"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

miercuri, 20 august 2014

Catehism creștin ortodox ( 83 )

122. Care era starea omului în Rai, înainte de păcat? 

În Rai primul om era împodobit cu minte sănătoasă, inima curată şi voinţa libera. El nu era însă desăvârşit, căci desăvârşirea se câştigă prin încercare şi deprindere. Ea constă în curăţia păstrată prin împreună-lucrarea chipului cu harul de la început. Firea omenească era înfrumuseţată prin părtăşia ei cu Duhul Sfânt (Facerea 2:7). Numai această părtăşie îi asigură lumina sfinţeniei şi apropierea de Dumnezeu. Mintea lui Adam era într-o continua înălţare minunată spre Dumnezeu, trupul era linistit, ferit de orice plăcere vinovată. Nu era încă în el frământarea mişcărilor neorânduite. Sfintenia primilor oameni nu era desăvârşită, dar ea nu era nici numai o stare de nepăsare şi neştiiţă copilărească, aşa cum pretind unii, ci o stare de nevinovăţie şi nerăutate. Îmbrăcaţi în haina Duhului Sfânt, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simţeau nevoia de a se acoperi.
Ei se acopereau cu harul divin. S-au acoperit cu harul, adică cu acoperământul nemuririi, cât timp au fost aproape de Dumnezeu.  Adam şi Eva trăiau în Rai că îngerii, deci fără trebuinţă îmbrăcăminţii. Scriptura zice: «Erau amândoi goi şi nu se ruşinau» (Facerea 2:25). Neascultarea şi păcatul nesăvârşindu-se încăî, ei erau îmbrăcaţi în mărirea cea de sus. De aceea nu se ruşinau. După călcarea poruncii însă, a venit ruşinea şi cunoaşterea goliciunii. Adam apare înzestrat cu o uimitoare uşurinţă de cunoaştere şi cu o întşlepciune deosebită. Din primele clipe ale facerii lui, el se înfăţişează cu o minte agera, ca unul care păstra în el lumina limpede şi curată, dată lui de Dumnezeu, şi-şi menţine vrednicia neatinsă a firii. Harul care punea pe Adam în legatură cu Dumnezeu l-a înzestrat cu puterea ca el să dea nume făpturilor supuse lui: «Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor pământului?» (Facerea 2:20). În limba, adică în puterea de a vorbi, pe care o capătă Adam, odată cu zidirea lui, se arată firea raţională a omului. Primii oameni, înainte de păcat trăiau o viaţă fericită. Ei n-au fost zidiţi nici nemuritori, nici muritori, ci în stare de a ajunge, fie la moarte, fie la nemurire, după ascultarea sau neascultarea lor faţă de porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, starea omului înainte de păcat era o stare de curăţie, de fericire, de cunoaştere, de putinţa de a nu muri, dar nu era o stare de desăvârşire deplină. Omul putea înainta spre această desăvârşire, după cum se şi putea abate de la desăvârşire, folosindu-se de acelaşi mare dar, pe care Ziditorul l-a pus în el: libertatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!