"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

duminică, 31 mai 2015

PREDICĂ LA POGORÂREA DUHULUI SFÂNT

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Din Sfânta Evanghelie de la Ioan 7, 37-53 şi capitolul 8, 12, în această Duminică a Cincizecimii, să luăm aminte:
 „Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a praznicului – Iisus sta între ei şi a strigat, zicând: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.»
Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: «Cu adevărat, Acesta este Proorocul». Iar alţii ziceau: «Acesta este Hristosul». Iar alţii ziceau: «Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?»
Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slujitorii au venit la arhierei şi la farisei, şi le-au zis aceia: «De ce nu L-aţi adus?»
Slujitorii au răspuns: «Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte acest Om». Şi le-au răspuns deci fariseii: «Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!»
A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: «Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai înainte şi nu ştie ce a făcut?»
Ei au răspuns şi i-au zis: «Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc».
Şi s-a dus fiecare la casa sa.
Deci iarăşi le-a vorbit Iisus, zicând: «Eu sunt Lumina lumii, cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii».”
 Iată-ne, aşadar, ajunşi la cincizeci de zile după sărbătoarea cea mare a Învierii Domnului, legaţi însă de după-amiaza Învierii Domnului pentru că, iată, pe uşile încuiate intrând Hristos în ziua cea dintâi a săptămânii, acolo unde se aflau ucenicii adunaţi, ne spune-n Evanghelia de la Ioan 20, 19-23, adunaţi, aşadar, de frica iudeior, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
Şi Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi”. Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute”.
Iată! Era prima promisiune după aceasta, pe care anterior am citit-o din aceeaşi Evanghelie de la Ioan; şi dacă pe prima o făcuse în condiţiile în care Hristos Domnul încă mai năştea dubii: dacă este prooroc sau dacă este Hristosul, încă mai făcea dezbinare în popor, iată, acest al doilea cuvânt, rostit în după-amiază, în seara Învierii Sale, dăruin-du-le deja Duhul Sfânt pentru legare şi dezlegare de păcate, acesta venea deja să întărească promisiunea dintâi, venea să întărească cuvintele din Isaia din capitolul 4, 3: „Pune-voi Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântările Mele”, sau cele din Ioil capitolul 2, 28: „În zilele acelea vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul”. Şi, iată, vine momentul acesta cel mare al Înălţării Domnului, pe care l‑am sărbătorit împreună în Joia care a trecut acum zece zile, în care Domnul spunea că va trimite alt Duh, Duhul mângâietor, Duhul Adevărului, peste ucenici, cu condiţia ca aceştia să nu se depărteze de Ierusalim.
Iată-ne, aşadar, în Ierusalim, în Ierusalimul surprins de cartea Faptele Sfinţilor Apostoli la capitolul 2, din care, ca să nu lungim vorba cu vorba omenească, Îi vom îngădui lui Dumnezeu, Cel ce S-a descoperit în cartea cea sfântă a Scripturii, să ne vorbească despre ce s-a întâmplat acolo, prin vocea autorizată, să spunem, a Sfântului Luca. Iată ce spune capitolul 2 din Faptele Sfinţilor Apostoli:
„Şi, când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi Apostolii împreună la un loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.
Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi, făcându-se glasul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: «Iată, nu sunt aceştia care vorbesc galileeni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi Mezi şi Elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi Romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!»
Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: «Ce va să fie aceasta?» Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must”.
Şi vine mai apoi Predica minunată a Sfântului Apostol Petru, care începe extraordinar de bine pentru noi toţi. Iată: „Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: «Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi, ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna, în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui»”.
Capitolul, fără îndoială, continuă, dar ceea ce ne interesează pe noi în primul rând este această pogorâre a Duhului Sfânt, pe care, iată, versetul dintâi din capitolul 2, până la versetul 14, ne explică ce impact a avut atât asupra oamenilor personal, cât şi asupra celor din jurul lor, a celor care, iată, aproape că începeau să-i batjocorească, crezând că poartă duhul beţiei şi nu Duhul cel Sfânt.
Ce este atunci, de fapt, când vorbim despre Duhul Sfânt? Despre ce vorbim?
Duh este una dintre traducerile cuvântului ebraic „ruah”, care poate fi redat de asemenea prin: suflare de vânt sau chiar aer sau un spaţiu gol. Când este vorba de Duhul lui Dumnezeu însă, acest lucru este uneori precizat: „Ruah Elohim”, îi spun ebraicii; iar întotdeauna prima imagine este aceea din Faceri 1, 2, când se spune că Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor: „Şi pământul era netocmit şi gol, şi Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor”.
Duhul lui Dumnezeu este, aşadar, suflul dătător de viaţă al lui Dumnezeu. „Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor” – evocă mai mult imaginea unei pasări care cloceşte şi-şi ocroteşte puii; este o stagnare dinamică, exact cum găina se pune pe ou şi pare că stă, dar de fapt dă viaţă. Tot astfel şi Duhul lui Dumnezeu era deasupra apelor, dăruind viaţă. Acelaşi Ruah, ca să mergem mai departe, acelaşi Duh este şi ceea ce a fost tradus prin „briza dimineţii”, când Dumnezeu îl găseşte pe om, îndată după cădere, în gradina Raiului.
Sunt multe alte puncte din Vechiul Testament, în care Duhul lui Dumnezeu devine capabil să proo-rocească şi să înfăptuiască fapte deosebite: este cazul lui Iosif, când tălmăceşte visele lui faraon sau ale lui Valaam, sau când se exclamă: „Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacov?” şi, „Binecuvântează pe Israel”.
Un alt pasaj din Numeri, care se citeşte, de altfel, la vecernia Rusaliilor, ne arată cum Duhul lui Dum-nezeu poate fi distribuit potrivit unei ordini riguroase şi surprinzătoare totodată: Num 11, 24-30: Moise, care nu putea să ia asupra sa singur răspunderea întregului popor, după porunca lui Dumnezeu, adună în cort şaptezeci de bătrâni. Ori se întâmplă ca doi înscrişi dintre bătrâni, Edat şi Medat, să nu se afle la adunarea din cort. Totuşi, şi ei primesc Duhul şi au început să proorocească la fel ca ceilalţi.
O altă istorie, de data aceasta despre răsturnarea unităţii, este cea de la Turnul Babel, de la Facere 11, 1-9, care arată că lucrarea oamenilor făcută fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu mai duce la unitate, ci duce la dărâmare, duce la răsturnarea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Toţi profeţii vorbesc în Duhul lui Dumnezeu şi de cele mai multe ori aşa trebuie văzut „ruahul”: ca o forţă de viaţă care devine totodată şi darul unei puteri extraordinare, când este acordată prin ungere.
Saul este uns în Duhul Sfânt. David este uns în Duhul Sfânt, dar important este că de fiecare dată undelemnul este „vehicolul” Duhului, pentru că la fel şi el impregnează, răspândindu-se asemeni Duhului Sfânt.
Din momentul în care David a fost unsul lui Dumnezeu, Hristosul lui Dumnezeu, şi Duhul s-au manifestat în el cu mult înainte de a fi fost recunos-cut ca rege, prin faptele minunate dintre care, vă aduceţi aminte, cred că şi copiii o ştiu: întâmplarea cu dărâmarea Goliatului. Urmaşii lui David nu s-au arătat întotdeauna demni de ungerea ce au primit, dar această forţă venea de la Dumnezeu şi s-a transformat din acest duh al regalităţii, într-un duh profetic; pentru că Dumnezeu a născut în mijlocul poporului evreu oameni care să vestească Duhul lui Dumnezeu.
Sunt importante câteva momente din viaţa comunităţii evreieşti Israelite, dintre care iată: Duhul sălăşluindu-Se, aminteşte că: „O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un lăstar va da din rădăcinile lui. Şi se va odihni peste el Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe” – ne spune Isaia 11, 1-2.
Darul Duhului nu mai este dat numai anumitor persoane, ne spune Iezechiel, unul dintre profeţi, la capitolul 36. El priveşte întreg poporul adunat în mijlocul neamurilor, şi este legat de un rit de purificare, în Vechiul Testament. Iarăşi avem în Psalmul 50 un mod de gândire minimal în legătură cu greşeala lui David, când se exprimă admirabil această restaurare a fiinţei păcătoase, prin prezenta Duhului, întâia oară denumit Duh Sfânt: Psalmul 50, v. 8-12.
„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” – iată purificarea despre care era vorba şi auziţi continuarea: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine”.
Duhul Sfânt trece însă din Vechiul Testament şi în Noul Testament, pentru că Buna Vestire, convorbirea cu samarineanca de la Ioan 4, 5-42, iar mai apoi sărbătoarea corturilor de la Ioan, din capitolul 7, când se vorbeşte despre apa cea vie, vin toate să întărească prezenţa Duhului Sfânt, pentru că Iisus dăruieşte pe Dumnezeu oamenilor.
De aceea, întotdeauna când vorbim de înjumătăţirea praznicului Cincizecimii, ne rugăm astfel: „Înjumătăţindu-se praznicul, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele dreptei cinstiri de Dumnezeu, Mântuitorule, că tuturor ai strigat: «Cel însetat să vină la Mine şi să bea», Izvorule al vieţii noastre, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie!”
Iată-ne, aşadar, reajunşi în ziua Cincizecimii! În ziua Cincizecimii care, iată, marca pentru poporul Israel primirea legilor, prin mâna lui Moise, de pe Muntele Sinai. Şi în ziua aceasta erau prezenţi, cum am văzut din Faptele Apostolilor, atât evrei din Ieru-salim, cât şi evrei din diaspora. Şi în ziua aceasta în care Moise a dăruit poporului legile, Hristos dăruieşte aceluiaşi popor şi celor din diaspora, dăruieşte, aşadar, harul şi adevărul, pe Duhul Sfânt, pentru că, zice Scriptura: „Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).
Sfântul Apostol Petru comentează şi analizează cine este Hristosul care dăruieşte Duhul Sfânt. Şi întotdeauna trebuie să fim foarte atenţi, pentru că nu putem face o rupere între prezenţa şi Înălţarea Domnului de-a dreapta Tatălui şi Pogorârea Duhului Sfânt. Dacă Domnul nu S-ar fi înălţat la dreapta Tatălui, Duhul Sfânt n-ar fi coborât niciodată. Şi, de altfel, Domnul o spune că dacă El nu se va duce, nu ne va mai fi de folos. Pentru că aşa este normal şi aşa este real şi corect, ca El, înălţându-Se de-a dreapta Tatălui, să ne dăruiască nouă Duhul cel Sfânt.
Astăzi este însă actul de naştere al Bisericii; al Bisericii care nu este ceea ce spunem noi despre ea că este, ci ceea ce spune Hristos despre ea că este, adică Trupul Său cel tainic; este adunarea ucenicilor Domnului Iisus, fie ei încă pe pământ sau deja plecaţi în casa Tatălui, adunaţi în jurul Învăţătorului. De altfel, cuvântul „Biserică” este derivat din cuvântul grecesc „eklesia”, folosit de anticii atenieni pentru a desemna adunarea cetăţenilor.
Dar iată că Sfântul Duh face Biserica, zideşte Biserica, transformând această adunare de credincioşi într-un loc al prezenţei lui Hristos cel înviat, cum Domnul Însuşi spusese: „Adevărat vă spun vouă că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).
În ziua Bunei Vestiri, prin lucrarea Sfântului Duh, Cuvântul s-a făcut trup în sânul Fecioarei Maria şi Iisus a fost zămislit. În ziua Cincizecimii, prin lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt ce a coborât sub formă de limbi de foc, limbile fiind date pentru a vorbi, acelaşi Cuvânt vine să Se sălăşluiască în sânul Bisericii şi Biserica a început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu, să vestească Învierea. Biserica poartă Cuvântul şi vesteşte Cuvântul aşa cum Fecioara L-a purtat şi L-a născut. Şi acest Cuvânt este o Persoană, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu, este Dumnezeu Care ne vorbeşte, este Fiul prezent în Biserică, cum a fost prezent în sânul Fecioarei.
Sfântul Ambrozie spunea că Biserica este mai mare decât pământul şi cerul. Este o lume nouă, având drept soare pe Hristos. Astăzi, aşadar, lumea se reclădeşte, orientându-se nu spre soarele acesta natural, ci către un nou soare: Soarele Hristos Cel care ne învaţă că acolo unde este Biserica este şi Duhul lui Dumnezeu şi acolo unde este Duhul lui Dumnezeu este şi Biserica şi tot harul său, şi ne întăreşte în credinţa că de fiecare dată un om nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată, cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei, atâta vreme cât nu are Biserica drept Mamă. Cu alte cuvinte, nouă, tuturor, astăzi, prin pogorârea Duhului Sfânt, ni s-a născut mama cea iubitoare, Biserica lui Hristos, Trupul lui Hristos, cu care credincioşii sunt uniţi prin Botez, transformaţi în candidaţi la Înviere şi în nădăjduitori ai mântuirii.
Un patriarh al Constantinopolului, Gherman, spunea că Biserica este Raiul pământesc în care Dumnezeul cerului sălăşluieşte şi Se mişcă. Şi mai târziu, un alt teolog, Homiakov, spunea că numai Biserica este din cer. Şi iată-ne cu ochii minţii pătrunzând în tot ceea ce înseamnă Biserică şi la ceea ce trebuie să fie ea pentru credincioşi şi vedem că, într-o opacitate a unei lumi căzute, Biserica de-vine singurul punct luminos în care, intrând, ne re-descoperim liniştea, ne descoperim întărirea, pentru că redescoperim, în fapt, tăria darului Duhului Sfânt.
Biserica este intrare însă în viaţa înnoitoare a lui Hristos, comunicare cu viaţa veşnică, pentru că, dacă vorbeam mai înainte despre minunăţia aceea a Vitezdei cu şapte pridvoare, care este Biserica cu cele şapte taine, şi vorbeam despre necesitatea Bo-tezului pentru mântuire, iată că Duhul Sfânt astăzi ne descoperă că prin Botez şi prin Mirungere ne facem creştini cu adevărat şi intrăm în Biserica lui Hristos, Mireasa, şi Trup tainic al lui Hristos, bucu-rie între bucurii.
Iată, aşadar, taina cea mare a zilei de astăzi, pentru că este o taină: Duhul lui Dumnezeu, pogorându-Se peste Apostoli, Se face dar ziditor de Biserică până la sfârşitul veacurilor. Şi în numele acestei Cincizecimi şi noi astăzi ne adunăm laolaltă, adunare aşteptând de fiecare dată, ca într-o epicleză continuă, pogorârea Duhului Sfânt peste noi, peste toţi. De aceea este minunat ca, de fiecare dată când simţim nevoia să fim împreună, când, împreună fiind, ne bucurăm de prezenţa celorlalţi, stând în picioare, cu faţa către răsărit şi către icoana de pe peretele casei, să rostim împreună:
„Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte între noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Amin.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
din ”Cântare de biruinţă cântând” Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!