"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

duminică, 23 iunie 2019

Marturisitorii lui Hristos

Sfintenia lui Dumnezeu nu este ceva care se alege si se da numai unora, ci la sfintenia lui Dumnezeu avem acces fiecare. Putem sa devenim fiecare sfinti. Suntem apropiati de sfintenie daca viata noastra este conforma cu randuiala lui Dumnezeu, daca viata noastra implineste poruncile lui Dumnezeu.

Biserica a randuit pentru fiecare Sfant o sarbatoare anume, sarbatoarea trecerii lui spre viata vesnica, sarbatoarea nasterii spre viata cea vesnica. Noi, oamenii, ne serbam ziua nasterii, dar nu stim, de fapt, ca ziua noastra cea mai importanta este ziua botezului nostru, este ziua in care ne-am nascut pentru viata cea noua in Hristos. Ne mai aducem aminte sau retinem ziua in care am fost botezati?

Si iata ca in Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant si dupa Lunea inchinata Sf. Treimi, Biserica ne daruieste Duminica Tuturor Sfintilor. Am putea sa spunem ca se concentreaza in aceasta Duminica rugaciunea Tuturor Sfintilor pentru noi; cu ce scop? Ca sa devenim si noi marturisitori ai lui Hristos. Evanghelia pe care am auzit-o astazi ne atrage atentia ca fiecare dintre noi, care am primit Taina Sf. Botez si ne numim crestini, trebuie sa fim marturisitorii lui Hristos. Prin viata noastra, prin ceea ce facem, trebuie Sa-L marturisim continuu pe Dumnezeu, sa fim marturisitori ai Lui, asa cum au fost modele pentru noi Sfintii. Evanghelia spune: „Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea Tatalui si Eu il voi marturisi pe el inaintea lui Dumnezeu-Tatal“.


Ce insemneaza a-L marturisi pe Dumnezeu? Insemneaza a nu-ti fie rusine sa spui ca esti crestin ortodox. Cei care vin din alte locuri, din alte biserici, care s-au separat de Biserica, sau au fost rupti din trupul acesta Sfant al Bisericii, spun de la distanta, striga si transmit prin tot felul de muzici si de sisteme de acestea moderne: Iata, noi suntem cei sfinti, noi va chemam la sfintenie; lasati Biserica! Nu Biserica va mantuieste, ci cantarile noastre, predicile noastre, si urletele noastre si adunarile noastre in stadioane, si adunarile mari va vor duce pe voi la mantuire. Si il vezi pe cate un crestin ortodox ca priveste spre o biserica, priveste spre o sfanta Cruce si ii este rusine sa se inchine cu semnul si pavaza data de Dumnezeu noua: Semnul Sf. Cruci. In momentul in care unim cele trei degete ale mainii drepte, marturisim ca credinta noastra este in Dumnezeu in Treime – Tatal, si Fiul si Duhul Sfant -, Care este un singur Dumnezeu. Cu pecetea aceasta a Treimii imi pecetluiesc mintea, imi pecetluiesc inima, adica iubirea, si apoi imi pecetluiesc si umerii, care reprezinta puterea fizica. In momentul in care spun „In numele Tatalui si-al Fiului si-al Sfantului Duh“, eu m-am daruit lui Dumnezeu in Treime si nu mai traiesc doar ca om pamantesc, ci traiesc, in special, ca un ales al lui Dumnezeu, care a primit aceasta pecete pe minte, pe inima si pe trup. Si trupul si sufletul au primit aceasta pecete.

De ce ma apara Semnul Crucii? Ma apara de toate ispitele vrajmasului, caci diavolul fuge de cruce. Daca am tine atat de mult numai la cruce, ar fi extraordinar de mult pentru noi si niciodata nu ne-am vinde credinta. Cand vin cei care vor sa va amageasca, faceti-va Semnul Crucii impreuna cu ei, chemati-i si pe ei sa se inchine; ca daca se vor inchina cu adevarat Sf. Treimi, isi vor darui puterile sufletesti lui Dumnezeu, se vor intoarce si ei de unde au plecat. Iata un semn al marturisirii.

Mai sunt si alte semne ale marturisirii. Sa nu fim credinciosi numai duminica, ci sa fim credinciosi in toate zilele. Daca duminica venim la biserica si plangem pacatele noastre si vrem sa ne ducem de aici plini de har, plini de forta, dar incepem lunea cu aceleasi pacate sau cu alte pacate; daca incepem cu cearta in familie, cu dusmania intre frati si surori, cu impartirea bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat, atunci nu-L marturisim pe Hristos. Nu am fost vrednici si nu suntem niciodata vrednici de darurile Sale. Dar ne da Dumnezeu dupa mila Sa. Nu stim insa sa le pretuim, ne legam prea mult de pamant si vom pleca luand cu noi doi metri patrati fiecare in parte. Cei care sunteti in judecati, care sunteti in dusmanii, care vreti sa va impartiti mosiile ganditi-va ca nu plecati de aici decat cu doi metri patrati. Merita oare atata ura si atata dusmanie pentru ceva ce nu-ti apartine, ci apartine lui Dumnezeu, Care este stapanul tuturor bunatatilor?

Un tanar, care avea multe bogatii si profita de bogatiile sale, a fost intrebat de un intelept: „Spune-mi, tinere bogat, ale cui au fost averile pe care le ai tu acum?“ A spus: „Ale tatalui meu“. Dar inainte, ale cui au fost? „Ale bunicului.“ Si inainte? „”Ale strabunicului.“ Si, dupa tine, ale cui vor fi? „Ale urmasilor mei.“ Si i-a spus: „Vezi ca tu nu ai nimic aici, pe pamant, ci doar dreptul de a le folosi?“ Sa ne dea Bunul Dumnezeu intelepciune sa stim sa folosim bine darurile Sale, bunatatile Sale si sa nu cautam comori pe pamant, unde rugina le distruge, unde molia le mananca, unde furii le fura, ci sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si apoi toate celelalte se vor adauga noua. Ce frumoasa este viata cu Hristos, viata care nu aduce suparare, care nu aduce teama ca maine pierzi ceea ce ai dobandit, sau ai castigat sau ai primit de la altii, ci aduce pace si liniste, aduce impacare cu Dumnezeu si pregatire pentru viata de Dincolo.

In Sf. Evanghelie de astazi se mai adauga ceva extraordinar, care depaseste mintea noastra. Spune Mantuitorul: „Daca iubeste cineva pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine“. Lucrul acesta s-ar putea sa ne deruteze. Oare sa-mi ceara mie Dumnezeu sa iubesc ceva mai mult decat pe fiinta care mi a dat viata? Sa fie, oare, o cerinta de asemenea intensitate si gravitate, incat sa nu mai consider eu pe parintii mei? Cand a spus Mantuitorul lucrul acesta, a vrut sa arate ca, de fapt, si parintii trebuie sa-L iubeasca pe Dumneseu mai mult decat pe fii. Dumnezeu i-a dat lui Avram o porunca, dupa ce i-a daruit un fiu ca dar ceresc. I-a zis: Adu-l jertfa Mie! Vreau sa vad: il iubesti pe fiu mai mult decat pe Mine? S-a urcat Avraam cu fiul sau, fara sa-i spuna nimic, sa aduca jertfa lui Dumnezeu si, in momentul in care Dumnezeu a probat credinta lui, a schimbat lucrurile si a zis: Opreste-te! L-a oprit ingerul si i-a dat, din apropiere, un animal de jertfa, iar pe el l-a facut tata al multor neamuri, tatal tuturor semintiilor lui Israel. Daca am avea si noi dragoste catre Dumnezeu macar cat un graunte de mustar, vom putea spune unui munte sa se mute din loc si se va muta; va asculta de noi. Mustarul are cea mai mica samanta. Oare de ce nu avem noi macar atata credinta? Ne lipseste statornicia in credinta. Credinta nu este a noastra; credinta nu este o virtute pe care o dobandeste omul. Oare cum putem sa castigam anumite insusiri sau sa acumulam cunostinte? Credinta este darul cerului, este darul lui Dumnezeu, pe care l-am primit prin Taina Sf. Botez. Am primit credinta, nadejdea si iubirea, cele trei virtuti teologice, ca dar de la Dumnezeu, in momentul in care, prunci fiind, am fost aruncati in baia Botezului. Daca le-am primit ca dar, trebuie sa le punem in aplicare, sa devina ale noastre; numai atunci ele devin virtuti, cand le punem in viata noastra: cand Il iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, cand nadajduim ca El va fi Cel Care are grija de noi. Nu grija, nu angoasa aceasta zilnica, spaima ca ce mancam maine, trebuie sa ne stapaneasca pe noi, ci increderea in Dumnezeu, Cel Care da si soare, Cel Care da si ploaie, Cel Care ne da si semne, dar Care ne da mila Sa cea bogata. Daca avem credinta si nu avem nadejde, credinta nu este statornica, ci o avem pentru cateva momente, pentru cat suntem in biserica, apoi plecam acasa si lasam credinta la o parte si intram in pacatele noastre, care ne apasa si ne strica viata. Daca avem credinta, si daca avem nadejde, implinim aceste virtuti prin iubirea pe care o dam lui Dumneseu.

Sfintii sunt pentru noi modele de iubire, caci ei si-au daruit lui Dumnezeu propria lor viata. Unii au fost martiri, altii au fost marturisitori in pustie, altii au fost marturisitori inaintea imparatilor lumii. Sunt atatea si atatea categorii de Sfinti. Sfintenia nu este ceva care se da numai unora la anumite varste. Avem Sfinti de toate varstele. Avem Sfinti si Sfinte mucenice; avem, deci, si barbati si femei. Avem Sfinti din toate preocuparile sociale, din toate paturile sociale, incepand de la imparati, pana la cei mai simpli pastori. Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa ducem o viata placuta lui Dumnezeu, o viata de Sfintenie. Si viata aceasta de sfintenie incepe din familie, botezand copiii nostri, casatorindu-ne si primind binecuvantarea lui Dumnezeu, nu traind in pacat, in desfranare, crezand ca este suficient numai sa fac un contract social la organul starii civile. Este o plaga si o mare durere in Biserica lui Hristos sa avem familii care au dat nastere la copii si ele nu sunt legitime. Ce vina au copiii aceia sa primeasca de la inceput numirea de copii ilegitimi? Dumnezeu este Cel Care da darul vietii. Dumnezeu este Cel Care creeaza sufletul si l transmite in pantecele femeii ca sa dea viata, iar ea este aleasa sa fie continuatoarea creatiei. De aceea, mare pacat este lupta impotriva vietii, crima facuta prin uciderea pruncilor in pantece.

Si alte si alte pacate sunt asupra noastra, dar mila si ajutorul lui Dumnezeu, darul Lui, lucreaza asupra noastra. Daca Il chemam, daca ne ducem in fiecare Duminica la biserica, daca ne spovedim si ne impartasim nu o data pe an sau o data in viata, ci ori de cate ori suntem flamanzi, ori de cate ori simtim foamea dupa Dumnezeu, El ne va darui mila si ajutorul Sau. Si sa facem aceasta cat mai des, caci nu este pacat, ci din contra. Nu putem sa spunem ca o data pe luna sau la doua luni sa ne impartasim. Dar un crestin adevarat isi da seama ca numai intr-o zi face sute si sute de pacate, dar intr-un an? Daca ar fi numai un pacat pe zi – si sunt 365 de zile -, ar fi atunci „numai“ 365 de pacate; poti sa le marturisesti, le mai tii minte? Daca te spovedesti mai des, poti sa te apropii de Dumnezeu spunand pasul tau, spunandu-ti durerea pe care o simti in momentul acela, nu pe care ai simtit-o inainte si peste care ai trecut sau peste care s-au adaugat alte si alte dureri.

Iata chemarea Tuturor Sfintilor, iata chemarea Duminicii de astazi: sa fim marturisitorii lui Hristos in familie, in comunitate, in tara, oriunde ne aflam, aratand, de fapt, ca nu primim sau nu avem numele de crestin numai de forma, ci ca suntem cu adevarat marturisitori ai lui Hristos. Sa cerem de la Dumnezeu pe cele sufletesti mai intai, si apoi pe cele trupesti, si sa spunem: „Doamne, stiu ca Tu cunosti nevoile mele, vreau intai sa castig mantuirea, vreau sa-mi dai sa pot sa cresc sufleteste, pentru ca apoi vei avea grija si de mine si de familia mea“. Sfintii toti L-au marturisit pe Dumnezeu prin viata lor si prin credinta lor, mantuindu-se. Si asa sa facem si noi.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti.
Amin.
IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!