"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

luni, 9 iunie 2014

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (65) -Tâlcuiri la EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE TIMOTEI a Sfântului Apostol Pavel

„Pricina tuturor relelor este necunoaşterea Sfintelor Scripturi “, spune Sf. Ioan Gură de Aur, autorul omiliilor din acest volum (dimpreună cu alte aprox. 700 de omilii care ne-au rămas de la el). Schimbând tonul acestei constatări, dureros de actuale, în veacul al IV-lea ca şi acum, deducem că izvorul tuturor bunătăţilor este cunoaşterea Sfintelor Scripturi! Căci spune acelaşi Sfânt Părinte, cu alt prilej: „Cunoaşterea Scripturilor întăreşte duhul, curăţă conştiinţa, smulge patimile înrobitoare, seamănă virtutea, ne ridică deasupra săgeţilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer, eliberează sufletul de legăturile trupului, dându-i aripi uşoare şi face să intre în sufletul cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine” . Iar cunoaşterea şi înţelegerea optimă a Scripturii se realizează doar cu sprijinul Părinţilor Bisericii, între care Sf. Ioan Gură de Aur străluceşte neîntrecut până azi. De aceea, reeditarea tâlcuirilor lui sporeşte şansele ca relele să se împuţineze, iar bunătăţile să se înmulţească…

Se cuvine acum să reamintim binevoitorilor cititori, câteva date legate de viaţa şi slujirea Sfântului Ioan Gură de Aur, fie şi pe scurt, pentru a înţelege mai bine contextul şi condiţiile în care a rostit omiliile cuprinse în această carte.
Din biografiile ce ni s-au păstrat, aflăm că s-a născut pe la mijlocul veacului al IV-lea, cel mai probabil în 354, în Antiohia. Provenit dintr-o familie în care tatăl era un înalt funcţionar militar, iar mama, Antusa, o creştină ale cărei virtuţi erau apreciate până şi de păgâni, Ioan are de parcurs un drum deloc uşor spre culmile care 1-au făcut celebru. Tatăl său trece la cele veşnice pe când Ioan era la vârsta prunciei. Rămasă văduvă la doar 20 de ani, Antusa, îşi dedică viaţa până la sacrificiu îngrijirii şi educaţiei fiului său, inspirându-i totodată dragoste neţărmurită faţă de credinţa creştină. Viitorul „luminător al Dumnezeirii celei întreit strălucitoare”, Sfântul Ioan cel cu „gura de aur” va trece, astfel, prin şcolile înalte ale timpului său, dobândind o cultură vastă, atât clasică, cât şi creştină. Preferinţele sale se îndreaptă mai ales spre retorică, filozofie şi drept. Ştiinţa profană nu 1-a subjugat, însă, ci 1-a ajutat să slujească mai bine Biserica. După moartea mamei sale se retrage pentru patru ani în asceza pustiului, la care se adaugă alţi doi petrecuţi într-o peşteră, severitatea efortului ascetic periclitându-i sănătatea pentru tot restul vieţii. Biografii notează că aceşti ani au fost dedicaţi în exclusivitate studierii Sfintei Scripturi, încât o ştia aproape pe dinafară. E bine să reţinem de pe acum că numele de cel mai mare predicator al tuturor timpurilor se datorează excepţionalei cunoaşteri a Scripturii, în 381 este hirotonit diacon, iar în 386 preot, pe seama unei biserici din Antiohia, unde, timp de 12 ani, desfăşoară o activitate pastoral-misionară ce avea să-1 facă celebru, atrăgându-i supranumele de „Hrysostomos”. In anul 397, datorită faimei şi înţelepciunii sale, care trecuseră mult peste graniţele Siriei, este hirotonit episcop şi ales patriarh în Scaunul de la Constantinopol, rămas vacant după moartea patriarhului Nectarie. De pe amvonul acestei înalte demnităţi, şi-a propus, o dată cu predicarea virtuţilor, să nu treacă sub tăcere nici un act ce contravenea preceptelor creştine. Mustră cu asprime mai ales degradarea societăţii, critica sa îndreptându-se adesea chiar spre curtea imperială, în contrast cu luxul şi excesele acesteia, Sfântul Ioan îşi duce în continuare viaţa în rigoarea şi exigenţele vieţii morale pe care şi-a impus-o. Dezvoltă o amplă operă caritabilă, sprijinind pe văduve, orfani, bolnavi etc. A redus în acest sens fastul curţii patriarhale, valorificând lucrurile prisositoare în favoarea celor nevoiaşi. Pe lângă slujirea pastoral-misionară, îşi continuă redactarea operei, începute pe când slujea în Antiohia, dar continuă şi organizarea administrativ-misionară. Spiritul său intransigent faţă de nereguli şi imoralitate îi atrage aversiunea stăpânirii, deranjată adesea de criticile dure primite. Drept răzbunare, este exilat de două ori. După anul 404, al doilea exil avea să însemne un lung drum prin suferinţe şi necazuri, care-i vor grăbi sfârşitul pământesc, în ziua de 14 septembrie 407, săvârşind o ultimă liturghie (în localitatea Comana — pe ţărmul răsăritean al Mării Negre), după rostirea rugăciunii finale înaintea celor prezenţi, zicând cuvântul său obişnuit „slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, este chemat din lumea aceasta în împărăţia lui Dumnezeu, cea pururea fiitoare.
Sfântul loan Gură de Aur lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne, comparabilă doar cu a lui Origen sau a Fericitului Augustin. În cea mai mare parte, opera sa este alcătuită din scrieri exegetice, omilii si comentarii. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Sfântul Ioan, manu propria, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el vorbea credincioşilor. Mai apoi, textele erau verificate si corectate de Sfântul Ioan însuşi. Frumuseţea aparte a acestor scrieri rezultă pe de o parte din stilul liber, dar şi din amplele concluzii asupra vieţii morale a credincioşilor, care încheiau fiecare omilie. În virtutea apartenenţei antiohiene, în tot acest volum de scrieri, preferenţială rămâne activitatea exegetică, de interpretare şi comentare a Sfintei Scripturi, în acest sens, Sfântul loan Gură de Aur parcurge, interpretând, înaintea ascultătorilor si a cititorilor săi, aproape întreaga Sfântă Scriptură. Printre scrierile care ni s-au păstrat, se numără, aşadar, şi Omiliile la Epistolele Pastorale. Astfel, Epistola întâi către Timotei este comentată în 18 omilii, iar Epistola a doua în 10 omilii, însă, despre locul şi timpul când au fost scrise nu avem prea multe amănunte. Patriarhul Fotie, în secolul IX, consideră că au fost compuse în perioada în care Sfântul Ioan se afla la Constantinopol. Tot aici se pare că au fost scrise şi cele 3 omilii în care este comentată Epistola către Filimon. În ce priveşte Epistola către Tit, aceasta este comentată în 6 omilii, cu siguranţă rostite de Sfântul Ioan la Antiohia, în ultimii ani ai activităţii sale de aici.
Tâlcuirile din acest volum cuprind sfaturi deosebit de actuale, atât pentru slujitorii sfintelor altare de la parohii şi din mănăstiri, cât şi pentru creştinii de rând, din toate categoriile sociale, în aceste omilii are loc o fericită întâlnire: scrisul inspirat al unui aghiograf genial, Sfântul Apostol Pavel, cu erudiţia celui mai mare exeget biblic din toate timpurile, Sfântul Ioan Gură de Aur. Cu toate că propovăduirea primului şi tâlcuirea celui de-al doilea s-au făcut la distanţă de trei veacuri, scopul ostenelii lor este comun: ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. (1 Tim. 2, 4)

Pr. prof. dr. VASILE GORDON
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!