"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

vineri, 9 martie 2018

Cuvant in Duminica a treia din Postul Mare ( Duminica Sfintei Cruci ) - SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34)

Aceasta duminica din Postul Mare se numeste Duminica Sfintei Cruci, datorita inchinarii in fata Crucii si a patimirilor Domnului Slavei, Care a fost rastignit pe ea pentru noi, precum si dato­rita faptului ca Biserica a randuit sa se citeasca in aceasta zi Evanghelia despre purtarea de catre fiecare dintre noi a propriei cruci, altfel spus a suferintelor si necazurilor care in aceasta lume sunt nedespartite de urmarea lui Hristos.

Oricine voieste sa vina dupa Mine, a spus Hristos poporului si ucenicilor Sai, sa se lepede de sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, caci cine va voi sa-si scape sufletul, adica viata sa, il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, adica cel ce va omori toate patimile si poftele sale, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in nea­mul acesta preacurvar si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri (Mc. 8, 34-38).


Domnul Iisus Hristos ne porunceste sa ne lepadam cu desavarsi­re de sine, adica de satana, care lucreaza in noi, si de toate lucrurile lui, si de toata slujirea lui, si de toata trufia lui, si sa luam crucea noastra, adica sa rabdam lipsurile, bolile, suferintele si necazurile, care ne sunt trimise spre curatirea, inteleptirea, intarirea noastra in virtute, si ispi­tele pe care ni le pricinuiesc dracii si oamenii.

Noi suntem foarte impatimiti de viata trupeas­ca; ne-am imprietenit cu pacatele, ne-am lipit de ele si ne temem sa le declaram razboi cu hotara­re, sa rupem orice legatura cu ele; toate masurile pe care le luam impotriva lor sunt numai juma­tati de masura, crutandu-le parca ne crutam pe noi insine, fiindca ni s-au facut ca niste madulare firesti, si de aceea ramanem intotdeauna cu ele si ele prind radacini tot mai adanci in noi, lupta cu ele devine tot mai anevoioasa; adeseori ajungem pierduti pentru Dumnezeu si devenim pra­da si agonisita de zi cu zi a vrajmasului.

Cuvin­tele Domnului: cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde se implinesc in fiecare zi asupra noas­tra. In fiecare zi ne vindem vrajmasului nostru prin pacatele de tot felul, care traiesc si lucreaza in noi; in fiecare zi murim duhovniceste, si ce bine ar fi daca ne-am ridica zi de zi, inviind pentru Dumnezeu prin pocainta cu lacrimi! Fiind­ca pacatele noastre ne despart vremelnic de Domnul (Is. 59, 2). Ele ne pot desparti si pe vecii cei nesfarsiti, daca nu ne vom intoarce si nu ne vom pocai din toata inima. Uitati-va insa la pildele numerosilor pacatosi care au ajuns sfinti: Petru vamesul, Maria Egipteanca, Evdochia si ceilalti; uitati-va, indeobste, la pildele sfintilor, uitati-va cu cata hotarare au intrat ei in lupta cu pacatul, cu patimile, cu diavolul, cu cata neprefacatorie L-au iubit pe Dumnezeu si au iubit drepta­tea Lui, si cum, lepadandu-se de viata trupeasca pentru Hristos si pentru Evanghelie, si-au pas­trat sufletele pentru vecii cei nesfarsiti. Şi atunci, de ce nu ne luptam cu hotarare impotriva paca­tului? Pentru ca iubim foarte mult viata vremel­nica, ne temem sa ne amaram trupul, ne temem de ispite puternice, iubim din cale-afara lumea si bunatatile ei, uitand ca nu putem scapa de moarte si de trecerea in viata noua; credem ca vom trai ani multi in bunastare statornica; in goana dupa placerile simturilor, uitam nobletea dum­nezeiasca a sufletului nostru, menirea lui de a fi nemuritor si de a dobandi fericirea vesnica; uitam ca el este nesfarsit mai pretios decat lumea intreaga cu toate comorile ei, care vor trece ca o umbra. Mustrand aceasta purtare nebuneasca a noastra, Domnul spune:

Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?

Mai este si o alta pricina pentru care nu parasim cu hotarare felul nostru pacatos de viata si ramanem robi ai lumii, ai obiceiurilor ei si al intregului sistem desert al vietii lumesti. Multi dintre noi se rusineaza in taina de credinta lor, se rusineaza sa-L marturiseasca pe Domnul, sa tra­iasca potrivit poruncilor Lui, potrivit Evanghe­liei Lui, sa urmeze Lui, ca sa nu piarda respec­tul si cinstirea de care se bucura in lumea prea-curvara si pacatoasa – si uite ca isi ingaduie sa se lase purtati de valul vietii lumesti, pacatoase, desarte, adeseori foarte prostesti si vatamatoa­re. Ei isi dau seama ca isi irosesc cu nechibzuinta, spre propria vatamare, timpul atat de pretios; stiu si scopul cel mai inalt al vietii omului pe pamant, stiu si de jertfa rascumparatoare adusa pentru noi pe Cruce, dar felul de viata pe care si l-au format, conceptiile lumii, vederile stram­be despre viata, despre credinta, despre Biserica ale cunoscutilor si prietenilor lor nu le dau voie sa iasa din ratacirea in care au intrat si nu ii lasa sa-si vina in fire, sa se gandeasca la soarta lor. Ei sunt niste sclavi jalnici ai mediului lor, robi ai lumii pacatoase care zace in rau.

Daca vrei, cres­tine, sa urmezi lui Hristos si sa intri in slava Lui, trebuie neaparat sa implinesti poruncile Lui, sa te smeresti, sa te rogi, sa-L iubesti, sa patimesti si sa rabzi. Intru rabdarea voastra veti mantui sufletele voastre (Lc. 21,19). Cumplita rasplatire ii asteap­ta pe crestinii necredinciosi pentru faptul ca au lepadat marea purtare de grija a lui Dumnezeu pentru ei si jertfa Domnului Iisus Hristos, care a fost adusa si pentru ei pe Cruce. Ei s-au rusi­nat de Domnul, s-au rusinat de Evanghelia Lui, de viata dupa Evanghelie. Şi Domnul Se va rusi­na de ei atunci cand va veni intru slava Tatalui Sau ca sa judece lumea, nu ii va recunoaste ca fiind ai Lui, ci ii va lepada pe veci de la fata Sa.

Cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, zice Domnul, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.

Cumplita soarta! Asadar, cat mai avem timp, sa lepadam pacate­le, pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, sa nu ne temem de cruce, care ne duce in slava ves­nica, si sa urmam lui Hristos, fara a privi inapoi, ori incotro ne-ar porunci El sa mergem, fiindca unde va fi El, acolo si sluga Lui va fi (v. In 12,26). Amin.

(sursa:Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!