"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 22 martie 2014

Catehism creștin ortodox ( 63 )

156. Ce înseamnă cuvintele «Carele din Tatăl s-a născut»? 
Dacă s-ar fi spus în Simbol numai «Fiul lui Dumnezeu Unul Născut», ar fi putut gândi cineva că Arie, ereticul din veacul al IV-ea, că Fiul, care S-a născut, nu e Dumnezeu, ca Cel care L-a născut. Sau, ar fi putut gândi cineva că Fiul S-a născut şi din sine, căci şi El este Dumnezeu.
 În legătură cu aceasta ar fi putut zice, ca Sabelie, ereticul din veacul al III-ea, că acelaşi Dumnezeu e uneori născător, alteori născut, uneori Tată, alteori Fiu, trecând întreg dintr-o stare într-alta. Pentru a se face cu neputinţă asemenea gânduri, s-au pus în Simbolul Credinţei cuvintele: «Carele din Tatăl s-a născut». 
Prin aceasta s-a arătat că Fiul S-a născut dintr-o persoană dumnezeiască, din Tatăl, ceea ce dă siguranţă că şi Fiul e o altă persoană dumnezeiască, deopotrivă în slavă şi în Dumnezeire cu Tatăl. De asemenea, se arată că în Dumnezeu o persoană e mereu Tată, iar altă persoană mereu Fiu. 


157. Ce înseamnă «Mai înainte de toţi vecii» ? 
Prin aceste cuvinte se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veşnic, nu S-a ivit în timp. Sfântul Evanghelist Ioan începe Evanghelia cu cuvintele. «La început era Cuvântul» (Ioan I, 1), arătând că atunci când s-a pus începutul timpului şi ai lumii, Cuvântul era; deci, era de mai înainte. Ca atare, El e Dumnezeu, nu e făptura, căci numai Dumnezeu e veşnic, iar făpturile se ivesc în timp, ele n-au fost întotdeauna. 
Astfel Fiul se deosebeşte de cei ce se numesc «fii» pentru că aceştia sunt făcuţi sau născuţi, după har, din Dumnezeu. Aceştia sunt făcuţi s-au născuţi de Dumnezeu în timp. 
Dar Tatăl «N-a adus pe Fiul din neexistenţă în existeţă, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată». Deci, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană sau un ipostas cu această însuşire de Fiu. Dacă e aşa, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană cu însuşirea de Tată. «Dumnezeu n-a fost mai înainte fără de Fiu şi mai pe urmă a devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul». 
N-a fost nici o vreme când n-a fost în Dumnezeire o persoană Tata şi o persoană Fiu şi anume mereu aceeaşi persoană Tata şi aceeaşi persoana Fiu. «Nici cel care a născut nu s-a prefacut în Fiu, nici cel născut n-a devenit Tată». Cu alte cuvinte, niciodată nu s-a produs o schimbare în Dumnezeu. Dacă Fiul nu S-ar fi născut «mai înainte de toţi vecii», Tatăl n-ar fi fost totdeauna Tată, ci ar fi câştigat această însuşire mai târziu. Iar un Dumnezeu, care se schimba aşa de tare înlăuntrul Său, nu mai e Dumnezeu. 
Asemenea, Fiul n-ar fi Dumnezeu dacă S-ar fi născut în timp, ci ar fi o făptură. Sau Dumnezeul cel veşnic S-ar fi despărţit după o vreme în Tată şi Fiu. Noi spunem că Tatăl e veşnic Tată şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul veşnic Fiu şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veşnic, are un Fiu veşnic. «Căci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl şi Fiul care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu S-ar putea numi Tată fără de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată, şi astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie». 
Tatăl şi Fiul sunt două persoane egale în Dumnezeire şi în cinste, dar una e Tata şi alta Fiu, având veşnic între ele dragostea care este între Tată şi Fiu şi anume: una veşnic dragoste de Tată şi alta veşnic dragoste, de Fiu. 

158. Putem noi înţelege naşterea aceasta dinainte de veci ?
 Naşterea aceasta dinainte de veci a Fiului din Tatăl este o taină pe care n-o poate înţelege nici mintea omului, nici a îngerului. «Tatăl L-a născut nu în modul în care omul ar putea gândi, ci aşa cum numai Tatăl ştie. Nu numai cerurile nu cunosc naşterea Fiului, dar chiar nici toată firea îngerească... Nici însuşi Duhul Sfânt n-a vorbit în Scripturi despre naşterea Fiului din Tatăl. Pentru ce iscodeşti, deci, acelea pe care nici Duhul Sfânt nu le-a scris în Scripturi?» «Când auzi că Dumnezeu a născut, să nu cazi în gânduri trupeşti, nici sa presupui o naştere stricăcioasă». «Duh este Dumnezeu« (Ioan 4:24); duhovnicească este naşterea. S-a asemănat naşterea Fiului din Tatăl cu naşterea gândului din minte.S-a spus că precum naşterea gândului din minte e duhovnicească, aşa şi naşterea Fiului din Tatăl e duhovnicească şi precum îndată ce există mintea, există şi gândul, si minte fără gând nu există; aşa de când există Tatăl există şi Fiul şi Tatăl fără Fiul nu există. Dar şi aceasta e numai o asemănare nedeplină. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!