"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Biserici

sâmbătă, 5 mai 2018

Fântâna lui Iacob


Iacob a ajuns cu bine în cetatea Sichem, care e în Ţara Canaanului, atunci când s-a întors el din Mesopotamia, şi s-a aşezat în faţa cetăţii, iar partea de câmp pe care îşi pusese cortul a cumpărat-o cu o sută de kesite de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, a ridicat acolo un jertfelnic şi L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel.
(Facerea 33, 18-20)

Apoi a zis Israel* către Iosif: „Iată eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri; eu însă îţi dau ţie mai mult decât fraţilor tăi: îţi dau Sichemul…
(Facerea 48, 21-22)


Deci a venit (Iisus) la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas.

Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau! Căci ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum!, Tu care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarinean­că…? – pentru că iudeii n-au amestec cu samarinenii –
Iisus i-a răspuns zicând: Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Domane, nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?

Iisus răspunzând i-a zis: Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă săltătoare spre viaţa veşnică.
(Ioan 4, 5-14)

Patriarhul biblic Iacob a trăit cu aproape 2000 de ani înain­te de Hristos. Era fiul lui Isaac şi al Rebecăi, şi deci ne­pot al lui Avraam. Pentru că s-a născut ţinându-l pe Esau, fratele său geamăn de călcâi, numele său a fost Iacob, care se tâlcuieş­te „el a ţinut“. Se pare însă că este vorba şi de un joc de cuvinte intenţionat, bazat pe un nume din acea vreme, Yaaqob-El, care în­seam­nă „Dum­nezeu să ocrotească“.

Cartea Facerii ne istori­seşte cum Iacob l-a pă­călit pe fratele său Esau şi a cumpărat de la el dreptul de întâi născut pentru un blid de fiertură de linte şi cum, după aceea, cu sfatul şi la îndemnul mamei sale, l-a păcălit şi pe tatăl său, Isaac, furându-i binecu­vân­ta­rea părintească. Aşa a ajuns Iacob purtător al promisiunii lui Dumne­zeu şi moştenitor al Canaanului.

Chiar dacă fântâna lui Iacob nu este amintită explicit în ­vreun text al Vechiului Testa­ment, existenţa şi paternita­tea ei sunt confirmate atât de o tra­diţie precreştină, cât şi de textul evanghelic lăsat de Sfân­tul Apostol Ioan.

Privitor la acest text se impun două lămuriri: samarinenii din vremea Mântuitorului erau un po­por hibrid, un amestec între evrei şi păgânii care po­pu­laseră zona în vremea robiei babilonice. Dis­pre­ţul dintre ei şi iu­dei era unul profund şi reciproc. Primii se închi­nau în Ierusalim, pe când cei­lalţi aveau ca loc sfânt Muntele Garizim din Sa­maria, unde îşi ridicaseră un templu.

În sfârşit, cetatea Sihar, unde locuia femeia samarineancă, nu este vechea cetate Si­chem (actualmente oraşul Nablus), ci a fost identificată cu Askar, un sat situat în apro­­piere. Fântâna lui Iacob se află la numai 1 km sud de acest sat.

Autenticitatea ei nu a fost niciodată pusă la îndoială. Cercetările arheologice atestă zidăria fântânii, adâncă de peste 35 de metri, ca fiind o lucrare canaanită din secolul 18 îna­inte de Hristos, deci din vremea Patriarhului Iacob. Fiind aşezată pe drumul care făcea le­gă­tura dintre Iudeea şi Galileea, în mod cert Domnul Hristos a trecut pe acolo.

Acesta este locul unde El a întâlnit-o pe femeia samarineancă cea săracă şi păcătoasă care, deşi nu avea nici bărbat, nici copii, nici credinţa Legii Vechi, avea nădejdea venirii Mântuitorului şi pentru aceasta s-a învredni­cit să fie primul om căruia Dom­nul i-a des­coperit dumnezeirea Sa. Iar ea, când L-a aflat, L-a mărturisit întregii cetăţi, făcându-se cel dintâi apostol al Samariei. După Înălţarea Dom­nului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt, această femeie s-a botezat de Sfinţii Apostoli dimpreună cu cei doi fii ai săi, luând numele de Fotini (care se traduce „Luminiţa“). L-a propovăduit pe Hristos până în cetatea Car­tagina din Africa, ajun­gând apoi chiar la Ro­ma, unde l-a înfruntat pe împăratul Nero. Bi­serica face pomenirea ei pe 26 februarie.

Deasupra fântânii lui Iacob creştinii au construit o biserică pe care o menţionează în scrierile sale şi Fericitul Ieronim, biserică care a fost însă arsă în timpul revoltei sama­rinene din secolul 5. Marele împărat Iustini­an a refăcut-o în secolul 6, dar a fost din nou distrusă în timpul invaziilor persane şi arabe. Cruciaţii au reconstruit-o, însă după plecarea lor iarăşi s-a ruinat. Fântâna lui Ia­cob, situată acum într-o mică capelă, apar­ţi­ne ortodocşilor şi este singurul nostru loc de pelerinaj pe teritoriul Samariei.

Se cuvine să mai amintim că în anul 1979 arhimandritul Filumen, preotul slujitor trimis aici de Patriarhia Ierusalimului, a fost cumplit chinuit şi martirizat de nişte extremişti evrei care revendicau Fântâna lui Iacob pentru religia iudaică.

 Lumea Credintei, anul IV, nr. 11 (40) Noiembrie 2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!