"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

(Lc 12, 16-21)
 
Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus



(Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.

Scopul vieţii noastre este să ne îmbogăţim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebuie să ne grijim şi de ale traiului, dar adevă­rata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să fie mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare. O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viaţa noastră: între Marta cu grijile vieţii trecătoare şi Maria cu grijile vieţii celei veşnice. Cum­păna celor sufleteşti trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie si asculte totdeauna de „Maria”. Aici era greşeala şi nebunia bogatului din Evanghelie. Cumpăna vieţii lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieţii lui era… lărgirea hambarelor şi cuvintele… bea, mănâncă şi te veseleşte. To­tul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.

Dacă nu băgăm de seamă, averea şi grijile cele trecătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru. Lăcomia averilor înăbuşe grija de cele sufleteşti… îi face pe oameni zgârciţi… îi face să şi uite de moarte. Ţin să amintesc aici că şi cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Şi cel sărac poate face un idol din puţinul ce-l are şi se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.

În lumina vieţii sufleteşti, averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din lume, pentru că un suflet e mai scump decât toate bogăţiile lumii.

Bogatul din evanghelie îşi strânsese o avere mare şi acum era frământat de gândul că n-avea hambare destule. Din prisosul averii, el şi-ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui era o grămadă de hambare goale: casa orfanilor, văduvelor, săracilor şi lipsiţilor. Dar în loc de acest lucru bun, el face planuri cum să-şi cheltuiască prisosul averii în chefuri şi desfătări lumeşti. Sufletul lui „înseta şi suspina după Dum­nezeu” (Ps 61), după mânuire, însă el îl îmbia cu… mâncare şi băutură. Ah, ce nebunie! E acea­sta o nebunie de care e plină şi lumea de azi: Evanghelia de du­minică este evanghelia vremilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări şi bătuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte”, aceste vorbe sunt parcă crezul şi credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câştiguri şi averi, pentru ca pe urmă să le poată chel­tui în desfătări şi plăceri lumeşti. Parola vremurilor noastre este: Cât mai multe averi şi câştiguri, pentru ca să ne putem face cât mai multe plăceri şi desfătări lumeşti.

Bogatul din evanghelie este, în special, chipul şi tipul îmbogă­ţiţilor din „afaceri” şi din „politică”, al căror dumnezeu este pântecele şi poftele.

Bogatul din pilda evangheliei a murit înainte de a-şi vedea plinit planul cu… bea, mănâncă şi te veseleşte. Într-o noapte, moartea l-a trecut pe neaşteptate în iad. Din toate averile şi planurile lui n-a putut duce cu ei decât patru scân­duri şi hainele de pe el. Pilda lui şi moartea lui e pusă în faţa noa­stră ca o strigare. Ea strigă tutu­ror: grijiţi, că scopul vieţii voastre nu sunt averile ş plăcerile. Îmbogăţiţi-vă la Dumnezeu, căci nu ştiţi ziua şi ceasul când moartea va curma zilele voastre.

Mai anul trecut, am citit în gazete o interesantă întâmpla e din Italia. Într-un sat din Sicilia trăia un om după chipul bogatului din evanghelie. Cineva s-a apucat noaptea şi a lipit pe toţi păreţi caselor sale table de hârtie pe care era tipărită evanghelia de duminică. Treaba asta l-a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui şi viaţa lui era schimbată cu totul. Într-o casă schimbată, locuia un Zacheu mântuit.

Pilda bogatului din evanghe­lie ar trebui lipită pe toate casele şi averile noastre, să ne aducă aminte neîncetat că scopul vieţii noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogăţirea în Dumnezeu.

Dragă cititorule! Că strângi avere să poţi trăi şi să o poţi lăsa copiilor tăi, bine faci. Eşti chiar dator să faci aşa. Dar pentru su­fletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moşie mai mică sau mai mare. Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească vei avea în clipele morţii?… Cu ce te-ai îmbogăţit în Dumnezeu?… Cu ce avere şi cu câtă avere sufletească vei trece în ce­alaltă lume? Ah, ce nebunie văd eu în lume! E plină lumea de oa­meni ce aleargă, strâng, zidesc, îşi lărgesc moşiile şi hambarele, dar, vai, n-au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufle­tească şi poate că moartea îi pân­deşte. Toată truda lor şi toată viaţa lor curge spre cele trecătoare şi poate că în noaptea asta sau în cealaltă moartea îi va chema în cealaltă lume. Alţi fac şi mai rău: îşi cheltuiesc vremea în chefuri, beţii şi desfătări. Se îmbogăţesc în averea diavolului şi moartea stă gata să-i mute în iad. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu!

Rugăciune
Iisuse, bunule Doamne! Şi eu eram pe calea nebunului din evan­ghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă prinsese în ghearele ei. Toată truda mea, toată vremea mea şi toată viaţa mea curgea spre ispita aceasta. Ca să mă scapi de ea, Tu, Doamne, cuibul casei mele l-ai spart şi m-ai trimis prin lume sărac şi pribeag. M-ai făcut sărac, ca să mă pot îmbogăţi în Tine şi să-i pot îmbogăţi şi pe alţii. Lasă-mă, Doamne, în starea aceasta… Lasă-mi mai bine lipsit şi năcăjit, decât să mă prindă iarăşi ispita îmbogăţirii în ghearele ei. Pentru sufletul meu nu înseamnă nimic că voi muri cu casă sau fără casă, cu moşie ori fără moşie. Pentru sufletul meu are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească voi avea în clipa când voi pleca în cealaltă lume? Întăreşte-mă, Doamne, şi mă ajută să mă pot îmbogăţi în Tine.
«Lumina Satelor» nr. 47 / 20 nov. 1927, p. 4
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!