"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

miercuri, 13 mai 2015

Nu te deda odihnei trupeşti neglijând cele duhovniceşti

Nu pregeta a te ruga din inimă, chiar şi la capătul unei zile de muncă istovitoare. Nu fi nerâvnitor în sfânta rugăciune, spuneţi-o toată Domnului, din tot sufletul, ţinând seama că este lucrare închinată Domnului. Dacă ai intrat în horă, joacă. „Dacă ai pus mâna pe plug, nu te mai uita îndărăt” (Luca 9, 62).
O rugăciune care nu e făcută din inimă, nerâvnitoare, nu te va lăsa să dormi (dacă te afli asupra nopţii) până când nu-ţi vei plânge păcatul înaintea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu se întâmplă cu toţi, ci doar cu cei îmbunătăţiţi. Ia aminte, nu pune mai presus de Dumnezeu propriul tău trup, nu te deda odihnei trupeşti neglijând cele duhovniceşti.
Oricare rânduială de rugăciune îţi vei fi ales, îndeplineşte-ţi-o conştiincios (dacă ţi-ai ales rugăciuni mai lungi, du-le până la capăt, cum se cuvine; pe cele scurte, de asemenea). Tot ce faci, fă din toată inima. Lucrând cele ale Domnului, să nu-ţi fie inima îndoită, ca şi cum o jumătate i-ar aparţine lui Dumnezeu, iar cealaltă trupului tău.

Domnul Dumnezeu nu-ţi va răbda viclenia, cruţarea de sine. Te va da diavolului şi acela va face ca inima ta să nu mai cunoască pacea, fiindcă ai fost nerâvnitor faţă de Cel ce este adevărata pace a inimii tale şi Care va face întotdeauna toate spre folosul tău, pentru a-ţi ţine inima aproape de El.
Fiindcă orice rugăciune nesinceră îndepărtează inima de Dumnezeu şi o face să se îndrepte împotriva omului însuşi. Şi dimpotrivă, orice rugăciune sinceră apropie inima de Dumnezeu şi îl face pe om supus Lui. Deci crede ceea ce spui; de te vei grăbi să dai gata mai repede rugăciu­nea, pentru a te bucura mai curând de odihna trupului, vei pierde, deopotri­vă, odihna trupească şi pacea sufletească. Şi, vai! cu ce chinuri, sudoare şi la­crimi se dobândeşte apropierea inimii de Dumnezeu! Am putea face, oare, chiar din rugăciunea noastră (neglijentă) un mijloc de a ne îndepărta de Dumnezeu şi Lui să nu-i pese de aceasta? Fiindcă lui Dumnezeu îi este milă de noi şi ţine seamă de strădaniile noastre de mai demult. El vrea – iată – să ne determine cu orice chip să ne întoarcem din nou la Dânsul şi să o facem din toată inima. Vrea să fim mereu ai Lui.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!