"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

marți, 4 noiembrie 2014

INVITAŢII LA DREAPTA SOCOTEALĂ

Înţelegând înfrânarea ca o condiţie de sănătate a sistemului nervos, iar desfrânarea ca o povârnire spre dezechilibru, e bine să precizăm limitele biologice şi psihologice ale acestei porunci a firii, evitând bănuiala de neînţelegere a chestiunii şi, pe cât cu putinţă, cârteala şi vijelia mâniei. 

Sunt oameni care ar vrea să petreacă după dreapta socoteală, dar nu îndrăzneşte nimeni ca să le-o spună. Chiar autorii de cărţi privitoare la această poruncă a firii dau sfaturi mai rele de cum ar da la vite. Ei nu consideră omul şi în natura lui morală şi spirituală. De i-ar îndruma măcar la rânduiala vitelor, ar fi cu mult mai înţelepţi. Medicul, care crede că, povăţuind pe oameni, n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu - autorul şi stăpânul vieţii - e, până la un loc, un bun veterinar. Dar dorm cam tot pe aceeaşi dungă şi oamenii ce nici nu vor să ştie de vreo socoteală, de vreo frână morală, sau de vreo pedeapsă automată şi fără îndurare a libertinajului lor, care-i va ajunge din urmă. 


Mă folosesc însă de orientarea spre psihologie şi spirit a medicinii moderne, în urma căreia îşi dă silinţa să fie mai mult o medicină preventivă. Deci n-am să strâmtorez pe nimeni spre porţile Cerului, ci ajut numai lămurirea problemei şi libera hotărâre a oricui, spre un câştig mai bun, aprofundând corespondenţa mediului endocrin cu mediul moral, şi reflexul lor în conştiinţă.

Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi caracterul sufletului; o interpătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd valurile apei, întretăindu-se în cercuri, şi pe ele mişcându-se petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup, decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă. 

Hormonii, prin trup, influenţează spiritul; într-un fel, al bărbatului, şi într-alt fel, al femeii. Astfel bărbatul dobândeşte, pe lângă configuraţia vigorii anatomice, şi sentimentul virilităţii sale. Intelectualitatea biruie asupra sensibilităţii; puterile minţii se dovedesc creatoare. Cu alţii e activ; înclinat mai mult spre tiranie, decât spre supunere; mai curând spre brutalitate, decât spre bunătate. Cu cât notele diferenţiale sunt mai accentuate, cu atât avem de-a face cu un caracter mai agresiv. Mi se pare că tot aici trebuie căutat şi suportul trufiei. 

Poate de aici îşi are obârşia faptul că, mai ales bărbaţii, nici lui Dumnezeu nu vor să se supună, iar când se aprind la mânie, nu găsesc cuvânt mai expresiv ca înjurătura de Dumnezeu şi de toate cele sfinte. Caracterul agresiv al masculului se observă ca o notă comună şi în firea animală. Omul gândeşte cu toate organele sale. 

Foliculina, hormonul feminin, are o acţiune cu totul diferită. Astfel, pe lângă configuraţia anatomică, proprie destinului de mamă, îi păstrează totuşi însuşirile copilăriei: voce subţire, înfăţişarea de copil, prietena copiilor; mai mult sensibilă decât intelectuală, mai mult primitoare decât creatoare. Presimte prin instinct, nu prin judecăţi. Mintea ei e inima. E înclinată mai bucuros spre suferinţă şi supunere, decât spre asuprire şi dominaţie şi, după Scriptură, veşnic atrasă (preocupată) spre bărbat (Facerea 3:16). 

Deci, dacă am socoti numai capătul fiziologic al deosebirii bărbatfemeie, găsim o mare disonanţă. Tot rostul fiziologic al bărbatului - ca de altfel în întreg regnul animal - nu e altul decât aventura, cu prima întâmplată în cale. 

Bărbatul e poligam din fire - aşa ca evreii de odinioară şi ca turcii de până mai dăunăzi. Înţeleptul Solomon avea o mie de femei, însă i-au plătit femeile bine - că l-au smintit la minte, încât s-a lepădat de Dumnezeu (3 Regi 11:3-4). 

Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii - dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie (1 Timotei 2:15).

Între instinctul poligamic şi instinctul maternităţii e un adevărat conflict biologic şi pricină de tragedii. Ce vrea unul, nu corespunde cu ce vrea altul. Drept aceea, li s-au dat oamenilor normele divine şi minte, ca să trăiască într-o rânduială după fire - rânduială morală şi spirituală, dispuse ierarhic - iar nu să-şi facă de cap, trăind împotriva firii, împotriva moralei, împotriva spiritului, cu totul anarhic, ceea ce de multe ori au să plătească cu capul, sau ei, sau urmaşii lor. 

Şi încă n-am isprăvit corespondenţa endocrinologie - neurologie şi psihologie, mai trebuie şi genetică, fiindcă un convoi nesfârşit de necăjiţi mă sileşte să le scriu durerea. Reamintim orânduirea firii, că organismul întreg şi îndeosebi sistemul nervos se dezvoltă bine datorită şi hormonilor genetici - însă numai sub o cenzură de înfrânare. De aceea, până la căsătoria legală, toţi tinerii trebuie să fie curaţi, cu fecioria păzită, şi băieţi şi fete. Minunea e şi cu putinţă şi cu trebuinţă. Din ce în ce, se află tot mai mulţi medici care zic aşa. Dar chiar de n-ar zice nici unul, omul e o realitate mult mai complexă decât sectorul studiat de medic, şi vom vedea că situaţia lucrurilor, în realul lor, impune categoric frâna a şaptea a lui Dumnezeu, ca să normalizeze în ierarhia naturală, morală şi spirituală, năbădăile acestui instinct anarhic, binecuvântat şi plin de blestem.

din «Cărarea Împărăţiei» scrisă de Părintele Arsenie Boca 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!