"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 30 iunie 2018

Când cimitirul devine mai curat decât gândul oamenilor… (Matei 8, 28-34)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
E mereu prima impresie pe care mi-o dă citirea textului acestuia mateian. Vindecarea celor doi îndrăciți din Gadara, elibeararea cimitirului local de cei doi – care erau primejdioși și înspăimântători, strigătul lor citând din teologia așteptării; sunt primii care-i zic: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 8, 29) –, pălesc în fața spiritului neguțătoresc al gadarenilor. Un soi de nevedere a adevărarului câștig: Împărăția Cerului este aproape, Dumnezeu e Viu! Și ei își plâng porcii…
Mai aproape de noi, Bătrânul Iosif Isihastul scria ucenicilor săi: „Ceea ce nu-I dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuințat de El, este întrebuințat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul și din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi” (Părintele Dionysos Tatsis, Cuvintele Bătrânilor, Cluj Napoca, 2014, p. 14). Pentru că porcii, în care diavolii ceruseră scăpare, se vădesc mai importanți decât oamenii, concetățenii lor, înspăimântătorii de până acum. E un gest de tandrețe al Mântuitorului față de firea umană, fără precedent ori asemănare în vreo altă religie a lumii: a îngădui celui rău să-și încerce încă o dată posibilitatea mântuirii. Găzduiți în porci, diavolii nu emit vreun gând de smerenie. Ci fug spre adâncuri.

E lecția Gadarei. Credința este un act de adâncă smerenie, un nesfârșit adânc de smerenie. Lumea din jur ne îndeamnă la prețuirea turmelor de interese pe care le deținem. Un soi de turmizare a valorilor pune stăpânire peste structura de valori a lumii în care trăim, ori murim. Să reținem că, același Avvă Iosif, spunea: „Faptele bune, milostenia și toate lucrările exterioare nu împuținează mândria inimii. Dar lucrarea interioară este cea care smerește gândul de înălțare” (Tatsis, op. cit., p. 40). A trăi după taina vindecării îndrăciților înseamnă a lucra cu tine, a cunoaște limitele tale omenești, a te dedica umanizării tale. Uitați-vă la patimile care ne macină, ne apropie tare mult de turma din Gadara. Priviți la reacția noastră când ne sunt afectate comoditățile și rutina noastră searbădă. Hristos nu doar pentru cei doi îndrăciți vindecă cimitirul Gadarei. Ci pentru toate cimitirele lumii la vremea Judecății.
Să luăm aminte!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!