"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 11 iulie 2015

Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia pentru cei adormiţi

Comuniunea credincioşilor cu Hristos şi întreolaltă atinge dimensiuni nebănuite. Ea se extinde până dincolo de mormânt. Creştinul doreşte să comunice şi cu cei trecuţi din lumea aceasta, în aceea a veşniciei. Tânjeşte spre comuniunea universală din veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu. Ectenia pentru cei adormiţi este expresie a acestei dorinţe. Ea începe, ca şi ectenia întreită prin cererea milei lui Dumnezeu, însă de data aceasta pentru cei adormiţi. Rugăciunea se înalţă apoi pentru iertarea acestora de păcate.
Comuniunea a ajuns aici pe una din culmile sale, căci vrem să-i cuprindem în dragostea noastră nu numai pe cei ce trăiesc pe lângă noi, ci şi pe cei care şi-au împlinit rostul pentru lumea aceasta. Rugăciunea de iertare pentru cei morţi cuprinde importante elemente de eshatologie: la început e afirmată spiritualitatea lui Dumnezeu (“Dumnezeul duhurilor”) şi atotputernicia Sa (“şi a tot trupul”); apoi este amintită lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos “Care-ai călcat moartea şi pe diavol l-ai surpat, şi ai dăruit viaţă lumii tale”, exprimându-se, desigur, prin acesta rechemarea omenirii la “slujirea cea dintâi”; în scurte cuvinte este făcută o prezentare, desigur alegorică a locului de odihnă a drepţilor: “în loc luminat” (referindu-se la lumina dumnezeiască necreată, de care vorbeşte şi Sfântul Simion Noul Teolog), “în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”. Această prezentarea a Împărăţiei lui Dumnezeu, desigur că nu intenţionează să sprijine ideea unei materialităţi a lui în exclusivitate, ci ea trebuie văzută ca o exprimare plastică, ca o expresie a liniştii absolute ce ţi-o dăruieşte comuniunea cu Hristos. Rugăciunea exprimă de asemenea ideea unei păcătoşenii generale: “Nu este om care să fie viu şi să nu greşească” a omenirii, excepţie făcând de aici doar persoana divino-umană a lui Iisus Hristos: “Numai Tu singur eşti fără de păcat”. Rugăciunea se încheie cu exprimarea altui atribut a lui Dumnezeu, anume dreptatea: “Dreptatea ta este dreptate în veac” iar vis-à-vis de ceea ce spunea Mântuitorul: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, rugăciunea zice: “Cuvântul Tău este Adevărul.” (Liturghier, p. 119). Ecfonisul ecteniei îl proclamă pe Hristos ca începător al învierii morţilor: “Că Tu eşti Învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi, Hristoase… ”. În încheiere, preotul cere lui Hristos pentru cei adormiţi nu numai odihna, ci “veşnica odihnă” şi “veşnica pomenire”. Iar prin aceasta mărturisim şi cerem; în primul rând: mărturisim pe Dumnezeu ca fiind “Viaţă veşnică, fără de sfârşit” şi cerem de la El să “întindă această viaţă şi la cei ce se alipesc de El prin credinţă” şi mărturisim apoi nădejdea noastră “că vom dura şi noi în veci prin Dumnezeu” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p. 209-210).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!