"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

duminică, 2 aprilie 2017

Dumnezeu, Care iubește să ierte… (Luca 7, 36-50)

În decizia sa de desdumnezeire a lui Iisus Hristos, bolnavă de scenarii îmbăiate în sânge și păcat, lumea de azi caută să-L facă pe Acesta fie antifeminist, fie înamorat, ca noi, păcătoșii. Scenarii, gen Codul lui Da Vinci al lui David Brown, nu sunt singuratice. Toate ereziile care au vizat pe Hristos, Domnul Cel întrupat, au lovit în Maica Domnului, au căutat și să rupă femeia de iertarea lui Dumnezeu. Evanghelia Duminicii acesteia, întru care facem pomenire de Sfânta Maria Egipteanca, vine să ne arate că nu avem un Dumnezeu absurd și grosolan, Căruia nu-I pasă de dragostea oamenilor. E dovada că tandrețea umană, convertită în gesturi de pocăință, determină iertarea lui Dumnezeu. Modul Lui cel mai ferm de a ne spune că ne iubește.

De foarte multe ori aud cum că Biserica este absurdă, că nu respectă eternul feminin, că nu oferă acestuia un loc reprezentativ. Ce o fi reprezentativ în ochii lumii de astăzi mă tem să gândesc! Cert este că Evanghelia aceasta, a femeii care spală în lacrimi și înmiresmează în mir pe Oaspetele Hristos, este antidotul tuturor zvonurilor despre masculinitatea exacerbată a creștinismului. Entuziasmat de prietenie, Hristos dăruiește iertarea. Nu laudă, doar compară legalismul lui Simeon, fariseul-gazdă, și iubirea pocăită a femeii acesteia. Toate paginile Vechiului Testament care vorbesc despre femeie nu umplu inima de atâta bucurie cât versetele acestea! Femeii îi este redată iertarea ca formă de comuniune cu Dumnezeu. E chemată, iarăși, în Rai.
Cât de minunat se potrivește icoana aceasta a femeii pocăite cu viața Sfintei Maria Egipteanca, pe care Ortodoxia o prăznuiește cu inimă plină de bucurie! O prostituată pocăită se face miez de pomenire în mijlocul Postului Paștelui. Pentru că Ortodoxia este Teofanie, adică arătarea Dumnezeului Celui Viu, înțelegem de ce anume este fundamentală pomenirea unei femei cuvioșite de Har. Ca să înțelegem că nu efortul personal și nici Harul singur, cerut în rugăciune, nu ni-s îndeajuns împlinirii ca oameni. Ci mila lui Dumnezeu, Care are ochi să ne vadă, căci El refuză să ne vadă prin ochii contemporanilor noștri, fie ei și drepți. Ne vede prin ochii Lui. Iar în ochii Lui n-a fost păcătos întru care să nu vadă ceva bun, ceva vrednic de restaurat prin moartea și Învierea Sa. Lentila prin care ne privește sunt gesturile noastre de smerenie și tandrețe. Și nesfârșita Sa capacitate de iubire și iertare.
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!