"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

duminică, 5 noiembrie 2017

Bogatul necugetat și neatenta noastră cugetare

Parabola cu bogatul cel necugetat (Luca 12, 13-21). E o pildă provocată de cererea unui „cineva din mulțime”, care cere intervenția Domnului Hristos ca fratele său să împartă moștenirea cu el. Povestea, spusă pentru vindecarea doritorului de avere, este simplă și dureroasă pentru starea dintotdeauna și de azi a celor are visează la moșteniri.

Un om bogat, o recoltă care face să plesnească hambarele din visul de mărire al îmbogățitului peste vară, părelnica pace și odihnă ce o merită, șocul vestirii și întâlnirii cu moartea. Dinaintea morții bogăția e fără niciun folos, ba mai mult, pare a fi o greutate. Oricum ai da-o, e o nebunie fără seamăn să crezi în nemurirea îmbogățirii tale.


Două sunt învățămintele: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie fiindcă, oricât de bogat ar fi cineva, viața lui nu stă în avuțiile sale!” (v. 15) și „Așa se întâmplă cu cel care strânge comori, dar nu se îmbogățește înaintea lui Dumnezeu” (v. 21). Dinaintea frontului de căpătuială rapace în care trăim, aproape că dor cuvintele acestea. Când vezi acumulările de top Forbes și absurditatea cheltuielilor snoabe din jur, când constați lipsa de etuziasm a celor îmbogățiți și demotivarea lor în lehamite, aproape că te rușinezi că nu le-ai citit parabola aceasta, că n-ai rostit-o mai des, că n-ai strigat-o la toate întâlnirile specialiștilor de circumstanță în înmulțirea banilor proprii în defavoarea celor fără bani. Mai grav pare când bogatul necugetat devine câte un om de stat, care confundă poporul cu propria moșie, lărgind în vise de mărire hambarele intereselor personale.

În plan opus, îmbogățirea în Dumnezeu. La momentul uciderii în atentat a soțului său, Marele Duce Serghei (17 februarie 1905), Elisabeta Feodorovna, azi Sfântă Nouă Mucenică, ucisă de CEKA la Alapaevsk (17/18 iulie 1918), Sfântul Ioan de Kronstadt îi scria: „Durerea domniei voastre este de nedescris. Durerea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, pe care a răbdat-o pentru păcatele lumii, a fost de necuprins. Puneți durerea voastră lângă durerea Lui; astfel veți afla mângâiere” (Lubov Millar, Sfânta Elisabeta Feodorovna a Rusiei- un crin în văile muceniciei, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 129). A pune durerea ta lângă aceea a Mântuitorului, a Maicei Sale, a Sfinților ce luminează cerul Bisericii… Asta, asta înseamnă a fi bob de grâu curat în Hambarul Ceresc. Și e mare bogăție! E singura bogăție!

Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!