"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

marți, 30 septembrie 2014

Credinţa şi dovezile

Paul Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Sfântul Grigorie de Nyssa vede în Avraam imaginea omului care călătoreşte în profunzimile tainice ale lui Dumnezeu fără să pună întrebări. Ori, tocmai că oamenii pun întrebări şi vor mai ales dovezi, cu toate că Domnul le refuză, întrucât rănesc Adevărul. Meditativ, Pascal notează: „Revelaţia este un văl care se ridică, dar întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu“.

Optimismul dovezilor privitoare la existenţa lui Dumnezeu degajă o „plictiseală substanţială“, uitând că Dumnezeu nu este evident şi că tăcerea este una din calităţile Sale, pentru că orice dovadă constrângătoare ar viola conştiinţa umană. Iată de ce Dumnezeu îşi limitează atotputernicia, renunţă la omniscienţă, şterge orice urmă şi se închide în tăcerea iubirii sale patetice. Şi a grăit prin prooroci, după Cincizecime, când vocea Lui se face auzită doar prin răsuflarea Duhului Sfânt. Prin această tăcere, spune Nicolae Cabasilas, Dumnezeu îşi arată filantropia, manikos eros, iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepătrunsul său respect faţă de libertatea umană. „Felul în care Dumnezeu ne întinde mâna este cel care face ca această mână să fie nevăzută“. Mâna lui Hristos răstignit ne acoperă ochii, dar prin crăpăturile ei ochii pot să zărească.

Parintele Teofil Paraian-cuvinte frumoase

sâmbătă, 27 septembrie 2014

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“

„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni“

„Doctorii cei desăvârşiţi şi înţelepţi atunci măresc mai mult lauda meşteşugului lor, nu când cu fier şi cu foc luptă patima să o supună, după cum este legea războiului, ci numai când aceia ce pătimesc, cu palpări uşoare şi cu doctorii dulci, vor afla leacul bolnavului şi acele înfricoşate porunci ale meşteşugului doctoricesc le vor opri, şi câteva zile cu mâncări doctoriceşti şi hrănitoare potolind durerile, vor arăta pe acela ce pătimeşte mântuit de boală.

vineri, 26 septembrie 2014

Dacă nu te duci la biserică, nu te poate ajuta cineva în afară de Biserică.

Biserica, înţeleasă ca locaş de închinare, este cerul cel de pe pământ. Noi credem în existenţa cerului celui mai presus de lume, dar ştim că există şi un cer pe pământ. Iar cerul cel de pe pământ este locaşul lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Pentru că în Sfânta Biserică, în locaşul închinat lui Dumnezeu, se fac lucruri cereşti aici pe pământ, se fac sfintele slujbe, se face Sfânta Liturghie, şi acestea sunt lucruri cereşti.

M-aş bucura mult să reţinem lucrul acesta, că Sfânta Biserică, privită ca locaş de închinare a lui Dumnezeu în care se fac sfintele slujbe şi mai ales Sfânta Liturghie, este cerul cel de pe pământ, şi nu poate ajunge cineva în cerul mai presus de lumea aceasta decât în măsura în care ia parte la slujbele dumnezeieşti în cerul cel de pe pământ. Nu are ce căuta cineva în cer dacă nu merge în Sfânta Biserică.

joi, 25 septembrie 2014

Pentru un nou stil de viaţă: Împotriva separării dintre spiritualitate şi responsabilitate în lume

Profesor Dumitru STĂNILOAE
Este destul de răspândită opinia potrivit căreia spiritualitatea şi responsabilitatea socială a creştinului ar constitui două preocupări diferite sau chiar contrarii, sau că aspiraţia sa de a înainta în unirea cu Dumnezeu s-ar opune conştiinţei sale de a se interesa de viaţa semenilor săi şi de a contribui la îmbunătăţirea ei.
Se ajunge uneori până la afirmaţia că ortodoxia găseşte mai multă bucurie în preamărirea lui Dumnezeu, alături de contemplarea Lui, şi că protestantismul nu recunoaşte nici o putere credinţei, prin care omul are certitudinea de a fi mântuit, de a se prelungi în fapte pentru binele semenilor săi.
Vom expune în cele ce urmează câteva texte din Sfânta Scriptură şi din tradiţia ortodoxă privitoare la prelungirea credinţei în mântuirea pe care o primim în unire cu Hristos prin faptele ce caută binele aproapelui, sau, mai precis, referitoare la includerea responsabilităţii faţă de oameni în spiritualitatea însăşi, prin care omul înaintează în experierea unirii sale cu Dumnezeu şi în desăvârşirea morală legată de aceasta. Aflaţi mai multe »

Asta e toată taina credinţei. Iubesc, deci cred...

“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată?
Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.

Să fim şi noi, fraţilor, buni şi blânzi, la fel ca Hristos.

 El Însuşi ne îndeamnă: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Mat. 11, 29). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte: Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi (Rom. 12, 14). Nu a zis: „să nu ţineţi răul în inima voastră”, sau „să nu vă răzbunaţi pe ei”, ci a cerut mai mult; a cerut un fapt pozitiv, şi anume să ne rugăm pentru cei care ne fac rău şi să le dorim binele. A nu ţine minte răul şi a nu te răzbuna sunt trăsături ale oamenilor virtuoşi, dar a te ruga pentru cei care îţi fac rău este trăsătura îngerilor. Şi să nu uităm că cei care ne fac rău şi ne nedreptăţesc, fără să vrea, ne fac, de fapt, un bine; căci cu cât aceia ne întristează mai mult, cu atât mila lui Dumnezeu şi bunătatea Sa sunt mai aproape de noi. Iar dacă vede că vrem binele duşmanilor noştri şi că în loc de a-i blestema, ne rugăm pentru ei, atunci Dumnezeu ne binecuvântează şi ne iubeşte de două ori mai mult. Totuşi, suntem datori sa dovedim gândurile bune pe care le avem faţă de duşmanii noştri prin fapte. Iată de ce Apostolul Pavel, după ce ne spune să îi binecuvântăm pe vrăşmaşi, ne mai îndeamnă: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng (Rom. 12, 15). Aşadar, pentru că se poate ca să binecuvântăm cu buzele, dar în inima noastră să nu avem dragoste faţă de vrăşmaşii noştri, Sfântul Apostol ne îndeamnă să fim părtaşi la bucuriile şi tristeţile lor. În felul acesta, dovedim cu adevărat că-i iubim.

luni, 22 septembrie 2014

Despre citirea Evangheliei

Cînd citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfînt, singurul infailibil.

Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.

Nu socoti că din întîmplare cea mai sfîntă dintre cărţi. „Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfîrşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sînt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.

duminică, 21 septembrie 2014

Biserica Ortodoxă, spaţiul autenticei experienţe a harului lui Dumnezeu

Biserica Cincizecimii este scumpa noastră Biserică Ortodoxă. De ce? Pentru că este Biserica întrupării si înomenirii lui Hristos, a morţii Sale pe Cruce, a învierii Lui şi a Cincizecimii. Dacă din întreaga lucrare a lui Hristos izolăm chiar şi un singur element, îl exacerbăm şi îl tâlcuim în mod greşit, apare erezia. Doar Biserica ce primeşte şi trăieşte întreaga lucrare a lui Hristos, înglobând şi Cincizecimea, este adevărata Biserică a Cincizecimii. Fără Cruce există înviere? Fără ca omul să se răstignească cu postul, cu rugăciunea, cu pocăinţa, cu smerenia, cu asceza, poate oare să-L vadă pe Dumnezeu? În viaţa lui Hristos şi a creştinului, Crucea premerge învierii şi Cincizecimii, iar cei care vor înviere şi harisme duhovniceşti fără să se răstignească pe ei înşişi prin pocăinţă, prin asceză, prin post, prin ascultare faţă de Biserică, pot fi oare adevăraţii următori ai lui Hristos Cel răstignit şi înviat? De aceea, unii ca aceştia nu pot face parte din Biserica Cincizecimii.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 50 (107), 15 - 21 septembrie, 2014

miercuri, 17 septembrie 2014

Orice păcat, oricât de mic ar părea el, întinează sufletul

Două femei au plecat odată la o mănăstire, spre a se închina. Una dintre ele era cu conştiinţa neîmpăcată, căci săvârşise un păcat mare, cealaltă însă nu se credea câtuşi de puţin păcătoasă, căci, zicea dânsa, a făcut numai păcate mici la viaţa ei.
La mănăstire, părintele a ascultat mărturisirea păcatelor lor, iar mai apoi le-a trimis la câmp, dându-le un altfel de canon. Celei mai păcătoase i-a poruncit să aducă piatra cea mai mare pe care o va găsi, iar celei mai puţin păcătoase, să aducă diferite pietricele.
Femeile au făcut ascultare, iar mai apoi s-au întors la părintele cu pricina. Văzând că au adus pietrele cerute, părintele a zis fiecăreia să aşeze pietrele de unde le-a luat. Cea cu pietricele mici şovăia, iar părintele a întrebat-o:

Sa zidim biserici !

"… că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui. (Mt. 16:18) “

Iţi aduci aminte, tinere, când ţi-am spus că un glas nou te cheamă şi că este glasul lui Iisus? Dar unde şi la ce te cheamă? Ce făgăduinţă ademenitoare pentru setea ta de cunoaştere şi de adevăr îţi face Mântuitorul? Glasul lui Iisus te cheamă la Biserica Lui. Trăieşti într-o familie, într-o societate, într-o lume. Te leagă de familia ta acel inefabil glas al sângelui, pe care nu-l poţi renega şi care se răzbună prin suferinţa ta, atunci când îl trădezi. Trăieşti în mijlocul neamului tău, pe care îl simţi ca pe o entitate metafizică; nu ca pe o grupare de indivizi izolaţi ci ca pe un suflet imens şi unic, în care tu eşti totul şi totul trăieşte prin tine. Exişti într-o lume cu bucuriile şi durerile ei şi vibrezi la aceste bucurii şi dureri fiindcă este ceva în tine care te leagă şi te unifică inextricabil cu toţi semenii tăi.

Despre aproapele în Patericul Egiptean


Avva Agathon: „să-mi fie cineva oricât de drag, dacă ştiu că mă trage în păcat, mă despart de el”.
                 A mers odată avva Agathon în oraş să cumpere ceva lucruri şi a găsit pe drum un ciung, care i-a zis:
 – Unde mergi?
 – În cetate la vânzare.
 – Fii bun şi du-mă acolo.
 Şi luându-l în spinare l-a dus în oraş. El i-a spus:
 – Unde vinzi lucrurile tale, acolo pune-mă.
 Şi când a vândut ceva, i-a spus ciungul:
 – Cu cât le-ai vândut?
 – Cu atâta.
 – Cumpără-mi o plăcintă.
 Şi i-a cumpărat. A mai vândut ceva. Şi a zis iar:
 – Şi asta cu cât?
 – Cu atâta.
 – Cumpără-mi cutare.
Şi i-a cumpărat. După ce le-a vândut pe toate şi dorind să plece, i-a zis ciungul:
 – Pleci?
 – Da.
 – Fii iar bun şi du-mă unde m-ai găsit.
 Şi luându-l în spate, l-a dus în locul acela. Şi i-a spus:
 – Binecuvântat eşti, Agathon, de Domnul în cer şi pe pământ.
 Şi ridicând ochii n-a mai văzut pe nimeni; căci era înger al Domnului venit să-l încerce.

duminică, 14 septembrie 2014

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL la începutul anului şcolar 2014-2015

Fiecare început de an şcolar reprezintă deopotrivă un moment de bucurie şi de emoţie pentru copii, mai ales pentru cei din clasa zero, dar şi de intensificare a responsabilităţii părinţilor şi profesorilor privind înţelegerea valorii educaţiei ca lumină pentru viaţă.

În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, familie şi şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice acestora. În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare.

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 49 (106), 08 - 14 septembrie, 2014

Te-Deum la început de an școlar


Fiecare început şi final de an şcolar este marcat prin rugăciune, astfel că şi cu ocazia începerii anului şcolar 2014-2015, elevii, dascălii si părinţii din parohia noastră sunt invitați duminică 14 septembrie, la un Te Deum, oficiat în Biserica parohiei noastre, de la ora 18.

Ne vom ruga împreună pentru a le merge bine copiilor noștri și nu numai lor în noul an şcolar pe care iată îl încep, ca Bunul Dumnezeu să le lumineze mintea, să le încălzească inima şi să le întărească voinţa, spre a percepe toate lucrurile bune şi folositoare. Vom cere de la Dumnezeu să dea tinerilor aflaţi la început de nou an şcolar sănătate şi har pedagogic dascălilor.

Vă așteptăm!

vineri, 12 septembrie 2014

Crucea-i Semnul Mântuirii

Crucea-i Semnul Mântuirii, căci pe ea, Hristos a dat
Preţul negrăit al Jertfei pentru al lumii ntregi păcat,
Sângele I vărsat pe Cruce ne a răscumpărat atunci
din osânda neascultării de a’ lui Dumnezeu porunci;
moartea lui Hristos pe Cruce este Preţul negrăit,
fără care nici un suflet n ar putea fi mântuit.

Binecuvântată fie Jertfa Domnului Hristos,
Crucea Lui Mântuitoare este al Ei Semn luminos
ce ne ndeamnă prin necazuri, prin ispite şi furtuni,
ne ncetat luptând, s ajungem slava veşnicei cununi
care n ceruri e păstrată pentru cei ce au biruit
prin credinţa şi răbdarea lui Iisus cel Răstignit.

Crucea Domnului

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încât duminica dinaintea acesteia şi duminica de după ea, Sfânta noastră Biserică le dedică pregătirii creştinilor pentru ea şi întăririi în cugetarea la aceasta.
Astfel, este rânduit şi inaintea sărbătorii Naşterii lui Hristos, şi înaintea Botezului Domnului.

Cum ne pregăteşte Sfânta Biserică pentru aceasta mare sărbătoare? Ne propune ­să ne concentrăm atenţia şi inima la Crucea Domnului. Aţi auzit astăzi, în Apostol, ce a spus despre sine Sfântul Pavel: Nu vreau să mă laud decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume (Galateni 6, 14).
Eu m-am răstignit cu Hristos şi de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 19-20).

duminică, 7 septembrie 2014

Cuvant ortodox - Anul II, Nr. 48 (105), 01 - 07 septembrie, 2014

Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Arhim. Ioil Konstantaros

Niciodată  omul n-ar fi putut de unul singur să înţeleagă iubirea infinită pe care o nutreşte Dumnezeu faţă de această binecuvântată făptură, omul, care constituie şi coroana întregii creaţii. Şi deoarece iubirea adevărată nu este cu putinţă să se exprime doar prin cuvinte emoţionante, ci şi prin fapte care dovedesc autenticitatea cuvântului, de aceea şi ucenicul iubirii, Sfântul Ioan Teologul, în puţine cuvinte rezumă „explozia” de iubire a lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16). Adică: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea oamenilor, care trăia în păcat, încât L-a dat morţii pe unicul Său Fiu, pentru a nu se pierde tot omul cu moartea cea veşnică, ci aceia care cred într-Însul să aibă viaţă veşnică.

Dumnezeu-Tatăl L-a predat pe unicul Său Fiu la moarte pe cruce!

sâmbătă, 6 septembrie 2014

„Gândurile mele nu sunt ca gândurile voastre” (Isaia 55,8)

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor

Prin aceste cuvinte descoperim gândirea umană, care adesea este în afară, ba chiar străină de cea dumnezeiască. Teoriile aşa zise moderne, au înrobit şi mutilat gândirea altădată creştină, transformându-o într-una îndoielnică, exclusivistă, defăimătoare, confuză, atotsuficientă, bazată pe aroganta şi, totuşi, efemera putere omenească. Tendinţa spre această stare (astăzi larg răspândită) este din timpul paradisiac, după căderea omului, accentuându-se într-o totală opoziţie cu cea dumnezeească.

Textul pe care-l propun spre meditare, este un fragment din dialogul pe care Mântuitorul Hristos îl are cu unul din învăţaţii timpului său, fariseul Nicodim, membru al Sinedriului iudaic.  Citeşte în continuare »

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!
Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

joi, 4 septembrie 2014

Cei dintâi potrivnici ai cinstirii Maicii Domnului

Cu cat credinţa în Hristos se întindea şi numele Mântuitorului era slăvit în tot pământul, iar împreună cu EI şi Cea care primise să-I fie Maică -, cu atât mânia potrivnicilor lui Hristos creştea împotriva ei. Măria a fost mama lui Iisus. Ea a arătat o nemaiauzită curăţie şi, mai mult, fiind acum în cereştile lăcaşuri este un sprijin pentru toţi creştinii. Prin urmare, toţi cei care-L urau pe Iisus Hristos şi care nu credeau în El, cei care nu-I înţelegeau învăţăturile sau, mai bine spus nu voiau să le înţeleagă aşa cum le-a înţeles Biserica, cei care doreau să pună în locul dumnezeieştilor învăţături ale lui Hristos propriile judecăţi omeneşti, toţi aceştia şi-au aţintit ura pentru Hristos, pentru Evanghelie şi pentru Biserică asupra Preacuratei Fecioare. Au urmărit să-i ştirbească cinstea, pentru ca în acest fel să poată distruge şi credinţa în Fiul său. Au dorit să-i ştirbească cinstirea printre oameni pentru a putea să schimbe din temelii întreaga învăţătură creştină. în pântecele Fecioarei s-a întâlnit omul cu Dumnezeu. Ea a fost cea aleasă a-I sluji Fiului lui Dumnezeu, ca scară pentru a Se pogorî El din Ceruri. A defăima cinstirea sa înseamnă a smulge creştinismul din rădăcini, a-1 distruge din înseşi temeliile sale.