"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Biserici

sâmbătă, 28 aprilie 2018

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI (A SLĂBĂNOGULUI)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
 
Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi în cea de-a IV-a Duminică după Învierea Domnului şi, deşi lăsăm în spate sărbătoarea cea mare, iată-ne tot în lumina Învierii, întâlnindu-ne astăzi cu Evanghelia de la Ioan 5, 1-15. Îngăduiţi-mi să luăm aminte la text:

 „După aceea, era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numeşte pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut.
Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.

Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: «Voieşti să te faci sănătos?» Bolnavul I-a răspuns: «Doamne, nu am om ca să m-arunce-n scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea».
Iisus i-a zis: «Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!». Şi omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: «Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul». El le-a răspuns: «Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.»
Ei l-au întrebat: «Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?» Iar cel vindecat nu ştia cine este. Căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.
După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău».
Atunci omul a plecat şi a spus Iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos”.

Iată-ne, aşadar, împreună-văzători lângă Poarta Oilor a minunii pe care Domnul o săvârşeşte. Din harul cel mare al Învierii sau prin prisma aceasta a harului Învierii vedem lucrurile un pic altfel. Îl vedem pe Dumnezeu cel înviat vindecând şi înviind, înainte de Înviere.
În general, versetul cel mai groaznic, aş zice, pentru noi, contemporani cu Hristos până la sfârşitul veacurilor, deci versetul cel mai groaznic este, sau îmi pare mie a fi, acesta: „Dar, Doamne, nu am om ca să m-arunce-n scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”. Doamne, nu am om!

Fără îndoială că în jurul acestei Porţi a Oilor, a acestei scăldători, se afla, iată, ne zice Evanghelia: „mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.” Şi fără îndoială că toţi ochii erau aţintiţi asupra apei. Treizeci şi opt de ani să stai cu faţa aţintită şi întoarsă către apă, ca să vezi tulburarea apei, este o cruce grea. Este crucea celui care suferă în singurătate. Este, dacă vreţi, singurătatea alergătorului de cursă lungă. Aceluia care, în mo-mentul greu al suferinţei se află singur. Singurătatea bolnavului acestuia lângă Poarta Oilor, la scăldătoare, e singurătatea lui Hristos lângă Poarta Ie-rusalimului, pe Cruce. De aceea Hristos înţelege prin ce trece acela. Înţelege şi pentru că omul acela nu avea om să-l arunce-n scăldătoare. Indiferenţa de care ceilalţi dădeau dovadă faţă de acest slăbănog de lângă scăldătoarea Vitezda ne aduce aminte de indiferenţa cu care trecem noi pe lângă slăbănogii noştri.

De obicei, ne impresionează profund cei cu pi-cioare contorsionate sau cu mâini răsucite, fără un ochi, fără o mână, fără un picior, cei al căror handicap fizic sare în ochi, loveşte ochiul, ca să fiu mai corect, înlăcrimându-l nu de puţine ori. Dar vai nouă, iubiţilor, căci nu sunt cu astfel de contorsionări în sufletele lor!

Vedem avarul şi nu-i spunem că-i păcat; vedem curvarul şi nu-i spunem că şi curvia lui este păcat; vedem beţivul şi nu-i atragem atenţia că beţia lui este beţie şi este păcat; vedem nonşalantul şi nu-i atragem atenţia că nonşalanta lui este păcat împotriva Sfântului Duh; vedem indiferenţa celorlalţi faţă de care trec pe lângă ei şi nu ne aducem aminte că indiferenţa e păcat împotriva Duhului Sfânt, pentru că, în cele din urmă, este păcat împotriva chipului slavei lui Dumnezeu din chipul celuilalt.

Şi era un om acolo care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Nu e o boală care trece de azi pe mâine, nu este un mod de a fi de azi pe mâine. Este o suferinţă continuă care, de obicei, slăbeşte credinţa oamenilor şi-i îndepărtează de izvorul acesta al minunilor. Treizeci şi opt de ani să stai lângă izvor să se tulbure apa este imens, enorm chiar. Şi oricând omului putea să-i slăbească această aşteptare.
Dar iată: Domnul caută mai întâi la credinţa lui. Era o credinţă dublată de fapta aceasta a aşteptării. Ce minunată lecţie de a-L aştepta pe Hristos este acest slăbănog de la lacul Vitezda!

Iată-l, aşadar! Întrebarea vine: Voieşti să te faci sănătos? – cu alte cuvinte: Voieşti să te faci cum ai fost? Sau cum poate n-ai fost niciodată. Noi nu pu-tem şti vârsta celui slăbănogit care stătea de treizeci şi opt de ani. Putem presupune că avea exact treizeci şi opt de ani sau patruzeci de ani. Poate că nu va fi umblat niciodată pe picioarele lui.

Minunea cea mare pe care Hristos o săvârşeşte aici este faptul că se vădeşte pe Sine scăldătoarea Siloamului, Se vădeşte pe Sine Lacul Vitszda, cel care nu mai are nevoie de înger să tulbure apa, ci izvorăşte apa vie, izvorăşte apa Duhului Sfânt, izvorăşte apa darurilor Duhului Sfânt. Hristos descoperă aici Biserica! Biserica este aici fântâna cu cinci pridvoare; cu cinci pridvoare, pentru a încăpea toţi într-însa: orbi, bolnavi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei de la Sfântul Botez, pentru a putea să renaştem în Hristos. Un înger al Domnului se coboară la noi de fiecare dată, în fiecare Liturghie, tulburând oarecum apa aceasta cotidiană, plină de mâl şi de mizerii, şi reîmprospătând-o cu harul lui Dumnezeu, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Euharistia lui Dumnezeu. Şi îngerul acesta ne cheamă pe toţi, dar nu toţi avem omul să ne ducă în scăldătoarea cea mare a Siloamului, care este Biserica.

Iată, aşadar: Domnul aude că nu are om, bolnavul, care să-l arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi Se face pe Sine om aruncător în scăldătoare. Nu-l aruncă pe om în apa aceea a Vitezdei, ci-l aruncă pe om în baia Botezului. Nu-i spune omului aceluia nimic altceva decât: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!”, adică: Vădeşte prin faptele tale că te-ai făcut sănătos! Vădeşte prin faptele tale că Harul Duhului Sfânt ţi-a dăruit ceea ce Siloamul ar fi trebuit să-ţi dăruiască. Nu tulburarea apei este cea care vindecă de data aceasta, ci binecuvântarea lui Dumnezeu.

Lecţia de astăzi împotriva indiferenţei este o lecţie şi împotriva bigotismului îngust, pentru că, în cele din urmă, cel care ţine cu bigotism Legea, nu este altceva decât tot un indiferent cu privire la harul lui Dumnezeu. Reacţia tulburător de prostească a cărturarilor din vremea iudeilor este aceasta că „este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul”. Pasămite, Doamne, ei nu vedeau minunea că Dumnezeu a făcut aceasta, ci lucrul cel mai im-portant era că omul respectiv nu se putea mişca deci, vindecat de Dumnezeu, nu se putea mişca din judecata oamenilor.

Există o pildă la Pateric în care se spune că un călugăr tot timpul îl judeca pe aproapele său. Şi, la un moment dat, visează noaptea cum fratele lui, călugărul celălalt, moare şi când ajunge la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, îngerul întreabă:

– Doamne, pe el unde-l punem, în stânga sau în dreapta?

– Ei, pe el nu-l mai judecăm, răspunse Domnul, că l-a judecat fratele lui, Macarie, trimiţându-l în iad de la început, chiar dacă el, iată: rugăciune a făcut în taină, milostenie a făcut, şi toate celelalte câte le făcuse înaintea lui Dumnezeu. „Judecătorul” îl osândise în schimb…

„Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul”. Cu alte cuvinte, e mult mai important să păstrezi regula, decât să vedem noi că regula a fost schimbată prin Iisus Hristos. Dar iată răspunsul acesta minunat al vindecatului: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.”

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte, la un moment dat, scrie un imn divin al frumuseţii divine, pentru vindecarea orbului din naştere: „Către cine, Doamne, vor fi căutat ochii aceea vindecaţi dacă nu spre Tine mai întâi, Izvorul luminii?” Către cine, oare, se vor fi înălţat mâinile ca să ceară ajutor la ridicarea din pat, dacă nu tot la mâinile lui Iisus Hristos? De altfel, iconografia pe care o avem prezentă în Evangheliar, în cartea din care citim Evanghelia de obicei, ni-L şi prezintă pe Domnul cu mâinile întinse către slăbănog, încercând să-l ridice, să‑l înalţe, pentru că, în cele din urmă, Domnul aceasta face: nu vindecă numai boala trupească, ci, iată, vindecă şi boala aceasta a racordării la normalitate şi a ieşirii din normalitatea aceasta legalistă şi a intrării în legalitatea harului, în normalitatea harului lui Dumnezeu.

Ce răspunde slăbănogul? „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă.” Înţelesese că izvorul Siloamului a pierdut valoare, de vreme ce se însănătoşise şi identifică în Cel ce l-a ridicat din pat o putere mai mare decât apa Siloamului.

E un bobârnac, dacă vreţi, chiar peste nasul celor care-L socotesc pe Iisus Hristos a fi un înger – şi m-am referit acum la martorii lui Iehova – pentru că iată: la Siloam Hristos Se arată a fi mai mult decât îngerul care tulbură apa. Se arată a fi şi apă, şi îngerul şi scăldătoarea Vitezda deopotrivă, şi Dumnezeu şi aproapele celui care aşteaptă să fie aruncat în apă.

Şi iată că întrebarea vine extrem de rapid: „Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?” Dar cel vindecat nu ştia cine este. Impresionantă continuarea Evangheliei! Hristos nu iubeşte spectacularul, nu face nimic pe stadioane. Nu transmite prin televiziune vindecări miraculoase. Nu alege niciodată calea cea mai spectaculoasă pentru a vesti Evanghelia Sa. Evanghelia Lui ţine de discreţia lui Hristos. Minunăţia minunii ţine de minunăţia Minunatului care face minunea. Pentru că e bucurie mare în gestul lui Iisus Hristos şi această bucurie ne-o arată şi faptul că Dumnezeu caută şi-l află, unde? În templu. Vedeţi! De la apa Siloamului, în templu. Auziţi ce ne spune Evanghelia: „După aceea Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-am făcut sănătos.” N-a alergat spre nicăierialtundeva slăbănogul, decât către Dumnezeu. Minunată trecere din aşteptarea Siloamului în aşteptarea lui Dumnezeu din templu! Mesia, cel aşteptat să tulbure apele templului, venise şi institute, aşadar, această scăldătoare cu cinci intrări şi cu nici o ieşire, care este Biserica. Minunat lucru! Minunat lucru pentru că, în aşteptarea Lui, omul a învăţat că Iisus Hristos este mai mult decât toate.
Domnul îi spune: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Nu înseamnă neapărat că omul va fi făcut păcate multe înainte, dar iată ce regulă fundamentală ne este arătată nouă celor care primim Botezul! Pe marginea cristelniţei suntem şi noi asemenea acestui slăbănog, care aşteptăm tulburarea apelor prin mâna preotului, pentru a primi dinăuntru harul Duhului Sfânt. Pogorârea aceasta în apa Botezului ne scoate la suprafaţă capabili să luăm patul nostru şi să umblăm, fiind sănătoşi de acum. Dar de fiecare dată să avem în minte acest: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Harul Botezului trebuie întreţinut întotdeauna, iar faţa aceasta luminată de Botez trebuie s-o spălăm tot timpul cu lacrima luminată a Pocăinţei.

A trecut Postul, dar n-a trecut postirea. A trecut sărbătoarea, dar n-a trecut sărbătorirea. Pentru că noi tot timpul suntem într-o sărbătorire şi într-o postire. În permanenţă, creştini fiind, suntem în aşteptare ca Domnul să vină să tulbure apa sufletului nostru şi să ne reaşeze acolo unde ne este locul: ridicaţi sănătoşi în picioare.

Omul pleacă şi spune iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut sănătos şi, iată, ne spune Evanghelia ceva mai departe, un verset doar: „Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta”.

Sărmani iudei contemporani nouă. Luaţi aminte! Hristos n-are o singură zi în care face minuni, ci toate zilele în care face minuni sunt zile de sărbătoare. Duminica este ziua aceasta a 8-a a Împărăţiei lui Dumnezeu, ziua cea dintâi a săptămânii, în care mironosiţele femei au găsit mormântul gol şi au auzit vestea cea mare: Bucuraţi-vă! Dar „Bucuraţi‑vă!” ne spune Hristos în fiecare dimineaţă, dacă intrăm în scăldătoarea Siloamului şi aşteptam acolo tulburarea apei noastre de zi cu zi, prin harul lui Dumnezeu şi pogorârea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Trupului şi a Sângelui lui IisusHristos, către fiecare dintre noi. Dumnezeu aşa le rânduie pe toate: să facă scăldătoare din toate ale noastre, pentru a ne reaşeza sănătoşi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Acesta este harul cel mare al Duminicii de as-tăzi! Domnul ne arată că sănătatea cea mare este aceea de a-L identifica pe El ca Domn şi Dumnezeu, şi că bolnavii nu sunt atât de bolnavi cum par, câtă vreme Îl aşteaptă pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Se cuvine să adresăm un cuvânt de mângâiere celor care, pe patul suferinţei, în chinul suferinţei, au nevoie de dragostea noastră. Să ne rugăm Domnului ca totdeauna către ei să se îndrepte mâna cea miluitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, să le tulbure boala pentru a le limpezi sufletul şi a le dărui Împărăţia cerurilor.

Iubiţilor bolnavi, mai presus decât suferinţa frăţiilor voastre este suferinţa Domnului nostru Iisus Hristos, suferinţa frăţiilor voastre nefiind altceva decât prelungirea suferinţelor Lui de pe cruce. Şi Domnul vă va identifica drept ai Lui atunci când veţi da faţă cu El, că cine suferă cu Domnul, cu Domnul şi învie, pentru că cine moare cu El, învie cu El.

Să ne facă pe toţi învietori cu El, candidaţi la Învierea Lui, bucuroşi că, iată, iară şi iară putem să răspundem la „Hristos a înviat!” cu certitudinea că „Adevărat a înviat!” Amin.

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
din ”Cântare de biruinţă cântând” 
Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate 
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!