"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 26 august 2017

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii – Tânărul bogat – Pr. Vasile Gordon

De vrei să intri în viaţă păzeşte poruncile!” (Matei, 19, 16).
Iubiţi credincioşi,
Mitropolitul cărturar Antonie al Ardealului mărturiseşte într-una din predicile sale că atunci când era profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Slatina (jud. Suceava), prin anii 1950-1953 (când încă nu se înteţise prigoana comunistă asupra mânăstirilor), a pus elevilor următoarea întrebare: „Dacă ar învia un mort şi ar spune aşa: vă dau voie să-mi puneţi o singură întrebare, una, nu două, fiindcă numai la una pot să vă dau răspuns ce întrebare ia-ţi pune?…”. A doua zi, elevii au venit cu diferite întrebări. Unii au spus că l-ar întreba despre Dumnezeu: cum este, cum conduce lumea, cum judecă, cum iartă etc. Alţii altfel de întrebări. Au fost şi unii care au propus întrebări naive, înguste, neesenţiale. Cei mai mulţi au spus, însă, că l-ar întreba: „Ce să fac? Ce mă sfătuieşti să fac pentru a vieţui liniştit aici, dar şi dincolo, în aşa fel încât să nu-mi pară rău că am trăit dar nici că am murit?”.Citeşte în continuare »

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!