"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 27 septembrie 2014

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“

„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni“

„Doctorii cei desăvârşiţi şi înţelepţi atunci măresc mai mult lauda meşteşugului lor, nu când cu fier şi cu foc luptă patima să o supună, după cum este legea războiului, ci numai când aceia ce pătimesc, cu palpări uşoare şi cu doctorii dulci, vor afla leacul bolnavului şi acele înfricoşate porunci ale meşteşugului doctoricesc le vor opri, şi câteva zile cu mâncări doctoriceşti şi hrănitoare potolind durerile, vor arăta pe acela ce pătimeşte mântuit de boală.


Aşa şi preaînţeleptul doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre, împăratul împăraţilor Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăvea cu patimile necredinţei şi se umfla ca o rană cu înşelăciunile cele lumeşti spre închinarea idolilor, a socotit cu multe feluri de mijloace şi a purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor şi a neamului omenesc – de vreme ce acesta este lucrul cel dintâi al bunătăţii lui, a mântui pe omul din mâinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuseţea cea dintâi şi la vrednicia de la care a căzut pentru păcatul neascultării al strămoşului Adam -, şi nu trimite ploaie de foc spre îngrozirea lumii, nici porneşte marea ca o oaste împotriva pământului, nici înarmează puterile stihiilor împotriva necredinţei, ci [lumea] o supune numai cu blândeţe şi cu minuni şi o trage spre dânsul, cu faceri de bine şi cu cuvinte cereşti o preface să se mute de peste dânsa patimile cele sufleteşti, ce se umflau ca o rană otrăvită.

Şi vrând Dumnezeu Cuvântul ca să Se arate în lume mai înainte, până a Se întrupa şi a Se face om, a trimis în lume prooroci să propavaduiasca oamenilor venirea Lui cea înfăţişată. Şi pentru aceasta n-a ales împăraţi şi crai, [ca] să [îi] facă prooroci; n-a luat filosofi şi ritori, [ca] să [îi] trimită propavaduitori venirii lui; n-a pogorât din ceruri întuneric şi mulţime de îngeri, ce are pe lângă Dânsul, mii de mii, nesocotiţi şi nenumăraţi, ci a trimis oameni proşti[1] şi mai vârtos păstori de oi, ca pe Moise, ca pe David, ca pe Samuil şi toată mulţimea proorocilor, prin mijlocul cărora a semănat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, care locuiau într-o parte a pământului, în Iudeea.

Dar de vreme ce Dumnezeu vrea pe toţi oamenii să-i mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină – căci aceasta este mare sete la Dumnezeu, a pofti şi a iubi să se mântuiască oamenii – pentru aceasta nu Se odihnea Dumnezeu să fie numai la jidovi buna-credinţă şi celelalte limbi să fie lipsite de darul Lui. Pentru aceasta a vrut să răsară lumina dumnezeirii în toată lumea şi venind împlinirea vremii, după cum zice fericitul Pavel, a vrut Dumnezeu să vie Fiul Lui, să se nască din femeie, să Se facă sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; S-a făcut om din Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, a petrecut în lume împreună cu oamenii şi, vrând să tragă limbile la cunoştinţa dumnezeirii Lui şi să-i înveţe lucruri preaslăvite şi porunca nouă şi viaţa cerească, încerca să afle slugi acestor porunci; şi n-a căutat cetăţi, nu s-a uitat la mulţime de oameni, nu s-a socotit slujba împăraţilor, S-a scârbit de puterea avuţiei, a urât biruinţa ritorilor, nu I-au trebuit limbile filosofilor, nu s-a slujit cu arme, după cum e obiceiul ostaşilor; nici cu alte meşteşuguri asemenea acestora, pentru ca să nu aibă puterea nimeni dintre cei necredincioşi să zică că a tras la Sine Hristos mulţimea cu unele ca acestea, ci numai s-a slujit iar cu mijlocul cu care a ales pe prooroci. Şi ce face? A luat iar propovăduitor Evangheliei nu păstori, ca pe prooroci, ci pescari şi vânători de peşte, şi i-a trimis să propovăduiască lumii bunavestire şi le încredinţează în mâinile lor şi în limbile lor doctoria lumii, zicându-le: “Veniţi după Mine şi voi face pe voi pescari de oameni. Încetaţi a vă trudi deasupra mării celei neînsufleţite. Mutaţi pentru dragostea Mea meşteşugul cel pescăresc pe pământ. Acolo pe dânsul trimiteţi şi vă întindeţi mrejele. Vânaţi pentru Mine vânatul credinţei. Veniţi după Mine. Urmaţi-Mi Mie, ucenicii Mei şi învăţătorii lumii. Lucraţi pentru dragostea Mea meşteşugul vostru, pentru ceruri. Vărsată este ca apa mării pe pământ închinăciunea idolească. Zidirea este acoperită cu norul a mulţi dumnezei. Adâncul necredinţei îneacă toată lumea; oamenii se cufundă de valurile drăceşti. Lumea pute de împuţiciunea sângiuirilor şi se strică cu jertfele cele stricăcioase. Voi pune asupra lor ispravnici[2] şi doctori pe voi, pe pescari. Patima aceasta cheamă meşteşugul vostru; veniţi după Mine.”

Iar ei, lăsând mrejele, merseră după Dânsul. Într-un gând era ceata ucenicilor cu pofta Stăpânului; şi ca nişte oameni drepţi şi proşti de răutate[3] n-au viclenit în mintea lor, nici nu s-au îndoit[4] în inima lor de acea chemare; ci ca nişte oameni blânzi şi fără de răutate au mers după Dânsul, ca fierul după piatra magnetului şi ca părul după chilimbarul cel curat. Şi cu puterea Mântuitorului Hristos au ruşinat pe cei ce i-au văzut şi ca [pe] nişte peşti, cu mreaja cuvântării de Dumnezeu[5] au prins mulţimea şi au vânat auzurile noroadelor şi au înduplecat inimile tiranilor şi sufletele împăraţilor le-au supus; şi au făcut izbândă şi o biruinţă atât de frumoasă, cât n-au putut-o face toate împărăţiile lumii. Oameni fără de arme şi nedichisiţi[6] într-ale oştirii, săraci de avuţie, proşti de învăţătură, slabi de post, blânzi pentru nerăutate, au înălţat nu steaguri de oaste, ci numai Crucea, semnul păcii, propovăduind, nu cu sunet de tobe şi de surle, ci numai cu neputincioasa limbă şi neînvăţată, pe Hristos şi credinţa, şi fulgerând, nu cu fulgerele săbiilor celor ascuţite, ci numai cu strălucirile unei vieţi bune, neumplând pământul de oşti, nici acoperind marea de corăbii cu pânze, ci numai fără de răni, fără de sânge, fără de vătămare, calcă şi supun toată păgânătatea, biruiesc iadul, sting înşelăciunea, izgonesc minciuna, întind numele lui Hristos şi credinţa, cât este de întins pământul şi lumea.

Pentru aceia, dar, nu este minune, iubiţii mei ascultători şi cinstiţi şi de neam bun boieri, că m-a rânduit şi pe mine Dumnezeu şi m-a pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic la mica turmă, la dumneavoastră, pe care eu nu vă am, nici nu vă ţin [drept] turmă mică, ci mare şi înaltă: mare, pentru bună închinare şi dreapta credinţă pe care o păziţi curată şi nespurcata, fiind înconjuraţi şi îngrădiţi între hotarele celor străini de fel şi împresuraţi de atâtea nevoi şi scârbe, ce vin întotdeauna, neîncetat, de la cei ce stăpânesc pământul acesta; înaltă, pentru bună ascultare şi supunerea care arătaţi de-a pururea către Biserică şi către arhiereu.

De vreme ce acestea două întemeiază şi întăresc Biserica, credinţa în Dumnezeu şi bună ascultare de Biserică şi, măcar că eu am fost mic şi mai netrebnic decât toţi, precum a fost şi David mai mic între fraţi în casa tatălui său, dar Dumnezeu n-a căutat la micşorarea şi netrebnicia mea, nu s-a uitat la sărăcia mea şi străinătatea mea, n-a socotit prostia şi neştiinţa mea, ci a căutat la bogăţia şi la noianul bunătăţii Sale şi a acoperit către oameni toate spurcăciunile şi fărădelegile mele, care sunt mai multe decât perii capului meu şi decât nisipul mării, şi m-a înălţat, nevrednic fiind, la această treaptă şi mare vrednicie a arhieriei. Şi m-a trimis la dumneavoastră să vă fiu păstor, părinte sufletesc, rugător către Dumnezeu pentru bună sănătate şi mântuirea[7] dumneavoastră şi a cinstitelor dumneavoastră case, purtător de grijă la cele ce ar fi spre folosul mântuirii şi să vă fiu de mângâiere la scârbele robiei celei vaviloneşti a lumii acesteia, ca Ieremia, norodului lui Dumnezeu, şi ca Iosif, al unsprezecelea fecior al patriarhului Iacov, egiptenilor; şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate câte va aduce ceasul şi vremea, pentru care lucru am datorie să priveghez cu osârdie şi fără de lene, ziua şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi mântuirea[7] tuturor de obşte, învăţându-vă şi îndreptându-vă cu frică de Dumnezeu, pe calea cea dreaptă.

Şi dumneavoastră încă aveţi datorie, [pe] cele ce veţi cunoaşte că vă învăţ, fără de făţărnicie şi fără de vicleşug, vă îndemn să le primiţi şi să le faceţi, pentru folosul cel sufletesc al dumneavoastră, şi să vă supuneţi ascultării; că acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţi lui Hristos. Că zice la 10 capete[8] ale Lucai: “Cel ce ascultă pe voi, pe Mine ascultă şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine şi cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.” Aşijderea zice şi fericitul Pavel, la 13 capete[8] către evrei: “Fraţilor, plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă cuceriţi lor, că ei priveghiaza pentru sufletele voastre cum ar fi să dea cuvânt ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu este de folos vouă aceasta“.

Şi mă rog bunătăţii Lui şi iubirii Sale de oameni să-mi lumineze mintea ca să pot propovădui cuvântul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica Lui, ca să pot păstori cuvântătoarea turma Lui cea aleasă, pe care a răscumpărat-o cu preascump sângele Său din mâna vrăjmaşului, după cum adevereşte Apostolul Petru zicând: “…Ştiind că nu cu «lucruri» putrede, cu argint sau cu aur v-aţi răscumpărat din viaţa cea deşartă a voastră, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstit sânge ca al unui miel fără prihană şi nespurcat Hristos.“

Iar Dumnezeu cel mare şi înalt, Care este închinat de toate făpturile, izvorul preaînţelepciuni, adâncul cel neurmat al bunătăţii întru adevăr şi adâncimea cea nehotărâtă a bunei indurări, Însuşi ca un stăpân şi iubitor de oameni, să trimită darul Duhului Sfânt pe cinstitul şi cel de Dumnezeu încununat cap al prealuminatului domnului şi al nostru de obşte şi mult bine făcător, Io[9] Constantin Basarab voievod, şi să-l blagoslovească dintru înălţimea lăcaşului Său, ca pe Avraam, înmulţindu-i seminţia din neam în neam şi să-l păzească cu întreagă sănătate şi cu bună pace până la adânci bătrâneţe în preaînălţat scaunul măriei-sale, dimpreună cu toată luminată casa măriei-sale. Mâna cea tare şi puternică şi braţul cel înalt al preaînălţatului Dumnezeu să supună pe toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi [făcându-i] padnojie[10] picioarelor măriei-sale; şi să vă întărească şi pe dumneavoastră, de la mic până la mare, împreună cu toţi ai dumneavoastră, întru credinţa cea bună şi dreaptă, întru cunoştinţa adevărului şi întru nădejdea vieţii celei de veci, care este făgăduită de nemincinosul Dumnezeu mai înainte de vremile vecilor, aleşilor lui, şi să vă povăţuiască la tot lucrul cel bun şi de folos, spre plăcerea Lui, ferindu-vă în toată vremea şi în tot ceasul şi în tot locul de vicleşugurile diavolului, să vă îngrădească cu sfinţii îngerii Săi şi să vă înarmeze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea Lui, cea ce covârşeşte toată mintea, ca să petreceţi viaţă cinstită şi curată, cu pace şi cu sănătate; să păzească inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Iisus, după cum zice Pavel, ca să faceţi câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume şi lăudate, cu rugăciunile şi cu blagoslovenia preasfinţilor arhierei şi întru Hristos iubiţi fraţi şi întocmai slujitori. Şi după petrecerea vieţii acesteia să ne învrednicească Dumnezeul cel milostiv la împărăţia cerului, ca fiecare dintre noi să auzim glasul acela:
“Slugă bună şi credincioasă, peste puţin ai fost credincios, peste mai multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului.”

Antim Ivireanul, Didahii, Editura Litera, Bucureşti-Chişinău

_____________________
[1] A se citi: simpli
[2] Dregător care avea în răspunderea sa îndeplinirea poruncilor domneşti
[3] A se citi: lipsiţi de răutate
[4] În original: “nici ş-au prepus în inima lor de acea chiemare”
[5] În original: bogosloviei
[6] A se citi: nepricepuţi
[7] În original: spaseniia
[8] a se citi: capitol
[9] Formulă care preceda, în documentele şi înscrisurile oficiale, numele domnitorilor români. Cel mai probabil Io este o prescurtare provind din grecescul „Ioannes” (Ιωάννης), care înseamnă „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”, justificându-se astfel prezenţa într-un titlu domnesc.
[10] Podnojie – pernă sau preş de pus sub picioare pentru a feri de frig

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!