"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

duminică, 2 aprilie 2017

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea

Sf. Ignatie Briancianinov

Domnul ne-a arătat mijlocul prin care putem şi suntem datori să întărim neputinţa firii omeneşti atunci când vin necazurile. El S-a rugat cu osârdie. Ucenicilor biruiţi de somn le-a poruncit: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41). Ca necazul venit să nu pună stăpânire pe el, să nu-l înghită, este neapărată nevoie de rugăciune. Este neapărată nevoie în vremea necazului de acea putere duhovnicească, de acea pace dumnezeiască pe care le aduce rugăciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce năzuieşte ca prin gândurile de întristare şi deznădejde să-l clatine şi să îl piardă pe omul supus necazului cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru a nu se împuţina credinţa noastră în vremea necazului, este nevoie de rugăciune. Avem nevoie de ea ca în chiar mijlocul necazului să putem simţi, după spusa Apostolului, toată bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem când cădem în multe feluri de ispite (Iac. 1, 2).



Mângâierea harică ce vine din rugăciune poate fi primită doar de cel curăţit prin post şi poate fi păstrată numai de cel ce sprijină prin post curăţia sa. Pildei Domnului i-au urmat şi îi urmează adevăraţii robi ai Domnului. Încă pe vremea Vechiul Legământ, Sfântul David, mânat de Duhul lui Hristos, îşi sporea postul şi rugăciunile în împrejurările grele ale vieţii (II Împ. 12, 16; Ps. 34, 12). Asemenea lui, Prorocul Daniil, înţelegând din cartea Prorocului Ieremia că se împlinise numărul anilor rânduiţi de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiţi în Babilon, că venise vremea întoarcerii lor în Ierusalim, s-a întors spre Dumnezeu cu rugăciune încordată pentru izbăvirea iudeilor, întărindu-şi rugăciunea prin post: Dat-am faţa mea către Domnul Dumnezeu, spune el, ca să cerc cu cerere, cu rugăciune, cu posturi, cu sac şi cu cenuşă; şi m-am rugat către Domnul Dumnezeul meu, şi m-am mărturisit (Dan. 9, 3-4). Starea în care îl aduc pe om postul şi rugăciunea este deosebit de bună pentru primirea binefacerilor dumnezeieşti şi a descoperirilor dumnezeieşti.

Astfel, de pildă, milosteniile, rugăciunile şi posturile sutaşului Cornelie au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi i-au adus cel mai mare bine: cunoaşterea lui Hristos. Eram postind şi rugându-mă întru al nouălea ceas în casa mea, îi povestea sutaşul despre sine Apostolului Petru, şi iată un bărbat a stătut înaintea mea în haină luminată. Acela era un înger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea şi flămânzea, i s-a arătat o faţă de masă mare, pogorâtă din ceruri, care închipuia lumea păgână, primită de Dumnezeu la credinţa în Hristos şi la mântuirea întru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului şi posteau (Fapte 13, 2), Sfântul Duh le-a descoperit că alesese pe Pavel şi pe Varnava pentru a propovădui creştinismul păgânilor, le-a poruncit să-i osebească şi să-i trimită la această slujire. Apostolii, auzind în vremea rugăciunii şi postirii porunca Sfântului Duh, mai înainte de a o împlini postesc şi se roagă iar, pentru ca porunca primită cu împreună-lucrarea postului şi a rugăciunii să fie împlinită tot cu împreună-lucrarea lor. Atunci, postind şi rugându-se şi punându-şi pe ei mâinile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), grăieşte scriitorul Faptelor Apostolilor. Toată lumea ştie ce izbânzi au încununat slujirea lui Pavel şi a lui Varnava! Ea a fost încununată de sădirea creştinismului în toată lumea cunoscută pe atunci. Nenumărate sunt mărturiile şi pildele faptului că toţi bineplăcuţii lui Dumnezeu se învrednicesc de dumnezeieştile descoperiri tocmai atunci când prin post se desfac de materie, iar prin rugăciunea curată, cu minţile goale, neîntinate de nici o închipuire, neîmprăştiate de nici un gând străin, se înfăţişează întru adâncă evlavie şi pace lui Dumnezeu, Celui nevăzut şi nepătruns cu mintea.

Iubiţi fraţi! După ce am cunoscut însemnătatea şi puterea armelor duhovniceşti care sunt milostenia, postul şi rugăciunea, să ne grăbim a ne încinge cu aceste arme! Să dobândim milă, să ne îmbrăcăm în bunătate, după povaţa şi îndemnul Apostolului (Coloseni 3, 12). Trăsătura aparte a caracterului nostru, trăsătura aparte de totdeauna a purtării noastre să fie milostivirea. În afara milostivirii să nu căutăm dreptate. Mila ce vine din firea omenească vătămată de cădere este potrivnică dreptăţii: mila ce se revarsă din poruncile Evangheliei se află, cu toată îmbelşugarea sa, în legătură nedespărţită cu dreptatea dumnezeiască, ce se şi arată prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15). Nu numai pe timpul sfintelor posturi rânduite de Sfânta Biserică să ne smerim trupurile prin întrebuinţarea cu măsură a mâncării – mai ales a mâncării de un anumit fel – ci şi în restul timpului să întrebuinţăm mâncarea cu înţelepciune, potrivit nevoilor noastre adevărate, pentru a ne păstra puterile trupeşti şi sănătatea trupească.
Sf. Ignatie Briancianinov,
din ”Predici la Triod si Penticostar”, Ed. Sophia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!