"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 13 mai 2017

Iisus, Izvorul vieţii mele

Iisus, Izvorul vieţii mele
ce har ceresc mi-ai dãruit
în clipa când de bietu-mi suflet
Te-ai îndurat sã fii gãsit.
Ce-aş face-acum în noaptea asta
atât de-adâncã şi de grea
de n-aş avea lumina vieţii
şi Duhul Tãu de n-aş avea?
Ce-aş face-n stepa asta arsã
de focul secetei pustii
de n-aş avea înviorarea
şuvoaielor de ape vii?
Ce-aş face-n colţii-atâtor fiare
de nu mi-ai fi apãrãtor
cu-atâtea rane-adânci şi grele
ce-mi sângerã adânc şi dor?
Ce-aş face-n pãrãsirea ãstor
pustietãţi şi-ndepãrtãri
de nu m-ai întãri prin harul
atâtor binecuvântãri?
O Doamne, când de bietu-mi suflet
Te-ai îndurat sã fii gãsit
Izvorul Sfânt al vieţii mele
ce mare har mi-ai dãruit!
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Duh și Adevăr

„Dumnezeu este Duh;
şi cine se închină Lui,
trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.”
(Ioan 4, 24)
Duhul este miezul, Adevărul este coaja.
Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă.
Duhul este credinţa, Adevărul este învăţătura.
Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte.
Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor, Adevărul lucrează asupra minţii, a raţiunii… Aceasta este lucrarea desăvârşită.

Veniţi şi scoateţi Apa Nemuririi!… (Duminica a V-a după Paşti, a Samarinencii; Ioan IV, 5-42)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Dintru început, Prăz­nuirea aceasta a sa­marinencii, care-şi întâlneşte Dumnezeul Cel Viu, cheamă cu sine bucuria. Cântarea liturgică ne comută astfel la textul larg al Scripturii (Ioan IV, 5-42), text pe care-l interpretează în con­textul larg al istoriei. Căci ce se întâmplă acolo, la poalele muntelui Garizim (cf. Ioan IV, 20) nu ţine numai de neamul samarinenilor, ci de al tuturor desţăraţilor, în fond, fiecare neam fiind, în raport cu spaţiul dintâi al Edenului, un pic desţărat. „Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună-veşnic, Izvorul tămăduirilor, a venit la fântână; şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care, văzând-o Mântuitorul, a zis: Dă-Mi apă să beau, şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea, grăind ca unui om, iar nu ca lui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis: Nu am bărbat! Şi Învăţătorul a grăit către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat! Că cinci ai avut, şi pe cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat ţie. Iar ea, mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, striga mulţimilor, grăind: Veniţi de vedeţi pe Hristos, Care dăruieşte lumii mare milă“ (Idiomelele samarinen­cii, III, gls. 2).

Sfaturile Sfinților Părinți – despre agonisirea Sfântului Duh

„Bucuria mea! Te rog, agonisește duh de pace!”
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
Batiușka spunea că toți sfinții pe care îi proslăvește Biserica lui Hristos ne-au lăsat ca pildă de urmat, după ce au adormit în Domnul, viața lor, și că ei toți erau oameni pătimași asemenea nouă, însă prin împlinirea cu de-amănuntul și din tot sufletul a poruncilor lui Hristos au ajuns la desăvârșire și mântuire, au dobândit har și s-au învrednicit de felurite daruri ale Sfântului Duh. Iar împlinirea poruncilor lui Hristos este pentru fiecare creștin o povară ușoară, precum a zis Însuși Mântuitorul nostru, numai că trebuie să avem întotdeauna în minte și în gură „rugăciunea lui Iisus”, iar înaintea ochilor minții noastre – viața și pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, Care din dragoste față de neamul omenesc a pătimit până la moartea pe cruce. Totodată, trebuie să ne curățim conștiința prin mărturisirea păcatelor noastre și prin împărtășirea cu Preacuratele Taine: Trupul și Sângele lui Hristos. Prin această dulce împreună-vorbire, Bătrânul mă pregătea pe nebăgate de seamă pentru ceva mai înalt.

Apa cuvântului biblic

Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.
Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată.”(Isaia 55, 1)
„În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
„Nu numai cu pâine va trăi omul” – a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.
În dragostea şi iubirea Sa pentru noi, bunul Dumnezeu S-a îngrijit şi de setea asta. S-a îngrijit să ne dea apă şi pentru setea asta. Biblia este o fântână a lui Dumnezeu în lume. Este fântâna cea plină cu apa cea scumpă ce satură setea sufletului. Izvorul care umple această fântână ţâşneşte de-a dreptul din cer.

PREDICĂ LA DUMINICA A V-A DUPĂ PAŞTI (A SAMARINENCEI)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Hristos a Înviat, iubiţi credincioşi!
Iată-ne ajunşi în Duminica a V-a după Paşti, zi-să şi a „samarinencei”, în care Sfinţii Părinţi au rân-duit să citim la Liturghie Evanghelia de la Ioan 4, 5-42. În ciuda lungimii sale, să luăm aminte:
„În vremea aceea, Iisus a venit la o cetate a Sa-mariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, s-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.
Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: «Dă-Mi să beau!», căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
Femeia samarineancă I-a zis: «Cum, Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.»

Închinarea în Duh şi în adevăr

Duminica a V-a după Paşti
(a Samarinencei)
 Evanghelia de la Ioan 4,5-42
Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; 6 şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. 7 Atunci a venit o femeia din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. 8Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 9 Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10 Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. 11

Lecția de Viață a samarinencii (Ioan 4, 5-42)

Insistând asupra femeii samarinence, prin Evanghelia Duminicii acesteia, a V-a după Paști, Biserica ne învață că a primi cuvântul Cuvântului înseamnă resetarea vieții după Legea Harului Duhului Sfânt. Femeia este un personaj. Asemeni femeilor mironosițe, ceva mai târziu, înfruntând zorii Învierii, femeia aceasta pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care șade la fântâna lui Iacob. Inteligentă și sinceră în căutare, cunoscătoare a Legii Vechiului Testament – știe cum iudeii nu au părtășie de viață și comuniune de rugăciune cu samarinenii (Ioan 4.9.20) –, ea se dovedește o așteptătoare a lui Mesia (Ioan 4, l-25), știind că „Acela ne va vesti toate”.  Acest conținut de credință,  în ciuda diferențelor care sunt cuprinse în cultura închinării și trăirii cotidiene, o fac aptă de Evanghelie. Hristos știe că dincolo de social omul este, în primul rând, chip al Său și acest Chip îl reactivează în noi, locuitorii unui Sihar lărgit până la marginile pământului.