"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

duminică, 11 iunie 2017

„Mărturisirea cea bună”

Sf. Ioan Gură de Aur
din „Tâlcuiri la Epistola Întâi către Timotei”
Îţi  poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce în faţa lui Ponţiu Pilat a mărturisit mărturisirea cea bună: să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit, o va arăta fericitul şi singurul Stăpânitor, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; Lui fie-I cinstea şi stăpânirea veşnică! Amin. (I Timotei 6, 13-16)
Iarăşi ia pe Dumnezeu de martor, făcând aceasta şi cu puţin mai înainte, în acelaşi timp şi frica sporind-o, iar pe ucenic punându-l mai în siguranţă, arătând că poruncile pe care le dă nu sunt omeneşti, ci luate de la însuşi Stăpânul, pentru ca astfel Timotei, având pururea în mintea sa pe martor — adică pe Dumnezeu de la care el a auzit — să i se ţină cugetul sus prin amintirea lui.
„Poruncescu-ţi, zice, înaintea lui Dumnezeu, Care înviază toate.” Prin aceste cuvinte se întrevede şi mângâiere în faţa primejdiilor, în acelaşi timp şi amintire despre înviere. „Şi lui Iisus Hristos, zice, Care a mărturisit înaintea lui Pilat din Pont.” Iarăşi îndemnarea o face de la dascăl, ca şi cum ar zice: „după cum El a mărturisit, ca astfel să mergem pe urmele Lui”. „Mărturisirea cea bună”, zice, după cum face şi în epistola către evrei, zicând: „Căutând la începătorul şi plinitorul credinţei, Iisus, Care, în locul bucuriei ce era pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, de ocară nebăgând seamă, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu a şezut. Gândiţi-vă la Cel ce a răbdat de la păcătoşi asupra sa împotrivire ca aceea, ca să nu vă osteniţi slăbind cu sufletele voastre” (Evrei 12, 2-3), tot aşa face şi acum către Timotei, ca şi cum parcă ar zice: „nu te teme de moarte, fiindcă eşti rob lui Dumnezeu, care pe toate poate să le învieze”.
Care este mărturisirea cea bună despre care spune aici? Întrebându-l Pilat: „Au doar împărat eşti tu?”, El a răspuns: „Eu am venit, zice, ca să mărturisesc pentru adevăr; eu spre aceasta M-am născut”, şi „iată aceştia ştiu cele ce am grăit Eu” (loan 18, 37, 21), şi multe altele a mărturisit atunci înaintea lui Pilat.
„Să păzeşti tu porunca nespurcată şi nevinovată, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos”, adică până la moartea ta; până la trecerea ta din această viaţă”. Însă n-a zis aşa, ci „până la arătarea lui Iisus Hristos”, ca astfel mai mult să-1 aţâţe. Dar oare ce vrea să zică: „Să păzeşti porunca nespurcată?” Adică, nici în privinţa dogmelor, şi nici în viaţa ta, să nu-ţi pricinuieşti, să nu-ţi aduci vreo pată.
„Pe care la vremea ei o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor, şi Domnul Domnilor, Care singur are nemurire, şi locuieşte întru lumină neapropiată.” Pentru cine oare sunt zise acestea? Oare pentru Tatăl? Oare pentru Fiul? Negreşit că pentru Fiul sunt zise: „Pe care la vremea ei o va arăta fericitul şi unicul Stăpânitor,”, zice. Şi acestea sunt spuse tot pentru mângâiere, adică să nu ne speriem, nici să ne temem de împăraţii de aici. „La vremea ei adică în vremea potrivită, în vreme folositoare, încât că nici să ne întristăm că nu s-au petrecut faptele făgăduite nouă. Cum că va arăta, nu mai în¬cape îndoială, căci El este puternic. „Cel fericit.” Aşadar, acolo se găseşte fericirea adevărată; nimic nu este trist acolo, nimic neplăcut. „Cel fericit, zice, şi unicul Stăpânitor”, spre deosebire de oameni, sau pentru că este fără început. „Cel ce singur are nemurire”, zice. Dar ce? Oare Fiul nu are nemurirea? Oare nu este El însuşi nemurirea? „Şi locuieşte întru lumină neapropiată”, zice. Aşadar, alta este lumina, şi altul care locuieşte? Prin urmare El este mărginit în spaţiu, adică în loc… Ai văzut că atunci când apostolul vrea să grăiască ceva mare, limba îi este neputincioasă? „Pe care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, zice, nici nu poate a-L vedea”, precum nici pe Fiul nu L-a văzut nimeni, şi nici nu poate a-L vedea. „Căruia cinstea şi stăpânirea veşnică. Amin.” Bine a teologhisit el aici, şi la timpul trebuitor. Fiindcă L-a pus pe Dumnezeu de martor, de aceea apostolul multe vorbeşte despre martor, ca astfel încă mai mult să deştepte pe ucenic. Adică „slavă lui Dumnezeu”, căci numai aceasta putem zice, numai aceasta putem face, şi nu se cade a cerceta cu amănunţime, sau a iscodi. Dacă stăpânirea Lui este veşnică, nu te teme; căci chiar dacă n-ar fi acum, totuşi va fi, căci stăpânirea şi slava este pururea cu Dânsul, dar şi cinstea.
Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să. nu se semeţească. (6, 17) Bine a spus el „în veacul de acum”, căci sunt şi alţi bogaţi în veacul viitor. Nimic nu zămisleşte atât de grabnic trufia, ca banii, în acelaşi timp şi lipsa de minte, şi fudulia. Apoi imediat i-a deşteptat pe ei, zicând: „nici să nădăjduiască spre avuţia cea nestatornică”. Din avuţie vine lipsa de minte, în timp ce acela care nădăjduieşte în Dumnezeu nu se mândreşte. De ce nădăjduieşti în ceea ce se scbimbă fără de veste? — căci aşa este avuţia — şi cum mai nădăjduieşti în ceea ce nu poţi avea nici o încredere? Dar cum oare vom putea să nu cugetăm lucruri mari având avere? Dacă vom cunoaşte că bogăţia este nestatornică şi nesigură, dacă vom cunoaşte că mai mare decât bogăţia este speranţa cea în Dumnezeu, dacă în fine vom cunoaşte că şi bogăţia este lucrul lui Dumnezeu. „Ci întru Dumnezeul-Cel-Viu, zice, care ne dă nouă toate de prisos spre desfătare.” Bine a spus „toate de prisos”, adică face aluzie la îndestularea noastră regulată din elementele naturii, ca aerul, lumina, apa şi toate celelalte. Nu vezi cu câtă prisosinţă ni le acordă, şi cu câtă abundenţă? Dacă cauţi bogăţie, caută bogăţia care rămâne, bogăţia sigură, aceea care vine din faptele cele bune. Şi care este aceasta? Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inima largă (6, 18), unele vin din dragoste, iar altele din averi. „Împărtăşitori”, zice, adică sociabili, blajini.
Agonisindu-şi temelie bună în veacul viitor. (6, 19) Acolo nimic nu este nesigur, căci unde temelia este sigură, nimic nu este nesigur, ci toate sunt în regulă, toate nemişcate, toate sigure, toate puternice. „Ca să ia, zice, viaţa cea veşnică”. Săvârşirea faptelor bune poate să ne procure acea mulţumire.
O, Timotei, păzeşte vistieria ce ţi s-a încredinţat (6, 20), adică „să n-o împuţinezi, căci nu sunt ale tale, ci ţi s-au încredinţat cele străine; deci nimic să nu împuţineze”. Depărtându-te de glasurile deşarte cele spurcate”, zice. Aşadar sunt şi glasuri care nu sunt deşarte şi spurcate. „Şi de vorbele cele potrivnice ale ştiinţei celei cu nume mincinos.” Bine a spus el, căci atunci când nu este credinţă, nici cunoştinţă sau ştiinţă nu poate fi; când se naşte ceva din propria judecată, ştiinţă nu poate fi. Aşa de pildă se numeau pe sine unii gnostici în acele timpuri, ca şi cum parcă ştiau ceva mai mult decât alţii.
Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. (6, 21) Ai văzut cum el iarăşi porunceşte să nu se apropie de unii ca aceştia? „Depărtându-te de vorbele cele potrivnice ale ştiinţei celei cu nume mincinos”, zice. Aşadar, sunt şi vorbe potrivnice, către care nici nu trebuie să răspunzi. Şi de ce oare? Pentru că scot pe cineva din credinţă, nu-1 lasă să stea drept, sau să se împuter¬nicească în credinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!