"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

joi, 29 martie 2018

Dumnezeu e aproape, mă iubeşte!

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea.

Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune.

Şi atunci L-am auzit spunându-mi:

Îndrăznește să înțelegi că te iubesc!

VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÂNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE

 Sfântul Nicolae Cabasila

Viaţa în Hristos începe şi se dezvoltă cât timp trăim pe pământ, însă desăvârşirea ei se atinge abia când vom fi ajuns la «ziua aceea» 1. De fapt, nici viaţa de aici, nici cea de din­colo nu pot da, una fără cealaltă, fericire deplină sufletului omenesc. Căci pe de o parte, grijile trupeşti ale veacului ne întunecă viaţa, iar nestatornicia lumii acesteia nu ne lasă să moştenim aici pe pământ nestricăciunea — motiv pentru care Sfântul Pavel mai bucuros voia să se despartă de trup şi de viaţa aceasta, spre a se uni cu Hristos, căci zicea că e mult mai bine a fi împreună cu El 2 — iar pe de alta, viaţa viitoare n-ar aduce nici o fericire deplină pentru cei care, ajunşi dincolo, n-ar fi dus cu ei puterea şi mădularele sim­ţurilor cu oare s-o poată gusta, căci ar rămâne într-o stare în care domneşte doar chinul şi moartea.

Învață să prețuieşti AZI, căci MÂINE poate fi prea târziu...!

●Te oboseşte faptul că trebuie să te trezeşti mereu dimineața? Alții nu s-au mai trezit...
●Te enervează că ajungi obosit acasă după serviciu? Alții şi-ar dori să aibă unul...
●Te enervează că trebuie să ştergi mereu praful, să speli rufele şi vasele? Alții şi-ar dori să aibă ce şterge şi spăla...

luni, 26 martie 2018

Evenimente deosebite în parohia noastră!

Clck pe imagine

Predica Duminica Floriilor - Pr. Constantin Necula

https://www.mariuspavel.ro/predica-duminica-floriilor-pr-constantin-necula/
pentru audio/video - click pe fotografie

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a V-a din Post – a Floriilor

Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată.
Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit!

PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DIN POST – DUMINICA FLORIILOR

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Din Evanghelia de la Ioan 12, 1-18 citire:

 „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:

«Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-l fi dat săracilor?»

Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

Predică la duminica a VI-a din Postul Mare – a intrării Domnului în Ierusalim (Floriile)

† Sfântul Nicolae Velimirovici
Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată. Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit! Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.
Aceasta era firea Dumnezeiască a Domnului Hristos, că, oriunde Se arăta El – Dumnezeu în trup omenesc – oamenii se despărţeau de-a dreapta şi de-a stânga Lui, aşa cum se vor despărţi ei când va veni El în ziua cea de pe urmă a istoriei lumii acesteia. Şi până în ziua de astăzi, când vorbirea dintre oamenii din lume se îndreaptă către Domnul nostru Iisus, aceştia se despart la stânga şi la dreapta. Cât de bine desluşită trebuie să fi fost această despărţire în zilele vieţii Sale întrupate pe pământ!

Vă invităm la Taina Sfântului Maslu


vineri, 23 martie 2018

Buna-Vestire a Născătoarei de Dumnezeu

Praznicul Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu este deopotrivă unul împărătesc şi al Maicii Domnului. Este praznic împărătesc, pentru că se referă la Împăratul Hristos, Care a fost zămislit în pântecele Născătoarei de Dumnezeu, şi este praznic al Maicii Domnului, pentru că se referă la acea persoană care a contribuit la zămislirea şi la Înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu, adică la Preasfânta Fecioară.

„Pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărim”

Buna vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este unul dintre cele mai mari evenimente din istoria lumii, pe care o prăznuim acum nu doar cu bucurie şi cu dragoste, ci şi cu frică plină de cutremur, fiindcă aceasta este „începătura”, adică începutul mântuirii noastre. Nu voi mai repovesti marea, unica în istoria lumii, convorbire dintre Arhanghelul Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria; mă voi opri doar asupra cuvintelor: Duhul Sfânt Se va pogorî peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema (Lc. l, 35).

Nimeni, niciodată, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, nu s-a născut şi nu se va mai naşte ca Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Nimeni, niciodată, nu s-a născut fără sămânţă bărbătească. Nimeni nu s-a născut şi nu se va mai naşte prin pogorârea Sfântului Duh. În nimeni, niciodată, nu S-a sălăşluit Duhul lui Dumnezeu cu o asemenea plinătate desăvârşită cum S-a sălăşluit în Preasfânta Fecioară Maria. Pe nimeni nu l-a umbrit puterea Celui Preaînalt şi aceasta n-a sfinţit nici un pântece de mamă cu atâta deplinătate şi putere cum a sfinţit pântecele Preasfintei Fecioare.

Credinţa noastră nu este zadarnică

 (Sf. Luca al Crimeei – “La porţile Postului Mare. Predici la Triod”)

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”. Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.

De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.

Seară duhovnicească

mai multe detalii AICI


„HRISTOS, VINDECAREA NOASTRĂ DE PATIMI” (partea a treia)

Parintele Necula la Simeria part 3 - traducerea în limbaj mimico-gestual românesc (LMG)
„HRISTOS, VINDECAREA NOASTRĂ DE PATIMI” (partea a treia) – Conferință susținută de Pr.Conf.Univ. Dr. Constantin Necula, din 4 martie 2018, Simeria, transmisă live pe pagina de facebook Replica – INFO HD şi retransmisă pe Televiziunea InfoHD în zilele de 10, 17, 24 martie de la ora 20 şi pe http://www.replicahd.ro/



Mulţimim şi pe această cale tuturor celor implicaţi în promovarea acestui eveniment, în special Replica – INFO HD şi Părintelui Ilie Mirel pentru traducerea în limbaj mimico-gestual românesc (LMG)

partea I

partea II

Replica – INFO HD, merita toata aprecierea noastra pentru implicarea in promovarea acestui frumos eveniment. Chiar va indemnam sa lasati un semn de apreciere pe pagina de yutube si nu numai

miercuri, 21 martie 2018

Seară duhovnicească în parohia noastră dedicată comemorării fratelui ostaș veteran Cornel Rusu

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Simeria-Biscaria, va găzdui, la sfârșitul lunii martie, în sâmbăta Floriilor, o seară duhovnicească dedicată comemorării fratelui ostaș veteran Cornel Rusu   (de la Simeria ), de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 23 de ani: sâmbată 31 martie 2018

ora 17.00 – Vecernia Floriilor
* ora 18.00 – Program duhovnicesc  al Oastei Domnului - cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească

Cererea fiilor lui Zevedeu

de Pr. Noël Tanazacq
 
a 5‑a Duminică din Post – Marcu 10, 32‑43

 Această Evanghelie se compune din două părţi care nu au nici o legătură una cu alta: cea de‑a treia vestire a Patimilor şi cererea fiilor lui Zevedeu. Cu toate acestea, ele sunt legate cronologic, după cum o atestă două dintre Evangheliile sinoptice, Matei şi Marcu. Scena se petrece în timpul „urcării la Ierusalim”1, adică la sfârşitul misiunii pământeşti a lui Hristos, mai mult nu putem şti. Însă Sfântul Luca o situează chiar înaintea intrării în Ierihon, deci nu prea departe de Ierusalim.

Cea de‑a treia vestire a Patimilor are o legătură directă cu Paştele care se apropie şi este relatată de toate cele trei Evanghelii sinoptice (Mat. 20, 17‑19, Marcu 10, 32‑34 şi Luca 18, 31‑34). Iisus merge în fruntea alaiului, care este unul numeros: se simte în istorisirea lui Marcu (adică a lui Petru) toată energia lui Hristos pentru a plini voia Tatălui Său, deşi mergea către moarte. Este vorba despre o jertfă de bunăvoie: Hristos se grăbeşte să‑l mântuiască pe Om.

Bunavestire – Cuvântul Sf. Teodor Studitul



Buna Vestire
Fraţilor şi părinţilor, iată cu ajutorul lui Dumnezeu a sosit preacinstitul şi preaslăvitul praznic al Bunei Vestiri, care este cel dintâi între praznicile împărăteşti. Avem datoria să-l prăznuim, nu oricum se va întâmpla, cum fac cei neînvăţaţi şi fără evlavie, ci cu evlavie multă, cu înţelegere şi cu multă luare aminte la puterea tainei, care este aceasta: Fiul lui Dumnezeu bine a voit să fie Fiu al omului şi, spre mijlocirea şi lucrarea acestei taine negrăite, a fost primit de Prea Sfânta Fecioară, S-a sălăşluit în ea, din ea S-a zidit şi S-a făcut prea curatul Său trup, şi S-a făcut om deplin.

Pentru ce? Pentru ca să răscumpere pe om din blestemul legii, precum este scris, ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu, să nu mai fim robii diavolului, ci slobozi; nici pătimaşi şi spurcaţi, ci fără de patimă şi curaţi; nici iubitori de trup ca să umblăm în voile trupului, ci după duh, ca nişte prieteni şi fii ai lui Dumnezeu. Căci voia trupului este moarte, iar voia sufletului este viaţă, şi este moarte voia trupului, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea tainei şi pricina praznicului. Drept aceea trebuie şi noi să prăznuim duhovniceşte şi duhovniceşte să vieţuim în dreptate şi cuviinţă, în dragoste şi blândeţe, în pace şi îndelungă răbdare, în bunătăţi şi în Duhul Sfânt, ca să nu defăimăm întruparea Domnului. 

Acatistul Maicii Domnului - Buna Vestire

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist

Paraclisul Maicii Domnulu

Despre ridicarea pâinii în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Sfântul Maxim Grecul
Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul Cel Unul Născut, făcându-Se pentru noi om fără de păcat ca să ridice împreună cu Sine firea omenească, pe care făcătorul răului a izgonit-o demult din rai, şi răbdând de bunăvoie răstignirea, moartea şi îngroparea, a înviat şi S-a ridicat iarăşi la slava Lui cea dintâi ca să-L trimită pe Sfântul Duh, Mângâietorul, Ucenicilor şi Apostolilor Săi. Iar după înălţarea Dumnezeu-omului la cer, martorii şi slujitorii Cuvântului au rămas într-o casă, aşa cum spune dumnezeiescul Luca; apoi, după pogorârea Sfântului Duh, nedorind ca, pentru slujirea la mese, să renunţe la propovăduirea cuvântului, au pus pentru acest lucru slujitori.
Iar când propovăduitorii mântuirii se aşezau la masă, pe o ridicătură puneau un suport mic şi pe el o pâine, pe care trebuia să o mănânce Mântuitorul, ca atunci când El era împreună cu ei în trup înainte de patimi. Iar când dumnezeieştii şi Sfinţii Apostoli se ridicau de la masă, cel mai mare şi primul dintre ei, luând în mâini pâinea şi ridicând-o, spunea aşa: „Mare este numele!” Iar ceilalţi ucenici ai Cuvântului răspundeau: „Sfintei Treimi!”.

Evanghelia Arhanghelului Gavriil


Soarele se oglindeşte în apă cea limpede şi cerul în inima curată.
Dumnezeu Duhul Sfânt are multe sălaşuri în această lume întinsă, dar inima neprihănită a omului este locaşul în care Îi este cel mai bine-plăcut să Se sălăşluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaş; toate celelalte sunt numai locuri în care Îşi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se află în inimă este prin sine legat de curăţia ei.
Era o vreme când inima omului era plină numai cu Dumnezeu – o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme când totul se afla într-adevăr, în mâna lui Dumnezeu, în afară de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile în mâinile sale, multe fiare sălbatice au atacat inima omului; şi de aici a venit în lăuntru robia inimii omului şi, în afară, ceea ce se înţelege ca istorie a omenirii.

Bunavestire – Predica Sf. Nicolae Velimirovici

(Luca 1, 24-38)
Soarele se oglindeşte în apa cea limpede şi cerul în inima curată.
Dumnezeu Duhul Sfânt are multe sălaşuri în această lume întinsă, dar inima neprihănită a omului este locaşul în care Îi este cel mai bine-plăcut să Se sălăşluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaş; toate celelalte sunt numai locuri în care Îşi face lucrarea.
Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se aflăn inimă este prin sine legat de curăţia ei.
Era o vreme când inima omului era plină numai cu Dumnezeu – o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme când totul se afla întru adevăr, în mâna lui Dumnezeu, în afară de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile în mâinile sale, multe fiare sălbatice au atacat inima omului; şi de aici a venit în lăuntru robia inimii omului şi, în afară, ceea ce se înţelege ca istorie a omenirii.

Părintele Arsenie Boca, predică la Buna-Vestire

„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.

sâmbătă, 17 martie 2018

Parintele Necula la Simeria part 2 - traducerea în limbaj mimico-gestual românesc (LMG)


„HRISTOS, VINDECAREA NOASTRĂ DE PATIMI” (partea a doua) – Conferință susținută de Pr.Conf.Univ. Dr. Constantin Necula, din 4 martie 2018, Simeria, transmisă live pe pagina de facebook Replica – INFO HD şi retransmisă pe Televiziunea InfoHD în zilele de 10, 17, 24 martie de la ora 20 şi pe http://www.replicahd.ro
 
Mulţimim şi pe această cale tuturor celor implicaţi în promovarea acestui eveniment, în special Replica – INFO HD şi Părintelui Ilie Mirel pentru traducerea în limbaj mimico-gestual românesc (LMG)

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur: Duminica Lunaticului

Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: „Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfârşit din cele spuse de om lui Hristos: „Dacă poţi!”

Aş putea fi însă întrebat:

– Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte?

Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

(Vindecarea lunaticului)
[…] Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?

  Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

„Încă o minune“, vor spune cei necredincioşi. „Ce tot vrea să dovedească Dumnezeul creştinilor? Şi dacă este să fim cinstiţi, eu însumi am auzit tineri sau mai vârstnici, cu aere ortodoxe, că această ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a făcut-o, reduce, un pic sau mai mult, din impactul pe care ar trebui să-l aibă cuvântul Evangheliei în rândul comunităţii. Că ispita există – şi, uneori, se manifestă – o dovedeşte şi modul în care unii dintre noi, în luări de cuvânt sau predici, alegem textele despre care vrem să le vorbim, socotindu-le pe acestea „alese“, tocite ca sens şi conţinut…

Parintele Cleopa – Vindecarea copilului lunatic

Iubiti credinciosi, Sunt unii oameni, numiti scafandri, care se baga in adancul oceanelor si pe fundul marilor, si cauta acolo margaritare care adesea se gasesc in scoicile de pe fundul marii. Dar ca sa gaseasca un margaritar ca acela, cata osteneala trebuie sa-si ia asupra-le acestia, primejduindu-si uneori chiar viata. Asa ni se cade si noua credinciosilor, care avem credinta dreptmaritoare si dumnezeiescul botez, sa ne afundam pururea in dumnezeiestile Scripturi, sa adancim pururea mintea noastra in dumnezeiestile si prea adancile intelesuri ale ei, caci numai asa vom afla margaritarele celor patru sfinte si prea folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre.

Predică la duminica a IV-a din Postul Mare – a vindecării fiului lunatic

  Sfântul Nicolae Velimirovici
(Marcu 9:17-32)
 
Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor, şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte. De la începutul lumii şi al veacurilor, toate popoarele de pe pământ au crezut că lumea duhurilor există şi că duhurile nevăzute sunt adevărate. Cu toate acestea, multe popoare au luat-o pe o cale greşită în această privinţă, dând în mintea lor o putere mai mare duhurilor celor rele, decât celor bune şi, cu trecerea vremii, au făcut zei din duhurile cele rele, construind temple pentru ele, aducându-le jertfe şi rugăciuni şi bizuindu-se pe ele, pentru toate lucrurile. Cu trecerea vremii, multe popoare s-au lepădat cu totul de credinţa în duhurile cele bune şi au rămas numai cu credinţa în duhurile cele rele, sau în „zeii” cei răi, aşa cum îi numeau ei; aşa încât această lume părea ca o cursă de cai, unde oamenii şi duhurile rele se luau la întrecere. Duhurile cele rele chinuiau oamenii din ce în ce mai mult, şi i-au orbit, numai pentru a şterge  din mintea oamenil

marți, 13 martie 2018

Atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă”, spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea, trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viață, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.

Povestea iertării

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.

Dumnezeu nu își uită prietenii Săi

Vei fi ispitit să te întrebi dacă mai are rost să continui a merge pe o Cale pe care nimeni nu mai vrea să meargă; vei simți că te sufocă gândul de a părăsi ceea ce poate abia ai început, de a te lepăda de Domnul chiar înainte de a-L fi cunoscut. Dar tu să nu te simți singur niciodată, nici măcar o clipă să nu crezi că în fața ispitelor ce inevitabil se vor ridica împotrivă, tu ești singur.

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa… Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri… (Evrei 13, 7-9)
Niciodată nu a mai existat o asemenea epocă cu învăţători falşi ca secolul XX, atât de bogat în lucruri materiale, dar atât de sărac spiritual.

Dacă unica șansă de a te îmbogăți este minciuna și trădarea, mai bine rămânem săraci

Cu multă durere, însă fără prea mare uimire privim deseori emisiuni pregătite minuțios, prin care prezentatorii sau cei care le comandă de fiecare dată adeveresc faptul că războiul împotriva Bisericii continuă, iar uneori devine și mai necruțător. Spunem: fără uimire, pentru că deja suntem deprinși cu criticile dure și argumentele „de doi bani” ale celor ce se cred a fi „puterea a patra” într-un stat, dar care în investigațiile lor jurnalistice, mai ales încele despre Biserică, arată o mare lipsă de profesionalism. Nu spunem multe, dar, spre deosebire de celelalte emisiuni, sunt destul de stângaci făcute. Cel puțin am sfătui investigatorii să se familiarizeze cu termenii bisericești, dacă nu au de gând să cunoască și adevărata viață a Bisericii cu problemele Ei.

”Primiți pe preoți! Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă!”

De câte ori trebuie să te spovedești? Sfinții Părinți spun că de cel puțin patru ori pe an, în cele patru Posturi. Ori acum, văzând cum s-au înmulțit păcatele, căderile, ispitele, noi recomandăm de mai multe ori, dar minim de patru ori. Dacă ai făcut un păcat mare, ai o nenorocire, să te duci repede la părintele, să te duci atunci.

vineri, 9 martie 2018

Sfantul Teofan Zavoratul – Sfaturi intelepte

Despre nesimtirea si raceala inimii, care apar in suflet printre nevointele mantuirii:

Nu rareori se intampla ca oamenii care merg pe calea bunei vietuiri crestinesti, brusc si, dupa cat se pare, fara nici un motiv, sa inceapa sa simta in ei o paralizie a tuturor puterilor sufletesti, in urma careia le apare raceala fata de toate nevointele duhovnicesti de pana atunci. Acest lucru li se intampla tuturor din cand in cand. Despre el pomenesc toti cei care scriu despre viata duhovniceasca. Sfantul Marcu Ascetul pomeneste trei mari vrajmasi: nestiinta impreuna cu uitarea, lenevia impreuna cu nepasarea si nesimtirea impreuna cu impietrirea.

Cuvant in Duminica a treia din Postul Mare ( Duminica Sfintei Cruci ) - SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34)

Aceasta duminica din Postul Mare se numeste Duminica Sfintei Cruci, datorita inchinarii in fata Crucii si a patimirilor Domnului Slavei, Care a fost rastignit pe ea pentru noi, precum si dato­rita faptului ca Biserica a randuit sa se citeasca in aceasta zi Evanghelia despre purtarea de catre fiecare dintre noi a propriei cruci, altfel spus a suferintelor si necazurilor care in aceasta lume sunt nedespartite de urmarea lui Hristos.

Oricine voieste sa vina dupa Mine, a spus Hristos poporului si ucenicilor Sai, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, caci cine va voi sa-si scape sufletul, adica viata sa, il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, adica cel ce va omori toate patimile si poftele sale, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in nea­mul acesta preacurvar si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri (Mc. 8, 34-38).

Sfântul Grigorie de Nyssa despre puterea Crucii

Dumnezeu s-a aplecat, aşa-zicând, asupra cadavrului nostru, a întins mâna omului care zăcea în păcat, apropiindu-Se atât de tare de moarte încât a atins-o cu mâinile Sale, pentru a reda naturii, prin trupul Său, începătura învierii şi ridicând din morţi totodată şi omenirea întreagă.

Ce observaţii mai fac adversarii noştri? Înainte de toate aceea că în nici un caz firea dumnezeiască nu poate ajunge să sufere moarte, ci, că, fără să ajungă aici, ar fi putut uşor duce la îndeplinirea planului de mântuire astfel, prin folosirea altfel a prisosului puterii sale. Dacă totuşi, dintr-un motiv inexplicabil, ar fi trebuit să moară, cel puţin să nu se fi lăsat batjocorit printr-o moarte atât de înjositoare. Căci ar putea fi vreo moarte mai ruşinoasă, zic ei, decât cea de pe cruce?

Duminica Sfintei Cruci – pomul vieţii sădit în mijlocul Postului

✝ IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
 
Cu Duminica Sfintei Cruci ne aflăm deja în cea de a treia duminică din Postul Mare. În ceea ce priveşte înşiruirea duminicilor după conţinutul textelor scripturistice, ea trebuie înţeleasă ca făcând parte din programul catehetic al perioadei de început al Bisericii, ca pregătire liturgico-biblică în vederea primirii luminării de către catehumeni. Ele nu sunt prin aceasta mai puţin importante, având în vedere dispariţia acestei instituţii, ci se completează armonios ca semnificaţii cu cele amintite anterior. De aceea se poate observa în înşiruirea lor o ascendenţă a tensiunii duhovniceşti a sufletului care se apropie de Hristos înviat, un continuu urcuş spre Ierusalim, de aici şi înţelesul de scară al postului.

Duminica Sfintei Cruci

În Duminica a treia din Postul Mare, noi, toţi creştinii, primim o chemare radicală de a ne apropia de lumea lui Dumnezeu, de Însuşi Mântuitorul Hristos, de a ajunge să intrăm pe poarta cea strâmtă, dar primitoare a Împărăţiei. Chemarea Mântuitorului Hristos, adresată în mijlocul Postului Mare: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34), ne invită să lepădăm calea omenească şi să primim calea dumnezeiască a renunţării, lucru subliniat în mod deosebit de teologia Sfinţilor Părinţi referitoare la calea Crucii, calea urmării lui Hristos.

Predică la Duminica a 3 -a din Postul Mare


„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu VIII, 34).
 
          Cu acest cuvânt dumnezeiesc începe Sfânta Evanghelie ascultată astăzi. Şi cel dintâi gând pe care ni-l inspiră icoana unei vieţi vii, în mers. Mântuitorul spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine". Cum le spusese şi ucenicilor: „Veniţi după Mine". Viaţa în Hristos este cale; e mersul nostru împreună cu El, către acelaşi ţel.

         Şi Biserica numeşte zilele, săptămânile pe care le parcurgem în acest timp, „calea Postului”. Iar în această cale a rânduit popa­suri, răspântii, pe care înaintăm, suim duhovniceşte, ca pe nişte „temeiuri şi trepte”, cum zice Sfântul Andrei Criteanul. Şi, în şi­ragul acestor popasuri duminicale, Biserica ne cheamă să medi­tăm la Cruce, temă fundamentală a vieţii creştine. Să cugetăm la Cruce împreună cu Mântuitorul, cu cuvintele Lui. Căci creştinul gândeşte, vorbeşte, poartă Crucea în Hristos, împreună cu El.

Chemarea Crucii

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenței lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, Care folosise exemple din viața pământească pentru a limpezi înălțimile cerești, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocații: Cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești? (Ioan 3, 12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrățișează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor  și vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiți tocmai de dușmanul Crucii. Evanghelia Duminicii face amintire de un moment greu al neamului lui Israel: atunci când evreii au fost salvați privind spre un șarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălțat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru și închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenției lui Dumnezeu în planul vieții poporului lui Israel? Nu! Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinși de mușcătura morții. Fiul Omului, înălțându-Se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real și veșnic!

Despre purtarea crucii

Sfântul Ignatie Briancianinov
Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

[…] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii

 † Mitropolitul Laurențiu
Iubirea lui Dumnezeu și încercările vieții
Mântuitorul Hristos, prin întreaga Sa operă de mântuire, este întruparea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu față de om, creatura Sa, pentru ca acesta să-și poată împlini scopul pentru care a fost creat, asemănarea cu Dumnezeu și câștigarea vieții celei veșnice.

Pentru împlinirea acestui ideal suprem și pentru a depăși toate încercările vieții, Mântuitorul ne adresează, astăzi, tuturor chemarea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

A răspunde Mântuitorului, a răspunde Iubirii

Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci leagă exigențele chemării de cea mai de preț exigență adresată de Dumnezeu firii umane: urmarea Chemării. Căci o chemare a fost cea dintâi încălcată prin neurmare, o chemare la îndumnezeire prin responsabilizare. Nu este prima dată în Evanghelie când Domnul cheamă. Apostolii sunt chemați. Bolnavii și cei pocăiți, cei simpli și bucuroși de a-L urma. Și sunt mulți care-L urmează de formă, ca să vadă ce poate. Și alții ca să-L comenteze cârtitor. Biserica este născută din răspunsul la toate acele chemări împlinite în misiune, făcând din ele niște noduri de iubire prin care se constituie Biserica. Pe construcția aceasta minunată, de încredere desăvârșită, se leagă de cer toată misiunea Bisericii: chemare – răspuns – trimitere. De aceea, a te împlini în planul mântuirii înseamnă a primi și împlini chemarea lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale. Trebuie mereu să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietățile care cotrobăie sufletele copiilor și tinerilor ori deznădejdile bătrânilor țin toate de pierderea credinței în Înviere. Altfel spus, de refuzul de a asuma Crucea. Textul Evangheliei este limpede (Marcu 8, 34-38; 9, 1). Taina înțelegerii chemării ține de logica apropierii Împărăției, care vine cu putere.

marți, 6 martie 2018

Mi-e lene… să fiu ca Hristos

Câteodată mi-e lene să mă rog lui Dumnezeu, dar îmi place să trândăvesc în pat. Câteodată mi-e lene să citesc din Sfânta Scriptură dar citesc cu mare uşurinţă articole pe internet. Uneori mi-e lene să mă trezesc să mă duc la servici, dar mă trezesc uşor când trebuie să plec într-o călătorie. Mi-e lene să fac mătănii şi îmi e mai uşor să mă aşez în genunchi în pat şi să-mi cer iertare. Mi-e lene să fac ce trebuie, dar fac uşor ceea ce vreau.

Rugăciunea pentru cei ocupaţi sau leneşi

 Nu pot să îmi împodobesc primele rânduri cu laude pentru Dumneavoastră. Scrieţi: „Mă rog rău, sunt leneşă la învăţat psalmi, m-am lăsat aproape de tot". Halal progres, ce să zic!
Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea faţă de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, şi atunci adio cucernicie.

Despre lene şi trândăvie

Leneşul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piaţă, când cei mulţi s-au şi săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrăşat! Şi-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se găteşte şi pe urmă iese la iveală.
Veritabilă privelişte a neruşinării! Ajunge undeva, se aşează, spune şi face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat.

Lenea ne indeparteaza de Dumnezeu ( din invataturile Sf. Parinti )

Unul dintre cele şapte păcate capitale ( alături de mândrie, iubire de arginţi, desfrânare, invidie şi mânie ) este şi lenea sau trândăvia. Sfinţii Părinţi ne arată că acest păcat se manifestă prin nepăsarea faţă de împlinirea datoririlor creştine şi nu in ultimul rând a obligaţiilor sociale.

Pilda talanţilor, rostită de Mântuitorul Hristos ucenicilor, ne învaţă că inmulţirea talanţilor este una din responsabilităţile noastre, a fiecăruia în parte. Fiecare se cuvine să isi dezvolte darurile primite, şi nu să-şi ingroape talanţii, asemenea slugii din pilda menţionată.

sâmbătă, 3 martie 2018

Predică la Duminica a II-a din Postul mare – A Sf. Grigorie Palama

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Luând noi glasul desfrânatului, cu fierbinţi lacrimi cădem către Tine, Părintele şi Dumnezeul tu-turor, strigând: Am greşit depărtându-ne de la Tine şi necurăţiei slujind. Deci primeşte, Doamne, pocă-inţa noastră. Din Evanghelia de la Marcu, capitolul 2, versetele 1-12:

 „Şi, intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul; şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!»

Mântuitorul Iisus Hristos, Păstorul cel Bun

Arhim. Conf. Univ. Dr. Vasile Miron

Pentru atingerea scopului suprem al misiunii și slujirii noastre preoțești – mântuirea credincioșilor – nu trebuie să inventăm mijloace și metode noi de pastorație, ci trebuie să facem apel la experiența și tradiția bimilenară a Bisericii, pentru a învăța de aici cum trebuie să procedăm în orice împrejurare, de la caz la caz, cu fiecare categorie de credincioși, ținând cont de natura lor psihologică, de mediul și condițiile de viață din care provin și de fondul lor sufletesc.

Pentru viața religios-morală și activitatea pastorală a preotului, exemplul cel mai elocvent, mai grăitor și mai demn de urmat este Mântuitorul nostru Iisus Hristos „Păstorul cel Bun” (Ioan X, 11), Care Și-a definit rolul Său spiritual astfel: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci că El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Matei XX, 28). Acest imperativ l-a exprimat și prin alte cuvinte: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și să aibă din belșug… Eu sunt Păstorul cel Bun și cunosc oile mele și ele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi” (Ioan X, 10, 14-15). citește în continuare:

Hristos este Păstorul Păstorilor

(In. 10, 11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. 
 
Mai mult decât atât, El a spus că Păstorul cel Bun intră prin Uşă. Dacă El este Uşa, cum poate El intra prin Sine Însuşi? (Latper).

Aşa cum El cunoaşte pe Tatăl prin Sine şi noi cunoaştem pe Tatăl prin El, tot aşa El intra în staul prin Sine şi noi intrăm prin El. Prin Hristos, noi, păstorii avem o uşă de intrare la voi. Şi de ce? Pentru că noi predicăm pe Hristos şi deci intrăm prin Uşă. Dar Hristos îl predică pe Hristos pentru că El se predică pe Sine. Şi astfel Păstorul intră prin Sine Însuşi.

Viaţa Sf. Grigorie Palama

Demolarea acoperișului

Într-o zi, patru prieteni au adus un paralitic la Iisus, pentru vindecare. Când au văzut cum casa in care Iisus predica fusese sigilata și ușa blocată, ei nu au renunțat. Credința nu renunță niciodată. Ea perseverează, insista. Credinta este inventiva, fertila, plina de idei, ia in derandere barierele. Daca drumul este blocat in vreun fel, credința va căuta, ea, o alta cale. Și a găsit o alta cale. Scotand unele dintre tiglele acoperisului simplu (de fapt niste dale usoare, de tip palestinian), cei patru prieteni l-au coborat pe cel aflat in durere, prin deschizatura, si l-au asezat la picioarele Învățătorului. 

 Imaginați-vă uimirea celor din casa aglomerata, atunci când au auzit zgomotul de deasupra lor, simțind praful și resturile care incepusera sa cada peste ei, privind in sus si observand deschizatura din tavan și, mai mult, o targa cu un om bolnav pe ea. Vi-L imaginați pe Iisus? Stand cu ochii catre deschiderea spre cer, printr-o gaură din tavan, privind patru capete care se uitau, în jos, spre El? Aici este un exemplu despre cum credința demoleaza literalmente acoperișul, paravanele, pentru a ajunge la Dumnezeu. Acești oameni au aratat in mod clar intregii lumi că credința creștină este ceva extraordinar de puternic; este un efort hotărât, de a stabili contactul, legatura, cu Iisus. Persoana care spune: "Nu obisnuiesc sa merg la biserică, duminica, dar ma rog in inima mea", glumeste cu ea insasi. Dacă inima ei ar fi fost in Biserica, atunci si corpul ei ar fi fost acolo. Pur și simplu, nimic nu poate opri credinta sa găseasca o cale de a fi cu Iisus.