"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Despre familia creştină - Parintele Ioan Sabau

Cuvânt ţinut de Pr. Ioan Sabău (Foltu, Hunedoara), la Deva, în seara zilei de 20 oct. 2005, în finalul conferinţei Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula (Facultatea de Teologie din Sibiu), cu tema „Familia creştină azi”. În ziua de 20 oct., Pr. I. Sabău a împlinit 91 de ani.

Cucernice Părinte Profesor, iubite părinte, iubiţi credincioşi şi prieteni ai mei. Vă spun prieteni pentru că vă simt prieteni, întinerind şi eu între voi.

Seara de astăzi a fost pentru mine o revelaţie. Să vă spun de ce. În tinereţea preoţiei mele m-am izbit de multe-multe pe care părintele astăzi le-a tăiat cu briciul.

În tinereţea mea, îmi aduc aminte că am început să ridic căsătoria, aşa după cum spunea Părintele Arsenie Boca, la nivel de Taină. Am reuşit în unele parohii, unde nu era aşa de stăpân pe viaţa noastră folclorul acesta popular. Acesta ne-a dărâmat pe noi. A distrus sfinţenia vieţii familiale, cu fel de fel de glume ruşinoase şi obscene pe la nunţi, care ne făceau de râs. Mi-aduc aminte că la o cununie, când am început să colind cu mireasa prin faţa icoanelor, un beţiv din marele public a prins mireasa şi a tras-o după el. Nu s-a produs sminteală, s-a produs un râs, o bună dispoziţie pentru ei. Alteori, când le dădeam mirilor miere şi pişcoturi, din spatele lor, bine formaţi, nuntaşii loveau cu pumnii mirii după cap, smintind mâna preotului. A doua zi, după cununie, obişnuiau să ducă pe unul mai ospeţit, mai beţiv, pe o scară, să-l ducă mort prin sat. Alţii doi mergeau cu nişte măturoaie pe lângă, făcându-se că dau cu cădelniţa. Batjocoreau într-un stil barbar ceea ce făceam noi la Biserică. În duminica următoare, îngrozit, le-am spus: „Măi oameni, aţi ajuns prea departe! Dar gândiţi-vă că Dumnezeu vă arată aşa cum sunteţi de fapt!” La şase săptămâni după asta, omul acela din targă a fost dus la groapă. S-a cutremurat satul. N-a mai dat cu mătura. Vedeţi ce situaţii am moştenit!

Am fost nevoit să reeduc toate acestea. Aşa după cum am putut. N-am fost însă nici prea aspru, ci cu bunătate în vorbă, în discuţiile cu ei.

În parohia Vinerea am reuşit să aduc un fior de sfinţenie celor care voiau să se cunune, prin respectarea fecioriei lor. Am fost luat şi cu asta în derâdere, oarecum.

Ieri, fetele noastre erau huiduite până la al şaptelea sat dacă se pomenea să le apuce apusul soarelui undeva, la vreo petrecere sau la vreo serbare, sau dacă şi-au compromis cumva sfinţenia lor. Am fost luat peste picior şi huiduit şi în Vinerea că nu am voit să cunun doi oameni de care ştia tot satul că trăiesc de patru-cinci ani împreună. A fost un şoc pentru toţi, însă s-a introdus sfinţenia vieţii familiale.

Am încercat apoi, pe vremea comunismului, încă o metodă, pentru care am fost luaţi în batjocură atât de creştini, cât şi de fraţii preoţi. Nu mi-am permis, nu am vrut niciodată să cunun sâmbătă seara. M-am explicat: „Măi, oameni buni, satul nostru e mic. Toată lumea e la ospăţ, tot satul e participant la nuntă. Gândiţi-vă că, în cazul acesta, noi trebuie să încuiem biserica duminica. Nu mai vine nimeni…” Plus că se făceau şi alte batjocuri pe timpul slujbei. De aceea, cât am stat în Vinerea, nu am lăsat să se cunune sâmbăta. Mi s-a atras atenţia că sunt mai ocoş ca ceilalţi. Le-am explicat că duminica e o zi specială pentru noi. Sâmbăta e pentru morţi. Oare cum Îl rugăm noi pe Dumnezeu să ne dea binecuvântare în căsătorie, când noi facem astfel de lucruri? Pe de altă parte, duminica noastră e pierdută. Nu mai reuşim să îi dăm o sfinţenie oarecare. Chiar dacă mai vine cineva la biserică, vine beat, obosit, turmentat.

Dar să ştiţi că am fost batjocoriţi şi aici. Ni s-a spus că suntem ca pocăiţii, pentru că nu bem, nu fumăm!… Eu însă am o mulţumire sufletească. Am trăit pe vremea Părintelui Iosif Trifa. Atunci a început tinereţea preoţiei mele. M-am simţit oarecum cutremurat de această reformă morală. Au început satele noastre să se înregimenteze. A fost un succes extraordinar când am reuşit să vedem cum marii oameni - Octavian Goga, Lupaş, Cristescu - îl lăudau pe acest preot că a reuşit să mobilizeze o jumătate din Ardealul nostru pentru Hristos şi pentru o viaţă nouă. Vedem că profeţia lui s-a împlinit. Astăzi fumatul a ajuns nu numai un obicei rău, un păcat, ci o primejdie grozavă. Dacă medicii azi spun că fumatul este uşa de intrare a cancerului, însemnează că Părintele Iosif Trifa, atunci când a stagnat acest flagel, băutura şi sudalmele, creând o structură familiei creştine, a avut o perspectivă vizionară. Niciodată nu am văzut în viaţa mea cum se iubesc familiile, ca în familiile ostăşeşti. Ştiau unii fraţi despre alţii, din ţara întreagă. Dacă era bolnav un frate din Suceava, la adunarea de aici se făceau rugăciuni pentru el.

Aş vrea să-mi exprim revelaţia pe care o simt astăzi aici. Un preot profesor vine ca pe studenţii înşişi să-i electrizeze cu această misiune. Nu ne e permis să vedem în viaţa noastră familială o cloacă în care se adăpostesc toţi viruşii care ne mănâncă viaţa socială şi de credinţă. Sf. Ap. Pavel, în Epistola către Galateni, grupează în două categorii faptele pe care le face firea noastră trupească. Când ne spune despre curvie, preacurvie, necurăţie, desfrânare, nu face decât să ne avertizeze despre sexualitatea de acum, sub diferitele ei forme. În acest cuvânt modern se grupează păcatele care dărâmă familia. În celelalte se cuprind cele care macină viaţa socială. E o cerinţă de la Dumnezeu să punem această problemă: înnoirea vieţii familiale. Mai ales de către noi, preoţii. Că şi din cauza scăderilor noastre am ajuns la aceste diformaţii ale vieţii, care ne macină familia. Numai atunci când Îl vom putea readuce pe Hristos în viaţa noastră şi socială, dar mai ales familială, atunci putem spune că Biserica noastră este cea care îi pregăteşte pe oameni pentru Înviere. Atunci vom fi o oază de însănătoşire, o cetate de salvare pentru creştinismul de mâine, în vreme ce vedem că state apusene, occidentale, evoluate în civilizaţie au ajuns sodome şi gomore ale vremurile moderne. Citeam zilele trecute că în Anglia sunt puşi la mari taxe numai cei căsătoriţi. Cei care trăiesc în concubinaj nu plătesc nici un fel de taxe. Peste 70 % din ei se declară împotriva căsătoriilor, împotriva familiei. Toţi vor să-şi facă un fel de convieţuire, aşa cum o pricepe lumea de astăzi.

Mă gândesc că dacă poporul nostru va reuşi să revină la vechea tradiţie a ţăranului român, a familiei încleştate, atunci va fi salvarea neamului nostru.

Să dea Bunul Dumnezeu ca slujitorii Săi de mâine să iasă nişte preoţi noi, pentru o lume nouă, într-un neam nou, într-o familie nouă, pentru un popor creştin! Amin.

sursa: http://www.agnos.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!