"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 30 aprilie 2016

La toți și la toate, sărbători sfinte și binecuvântate!


Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, vom sta înaintea Judecăţii lui Dumnezeu şi va trebui să dăm răspuns dacă am fost în stare să iubim pe toată lumea - credincioşi şi necredincioşi, buni sau răi - cu dragostea jertfelnică, răstignită, atotbiruitoare cu care ne-a iubit Dumnezeu pe noi.

Fie ca Domnul să ne dea curaj de neînfrânt, credinţă biruitoare, iubire plină de bucurie, astfel încât Împărăţia pentru care Dumnezeu S-a făcut om să se instaureze, iar noi cu adevărat să devenim dumnezei după har, pământul nostru să devină cu adevărat cerul în care iubirea biruitoare să trăiască şi să stăpânească. 

Cuvintele preotului din noaptea Învierii “Veniți de luați Lumină” să devină un imbold pentru fiecare dintre noi: luând lumina, să devenim lumină. Să rămânem în bucuria Învierii, cu pacea Domnului, purtând urmele rănilor ca o pecete pe suflete, pentru a mărturisi bucuria de a fi ai lui Hristos. 

La toți și la toate, sărbători sfinte și binecuvântate! 

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!



„Nu pot salva lumea, dar pot să îi trimit şi eu mâncare unui sărac.”


Clik și pe imagine
Un tată era într-o pasă proastă. Dorea să participe la Liturghia de Paşti cu soţia şi cu cei trei copii ai lor. Liturghia de duminică cu familia era ceva special pentru el. Credea în dictonul ce spune că familia care se roagă împreună rămâne împreună. Dar tocmai fusese numit managerul unui nou restaurant fast-food. Patronul, anticipând că vor veni mulţi clienţi, i-a cerut să lucreze în Duminica Paştelui. Nu avea de ales. Avea nevoie disperată de noua slujbă. Copiii aveau nevoie de mâncare şi de hrană. A înghiţit în sec şi a acceptat.

PREDICĂ LA DUMINICA ÎNVIERII DOMNULUI

«Hristos a înviat din morţi,
Cu moartea pre moarte călcând,
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le.»

La miezul nopţii. Zăgazurile luminii s-au sfărâmat. Oameni şi îngeri. Nu mai cunoşti în amestecarea bucuriei care sunt care. Cei îmbrăcaţi cu cei fără de trup aduc cântări de laudă. „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul”. Din toate laturile firii se aude: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! / Paştile Domnului, Paştile. / Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer / Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi. / Cei ce cântăm cântare de biruinţă”. Toată realitatea se transfigurează şi ne transfigurează.

ÎNVIEREA DOMNULUI. PREDICA ŞI TÂLCUIREA PATRISTICĂ AMĂNUNŢITĂ A IPS HIEROTHEOS VLACHOS

"Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi trăirea realităţii eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare, aşa cum se cântă în Biserică: „a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui", sau: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfânta Învierea Ta o slăvim". Aflaţi mai multe » 

Predică la Duminica Învierii Domnului (Sf. Nicolae Velimirovici)

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţă mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Al 12-lea popas din drumul Crucii


Mântuitorul rabdă pe Cruce chinuri şi moarte pentru noi şi mântuirea noastră

După ce au isprăvit cu lucrul răstignirii, soldaţii romani au împărţit între ei hainele Mântuitorului, făcând „patru părţi”, câte o parte pentru fiecare ostaş.

I-au luat cămaşa care nu era cusută, ci ţesută peste tot.

Şi au zis între ei: „Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţi a cui să fie”, ca să se plinească Scriptura ce zice: «Împărţit-au hainele Mele loru-şi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” (Psalm 21,20). 
Pe locul acesta se află astăzi o capelă numită „capela împărţirii veşmintelor”.

Al 11-lea popas din drumul Crucii


Mântuitorul e pironit pe Cruce. 
„Ca o oaie spre junghiere Se aduce şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde aşa nu-Şi deschide gura Sa…”

În tot drumul spre Golgota, Maica Sfântă şi femeile credincioase Îl însoţiră pe Domnul. Ele erau şi aici de faţă la groaznica moarte ce I se pregătea Mântuitorului.
Se apropiaseră şi câţiva din învăţăceii Domnului.
Maica Sfântă tot mai credea şi nădăjduia că Fiul Cel Sfânt nu Se va lăsa până la sfârşit, va scăpa cumva,va face vreo minune.
Dar Mântuitorul acum nu mai făcu nici o minune.
El era acum Mielul Care Se aducea Jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre.
Ostaşii se apucară de lucru.
Alături cei doi tâlhari se izbeau în toate părţile când îi legau pe cruce.
Dar Domnul nu Se împotrivi.
El îşi întinse de bunăvoie mâinile pe cruce. „Ca o oaie spre junghiere Se aduse şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-Şi deschise gura Sa”(Isaia cap.53).

vineri, 29 aprilie 2016

MEDITAŢIE ÎN MAREA ŞI SFÂNTA ZI DE SÂMBĂTĂ

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE VINERI

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.
Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”.

joi, 28 aprilie 2016

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor si mântuitoarelor Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor si mântuitoarelor Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos
- care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care si începe Slujba Sfintelor si Mântuitoarelor Patimi ale Domnului -

Troparul :
Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a întunecat, si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine, Judecatorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a îndraznit unele ca acestea asupra Învatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!

Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.
Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:
Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Al 9-lea popas din drumul Crucii


Mântuitorul cade a treia oară

Şi acum să mergem mai departe cu Domnul pe calea cea grea a Crucii.
Iată, se apropie Golgota.
Drumul începe a urca mai tare.
Istovit de bătăi şi de dureri, Domnul abia mai înaintează… se clatină ca o umbră şi cade a treia oară sub greutatea Crucii.
Acesta e al 9-lea popas din drumul Crucii.
De data asta Domnul cade ca mort la pământ.
Se înfioară şi ostaşii, se înfioară chiar şi iudeii.
Suspină Maica Sfântă,plâng femeile, plâng şi îngerii din cer de atâta suferinţă.
O, ce privelişte grozavă!
Pana îmi cade din mâini, lacrimile mă podidesc şi încep şi eu să plâng…

MEDITAŢIA ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE JOI

Joia Cinei celei nemuritoare. Joia cea Mare. Joia cea de taină. Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Joia Săptămânii Patimilor, în Joia cea Mare sau a Cinei celei de Taină.
Clipele acestei zile sunt anunţate de la Denia de Miercuri seara, când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat. Atunci Iuda cel rău-credincios, cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat, şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat – spunea troparul din Miercurea seara. Mântuitorul se arată a fi chip şi împlinire de chip a altor jertfe, pentru că una dintre cântări ne spune: „Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor şi a fost osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat ca să dăruiască tuturor Învierea cea din morţi”.Sinaxarul ce aminteşte ziua de astăzi cuprinde în puterea cuvântului său trei mari momente ale acestei zile tainic ancorate în cotidianul eshatologic. Şi le vom explica în ordine:

Paradoxul spălării picioarelor în Joia Mare

La vechii evrei, contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos, exista un obicei în care gazda oferea musafirilor veniţi de la drum lung şi obositor prin pustiul Ţării Sfinte apă caldă pentru spălarea picioarelor de praf şi alinarea durerilor sau a rănilor provocate de o aşa călătorie anevoioasă. Primii creştini au preluat obiceiul spălării picioarelor pelerinilor, act prin care se adânceşte smerenia. Ritualul se practică şi astăzi, mai ales în mănăstiri, ca un gest de reînnoire a ceea ce a făcut Mântuitorul înainte de Cina cea de Taină.
Această spălare a devenit o cinstire şi o apreciere pentru cel primit ca oaspete şi amintea de primirea pe care a făcut-o Avraam la Stejarul din Mamvri celor Trei Îngeri - adică Sfintei Treimi. Ţinând cont că obiceiul era larg răspândit în Israel şi că el se practica până şi la casele de oaspeţi de către slujitorii de acolo, Mântuitorul mustră pe fariseul Simeon în Betania, care primise cinstea de a fi intrat Însuşi Filul lui Dumnezeu în casa sa, judecându-L în sine, atunci când femeia cea păcătoasă a venit şi I-a spălat picioarele cu lacrimile pocăinţei ei şi I le-a şters cu părul capului ei sărutându-le, zicând: "Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picoarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele." (Luca 7, 44-46) Această femeie păcătoasă a arătat mai multă pocăinţă şi mai multă preţuire pentru Hristos nădăjduind în iertarea ei prin gestul cel mai pios şi umil de a spăla picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi, decât fariseul Simon. Deşi gestul ei era unul profund, dintre cei de faţă nimeni nu-l apreciază decât numai Domnul Hristos. Aflaţi mai multe » 

Denia din Sfanta si Marea Joi in Catedrala Patriarhala din Bucuresti (Integrala)

miercuri, 27 aprilie 2016

Filmul pentru miercuri seara - QUO VADIS?

Al 8-lea popas din drumul Crucii


„Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi!”

Să mergem mai departe pe drumul Crucii.
Iată şi al 8-lea popas.
Pe zidurile unei mănăstiri greceşti, cu numele Sf.Haralambie, e făcută o cruce neagră ce arată acest popas.
Aici pe acest loc s-au petrecut cele istorisite în evanghelia de la Luca 23,27-30: „Şi mergea după El mulţime de norod şi de femei care plângeau şi se tânguiau după Dânsul. Şi întorcân-du-Se către ele le-a zis Iisus: Fiicele Ierusalimului,nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri, căci iată vin zilele în care vor zice: Fericite sunt cele ce n-au copii! Atunci vor zice munţilor: Cădeţi peste noi, şi dealurilor:Acoperiţi-ne. Căci de se fac acestea lemnului verde, cu cel uscat ce va fi?”

Al 5-lea popas din drumul Crucii


Simon Cirineanul ajută Mântuitorului să-Şi ducă Crucea

Să mergem mai departe pe drumul Crucii, pe drumul vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti.
Slăbit de bătăi, de rane şi de dureri, Mântuitorul abia înaintează sub greutatea Crucii şi sub povara păcatelor noastre.
De la locul unde Mântuitorul S-a întâlnit cu Maica Sfântă, începea urcuş mai mare. Mântuitorul abia putu face câţiva paşi pe treptele acestui urcuş şi căzu din nou sub greutatea Crucii.
Ostaşii îl loviră din nou, dar văzând că bătaia nimic nu mai poate ajuta, siliră pe un oarecare Simon Cirineanul, care se întorcea de la câmp, să-I ajute Mântuitorului a-Şi duce Crucea.
„Şi au silit pe un oarecare Simon Cirineanul, care trecea venind din ţarină, ca să ducă Crucea Lui” (Marcu 15,21).

Al 7-lea popas din drumul Crucii


Mântuitorul cade din nou sub greutatea Crucii

De la casa Veronicăi ostaşii romani şi gloata iudeilor plecară înainte cu Mântuitorul spre Golgota răstignirii.
Slăbit de bătăi şi dureri, Mântuitorul abia putea merge, însă ostaşii Îl zoreau înainte cu lovituri aspre de bici.
Acum convoiul se apropie de ieşirea din cetate.
Iată se iveşte poarta cetăţii.
Când ajunge Mântuitorul să treacă poarta cetăţii, cade din nou jos la pământ, doborât de greutatea Crucii.
Ostaşii îl lovesc din nou, şi ca să-L poată ridica de jos Îl leagă pe Domnul de peste mijloc şi în acest chip îl ridică iarăşi sus.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI

Încheiem Meditaţia de Marţi, amintind că urmează Miercurea pocăinţei femeii şi a arginţilor trădării. Să luăm aminte la Evanghelia zilei, aflată în Evanghelia de la Matei 26, 6-16:
 „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea, şi, văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: «De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor».
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: «Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine, căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei».

Denia din Sfanta si Marea Miercuri

PENTRU CEI CE NU-SI GASESC TIMPUL NECESAR PT. A PARTICIPA LA DENII, 


marți, 26 aprilie 2016

Al doilea popas din drumul Crucii


Mântuitorul îşi ia Crucea pe umeri

Când Iisus Mântuitorul ieşi din curtea lui Pilat, un slujbaş Îi puse pe umeri Crucea pe care urma să fie răstignit. Iisus era slăbit de rane şi bătăi, dar nu şovăi şi nu se tulbură.
El luă cu desăvârşită linişte Crucea ce I se dete. Acesta este al doilea popas din drumul Crucii.

Creştinilor! Aplecaţi-vă şi vă rugaţi, căci iată acum pe Mântuitorul plecat spre Golgota cu Crucea pe umeri.

Al 6-lea popas din drumul Crucii


Veronica şterge cu o maramă sudorile Domnului şi pe maramă se întipăreşte Chipul Mântuitorului

Să mergem mai departe cu Mântuitorul pe drumul Crucii, pe drumul patimilor şi durerilor. O, ce privelişte grozavă se vede în drumul Golgotei.
O gloată de oameni orbiţi şi beţi de ură Îl lovesc şi Îl silesc pe Domnul să meargă înainte.
Domnul abia urcă.
Din faţa Lui picură sudori mari amestecate cu sânge.
O, ce înfăţişare plină de chin şi de durere are Domnul!
Însă pe iudei nu-i mişcă durerile Domnului; ei Îl lovesc înainte fără milă şi fără cruţare.

DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI

PENTRU CEI CE NU-SI GASESC TIMPUL NECESAR PT. A PARTICIPA LA DENII,


Al 4-lea popas din drumul Crucii


Mântuitorul Se întâlneşte cu Maica Sfântă

Al 4-lea popas din drumul Crucii este locul unde tradiţia ne spune că Iisus mergând spre Golgota S-a întâlnit şi a vorbit cu Maica Sfântă.
O placă pusă pe peretele străzii arată cu scrisoare acest loc.
Îngenunchind în acest loc mi-am adus aminte de icosul ce se citeşte în biserică la slujba din Vinerea Mare: „Văzând Mieluşeaua pe Mieluşelul său trăgându-Se la înjunghiere, mergea după Dânsul zdrobită împreună cu alte femei, strigând aşa: Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci această călătorie grabnică? Au doară mai este o altă nuntă în Cana şi acolo Te grăbeşti acum? Oare merge-voi cu Tine, Fiule, sau voi aştepta mai bine? Dă-mi un cuvânt, Cuvinte, nu mă trece tăcând, că Tu eşti Fiul meu şi Dumnezeul meu…”

Al treilea popas din drumul Crucii.


Mântuitorul cade sub greutatea Crucii

Pe lângă greutatea Crucii, Mântuitorul mai era slăbit şi de ranele, de loviturile, de bătăile ce căzuseră asupra lui în curtea lui Caiafa şi Pilat.

Sudori reci amestecate cu sânge picurau din fruntea Lui.
Puterile I Se topeau.
După ce înaintă puţin pe drumul Crucii, Mântuitorul căzu jos la pământ.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MARŢI

În sfânta şi marea zi de Marţi, în Săptămâna Patimilor, la Liturghie, s-a auzit glasul Mântuitoru-lui prin taina Sfintei Scripturi, din Evanghelia de la Matei 24, 36-51; 25, 1-46 şi 26, 1 şi 2. Să luăm aminte! Zis-a Domnul către ucenicii Săi:
 „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.

Săptămâna Patimilor – Semnificaţia zilelor: Marţea Mare

Părintele Teofil Pârâian

În Marţea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumaţi de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înţelepte şi despre fecioarele neînţelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos şi pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conştiinţei în Marţea cea Mare. Şi noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marţi pilda cu cele zece fecioare şi pe cele zece fecioare, luând aminte şi prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor şi care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nunţii şi s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-şi cumpere untdelemn pentru candelele lor.

Saptamana Patimilor ''Denia din Sfanta si Marea Marti''

luni, 25 aprilie 2016

DENIA DIN SFANTA SI MAREA LUNI

PENTRU CEI CE NU-SI GASESC TIMPUL NECESAR PT. A PARTICIPA LA DENII, 


MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ZI DE LUNI

Lunea din Săptămâna Patimilor! Începutul Săptămânii Patimilor îl vom considera a fi Lunea Patimilor, Lunea care, iată, în seara aceasta apune. Evanghelia de la Liturghie a fost Evanghelia de la Matei 21, 18-44 şi este bine să ne readucem aminte că începutul Patimii s-a făcut în Duminica intrării în Ierusalim, cu reală trimitere spre Sâmbăta lui Lazăr. Ca un preludiu al Crucii vom aşeza o cântare de la Vecernia din Vinerea Patimilor: „Săvârşind aceste patruzeci de zile, cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Patimilor”.

Sfanta si Marea Luni

Sfanta si Marea Luni ne pune inainte blestemarea smo­chinului neroditor (Matei 21, 19 – 20) si istoria lui Iosif cel Prea Frumos.

Din aceste pilde se desprind doua intelesuri paralele: unul istoric, privind poporul evreu in asteptarea primei veniri a lui Mesia; altul duhovnicesc, eshatologic, privind pregatirea si as­teptarea celei de a doua veniri a Mirelui.

Camara cea impodobita a Mantuitorului in care trebuia sa intre Israel este Biserica lui Hristos. N-a intrat, insa, in ea pentru doua mari pacate, pe care le pomeneste Domnul in Vinerea Mare (Utrenie):

„Doua lucruri si rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si l-a slobozit”.

Deniile din Saptamana Patimilor '' Sfânta și Marea zi de Luni ''

Întâiul popas din drumul Crucii


Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

duminică, 24 aprilie 2016

Cuvant ortodox - Anul IV, Nr. 30 (193), 21 - 30 aprilie, 2016

Despre intrarea Domnului în Ierusalim – Sfantul Ignatie Briancianinov

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului:
 iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor,
 blând si calare pe asin si  pe mânz tânar“
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

sâmbătă, 23 aprilie 2016

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. 

Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns. 

Pătimirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă


Clik pe Sfânta Icoană

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi(de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Aflaţi mai multe »

marți, 19 aprilie 2016

Al 10-lea popas din drumul Crucii


Locul unde L-au dezbrăcat pe Mântuitorul şi L-au adăpat cu fiere şi oţet

Iată convoiul a ajuns la locul răstignirii.
Mulţime mare de gloată stă strânsă în jurul Domnului.
E de faţă şi Caiafa şi ceilalţi arhierei care veniseră să se desfăteze în chinurile
Domnului.
Înfrântă de durere stă de-o parte şi Maica Sfântă cu femeile credincioase.
Mântuitorul stă liniştit în faţa morţii.
Privirea Sa, plină de bunătate şi de lumină, se îndreaptă spre cer, spre Tatăl Ceresc.
O ultimă rugăciune a Domnului: „Tată, a sosit ceasul… să săvârşesc lucrul pe care Mi L-ai dat să-l fac” (Ioan 17,1-4).

duminică, 17 aprilie 2016

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca


Clik pe Sfânta Icoană

De la păcatul ucigător la sfinţenia dătătoare de viaţă


În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-i: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.’

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Duminica a V-a din Post – a Sfintei Maria Egipteanca

Smerenia Domnului nostru Iisus Hristos este un lucru de mare măreţie, fiindcă minunile Sale sunt o mare uimire, dimpreună cu Învierea Sa – acea minune a minunilor. Luând trup împuţinat şi strâmt, de rob, El a ajuns slujitorul robilor Săi.

De ce încearcă oamenii să pară mai mari şi mai buni decât sunt? Iarba de pe câmp nu încearcă aceasta, şi nici peştii din apă sau păsările din văzduh. Atunci, de ce oamenii fac aceasta? Pentru că, odinioară, ei au fost cu adevărat mai mari şi mai buni decât sunt acum, şi umbra acestei amintiri îi îndeamnă la exagerarea măreţiei şi bunătăţii lor – pe o coardă întinsă prea tare şi să fie mânuiţi de demoni.

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE (A SFINTEI MARIA EGIPTEANCA)

„Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.

Iubiţi credincioşi,
Dacă vă aduceţi aminte, acestea erau ultimele cuvinte ale Evangheliei din Duminica ce a trecut, şi iată că Sfinţii Părinţi au rânduit astăzi, în Duminica a V-a, numită şi a Sfintei Maria Egipteanca, să continue citirea din acelaşi capitol 9 al Evangheliei de la Marcu, până la sfârşit. Iată, aşadar, să ascultăm cu luare aminte Evanghelia de astăzi:

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Vindecarea lunaticului

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

Aş putea fi însă întrebat:
– Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n
-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte?
– Ca să le arate că pot vindeca întotdeauna, chiar fără credinţa celor ce se apropie de ei. După cum de multe ori a fost de ajuns credinţa celui ce cerea pentru a dobîndi cererea chiar de la sfinţi mai mici, tot aşa de multe ori a fost de ajuns numai puterea sfinţilor pentru săvîrşirea unei minuni, chiar dacă nu credeau cei care veneau la ei. Amîndouă aceste cazuri se văd în Sfintele Scripturi. Corneliu şi cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credinţa lor. Pe vremea lui Elisei însă un mort a înviat fără să creadă cineva. Cei care au aruncat mortul în groapa lui Elisei, l-au aruncat fără nici o socoteală şi la întîmplare, nu din credinţă, ci de teamă; temîndu-se de tîlhari, au aruncat mortul în groapă şi au fugit; iar mortul a înviat numai prin puterea sfîntului trup al lui Elisei. De aici se vede că şi unii din ucenici erau slabi în credinţă, dar nu toţi. Stîlpii nu erau acolo.

FIECARE BOALĂ

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute

„Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Săi despre duhurile răutăţii, cu nimic nu poate ieşi, fără numai cu rugăciune şi cu post“. (Marcu 9, 29)

Iată o nouă trăsătură a postului! Postul este primit de Dumnezeu când merge înaintea lui o mare virtute – milostivirea; postului îi este pregătită plată în cer când e străin de făţărnicie şi slavă deşartă; postul lucrează când este îmbinată cu el o altă mare virtute – rugăciunea. Şi cum lucrează? Nu doar că potoleşte patimile din trupul omenesc – intră în luptă cu duhurile răutăţii, le biruie. De ce postul, care este în sine o nevoinţă trupească, poate lucra – sau împreună-lucra cu rugăciunea – în lupta împotriva duhurilor?

Predică la duminica vindecării lunaticului

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor.
Cea din urmă nelegiuire a îngerilor căzuţi a hotărât soarta lor pentru totdeauna: prin ea au pus asupra lor pecetea răului pe veci; din pricina ei s-a depărtat de la ei cu desăvârşire harul lui Dumnezeu; au fost lăsaţi în seama lor, în seama răutăţii lor, în seama păcatului lor, pe care l-au zămislit şi l-au născut în ei, de care au îngăduit să se pătrundă firea lor. De atunci nici un gând bun, nici un simţământ bun nu i-a mai venit îngerului lepădat. El este pe de-a-ntregul, cu totul, cufundat în rău, doreşte răul, născoceşte răul. Ars de o sete nepotolită a răului, el caută să se sature prin rău – şi nu poate. Tot răul pe care l-a săvârşit şi îl săvârşeşte i se pare neîndestulător în faţa răului pe care şi-1 închipuie el, pe care îl caută setea lui cea cu neputinţă de răbdat după rău. Fiind zidit înger purtător de lumină el a fost aruncat, pentru nelegiuirile lui, mai jos  decât toate  dobitoacele pământului. Aflaţi mai multe »

duminică, 3 aprilie 2016

Cuvant ortodox - Anul IV, Nr. 27 (190), 01 - 07 aprilie, 2016

Sfântă Cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă!

Ne-am pomenit în lumea aceasta, într-o atmosferă de cinstire a Sfintei Cruci. Ne-am pomenit ca închinători ai Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am pomenit în lumea aceasta cu rugăciuni pe care le-am învăţat, unele din ele înainte de a ştii când le-am învăţat… Ne-am pomeni cu ele, ne-am pomenit cu practica rugăciunii…
Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă! 

Pre prea sfântă cruce-o fac şi mă culc noaptea cu drag, 

Şi o fac pe trupul meu, numele lui Dumnezeu, 
Biserică cerească, cântare îngerească, 
Dumnezeu Sfântul, de boală să ne pazească şi să ne mântuiască.
Tare mult m-a impresionat pe mine această rugăciune în care se arată prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.

Cuvânt despre cruce


Să iubim crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari.
Ascultaţi, luând o cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc? Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept: “Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?”. Înţeleptul a răspuns: “Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu.” “Şi ce poate face numai Dumnezeu?” “Să iubească pe duşmanul său.”

Sf. Teofan Zăvorâtul – Despre purtarea Crucii

Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit.
Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos.

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat. 

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos. 

Crucea este Calea


“Dacă Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; şi dacă Crucea este Calea, noi nu putem porni pe această cale”, spun cei pe care păcatul i-a îmbolnăvit. Şi aşa Domnul, care iubeşte oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca să arate că se poate.

În pericopa Evanghelică de astăzi, Domnul dă Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte.
Domnul spune: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El – fiindcă El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe … şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinţă şi Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă, şi pentru ca să facă acest lucru cu putinţă.

Crucea ta


Un creştin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Cum o dau nu-mi merge bine,
De necazuri nu mai scap,
Şi muncesc din greu ca boul
Până cad lângă "proţap"!

 Iară alţii sunt mai leneşi
Şi trăiesc mai în belşug,
Numai mie (vorba ceia)
"Boii nu-mi mai rag la jug"!