"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 29 iulie 2017

Este aici un băieţel…

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?“ (Ioan 6, 9)
Este o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru părinţi ca să aibă copii credincioşi.
Dar este un dar şi mai mare pentru copii să aibă părinţi credincioşi.
Cu toate acestea, în astfel de familii, lucrurile se petrec invers, de cele mai multe ori.
Rareori copiii îi ascultă pe părinţii lor credincioşi spre a se întoarce şi ei ca să-i urmeze pe calea lui Dumnezeu, dar adeseori părinţii îi ascultă pe copiii lor. – Mai degrabă vin părinţii după copiii lor la Dumnezeu decât copiii după părinţi.
Oricum ar fi însă şi oricare ar urma pe cei veniţi mai întâi, sunt fericiţi cu toţii, dacă cei care nu-L cunosc pe Domnul îi urmează în credinţă pe cei care Îl cunosc.

Darurile se înmulţesc prin binecuvântare

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sfânta Evanghelie din Duminica a VIII-a după Rusalii, numită şi Evanghelia înmulţirii pâinilor şi peştilor, relatează minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos după ce mai întâi a săturat mulţimile cu hrana cuvântului lui Dumnezeu care ajută pe om să înţeleagă rostul vieţii sale pe pământ şi viitorul său ceresc. Evanghelia ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos oferă celor veniţi la El mai întâi hrană pentru suflet şi apoi hrană pentru trup. Mulţimile de oameni au venit la Iisus pentru a asculta cuvântul Lui şi pentru a primi de la El vindecare de boli.

sâmbătă, 22 iulie 2017

Orbul din naștere și sufletele oarbe

Pr. Arsenie Boca
Multă vreme n-am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus. Nu-i mirare. E mare deosebire între noi şi Iisus!
Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă Lazării Lumii, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem, – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci, fugind de Lazări, fugim în propria noastră nimicnicie. Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întreabă pe Iisus: „Invăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” – Când nu poţi nimic, faci ştiinţă: întrebi de cauză; iar când cauza e un păcat, faci morală. Dar oricum, chiar încercuiţi în neputinţe, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti, dacă ocoleşti greşelile lor.

Mai orb ca cel fără vedere


Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

Voi, cei orbi

Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!

PREDICĂ LA DUMINICA A VII-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
În Duminica a şaptea după Pogorârea Sfântului Duh, Evanghelia de la Matei, capitolul 9, versetele 27-35. Să luăm aminte!
„În vremea aceea, trecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: «Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!»
După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: «Credeţi că pot să fac Eu aceasta? După credinţa voastră fie vouă!»

Cuvânt la Duminica a VII-a după Rusalii

Sfântul Ioan Gură de Aur
– Pentru ce Iisus trage după El pe aceşti orbi care strigau?
– Ca să ne înveţe, şi cu acest prilej, să fugim de slava lumii . Şi, pentru că era aproape de casa Sa, i-a dus înăuntru, ca să-i vindece îndeosebi. Lucrul acesta se vede şi de acolo că le-a poruncit să nu spună nimănui nimic .
Nu mică este acuzaţia pe care aceşti orbi o aduc iudeilor; ochii le sunt betegi şi cred în Hristos numai din auzite; iudeii văd minunile, vederea le dă mărturie de cele săvârşite, şi ei fac cu totul dimpotrivă. Uită-te şi la râvna celor doi orbi! O arată şi strigătul şi rugămintea lor! Nu s-au apropiat de Iisus orişicum, ci strigau tare şi nu cereau nimic altceva decât milă.
Îl numeau „Fiul lui David”, pentru că numele acesta li se părea nume de cinste. In multe locuri şi profeţii numeau aşa pe împăraţii iudeilor, când voiau să-i cinstească şi să-i arate mari.

Predică la duminica a VII-a după Rusalii

Sfântul Nicolae Velimirovici
Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu; e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om.
Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu. Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. După întunecimea Gadarei, a viețuirii păgâne, unde Domnul nu a întâlnit nici un strop de credință la oameni – nici măcar după marea minune a vindecării celor doi îndrăciți – urmează, una după alta, câteva împrejurări când Hristos găsește mare credință la câte cineva. Hristos putea, cu un singur cuvânt al Său, să vindece într-o clipă toți bolnavii de pe pământ, spune înțeleptul Gură-de-Aur.

Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum

 SF.TEOFAN ZAVORATUL
[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. ”Dupa credinta voastra fie voua!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, si indata s-au deschis ochii lor. Dupa masura credintei omului este si cercetarea lui de catre puterea lui Dumnezeu. Prin credinta se primeste, trece si in ea se salasluieste harul. Asa cum plamanii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, si primii primesc mai mult aer decat cei din urma, tot asa si credinta unuia e mai mare, iar a altuia e mai mica, si prima primeste mai multe daruri de la Domnul, iar cealalta mai putine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde si tine toate si Se salasluieste cu placere in sufletele omenesti; dar intra in ele nu cu sila, desi este Atotputernic, ci chemandu-le, caci nu voieste sa strice stapanirea pe care i-a dat-o omului asupra vointei sale. Pe cel ce se deschide prin credinta il umple Dumnezeu cu daruri peste masura; in cel care se zavoraste prin necredinta nu intra chiar de ar fi aproape. Doamne! Adauga-ne credinta, fiindca si credinta tot darul Tau este. Fiecare din noi insa se cade sa marturiseasca: ”Iar eu sarac sunt si sarman” (Ps. 69, 6).

O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul!

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lu­mină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.
O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spu­neţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5).

Acatistul Sf. Mironosiţe Maria Magdalena

joi, 20 iulie 2017

Ridicaţi şi voi în inima voastră loc de jertfă…

Creştinilor! Duhul ce S-a coborât peste Apostoli Se pogoară şi peste noi. Acest Duh ne întăreşte, ne încălzeşte, ne luminează şi pe noi. Duhul Sfânt S-a arătat în chip de foc, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Duhul Sfânt este şi lumină, „pentru că omul pătat cu întunecimea păcatului, prin darul Sfântului Duh se face mai luminat şi mai strălucit decât soarele” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Am zis că acest Duh Se pogoară şi peste noi ca oarecând peste Apostoli. Dar să luăm aminte: Duhul Sfânt trebuie, dar, să ne schimbe şi pe noi aşa precum i-a schimbat şi pe Apostoli. Darul Duhului trebuie să aprindă şi în noi o însufleţire, o căldură, o râvnă statornică pentru Hristos.

Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice

(Lc. 4, 22) Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?
Întrucât nu au cunoscut pe Hristos, Care a fost uns și trimis de către Dumnezeu, Care a fost Creatorul a toate aceste minunate lucruri, s-au întors la vechile lor obiceiuri, spunând lucruri netrebnice și nebunești despre El. S-au minunat la cuvintele harice pe care le spunea, însă le-au socotit ca fiind netrebnice, spunând: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Cum micșorează aceasta slava Făcătorului acestor minuni? Ce-L împiedică să fie și venerat și admirat, chiar dacă ar fi fost, așa cum se presupunea, fiul lui Iosif? Nu vedeți minunea? Satan căzuse, cetele diavolești sunt înfrânte și mulțimea este slobozită din felurite boli. Slăvesc harul prezent în învățăturile Sale. Atunci tu, precum făceau iudeii, ai gândit netrebnic despre El, crezând că Iosif era tatăl Său? Cât de nesăbuit! Cu adevărat s-a spus despre ei: Ascultaţi acestea, popor nebun şi fără inimă! Ei au ochi şi nu văd, urechi au, dar nu aud (Ier. 5, 21).
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) Citeşte în continuare »

Predică la praznicul Sf. Ilie: „Să nimicim răul din noi cu râvna Sfântului Ilie”

Arhim. Teofil Părăian
Preacuvioase părinte stareţ, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi,
Suntem în cuprinsul unei sărbători unice în felul ei, pentru că în această zi de 20 iulie pomenim cu sărbătorire pe un sfânt din Vechiul Testament – îl pomenim pe Sfântul Ilie. Sărbătoarea aceasta este singura din luna iulie – şi singura din tot calendarul – închinată unui sfânt din Vechiul Testament. Sigur, noi pomenim şi pe alţi sfinţi şi drepţi din Vechiul Testament – pe proroci (prorocul Isaia, prorocul Ieremia, prorocul Ezechil, prorocul Daniil şi prorocul Moise), dar nu îi pomenim cu sărbătorire, ci doar cu zile hotărâte în amintirea lor.

Panegiric la Sărbătoarea Sfântului slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul – Pr. Vasile Gordon

O lectură mai atentă a istoriei Sfântului Ilie, din Cărţile III şi IV Regi, ne ajută să observăm că, deşi el a trăit cu aproximativ 850 de ani înainte de Hristos, faptele lui au o deosebit de mare actualitate.
Dacă el ar coborî acum printre oameni, ar lua aceleaşi atitudini ferme împotriva tuturor faptelor care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Căci prin întreaga lui râvnă, Sfântul Ilie a dovedit o exemplară ascultare faţă de Dumnezeul Cel Unic, demascând falsitatea idolilor şi a slujitorilor acestora.
Însuşi numele lui, Ilie (în ebraică Eliahu), se traduce „Iahve este Dumnezeu”, adică numai Unul, Iahve, este Dumnezeu cu adevărat.
În cele ce urmează vom prezenta, selectiv, câteva aspecte ale slujirii lui, raportându-le la situaţia din zilele noastre, din România, paralelism din care se va observa implicit că Sfântul Ilie, prin slujirea lui devotată, nu este numai unul dintre cei mai râvnitori prooroci ai Legii Vechi, ci este şi contemporan cu noi. Citeşte în continuare »

miercuri, 19 iulie 2017

Să luăm de la Sfântul Ilie ceea ce putem noi face şi ceea ce se potriveşte cu firea noastră

„Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.
Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Vindecarea lor și vindecarea noastră

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
De fiecare dată când recitim vindecările pe care Domnul Hristos le dăruiește firii umane pentru a-i reconstrui încrederea, pare că sunt departe tare. Astăzi auzim de boli, pandemii ori moarte ca și cum totul ar fi pierdut. Deranjații de creștinism, ca să nu-i mai numim dușmani, aduc ca argument al inexistenței lui Dumnezeu tocmai aceste valuri de tzunami legat de boală și moarte. Or, Mântuitorul nu vindecă doar oameni ori organe ale unor oameni. El vindecă Omul, comunitate umană, iar Capernaumul e una dintre astfel de locații preferate; mentalitatea umană – și ce răbdare a avut cu fariseii și cărturarii. Pentru că tocmai pentru aceasta a venit! Să dăruiască vindecarea ca arvună Învierii.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:
Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului?

Despre Psihanaliza, boli psihice, demonizare – Parintele Epifanie Teodoropoulos

Tulburările nervoase şi înfrânarea
– Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere.
– Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea. Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.

PREDICA LA DUMINICA A XXIII-A DUPĂ RUSALII

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:
 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.
Şi l-a întrebat Iisus, zicând: «Care-ţi este nume-le?» Iar el a zis: «Legiune». Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.

Dacă e posedat de vreun demon iute alergi la sfinţi, dar dacă e învins de păcate nu faci nimic

Dacă vezi vreun evadat că-ţi bate copilul, te mânii şi te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai liniştit şi nu faci nimic, deşi în fiecare zi vezi demonii atacându-l şi împingându-l la pacate. Stai şi nu-l scapi din ghearele lor. Dacă copilul ţi-e cumva posedat, alergi la toţi sfinţii şi tulburi liniştea şi celor ce pustnicesc prin vârfuri de munţi, ca să-l scapi de nebunie. Dar, deşi vezi cum în fiecare zi îl tulbură păcatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic.
Şi chiar să fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru că demonul nu poate cu nici un chip să ne arunce în gheena, ci, dacă suntem atenţi, ispita aceasta ne poate aduce chiar cununi minunate şi ne poate face vestiţi, dacă-i răbdăm cu bucurie chinurile. Dimpotrivă, cel ce trăieşte în păcat, nu se va putea mântui niciodată. Şi viaţa aceasta i se va părea un infern şi în cea viitoare va fi pedepsit pe vecie.

sâmbătă, 1 iulie 2017

ACOLO UNDE E CREDINŢĂ


Acolo unde e credinţă,
chiar dacă omul e căzut,
e semn că el mai poate-ntoarce
spre Dumnezeul Nevăzut.
Acolo unde e durere
şi lacrimă pentru păcat,
e semn că s-a născut căinţa
şi omul poate fi salvat.
Acolo unde e dorinţa
fierbinte după Dumnezeu,
e semn că-n om lucrează Duhul
şi-l va trezi din somnu-i greu.
Acolo unde creşte-o rază
de dragoste pentru Hristos,
e semn că s-a sfârşit cu traiul
nepăsător şi păcătos.
Acolo unde-i libertatea
adevărată în Iisus,
e semn că s-a sfârşit robia
a tot ce firii e supus.
Acolo însă unde-i mila
şi-i sufletul adânc smerit,
acolo numai este semnul
că cineva-i desăvârşit!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a patra Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, pe care o prefaţăm cu citirea Evangheliei de astăzi, Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 5-13. Să luăm aminte, aşadar:
„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zi-când: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit».
Şi i-a zis Iisus: «Venind, îl voi vindeca».
Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce, şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face».
Auzind aceasta, Iisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: «Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.»

Credinţa în Hristos-Dumnezeu – Duminica a IV-a după Rusalii

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
Evanghelia de la Matei 8,5-13
5 Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, 6 şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. 7 Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. 8 Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. 9 Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. 10 Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. 11 Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. 12 Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 13 Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
 1. Trepte ale credinței. În Evanghelia Duminicii precedente ( a III-a după Rusalii), de la Matei 6,22-33, Mântuitorul ne învață despre desăvârșita și neabătuta încredere în Providenţa dumnezeiască. Această încredere este o primă treaptă a credinţei. Căci, cum ai putea să ajungi la credința mântuitoare în Dumnezeul Cel în Treime dacă nu primești cu toată inima credința că Dumnezeu Creatorul este Tatăl desăvârșit, care poartă de grijă creaturilor Sale și care Își împlinește neabătut făgăduințele Sale.

Sutaşul – Credinţa care nu cunoaşte limite

Varnavas, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis
Vindecarea slugii sutaşului, ilustraţie manuscris bizantin, Bibl Nat de France MS Gr 510, anii 879-882
Ce înseamnă ,,cred în Dumnezeu”?
Ce înţelegem, oare, atunci când spunem că cineva este credincios? Ce înseamnă, cu adevărat, „cred în Dumnezeu”? Nu cumva înseamnă doar faptul că accept existenţa Lui? Adică cred şi accept că există un Creator al acestei lumi, care se interesează mai mult sau mai puţin despre ce se întâmplă cu lumea în continuare? Că, teoretic, cred în existenţa Cuiva, dar care nu are o legătură directă cu propria mea existenţă?

Vindecarea slugii sutasului

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului
Imi place sa-mi reamintesc, de fiecare data cand Dumnezeu ne randuieste cate o mare bucurie, de un lucru care e mai presus de orice si care constituie pentru noi un criteriu de echilibru, si anume acela ca nimic nu este intamplator in lumea aceasta, de la cele mai marunte lucruri, pana la cele mai frumoase si mai incantatoare. Si aduc ca marturie un cuvant scripturistic.
Mantuitorul le spune ucenicilor: “Nici un fir de par din capul vostru nu se va ridica fara voia lui Dumnezeu.”Iata, prin randuiala Bunului Dumnezeu, ne aflam astazi, din nou, intr-o alta sarbatoare, intr-o noua Duminica a intalnirii cu Dumnezeu, de aceasta data pe drumul inspre Capernaum. Orice intalnire cu Dumnezeu este o sarbatoare, o inviere, un prilej de mare bucurie! In aceasta bucurie se inscrie si sarbatoarea de astazi, pentru ca ea nu este o simpla duminica, ci este o duminica pregatitoare si pilduitoare pentru viata noastra duhovniceasca, de crestini aflati pe calea spre Hristos.

Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre

Duminica a 4-a după Rusalii
(Vindecarea slugii sutaşului)
Mc. 8, 5-13
„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”
Prea Cuvioase părinte stareţ, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, Prin cele ce s-au citit din Sfânta Evanghelie la această Liturghie, ne-am întâlnit cu o altă minune şi cu un om minunat: cu o minune şi cu un om de care şi Domnul Hristos s-a minunat. Este vorba de vindecarea servitorului unui sutaş din Capernaum, aceasta este minunea pe care Domnul Hristos a făcut-o de la depărtare, şi este vorba de omul minunat, omul de care s-a minunat Domnul Hristos, sutaşul din Capernaum.
Pentru noi este un om cunoscut, citim despre el în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 8, şi în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7. Ne întâlnim cu el de câte ori citim aceste texte din Sfânta Evanghelie şi ar fi bine să luăm aminte de omul minunat, de omul de care s-a minunat Domnul Iisus Hristos ca să fim şi noi ca el: cu credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Acestea sunt patru virtuţi pe care sigur le-a avut sutaşul din Capernaum şi pe care trebuie să le aibă toţi creştinii – sutaşul din Capernaum încă nu era creştin – şi pe care le au toţi sfinţii: credinţă, nădejde, iubire şi smerenie.