatea şi desfrâul, Corintul devenise faimos şi prin libertinajul moravurilor; aci se afla templul Afroditei (Venus), ale cărei peste o mie de ierodule pervertiseră erosul la treapta de prostituţie sacralizată (un éros căruia Pavel îi va opune pe agápe, iubirea pură, duhovnicească, netrecătoare - vezi celebrul capitol 13). O astfel de metropolă a păgânismului devenise însă şi ţinta convertitului de pe drumul Damascului.

Catehism creștin ortodox ( 51 )

137. Dar al doilea motiv al întrupării care este? 
Al doilea motiv pentru care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu a fost ca să ne arate că dragostea Lui faţă de noi e aşa de mare, că nu mai stă departe de noi, ci se face om ca noi, ia firea noastră şi vine între noi ca să vorbească cu noi în graiul nostru şi să ne înveţe faţă către faţă, nu prin alţii, ca în Vechiul Testament. El voia astfel ca să ne câştige şi mai mult inima, prin dragostea Sa, şi să ne dea pildă văzută de cum trebuie să se poarte un om adevărat ca să placa lui Dumnezeu. 
Şi El nu s-a făcut om numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor,  rămânând în legătură cu noi şi arătând cât de mult preţuieşte şi iubeşte pe oameni. «Mântuitorul a venit, spune Sfântul Ioan Damaschin, ca să se facă părtaş firii noastre, ca să ne înveţe prin pildele Sale calea virtuţii, ca să ne scape de stricăciune prin comuniunea cu viaţa, făcându-se începătura vieţii noastre». 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 14-Întrebări şi răspunsuri

duminică, 9 martie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 24 (76), 03 - 09 martie 2014

Exigentele Ortodoxiei

– De ce s-a rânduit de cãtre Bisericã ca prima Duminicã din Postul Mare sã fie numitã Duminica Ortodoxiei. De ce a Ortodoxiei si de ce acum la începutul Postului Mare, Pãrinte Teofil?

– E o întrebare la care nu m-am gândit niciodatã si nu stiu cine ar putea sã rãspundã gãsind motivarea acestui fapt: de ce în prima duminicã din post este Duminica Ortodoxiei. Noi am gãsit râduiala acesta în Bisericã, în cartea de slujbã conducãtoare pentru Postul Pastelui, în Triod si ne conformãm în sensul cã prãznuim Duminica Ortodoxiei cu ceea ce reprezintã Duminica Ortodoxiei, pentru cã, chiar dacã se numeste Duminica Ortodoxiei are în vedere o anumitã biruintã a ortodoxiei, nu ortodoxia în ansamblu. Duminica Ortodoxiei ne pune în fatã biruinta pe care a avut-o Biserica Ortodoxã fatã de cei care se împotriveau cultului icoanelor. Or, ortodoxia are un sens mult mai larg, nu este vorba numai de o anumitã biruintã ci de toate biruintele. În orice caz este important de observat faptul cã fãrã ortodoxie nu existã înaintare într-o viatã duhovniceascã autenticã si atunci, dacã e vorba sã ne angajãm la postul pregãtitor pentru Sfintele Pasti, e cazul sã avem în vedere si ortodoxia în ansamblul ei si acest lucru se realizeazã prin faptul cã ni se pune în atentie, în Duminica Ortodoxiei, ortodoxia.

– Ati spus cã, într-adevãr, aceastã primã duminicã reprezintã, de fapt, un triumf al ortodoxiei în ceea ce priveste cinstirea icoanelor. Ce înseamnã de fapt pentru un crestin-ortodox a cinsti icoana? Ce este icoana în primul rând? Aflaţi mai multe »

Catehism creștin ortodox ( 50 )

134. Nu-i putea mântui nici măcar vreun înger? 
Trebuia să vină însuşi Fiul lui Dumnezeu? Nu-i putea mântui nici un înger. Întâi, pentru că împăcarea cu Dumnezeu trebuia să fie o faptă la care să ia parte însuşi Dumnezeu. Al doilea, pentru ca oamenii trebuiau să fie scapaţi şi de moarte. Iar moartea nu putea fi înlăturată decât prin viaţa fără de sfârşit, care e numai la Dumnezeu. Numai Dumnezeu a putut da prima viaţă oamenilor; numai El o putea da şi a doua oară. Sfântul Atanasie spune iarasi: «Nu era cu putinţă nici prin îngeri, deoarece nici ei nu sunt chipuri ale lui Dumnezeu. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu a venit în persoană, ca unul care este chipul Tatălui, ca să poată reînnoi pe omul cel creat după chipul lui Dumnezeu».

 135. Dar nu putea mântui lumea, Fiul lui Dumnezeu, de la distanţă nefăcându-se om?
 Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a socotit că nu e potrivit să mântuiască pe oameni de departe. Aceasta pentru foarte multe motive, dintre care principale sunt trei.

Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014


Clik pe imagine

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 13-Întrebări şi răspunsuri

sâmbătă, 8 martie 2014

Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei - Despre iconoclasm si despre soarta ereticilor

Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci.

Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul, începând din vechime. Unele erezii – cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – au zguduit Biserica veacuri întregi. Ele au adus Bisericii suferinţe nenumărate şi foarte grele; mulţi au fost mărturisitorii şi mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru adevărul Ortodoxiei în lupta cu aceşti învăţători mincinoşi şi eretici. Mulţi ierarhi mari au fost surghiuniţi, unii au fost chiar alungaţi de câteva ori de la catedrele lor – iar Flavian, Patriarhul de Constantinopol, a fost bătut atât de crunt la sinodul numit „tâlhăresc”, condus de către ereticul Dioscor, încât a murit după trei zile. 

Erezia iconoclastă a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a început în timpul împăratului Leon Isaurianul, care a fost înscăunat în anul 717. În alegerea lui cuvântul hotărâtor l-a avut armata şi depindea de aceasta pe de-a-ntregul, iar în armată erau nu puţini potrivnici ai cinstirii sfintelor icoane. Dorind să facă pe placul soldaţilor, Leon a început o prigoană înverşunată împotriva ortodocşilor. Aflaţi mai multe »

„MĂMICO, NE IUBEȘTE DUMNEZEU!”

Povestea unui copil bolnav de distrofie musculară.
Marios s-a născut de Întâmpinarea Domnului (2 februarie) 1987. La vârsta de 5 ani începu să prezinte dificultăți la mers, instabilitate, obosea repede, întâmpina greutate în a urca scările sau a se scula de jos. La 7 ani i s-a pus diagnosticul: distrofie musculară de tip Duchenne.
Distrofia musculară este o boală rară ereditară ce apare la băieți și se agravează în timp, treptat, până când bolnavii în cele din urmă rămân imobilizați complet și din cauza atrofierii mușchilor aparatului respirator, se ajunge la insuficiență respiratorie.
Marios a trecut prin toate aceste stadii, dar era un copil talentat. Elev strălucit până la liceu, unde a apucat să intre (a murit la 17 ani). De la 8 ani era în căruciorul cu rotile pentru invalizi.

Catehism creștin ortodox ( 49 )

130. Care sunt articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeu Fiul ? 
Articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeului sunt art. II - art. VII.? 

131. Ce ne învaţă aceste articole ?
 Ele ne vorbesc despre cea mai mareşi mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ele ne spun ca Cel ce ne-a mântuit pe noi este însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea a înfăptuit-o prin întruparea Sa ca om şi prin moartea Sa pe cruce. Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor, despre care ne vorbeşte articolul I din Simbolul Credinţei. Dar dovada cea mai mare  a iubirii nemărginite ce ne-o poartă, ne-a arătat-o prin aceea ca pe însuşi Fiul Său L-a trimis în lume, ca om, şi L-a dat la moartea pe cruce «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire». Despre această iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume: «Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3:16). 

Filocalia lll - Maxim Mărturisitorul-Cuvântul 12-Întrebări şi răspunsuri

vineri, 7 martie 2014

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată

Auzi ce lume creşte azi? Şi aceasta este vina părinţilor că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit şi nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare nu lucra!" Să ştiţi voi că cea mai înaltă şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos nu-i în şcoala primară, nici la liceu, nici la facultate; îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie aţi rămas tot voi, tata şi mama.

Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de  curând. Au venit doi soţi, o doamnă şi un domn, şi s-au aşezat lângă mine. Erau cu prestanţă, îmbrăcaţi bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de faţă cu toată lumea.

Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: "De la Reghin, domnul părinte", şi au început a plânge amândoi. Păi când vezi tu că plâng doi oameni aşa de mari - erau directori de întreprindere amândoi -, nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu ştie! Aflaţi mai multe »