"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

luni, 7 iulie 2014

Lacrimile iertării

Multe şi felurite sunt căile prin care diavolul ne pătrunde în suflet, îndepărtându-l de Dumnezeu şi căutând să ne subjuge cu întreaga-i fiinţă întunecată, plină de ură şi ucigătoare. Orice mişcare a patimilor devine pentru el o cale de acces şi nu scapă nici cea mai mică ocazie ca să o folosească. Şi căile Duhului Sfânt sunt de asemenea multe şi felurite: calea credinţei sincere, a inimii smerite, a iubirii din toată inima de Dumnezeu şi de semeni ş.a. Nenorocirea este că ucigătorul de oameni caută prin toate mijloacele să pună stavilă acestor căi.
Cea mai obişnuită cale pe care ne putem întoarce la Dumnezeu, noi păcătoşii, cei ce L-am părăsit, ducându-ne într-o ţară îndepărtată, este aceea a trecerii prin grele suferinţe şi a plângerii cu lacrimi amare. Şi Sfânta Scriptură, şi experienţa arată că, pentru a se apro­pia de Dumnezeu, păcătosul trebuie să sufere, să se tânguiască, să verse la­crimi, să-şi vindece inima de făţărnicie. „Pătrundeţi-vă de durere. întrista-ţi-vă şi vă jeliţi” (Iacov 4,9). Lacrimile au puterea să ne cureţe întinaciunea inimii, iar suferinţele ne sunt de trebuinţă fiindcă prin ele scad, mântuitor, pornirile păcătoase ale inimii. O inimă întoarsă spre sine poate vărsa mai lesne lacrimi de pocăinţă.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!