sâmbătă, 25 martie 2017

Credința cât un grăunte de muștar

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința.

Este ceea ce ne transmite atât de minunat Mitropolitul Antonie de Suroj: „Meditația e o activitate a gândirii, în timp ce rugăciunea este refuzul oricărei gândiri. După învățătura Părinților răsăriteni, chiar și gândurile pioase, considerațiile teologice cele mai profunde și mai înalte, dacă apar în timpul rugăciunii, trebuie considerate ca o ispită și respinse; fiindcă, spun Părinții, e nebunesc a te gândi la Dumnezeu, uitând că te afli în prezența Sa. Toți îndrumătorii duhovnicești ai Ortodoxiei ne pun în gardă împotriva unei substituiri a întâlnirii cu Dumnezeu, cu o reflecție asupra lui Dumnezeu” (Rugăciunea vie, Ed. Theosis, Oradea, 2013, p. 81). Iată grăuntele de muștar care ține vie limpezimea credinței, bucuroasa smerenie în care îți cunoști limitele și ți le apropii de ceea ce caută Dumnezeu în tine, pentru a fi al Lui! Nu despre neputința oamenilor este vorba în nevindecarea fiului lunaticului, ci de lipsa de încredere în ei înșiși. Mântuitorul ne cere să credem în El și să credem în încrederea pe care El o are în noi, fără nicio rezervă. Ne cere să ne creștem credința prin comuniune, să ne respectăm unii altora darurile prin care ne-a înnobilat, de dragul mânturii noastre. Ne cere să fim Biserică, Trup al Său tainic, în care fiecare ne avem locul, prin articularea de El, Care ne este Iubire. Fie să plinim acestea măcar cât o grăunță de muștar, în mersul ei spre rodire, spre soare!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!