"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

luni, 10 martie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (57) - Introducere la Epistola Întâi către Corinteni

Port între două mări, vad comercial între Răsărit şi Apus, sinteză de cultură greco-romană şi orientală, cu o populaţie de peste o jumătate de milion de locuitori, Corintul devenise, încă de timpuriu, unul din cele mai înfloritoare oraşe ale lumii antice. Geloasă, Roma l-a distrus în 146 î. H., pentru ca, după un secol, Iuliu Cezar să-l readucă la viaţă cu statut de colonie romană şi, puţin după aceea, Octavian August să-l proclame capitală a provinciei Ahaia, cu drepturile şi privilegiile unei mari metropole. Cum belşugul şi luxul atrag după ele lascivitatea şi desfrâul, Corintul devenise faimos şi prin libertinajul moravurilor; aci se afla templul Afroditei (Venus), ale cărei peste o mie de ierodule pervertiseră erosul la treapta de prostituţie sacralizată (un éros căruia Pavel îi va opune pe agápe, iubirea pură, duhovnicească, netrecătoare - vezi celebrul capitol 13). O astfel de metropolă a păgânismului devenise însă şi ţinta convertitului de pe drumul Damascului.


Apostolul Pavel poposeşte la Corint în cursul celei de a doua călătorii misionare şi rămâne în el timp de un an şi jumătate, adică între anii 50-52. Aria predicii sale are în faţă două lumi distincte: comunitatea iudaică, numeroasă, prosperă şi conservatoare în jurul sinagogii, şi cea păgână, cosmopolită, stratificată şi coruptă în marasmul inechităţilor sociale şi al sincretismului religios. Ca de obicei, el începe de la nucleul iudaic (prin soţii Acvila şi Priscila, evrei încreştinaţi, la care locuieşte şi împreună cu care îşi câştigă pâinea), apoi pătrunde în universul păgân şi izbuteşte ca-n cele optsprezece luni să întemeieze una din cele mai puternice Biserici, cu cel puţin încă două locaşuri de cult în casele lui Iustus şi Gaius şi cu premisele unei protecţii morale şi juridice din partea proconsulului Galion, fratele filosofului Seneca.

Nu la multă vreme după plecarea sa încep tulburările. Convertiţii dintre Iudei se lasă influenţaţi de conservatorismul rabinic şi continuă să practice formalismul lipsit de conţinut al Legii Vechi; convertiţii dintre păgâni păstrează reminiscenţele libertinajului moral, şi uneori îl practică până la incest. Pavel trimite la Corint o primă epistolă, care însă nu ni s-a păstrat (numită de critici „epistola precanonică“), dar se pare că aceasta nu are efectul scontat.

Se scurg aproape trei ani, lucrurile nu se liniştesc. Pavel se află în Efes. La Corint sosise Apollo, iudeu alexandrin foarte învăţat şi talentat, în jurul căruia se crease un adevărat cult. Creştinii iudaizanţi şi-l revendică pe Chefa (Petru) drept patron, liberalii i se declară devotaţi lui Pavel, o anume pretinsă elită creştină neagă rolul oricărui apostolat şi alcătuieşte o a patra partidă, „a lui Hristos“. În acelaşi timp, unii creştini se judecă în tribunalele păgâne, alţii sunt nedumeriţi asupra noilor lor relaţii civile, sociale şi familiale, alţii ridică probleme de natură dogmatică, îndeosebi cu privire la învierea morţilor; alţii ignoră sfinţenia agapelor euharistice şi le confundă cu ospeţele obişnuite; toate acestea, într-un moment în care Pavel e interesat să-i antreneze şi pe Corinteni în colecta de ajutorare a fraţilor din Ierusalim.

Pavel e tot mai neliniştit şi îngrijorat. O seamă de informaţii îi veniseră prin nişte trimişi speciali ai unei creştine de vază, Hloia, dar în primăvara anului 56 primeşte la Efes o delegaţie a Corintenilor, alcătuită din Ştefanas, Fortunat şi Ahaic; se pare că aceştia aveau cu ei şi o scrisoare. Lor le încredinţează Apostolul Epistola cunoscută ca Întâia către Corinteni (în fapt, a doua), dictată probabil lui Sostene şi încheiată cu propria sa mână; ea nu e altceva decât răspunsul la problemele şi întrebările ce frământau puternica, dar mult prea tânăra comunitate creştină din Corint.

Acestea fiind zise, planul Epistolei e ca şi prezentat, iar schema lui generală poate fi următoarea:
Preambul (adresare şi salutare) (1, 1-9).
  1. Diviziuni şi fapte scandaloase (cele patru grupe, cazul incestuosului, creştini în tribunale păgâne, desfrâul) (1, 10 - 6, 20).
Probleme morale şi liturgice (căsătorie şi feciorie, cărnurile jertfite idolilor, conştiinţa proprie şi menajarea conştiinţei altuia, buna rânduială în adunările religioase şi ierarhia lor, discernerea duhurilor; reguli practice)
(7, 1 - 14, 40).
Dogma învierii morţilor (faptul în sine, modalitatea; imn de laudă lui Dumnezeu)
(15, 1-58).

Încheiere (16, 1-24)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!