"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

vineri, 23 mai 2014

TIRANI ÎN POCĂINŢĂ

O mare parte de oameni cad în deznădejde în privinţa mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greşit de meditaţie asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociaţie de idei. Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi. 

Fiindcă vorbim de învăţămintele regilor, iată cum Sfântul Chiril al Ierusalimului ridică moralul credincioşilor, vorbind despre aşteptarea răbdătoare a lui Dumnezeu după întoarcerea păcătosului. «Şi Manase a fost un om al fărădelegii; a tăiat cu ferăstrăul pe Isaia» (Evrei 11:37), s-a pângărit cu tot felul de slujiri idoleşti şi a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat (IV Regi 21:16). Totuşi, când a fost dus rob în Babilon, Manase a folosit încercarea nenorocirilor suferite spre a se vindeca prin pocăinţă, în adevăr Scriptura spune: «Manase s-a smerit înaintea lui Dumnezeu şi s-a rugat, iar Domnul 1-a ascultat şi 1-a adus înapoi în regatul său» (2 Paralipomena 33:12-13). Dacă cel care a tăiat cu ferăstrăul pe profet s-a mântuit prin pocăinţă, oare tu, care n-ai făcut un păcat atât de mare, să nu te mântuieşti? 


Ce părere ai despre Nabucodonosor? N-ai auzit din Scripturi că era sângeros, sălbatec şi că avea voinţă de leu? (IV Regi 25:1-20). N-ai auzit că a scos afară din morminte oasele împăraţilor? (Ieremia 8:1; Baruh 2:24). N-ai auzit că a dus în robie poporul iudeu? N-ai auzit că a scos ochii împăratului (IV Regi 25:7), după ce acesta şi-a văzut copiii înjunghiaţi? N-ai auzit că a sfărâmat heruvimii? nu vorbesc de heruvimii spirituali - departe de acest gând; să nu presupui aceasta, omule - ci de cei sculptaţi (Ieşire 25:18-20). N-ai auzit că a sfărâmat ilastiriul prin care vorbea Dumnezeu? (Ieşire 25:22). Că a călcat în picioare catapeteasma sfinţeniei?
Că a luat altarul tămâierii şi 1-a dus în templul idolilor? (Daniil 1:2).

 Că a furat toate darurile? Că a ars templul din temelie? “De ce pedeapsă era vrednic Nabucodonosor, pentru că a orbit pe împărat, pentru că a ars cele sfinte, pentru că a dus în robie pe poporul iudeu, pentru că a pus vasele sfinte în templul idolilor? Oare nu era vrednic de mii de ori de moarte?

 Ai văzut mărimea nelegiuirilor!? Vino acuma să vezi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Nabucodonosor s-a sălbătăcit, locuia în pustie; se biciuia ca să se mântuie. Avea unghii ca de leu, căci răpise cele sfinte. Avea păr de leu, căci ca un leu răpea şi urla. Mânca iarbă ca boii, căci era ca o vită, care nu cunoştea pe Cel ce i-a dat împărăţia (Daniil 4:29). Trupul lui s-a vopsit cu rouă (Daniil 4:30), pentru că, deşi a văzut mai-nainte rouă stingând focul, totuşi n-a crezut (Daniil 3:20-27). Şi ce se întâmplă?” ( Sfântul Chiril al Ierusalimului, op. cit., pp. 79-80;83-84)

 “Şi după trecerea acestei vremi, eu, Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer, şi mintea îmi veni din nou, şi am binecuvântat pe Cel Prea înalt şi Celui veşnic viu i-am adus laudă şi preamărire: căci puterea lui este putere veşnică, iar împărăţia Lui peste vârste şi vârste. Toţi locuitorii pământului sunt socotiţi ca o nimica şi El face ce vrea cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să-L împiedece la lucrul Lui şi să-I zică: «Tu ce faci?» În acelaşi timp mi-a venit mintea la loc - şi spre faima împărăţiei mele mi-a venit iarăşi măreţia şi strălucirea - şi sfetnicii mei şi dregătorii cei mari m-au chemat şi împărăţia mi-a fost dată în stăpânire, iar puterea mea a crescut şi mai mult. Acum eu, Nabucodonosor, laud, înalţ şi preamăresc pe împăratul Cerului: toate faptele lui sunt adevărate şi căile lui drepte, iar pe cei ce umblă mândri poate să-i smerească” (Daniil 4:31-34). 

“Aşadar, când L-a cunoscut pe Cel Prea înalt, când i-a înălţat lui Dumnezeu glas de mulţumire, când s-a căit de cele ce a făcut, când şi-a cunoscut propria slăbiciune, atunci Dumnezeu i-a dat înapoi demnitatea împărătească.

 Cum oare? Pe Nabucodonosor, care a făcut atâtea fărădelegi, dar s-a mărturisit, l-a iertat şi i-a dat împărăţia, iar ţie, care te pocăieşti, nu-ţi dă iertare păcatelor şi împărăţia Cerurilor, dacă vei trăi în chip vrednic? Domnul este iubitor de oameni, este grabnic a ierta şi zăbavnic a pedepsi. Nimeni să nu piardă nădejdea mântuirii sale!” ( Sfântul Chiril al Ierusalimului, op. cit., pp. 84-85.)

din minunata carte «Cărarea Împărăţiei» scrisă de părintele Arsenie Boca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!