"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

joi, 9 iulie 2015

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Fericirile şi Vohodul cel mic (Ieşirea cu Sfânta Evanghelie)

Cântarea Fericirilor exprimă “condiţiile ce se cer pentru trăirea Împărăţiei cerurilor”, în care creştinul este situat deja, cu toate că nu în chip desăvârşit. Ieşirea preotului cu Evanghelia îl prezintă pe Însuşi Hristos, ce Se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. Momentul marchează preazenţa reală a lui Hristos în Sfânta Liturghie, El chemându-ne în Împărăţia Sa, prin împlinirea învăţăturii Sale. Uşile altarului, care se deschid în acest moment simbolizează aceeaşi dimensiune a Împărăţiei, căci în momentul acesta Însăşi Împărăţia lui Dumnezeu stă înaintea noastră deschisă, îmbiindu-ni-se. Preotul, conştientizând întrepătrunderea cer cereşti cu cele pământeşti cere ca “împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri care slujesc împreună cu noi, şi împreună slăvesc bunătatea Ta”.
Apare pentru întâia dată afirmată în cuprinsul Sfintei Liturghii învăţătura despre sfinţii îngeri, precum şi una din funcţiile pe care aceştia o îndeplinesc: slujirea şi preaslăvirea lui Dumnezeu. Preotul slăveşte apoi pe Dumnezeu zicand “Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea… ”. Apoi este binecuvântată intrarea sfinţilor: “Binecuvântată este intrarea sfinţilor Tăi…”, moment în care “credincioşii formează cortegiul Împăratului, asociat cu corul ceresc al îngerilor”. Intrând prin uşile împărăteşti preotul zice: “Înţelepciune drepţi”, adică “staţi cu cugetul drept, curat, nestrâmbat şi înălţat, căci Acesta este Hristos, Înţelepciunea lui Dumnezeu”. Biserica se înclină cântând “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos! Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti minunat întru sfinţi!”. E prezentată din nou imaginea de ansamblu a Împărăţiei Cereşti ce se descoperă creştinului: Hristos Cel înconjurat se sfinţi. Astfel, “dacă în Liturghia credincioşilor, trupul lui Hristos este înălţat, exclamându-se “Sfintele Sfinţilor”, într-un mod similar în “Liturghia catehumenilor, este proclamată într-un chip asemănător că sfinţii nu sunt sfinţi decât prin participarea la Sfântul lui Dumnezeu”. Şi iată că în acest moment, Liturghia devine temei al cinstirii sfinţilor, punând în lumină slava de care ei se învrednicesc în perspectiva Împărăţiei. Astfel, Antifoanele exprimă oarecum timpurile premesianice, adică dinaintea venirii Mântuitorului, vremuri ce se constituiau în aşteptarea Izbăvitorului, timpuri ce se apropie uşor de vremea Sfântului Ioan Botezătorul, care aduce revelarea Cuvântului Dumnezeiesc, descoperirea Lui către lume: “Iată Mielul lui Dumnezeu”. Fericirile ne plasează deja în timpurile mesianice ale revelării depline a Fiului lui Dumnezeu. Liturghia îşi descoperă sensul ei în chip deplin, prin intrarea cu Sfânta Evanghelie, căci mai mult decât oricând, acum este descoperită Împărăţia lui Dumnezeu în toată amploarea ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!