"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

joi, 22 februarie 2018

Cuvinte către tineri (VIII) - Pr. Dumitru Stăniloae despre dragoste şi prietenie

Într-una din cărţile sale, Olivier Clement relatează episodul unei călătorii cu trenul pe care aţi fi făcut-o împreună. În compartiment, zice el, pe banca din faţă, se aflau doi tineri care se îmbrăţişau cu mare delicateţe, vădit îndrăgostiţi unul de celalat. Olivier Clement notează că, în contextul unei discuţii duhovniceşti pe care o aveaţi împreună, priveliştea celor doi tineri îndrăgostiţi v-a prilejuit o remarcă uimitoare. Se pare că i-aţi fi spus încetişor, la ureche: “Vedeţi domnule Clement, şi cei din faţa noastră se roagă acum în felul lor”!

Ha, ha, ha.

Ce va determinat să faceţi această observaţie surprinzătoare?


Nu-mi mai aduc aminte episodul, dar dacă aş reflecta acum la această afirmaţie, cred că doi tineri se iubesc şi se iubesc încă fără a fi ajuns la nivelul coborât al plăcerilor trupeşti, văd, fiecare din ei, taina celuilalt. Şi cred că nici unul dintre ei n-ar voi să-l definească pe celălalt. Celălalt rămâne un mister nedefinit, şi infinitul se întinde dincolo de marginile lumii acesteia, se întinde până la Dumnezeu. Atunci, probabil, că implicit, cei doi tineri, care sunt într-o iubire curată, trăiesc într-un fel prezenţa negrăită a lui Dumnezeu între ei. Şi aceasta îi face să se înalţe peste ei, să se înalţe spre acel izvor al iubirii, al apropierii între oameni, al trebuinţei lor unul de altul şi, poate că asta înseamnă o neaşteptată înălţare a sufletului. Poate că la aceasta mă voi fi gândit, dar nici nu mai ştiu despre ce discutăm noi înainte, ca să fi tras o astfel de concluzie…

Mie mi se pare – aşa cum am înţeles-o eu – că afirmaţia dumneavoastră era spectaculoasă, fiindcă asociaţi acea coregrafie vizuală a dragostei cu rugăciunea, iar, pe de altă parte, fiindcă s-ar putea, în contextul discuţiei, să fi fost în sensul de dintotdeauna al Ortodoxiei, care nu elimină din reflexie trupul, în cazul acesta, atât timp cât erosul se trăieşte la nivelul trupului – Mântuitorul spunea despre căsătoriţi “să fie una în trup” – nu există un anumit platonism în afirmaţia dumneavoastră, în această idealitate înălţătoare ce respinge pogorârea iubirii în trup? Poate că e cazul să vă referiţi la propria dumneavoastră experienţă. Se putea despărţi, în frăgezimea unui asemenea fapt, înfăţişarea, trupul, plăcerea pe care mi-o oferă, de sentiment?

Ortodoxia, desigur că nu dispreţuieşte trupul, dar nici nu vrea să ne coborâm la plăcerile pur trupeşti, ci vrea să ne înălţăm la o trăire spirituală prin trup; să înălţăm trupul. Să nu uităm de duh, de spirit, în legătură trupească. Aceasta ar însemna coborâre la animalitate. Omul nu poate cobora aici, şi este o misiune pentru el să înalţe tot mai mult legătură prin trup la o legătură transfigurată spiritual.

Eu cred că înţeleg afirmaţia teologică a dumneavoastră, dar ea se poate înţelege şi aşa: întâi să coboare repede în trup, să facă un copil fiindcă aşa trebuie, după care urgent să se înalţe! Şi dacă o să facă vreo 10-15 copii, atunci vreo 10-15 de ani e coborât în animalitate, după care, după ce a terminat cu fecunditatea, ar urma episodul distins spiritual!

Cred că legătura între bărbat şi femeie, care produce un copil, nu este o legătură trupească şi se trăieşte şi în mod creştin, cu răspunderea acestui act prin care dau naştere unui copil de care vor avea grijă. Ei se angajează reciproc la toate grijile, la toate oboselile şi la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred că ei, chiar gândindu-se că prin această unire iese un copil, gândesc că asta aduce o anumită spiritualizare acelei legături.

Totuşi eu am să continui să vă sâcâi. Cei doi tineri din faţa dumneavoastră, să mă şi iertaţi, poate şi dumneavoastră illo tempore, vă gândeaţi în chip util, în momentul acela la o întreprindere comună, lucrativă, cu copii? Nu cumva dragostea şi iubirea, a căror privelişte aţi contemplat-o atunci, aveau o natură generoasă, liberă, “nedeterministă”?

Dar nici nu era o iubire foarte trupească între cei doi tineri. Poate că am trecut şi eu prin această stare, dar nu m-am gândit deloc la unirea trupească, poate că am fost şi eu îndrăgostit de o fată, dar nu vedeam în ea decât ceva care depăşea plăcerea trupească; nici nu mă gândeam la aceste lucruri. Vedeam în ea şi poate că şi ea vedea în mine ceva ce nu avea legătură cu… Pe urmă, când mă gândesc la căsătorie, atunci încadrez şi această perspectivă de unire trupească. Oamenii, până nu ajung, mă rog, să se gândească la căsătorie, cred că au între ei o dragoste foarte curată. Deşi sunt în trup, nu se gândesc deloc la trupul acela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!