"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina – Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – Sfântul Ioan Gura de Aur

„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea „
(Efeseni 5, 18).


Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beţiei şi să răsturnăm la pământ acest fel de vieţuire ruşinoasă şi fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în ruşine, ci pentru a-i slobozi din ruşine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obşteşti, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoşată şi a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăieşte în beţie, desfătare şi necumpătare a căzut sub tirania satanei. Fie ca sfătuirile noastre să poată aduce oarecare folos!


Noi numim destrămaţi pe acei tineri care îndată ce au primit moştenirea părintească o cheltuiesc fără a gândi cui şi când trebuie să dea; care risipesc haine, aur şi argint cu desfrânatele şi cu tovarăşii cei răi. Tot aşa se întâmplă şi cu beţia. Ea se năpusteşte asupra judecăţii beţivului ca asupra unui tânăr destrămat, face mintea lui roabă şi îl sileşte a cheltui toate comorile duhului fără prevedere şi fără chibzuire.

Beţivul nu ştie ce şi când trebuie să vorbească şi când să tacă, ci gura lui stă deschisă pururea şi buzele sale n-au nici uşă, nici zăvor. Beţivul nu ştie a-şi economisi cuvintele sale, nici a stăpâni comoara duhului său; el nu ştie a păstra pe unele, nici a cheltui pe altele, ci el cheltuieşte şi le risipeşte pe toate. Beţia este o smintire de bună voie, o trădare a propriilor sale gânduri, o boală vrednică de râs, o patimă care se ia în râs, un satan pe care cineva şi-l alege lui însuşi. Patima aceasta este mai rea decât nebunia.

Voieşti să vezi cum beţivul este mai ticălos decât un îndrăcit? Pentru un îndrăcit oricine are compătimire, dar pe cel beţiv noi îl urâm; pe acela îl jelim, iar pe acesta suntem supăraţi şi mânioşi. De ce aceasta? Boala unuia este o nenorocire, iar a celuilalt este o uşurătate de minte, supusă pedepsei.

Beţivul are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit. El, de asemenea, se clatină în toate părţile, tot aşa este smintit, tot aşa cade la pământ, tot aşa zgâieşte ochii, tot aşa bate cu picioarele după ce a căzut, şi tot aşa spumegă cu gura.

Un beţiv este prietenilor săi spre îngreţoşare, vrăjmaşilor săi spre râs, slugilor sale spre dispreţ, muierii sale spre ponos, tuturor nesuferit şi mai dispreţuit decât dobitocul cel fără de minte, pentru că un dobitoc bea numai atât cât are sete şi pofta sa se alină odată cu trebuinţa sa; însă acesta, cu necumpătarea sa, trece peste pofta cea firească şi este mai fără de judecată decât făpturile cele fără de minte.

Şi ce este mai rău: o desfrânare însoţită de aşa multe rele şi de o aşa de mare vătămare nu se mai socoteşte păcat, ba încă la mesele bogaţilor se fac chiar şi rămăşaguri cu această ruşine şi se întrec unul cu altul, care mai mult se va necinsti, care mai mult îşi va îmbolnăvi nervii, care mai mult îşi va slăbi puterile, care mai mult va putea ataca pe Domnul Dumnezeu. Acesta este un rămăşag şi o întrecere chiar din iad.

Un beţiv este mai ticălos decât un mort. Mortul zace fără simţire şi nu poate să facă nici bine, nici rău; beţivul, însă, este în stare să facă rău. El şi-a îngropat sufletul ca într-un mormânt şi se zbuciumă cu un trup mort. Vezi tu, oare, că cel beţiv este mai ticălos decât îndrăcitul şi mai fără simţire decât mortul?

Dar vrei tu să auzi ceva mai trist decât toate? Beţivul nu poate intra în împărăţia cerului. Cine spune aceasta? Sfântul Pavel, când zice: „Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii de avere, nici beţivii, nici ocărătorii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10). Auzit-ai în ce ceată pune Apostolul pe beţiv? El îl pune la un loc cu desfrânaţii, cu închinătorii la idoli, cu preacurvarii, cu hulitorii şi cu răpitorii.

Aşadar, beţia, iubiţilor, este o boală foarte primejdioasă şi grea, şi de aceea eu nădăjduiesc că sufletul vostru se va slobozi de această boală şi voi veţi ţine minte cuvintele Apostolului: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânarea”. Vinul umple sufletul cu războiul patimilor şi cu furtuna gândurilor destrămate şi totodată nimiceşte puterile trupului.

Insă nu vinul învinovăţim noi, ci reaua lui întrebuinţare, căci nu întrebuinţarea lui cea bună, ci nemăsurarea pricinuieşte beţia, care este rădăcina tuturor relelor.

Vinul provine de la Dumnezeu, beţia de la diavol. Vinul ni s-a dat pentru vindecarea slăbiciunilor trupului, iar nu pentru stricarea puterilor sufletului; pentru nimicirea bolii trupului, iar nu pentru şubrezirea sănătăţii duhului.

De aceea nu întrebuinţa rău darul lui Dumnezeu şi nu da motiv de păcat oamenilor nebuni şi fără de minte.

însă este şi o beţie fără de vin, căci cineva se poate îmbăta de mânie, de o dorinţă fără de rânduială, de zgârcenie şi de lăcomie, de deşertăciune şi de mii de alte patimi. Adică, beţia nu este altceva decât o pierdere temporară a dreptei cugetări, tulburare şi răpire a judecăţii cele sănătoase. Pentru aceea, cu dreptate se poate numai beat, nu numi cel ce toarnă în sine vin mult, ci şi cel ce hrăneşte înlăuntrul său vreo patimă nesilnică.

De pildă, cel ce este aprins de poftă către o femeie străină şi umblă după fetele cele stricate, acela este beat. Precum cel îmbătat de mult vin aruncă vorbe necuviincioase şi nu mai poate să vadă drept, aşa şi cel îmbătat de patimile cele necurate, nu poate scoate nici un cuvânt sănătos, ci numai vorbe de ruşine, pierzătoare şi necuviincioase; el nu mai vede drept şi este orb în toate lucrurile.

Pretutindeni vede femeia pe care pofteşte a o necinsti, şi oriunde s-ar afla, în societate sau la ospăţ, şi de ar vorbi cu dânsul mii, el nu-i aude, căci gândirea lui este aţintită la acea femeie, şi el îşi imaginează păcatul. Toate îi stârnesc presupunerea şi frica, şi este ca o fiară prinsă în cursă, plin de o pătimaşă nelinişte.

Tot aşa, şi mâniosul este un beţiv. Şi lui i se umflă faţa şi glasul îi este nesilnic; ochii lui sângerează, judecata i se întunecă, pătrunderea se împilează, limba îi tremură, ochii i se învârtesc, urechile nu aud bine, căci mânia îi apasă creierii mai cumplit decât beţia şi ridică în sufletul lui o furtună şi o vijelie care nu voiesc a se domoli.

însă dacă desfrânatul şi mâniosul sunt nişte beţivi, apoi cu atât mai vârtos beţivul este smintitul cel fără Dumnezeu, care huleşte pe Dumnezeu, dispreţuieşte legea lui Dumnezeu, care niciodată nu voieşte să se îndrepte şi este mai ticălos decât un destrămat şi decât un ieşit din minţi, când nu simte boala sa. Căci tocmai aşa se întâmplă la beţie, că omul nu mai bagă în seamă purtarea sa cea ruşinoasă.

Noi am amintit mai sus cuvintele Apostolului Pavel către efeseni: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare”, dar el mai adaugă: „ci vă umpleţi de Duhul Sfânt” (Efeseni 5, 18). Aceasta este o beţie nobilă, slăvită!

Umple sufletul tău de Duhul Sfânt, ca să nu te umpli de beţie. Amanetează duhul tău şi gândurile tale mai dinainte Duhului Sfânt, pentru ca acea prihană ruşinoasă să nu găsească la tine loc. De aceea, Apostolul n-a zis: „să fiţi părtaşi Duhului Sfânt”, ci „să vă umpleţi de Duhul Sfânt”, adică umple duhul tău ca pe un pahar, cu Duhul Sfânt, cu psalmi, cu cântece şi cântări duhovniceşti, pentru ca acolo diavolul să nu se mai poată îndulci cu nimic.

Cu această beţie, iubiţilor, să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne înfrânăm, fiindcă duce omenirea la ruşine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!