"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

duminică, 9 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 50 )

134. Nu-i putea mântui nici măcar vreun înger? 
Trebuia să vină însuşi Fiul lui Dumnezeu? Nu-i putea mântui nici un înger. Întâi, pentru că împăcarea cu Dumnezeu trebuia să fie o faptă la care să ia parte însuşi Dumnezeu. Al doilea, pentru ca oamenii trebuiau să fie scapaţi şi de moarte. Iar moartea nu putea fi înlăturată decât prin viaţa fără de sfârşit, care e numai la Dumnezeu. Numai Dumnezeu a putut da prima viaţă oamenilor; numai El o putea da şi a doua oară. Sfântul Atanasie spune iarasi: «Nu era cu putinţă nici prin îngeri, deoarece nici ei nu sunt chipuri ale lui Dumnezeu. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu a venit în persoană, ca unul care este chipul Tatălui, ca să poată reînnoi pe omul cel creat după chipul lui Dumnezeu».

 135. Dar nu putea mântui lumea, Fiul lui Dumnezeu, de la distanţă nefăcându-se om?
 Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a socotit că nu e potrivit să mântuiască pe oameni de departe. Aceasta pentru foarte multe motive, dintre care principale sunt trei.


 136. Care este primul dintre aceste motive?
 Primul motiv e că dreptatea cerea că precum un om a călcat legea ascultării de Dumnezeu, un om se cădea să-şi ispăşească, împlinind această lege prin ascultare şi plătind cu viaţa Sa nevinovată, călcarea celorlalţi: «Precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa şi prin ascultarea unuia, drepţi se vor face cei mulţi» (Romani 519).
 Trebuia, cu alte cuvinte, ca împăcarea între Dumnezeu şi om să se facă nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci şi a omului Sfântul Grigorie de Nissa spune: «După ce moartea intrase în lume prin neascultarea unui om, a fost izgonită prin ascultarea altui om. Iată pentru ce s-a făcut ascultător până la moarte: ca să vindece prin ascultare păcatul neascultării şi să nimicească prin învierea sa moartea, care intrase în lume prin neascultare». De aceea s-a făcut Fiul lui Dumnezeu şi om, ca să lucreze în numele oamenilor, dar fapta lui, ca a Celui ce era şi Dumnezeu, să aibă un preţ, care să covârşească vina tuturor oamenilor. «Cel ce a murit pentru noi, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, nu era de un preţ mic; nu era o oaie necuvântătoare, nu era un om de rând, nu era numai un înger, ci Dumnezeu, făcut om. 
Fărădelegea păcatului nu era aşa de mare pe cât dreptatea Celui mort din pricina noastră; nu am păcătuit aşa de mult cât preţuia dreptatea Celui ce şi-a pus sufletul pentru noi». Luând firea noastră şi ţinând-o curată şi împlinind cu ea legea ascultării de Dumnezeu şi ispăşind cu sângele ei vărsat pe cruce călcarea oamenilor, a scăpat-o de osândă şi ne-a împăcat cu Dumnezeu: «Vrăjmaşi fiind, zice Sfântul Apostol Pavel, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său» (Romani 5:10; 2 Corinteni 5)
 Să ne iubim aşadar unii pe alţii şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: «Iertaţi şi veţi fi iertaţi» (Luca 6:37). 
Şi iarăşi: «Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor şi ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc» (Matei 6:14). Sau: «Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui» (Matei 5:7). Sau: «Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura» (Matei 7:2). Iată ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire 67 şi ne-a dat nouă putere veşnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. 
Prin urmare în voia noastră stă mântuirea noastră. Să iubim pe tot omul din suflet; dar... să nu ne punem nădejdea în nici unul dintre oameni Firea noastră care înainte purta în ea urâţenia neascultării şi era purtată de cei ce erau duşmanii lui Dumnezeu, a ajuns acum firea curată a Fiului Său prea iubit. Privind cu iubire la Fiul Său, Dumnezeu privea cu iubire şi la firea noastră pe care o purta El. Iubind pe Fiul Său, Cel ce s-a făcut ascultător până la moarte, Dumnezeu iubea totodată pe om. Dumnezeu nu mai vedea acum firea noastră ca pe cea care a călcat legea şi drept urmare trebuie să moară, ci ca pe firea care a ispăşit călcarea legii şi e vrednică să se împărtăşească de viaţă. Şi iubirea lui Dumnezeu faţă de firea noastră purtată de Fiul Său, avea să se răsfrângă asupra tuturor celor ce purtau această fire şi se lipeau prin credinţă de Fiul Său.
 De aceea spune Sfântul Apostol Pavel că în Fiul lui Dumnezeu «avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor» şi că printr-însul a binevoit să împace toate cu Sine, făcând pace prin sângele cruci Lui. Sau şi mai limpede: «Şi pe cei care erau oarecând înstrăinaţi şi vrăjmaşi, cu mintea întru lucruri rele, iată acum s-a împăcat, în carnea trupului Lui, prin moarte, să vă pună pe voi Sfinţi şi fără de prihană şi nevinovaţi înaintea Sa» (Coloseni 1:14, 20:21-22). Iubindu-ne acum Dumnezeu întru Iisus Hristos, ne face parte de aceeaşi moştenire a bunătăţii Sale, de care se împărtăşeşte Iisus Hristos ca Fiu al Său, socotindu-ne şi pe noi ca pe nişte fii ai Săi: «Iar de suntem fii, suntem dar şi moştenitori; moştenitori, adică, ai lui Dumezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos» (Romani 8:17).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!